Fani71 |
06.02.2010 22:16:00 |
Citat:
În prealabil postat de anna21
(Post 209149)
Cristina a inteles f bine mesajul meu, multumesc pentru clarificari. :).
Fiecare sot ar trebui sa se jertfeasca, desigur..
Dar consider ca este foarte foarte gresit sa cautam scuze pt purtarea noastra in ceea ce face cel de langa noi.
Este o ispita.. nu vede nimeni asta? Este o ispita sa crezi ca daca cel de langa tine nu se comporta ca un crestin, tu ai dreptul sa te abati de la indatoriri familiale. Nu ma refer la cazuri extreme - dar si acelea trebuie dezbatute cu duhovnicul.
Nu am gasit nicaieri sa scrie ca femeia trebuie sa se supuna "daca".. (daca el este atent, afectuos, duce gunoiul si spala copiii). Exista limite ale ascultarii, dar acelea sunt trasate tot de credinta, nu de bunul plac (ex. ascultarea poruncilor lui Hristos sunt mai presus de ascultarea de sot, desigur).
Trebuie sa privim in primul rand catre noi cu ochiul critic.. si catre ceilalti cu dragoste. Nu invers.
Casatoria este o cruce, da. Trebuie sa o purtam. Macar sa incercam sa o purtam inainte de a ne plange ca este grea! Multi o leapada fara a incerca macar sa o poarte! Nu mi se pare firesc. Nu este chiar atat de grea, ca o purtam cu Hristos, nu singuri.
Viata mea nu este exemplu pentru altii, nu stiu cum s-a ajuns la discutarea ei. :). Ba inca sunt contramodel.. da, nu sunt un model pt ca inca sunt crestina mai mult cu numele. Model sunt sfintele crestine casatorite.
Spuneti ca eu caut suferinta.. Nu este adevarat!
Incerc doar sa fiu realista. De aceea am dat date statistice. Majoritatea oamenilor pe aceasta planeta sufera. Si nu putin, nu din umiliri si lipsa de respect. Oamenii mor de foame, din boli, din abuzuri, avorturi..
Si eu sa am pretentia ca merit sa fiu fericita? De ce? Cu ce sunt mai speciala decat restul? Cu ce sunt mai buna decat copilasii care mor de foame prin nu's ce colt de lume.. ca sa cred ca merit ceva? Mi s-au dat foarte multe cu un singur scop: sa-mi lucrez mantuirea! Mie si familiei mele.
(nu vreau sa par ipocrita.. nu sunt o nefericita. Dar cred ca trebuie sa fim recunoscatori pt toate.. bune SI RELE ca in folosul nostru sunt date. Dumnezeu nu este un sadic. Daca noi suntem invatati sa cautam fericirea cu orice pret aici, sa credem ca o meritam, sau ca am merita ceva, orice.. vom plange dincolo).
|
Bine, Anna, te-am inteles eu gresit.
Si daca (cum inca mi se pare) din mesajele tale se degaja si o atitudine cam dolorista poate asta este din cauza ca, cum ai spus tu, prezinti numai o fateta a lucrurilor, pt ca asta se potriveste in discutie (cum spuneam mai sus, discutiile duc la polarizari).
In ceea ce priveste fericirea, si eu cred ca Dumnezeu vrea sa fim fericiti, daca este posibil, si in viata de familie, sa fim iubiti si sa avem impliniri de multe feluri. Daca nu ar fi asa, nu ar mai fi rugaciunile de la cununie cu viata in pace si armonie, copii frumosi (da, asa se spune: frumosi! deci ceva lumesc, pana la urma, nu?) binecuvantari materiale (ca sa fie ei indestulati si sa poata da si la altii). Deci fericirea este si ea un scop in viata, chiar daca este subordaonata mantuirii (unirii cu Dumnezeu).
Deci, daca o femeie nu este fericita din cauza ca sotul ei nu o ajuta, nu o sustine, nu o respecta, este egoist etc etc (deci nu numai situatiii extreme cu batai si viol), cred ca nu este gresit daca incearca sa remedieze situatia si altfel decat prin supunere si acceptare. Sigur, depinde de la caz la caz cum anume, si reprosurile nefarsite nu ducprobabil la nimic. Insa poate incerca sa il facasa inteleaga pe sot ca nu se poarta cum ar trebui. Mie asa mi se pare. Altfel, cuplul devine 'unilateral'. Se spune ca lipsa comunicarii distruge cuplul, nu? Daca nu ii dai celuilalt sa inteleaga ca iti calca dragostea in picioare (sau in fine, ca.. sau ca...), mi se pare ca nu este un lucru bun.
|