Forum Crestin Ortodox - cum stii ca el/ea e alesul/a?

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)

- Nunta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5022)

- - cum stii ca el/ea e alesul/a? (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=9114)

Pai vezi, tocmai asta este problema... Fat-frumos e doar un personaj din basme... Barbatii reali sunt oameni cu probleme, cu griji, cu defecte, care au nevoie poate de cineva care sa-i iubeasca si sa-i accepte asa cum sunt. S-ar putea sa ajungi sa-l salvezi tu pe print, in loc sa te salveze el pe tine :) Trebuie sa ai in vedere si acest lucru... Cu putina imaginatie, eu cred ca broscoiul poate fi prefacut in print fermecat :)) Si nu te mai gandi atat de mult la tine! Tot spui: eu sa fiu fericita, sa ma faca pe mine fericita, ca si cum te-ai pune pe tine pe primul plan. Ca sa-ti gasesti fat-frumosul trebuie sa spui: el sa fie fericit, cum sa fac sa fie el fericit. Nu e mult mai bine asa? Gandeste astfel, si-l vei gasi...iti spun eu, pe cuvant de inger. :))

pai intrebi la secretariat....:21:

dati-mi si mie niste sfaturi.Daca ma rog sa il intalnesc pe cel potrivit mie tb sa merg pe drumul obisnuit al meu,adica:serviciu,casa,iesiri cu prieteni sau tb sa caut eu pe net,reviste,cluburi,locuri publice?

Mi s-a mai intamplat mai demult sa intalnesc pe cineva prin colegi de scoala pt ca nu eram pregatita si imi pare rau acum.Dar asta este.Eu cred ca persoanele care merita le gasesti prin locurile pe care le frecventam de obicei sau prin apropiati.Pe net,cluburi de obicei intalnim persoane care vor sa se distreze.

Citat:

În prealabil postat de casiana (Post 234970)

