Multumesc MihaiG pentru acest link. M-am uitat pana acum pe el, dar nu stiu de ce, imi starneste neincredere. De ce? In primul rand din cauza limbajului. Sunt obisnuita ca Sf. Ioan Gura de Aur sa ne vorbeasca direct, ori lucrarea de fata este un comentariu. Sf. Ioan Gura de Aur are Omilii.
Iertare, dar si tonul pe care il foloseste e diferit de cel ortodox, caci in cartile ortodoxe simti ca esti sfatuit; ori aici simti o oarecare distanta.
Parerea mea.

Subscriu pentru acest fragment al mesajului tau, frate Cezar. Pentru restul insa, raman la concluzia ca te lasi prea mult framantat de "gura lumii". Lasandu-ne provocati sub aceasta forma, involuntar ne alaturam lor, chiar daca avem cu totul alte convingeri.
"Iubeste si fa ce vrei!" Orice gand rau, inclusiv asupra dusmanului nostru, spunea cineva pe un alt topic, citand din sfintii parinti, este similar cu a-I da peste mana lui Dumnezeu. Si-apoi de ce n-am ierta, frate Cezare? Oare ei sunt supra-oameni si n-au voie sa fie inselati? Au cumva in intentie gandul nedisimulat de a ne face rau sau de a ne pune in mod intentionat, nervii la incercare? Dar chiar de-ar fi asa, desi ma indoiesc sincer, cum facem noi fata acestei lectii la care suntem supusi? Ce invata ei de la noi, daca noi de la ei suntem incredintati ca nu avem ce invata?
Eu am cerut in cateva randuri sa fim mai retinuti la acest capitol extrem de delicat, considerand ca acest topic nu are in sine nimic (sau aproape nimic) ziditor. As zice dimpotriva... Ca orice subiect legat de sex, aduce polemica si dezbinare si va sfarsi printr-un scandal si dusmanii mai mult sau mai putin fatise. Si nu se merita, frate Cezare. Oricum NU POTI schimba nimic, acolo unde ai vrea tu. Dumnezeu se chinuie demult, si inca mai are de furca!...
Iarta-ma, frate!

Cu scuzele de rigoare, noi incepusem sa vorbim despre placere, nu despre sex. Discutia a deviat spre sex, ceea ce nu era de dorit, ea fiind mult mai abstracta initial, si anume placerea care ar fi fost cauza izgonirii din rai. Deci de aici si pana la sex e cale lunga, ca intre gand si fapta.

Si apoi cine ar indrazni sa interzica sexul oamenilor de azi, cand acesta a devenit idolul zilelor noastre?!? Nici nu am avea dreptul, nici caderea. Ceea ce tine de tinerete, intelege si Dumnezeu, cu atat mai bine noi, cei din lume. Pe cand placerea reprezinta dulceata, care ne cucereste cu usurinta si care e in stare sa ii coboare din ascensiunea lor, si pe cei mai buni; ma refer la asceti, nu la noi, caci noi o cautam si o imbratisem fara opozitie. Din pacate.

Aberea musculiţei pedofile
 

Am uitat o problemă foarte importantă, lucirea de sine a minţii semeţe şi averea, că aia caută toţi să-şi sporească averea... iar ispita e simplă:

pe oricare marfată frumoasă şi mândră, curăţică şi îmbrăcată în lux o vezi întmplător şi ţi se face o milă pedofilă de ea şi vrei să devină şi ea pedofilă ca şi ochiul tău cel drept şi corupt pentru ca tu să-i fi ei copilul pe care ea îl abuzează. Tu te tulburi şi te oripilezi căci ca un sfinţişor făţarnic ai impresia că vei refuza oferta şi că vei spune nu, însă după cum se ştie din exeperienţă, firea umană decăzută abea aşteaptă să spună da atunci când e abuzat de câte o fetiţă care apoi va abuza şi ea pe copilaş.

Deci vrei din nou să pari victimă ca orice fals sfinţişor mimotic şi foarte pudic deşi tu ai la activ atâta malahie şi sex şi trufie venită din flirt şi mirări pătimaşe văzând cât de bună e una sau alta... de ţi se face rău dacă-ţi aminteşti.

Roagă-l pe Dumnezeu să spună el NU în locul tău dacă tu nu mai poţi căci omul e plin de averea păcatului şi mândriei şi trădării care cere mereu de mâncare: spurcăciuni perverse luate drept delicatesuri şi luxuri şi înţelepciuni.

Titlul topicului ne introduce de la sine in subiect si ne induce o anumita placere de a ne implica, fiindca la acest capitol... cine nu se pricepe? Doar ca nu ajungem la nici un rezultat fiindca e un subiect care nu se epuizeaza niciodata. Pe cat de sensibil, pe atat de nabadaios, iar ca sa ajungi la un consens, practic este imposibil. Placerea, oricare-ar fi ea, nu poate fi discutata la scena deschisa. Faptul ca am acceptat sa o punem pe "ordinea de zi" ne da mare bataie de cap si oricum nu reusim decat sa ne certam intre noi! Iar asta este o mare pierdere, chiar daca cearta s-ar isca doar intre doua persoane!...

Şi ce vreţi să spuneţi ? Că nu e scrisă de Sf. Ioan Gură de Aur cartea ?

Eu inca mai astept sa citesc partea a II-a... parea interesant.