Scuza-ma, am confundat numele..Alin, nu Andrei

In mare sunt de acord cu ce ai scris, cu toate astea ai tras unele concluzii fara sa ma cunosti...doar din postarea mea nu stiu daca e corect sa ma incadrezi intr-o anumita categorie (a celor care nu sunt obisnuiti sa ofere afectiune, ci doar sa primeasca). Gandeste-te ca am stat multi ani impreuna cu sotul meu (adica cat am fost prieteni, nu am locuit impreuna) si i-am oferit suficienta atentie, afectiune, iubire atat cat sa-si doreasca sa fie cu mine pentru toata viata. Daca langa mine i-ar fi lipsit toate astea, cu siguranta nu-si mai dorea cu orice chip sa ne casatorim, sa-i fiu sotie. Au fost cativa ani in care l-am iubit, l-am iubit din tot sufletul (asa cum puteam sa iubesc la varsta aia) ma refer la perioada de la inceputul relatiei, dar porblema e ca iubirea a disparut.. asa in timp..pana am inceput sa nu-l mai vad decat ca pe un prieten chiar ca pe un frate.
Poate nu m-am maturizat suficient, poate unele probleme sunt din cauza ca mi-as fi dorit sa mai copilaresc (desi sunt departe de perioada aceea), dar dupa 11 luni eu nu ma pot obisnui cu gandul ca sunt casatorita. Uneori chiar mi-e rusine sa zic asta celor care nu ma cunosc. Simt ca sunt alergica si nu ma pot obisnui cu noul statut, acela de sotie, si nu poate nimeni sa ma convinga ca asta inseamna ceva, altceva. N-am fost niciodata o fire exuberanta, dar cu toate astea tot o povara simt faptul ca trebuie sa stau cu cineva in aceeasi casa, camera, in acelasi pat. Mi-am dorit f mult copii, inca din liceu visam la o casa plina de copiii.. la o familie mare..bunici, parinti, nepoti..dar toate astea vor ramane la stadiul de vis.. nici macar asta nu pot face. Patrand proportiile cred ca as trai vesnic cu un sentiment de viol...va puteti imagina cata durere ar trebui sa indur daca nu as gasi macar putina intelegere?
Sunt perfect de acord ca ar fi fost mai sanatos sa ma scutur de toate aceste ganduri si sa am mintea ceva mai coapta inainte de a ma casatori...pentru ca atunci cand ajungi in fata altarului trebuie sa fii senin si increzator, si nu asteptand ca numai Binecuvantarea lui Dumnezeu sa vindece aceste lucruri, fara ca tu sa depui eforturi raportate la gravitatea lor, dar daca tot s- a intamplat... ce mai pot face acum?
Si in plus, nu-l acuz pe el de nimic, nu-l acuz ca eu din cauza lui sufar, si sunt perfect constienta ca principala problema vine de la mine, dar povesteam prin ce trec cu regretul ca nu am stat sa analizez mai bine situatia, nu am fost suficient de hotarata sa zic NU si sa mai astept si poate altcineva are de invatat din greseala mea sau din chinul vietii mele. Am vorbit cu sotul meu, stie ce simt, e si el constient ca poate ar fi trebuit sa mai asteptam o perioada, dar imi este alaturi si incearca sa ma ajute asa cum poate (desi uneori mare lucru nu poate face pentru mine in noptile cand se trezeste din cauza plansetelor si suspinelor mele...ii e imposibil sa ma linisteasca in vreun fel la cat de daramata si nefericita ma simt in acele momente).
Si nu de asta am nevoie, nu sa fiu curtata, apreciata, iubita, sedusa… simt nevoia acuta de LIBERTATE. Atat. Nimic mai mult. Eu sunt cat se poate de sincera si am scris cu lacrimi in ochi totul, ba chiar a trebuit sa ma opresc pentru ca m-au podidit lacrimile...poate ajuta pe cineva sau chiar pe initiatoarea acestui topic.
A nu se intelege ca sunt impotriva familiei, impotriva casatoriei, ideea principala la tot ce vreau sa spun este ca inainte de a face un astfel de pas trebuie sa te gandesti foarte bine, sa fii convins/a ca poti, vrei, simti.

sincer cred ca tu ai o problema

si mai este ceva.acum ceva vreme m-am rugat sa imi intalnesc alesul asta insemnand:sa ii placa cum gandesc,temperamentul meu,fizic si mie sa imi plca la el aceleasi lucruri si sa ne potrivim din toate punctele de vedere.si am gasit pe cineva.sau asa cred,dar i-am dat cu piciorul fiindca nu eram pregatita.ma gandesc ca daca o sa intalnesc pe altcineva si nu o sa mearga,o sa zic mereu ce ar fi fost daca eram cu el?ce ar tb sa fac?
sa ma rog pt el?

sau sa imi vad mai departe de drum.adica cu cine intalnesc acum

Citat:

În prealabil postat de mirabela (Post 232665)

Ai grija cum si ce ceri !!!
Io zic sa mergi la manastire si sa vb cu o maicuta, ea te va ajuta mult.

Sincer nu vad ce treaba are maicuta cu faptul ca cineva isi doreste sa se casatoreasca si nu stie ce sa faca?
De unde sa stie o maicuta ce trebuie sa faca un om din lume care doreste casatoria? Nu amestecati traseele...manastirea e cu treba ei, casatoria e cu treaba ei.
Daca vrei un sfat intreaba-ti duhovnicul care ar fi indicat sa fie preot de mir.

Iar daca vrei si parerea mea Florinna: atunci cand lipsurile lui vor fi completate cu dragostea si calitatile tale, iar lipsurile tale vor fi completate cu dragostea si calitatile lui, si cand absolut tot ce faceti este impreuna si reciproc acela iti va fi alesul. Dar pentru asta, atunci cand intalnesti pe cineva va trebui sa ai un timp in care sa va si cunoasteti cat de cat.

Citat:

În prealabil postat de oana23 (Post 264422)

sau sa imi vad mai departe de drum.adica cu cine intalnesc acum

Exact ! Viata merge inainte , si foarte important este in a invata din erorile sau greselile facute in trecut , pentru ca nimic nu este intamplator , iar fiece clipa ce trece ne aduce cate o lectie , cate un strop de intelepciune , ne maturizeaza , ne caleste si ne intareste in cele ce-or veni . Doamne ajuta !

Citat:

În prealabil postat de Vladimir-Adrian (Post 241979)

Cand spui ,,chestiunea este valabila in ambele sensuri" ai si un argument biblic? Eu am citit Biblia in proportie de 80% (fara prooroci) si nu am gasit decat acele citate pe care le-am reprodus aici, plus unul de prin Deut. care spune exact acelasi lucru. Il poti gasi pornind de la citatele anterioare. Preacurvia barbatului este considerata pacat, asta da, dar, repet,
nu este considerata ca o cauza legitima a divortului. Poti sa intrebi pe ce preot vrei, iti va spune acelasi lucru. Biblia este fara echivoc in privinta aceasta. Si eu m-am mirat cand am auzit chestia asta, acum vreo 10 ani, dar asa este. Gandindu-ma la treaba asta, mi-am dat seama ca asa trebuie sa fie. Barbatii sunt mult mai inclinati spre preacurvie, asta una, si nici nu se implica sufleteste cand inseala, in cele mai multe cazuri, asta e a doua. (Asta stiu din niste studii, daca vrei neaparat o sa le caut) Asa sunt ei construiti.
Repet, ai vreun argument pentru parerea ta? Eu mi-am intemeiat parerea pe cuvintele Mantuitorului care sunt in concordanta cu legea lui Moise. Tu?

Aceste argumente le-ai gasit tu, mai exact le-ai preluat dintr-o morala care se intalneste adesea in zilele noastre mai ales la persoanele bartane. Bunicii si bunicele noastre (cei crescuti la oras) au fost invatati ca barbatii sunt inclinati spre desfranare si le este foarte greu sa se abtina, iar daca ar face-o aceasta i-ar imbolnavi sau i-ar indemna spre masturbare. Ca urmare, era mai bine sa desfraneze inainte de casatorie (chiar erau dusi de tata/unchi la femei) si era ok chiar sa preacurveasca in timpul casatoriei. Se considera ca barbatii care nu au relatii inainte de casatorie, nici nu-s buni in pat cu nevasta lor... In schimb, fetele trebuiau vrand-nevrand sa fie cuminti din simplul motiv ca ar fi venit acasa cu burta la gura si n-o mai lua nimeni. Asa ca era bine pazita de familie si era invatata ca ei ii este mult mia usor decat unui barbat sa se abtina. Intre oamenii credinciosi si printre tarani, acest tip de gandire nu prea incapea.

Iti spun eu un motiv mai potrivit pentru situatia din Israel de acum 4 milenii:
O femeie care preacurvea avea destule sanse sa ramana gravida si sa strice neamul cu un copil care nu se stie al cui era. Daca ai citit Biblia sti cat era de importanta pentru evrei semintia careia apartinea un om.
Rolul de baza al femeii era sa faca copii, pentru evrei fiind o datorie sa continue neamul pana la venirea lui Mesia. Era o mare rusine pentru o femeie sa fie stearpa, pentru ca nu asigura supravietuirea semintiei. E de inteles ce se intampla daca se amesteca samanta. Desfranarea nevestei anula scopul familiei.

Si tot daca ai citit Bibia ai cunoaste faptul ca evreii nu erau deloc ingaduitori cu barbatii care curveau. Daca erau prinsi in flagrant, si el si femeia erau ucisi cu pietre (deci egalitate).

De la Hristos incoace si o femeie si un barbat pot cere divortul in caz de adulter, dar mai bine este sa ierte. Practica arata ca barbatii sunt mai pacatosi si femeile mai iertatoare.