Schimbul de idei nu trebuie sa fie neaparat cearta, ci dorinta de bine, daruire. Ca argumentele sunt tot mai multe, e adevarat, dar nici asta nu e cearta, ci o incercare de a aprofunda si de a cuprinde toate aspectele. Si apoi, noi vorbim despre pacate si virturi, nu despre oameni. Nimeni sa nu se simta lezat, caci nu e nimeni vizat.

Scrie ca este de Sf. Ioan Gura de Aur, dar stilul difera de al acestuia.
Ideea, ca si Maica Domnului ar fi vrut sa fie bagata in seama cu ocazia inmultirii vinului, mi se pare ciudata. Atata vreme cat Maica Domnului se distinge prin smerenie si discretie, imi e greu, mie personal, sa cred ca a vrut sa se bage si ea in seama, profitand de calitatile Fiului. Ceva nu se potriveste.

Toti oamenii, care au un trup sunt datori cu o moarte a trupului.

Nu prea este asa invatatura ortodoxa patristica.
Acesta afirmatie are o vadit tenta maniheista si filozofica greaca... conform careia trupul este pacatos in sine (ca materia este rea in sine), in timp ce Sfantul Pavel condamna nu trupul in sine ci poftele trupului, adica nefirescul psiho-somatic. Omul ESTE trup SI suflet... si nu din trup si din suflet.

Moartea (adormirea) nu este a trupului ci moartea este a persoanei! Dumnezeu cand spune "veti muri negresit" nu se rfera doar la moartea trupului ci la moartea duhovniceasca... care evident nu este instantanee si care evindent implica moartea biologica.

Sufletul dupa moarte nu exista prin sine... ci doar prin harul lui Dumnezeu. Sfintii asteapta invierea trupurilor insa aceasta asteptare a lor este activa si (con)lucratoare (insa nedeplina) cu harul Duhului Sfant... Nu intram in detalii acum.

Doamne ajuta.

In veci, Amin!

Prin harul lui Dumnezeu exista intreaga faptura, tot Universul; dupa moarte sufletul singur(in sine) merge la judecata particulara.

Persoana este trup si suflet, dar trupul moare si sufletul exista cum vrei tu, prin har sau fara har ca oricum nu mai poate face nimic, decat in trup.
Din ce spui tu se poate intelege ca judecarea sufletului nu conteaza, ca persoana oricum a murit.

Un lucru am vrut sa spun: ca nu ne putem duce cu trupul in rai. Nimic mai mult.
Toti oamenii, pentru ca au un trup, sunt datori cu o moarte a trupului.
Asta am vrut sa spun. Normal ca omul e trup si suflet; fara una din ele, nu mai e om.

Este posibil ca oamenii să trăiască în abstinenţă o viaţă cu adevărat curată?
 

Este posibil ca oamenii să trăiască în abstinenţă o viaţă cu adevărat curată? Cum reuşesc călugării acest lucru?De câţiva ani mă tot străduiesc să aflu un limbaj prin care să ajung la urechile celor care pun această întrebare şi mă tem că nu voi reuşi să-l aflu.
De ce? Pentru că majoritatea oamenilor aud cu urechile mentalităţii acestei lumi, interpretează prin reţeaua de sinapse impusă de cei din jur, uneori prin experienţe destul de traumatizante...
Apoi, oamenii aud ce vor ei să audă, pentru că cel ce întreabă crede deja că „nu se poate!" şi că cei care afirmă altfel „ascund ei ceva" (aşa credea şi unul din securiştii care mă „cercetau"). Şi au dreptate.
Da, toţi cei care s-au oprit şi au cunoscut în viaţa lor, în sufletul şi în trupul lor, că Dumnezeu nu ne-a adus la viaţă pentru chin şi plăceri efemere, ci pentru a ne împărtăşi de Bucuria Lui de a fi, îşi ascund propria viaţă cu Hristos în Dumnezeu. Nu este o metaforă biblică, ci o realitate. Adică, viaţa creştinului viu este ascunsă chiar şi pentru el în Dumnezeu, nici chiar el nu înţelege raţional cum a devenit imposibilul posibil. Nu înţelege intelectual, dar constată pe „pielea lui". Pur şi simplu: zice „Doamne!", şi „Doamne" vine şi le face pe toate posibile. Nu în locul omului, ci în om, cu puterea omului pătrunsă, îmbrăţişată, susţinută de harul Lui. Tot meşteşugul omului este acela de a învăţa să-şi cunoască neputinţa şi, prin asceză, să dobândească şi să păstreze harul.
Călugării şi toţi cei care duc o viaţă curată primesc de la Dumnezeu, în mod simţit, ceva atât de bun încât strădania de a dobândi şi păstra harul (asceza) devine o bucurie, iar sărmana plăcere senzuală adusă de păcat devine jalnică şi demnă de dispreţuit. Abstinenţa nu este decât calea (la început strâmtă) prin care obţinem acel Ceva pe care îl pierdem prin păcat.
Despre Acest Ceva atât de bun, nu se poate povesti. Vă pot spune doar atât: Veniţi şi vedeţi! Faceţi o probă: faceţi tot ce vă porunceşte Domnul, respiraţi Răsuflarea Lui, mâncaţi Trupul Lui, beţi Sângele Lui, ascultaţi cuvintele şi tăcerea Lui şi veţi vedea.
Restul sunt vorbe goale, fiori trecători şi multă suferinţă şi angoasă.
Cu înţelegere şi respect,
Maica Siluana

Am crezut ca dvs ati scris textul, ma si gindeam cit de frumos ar fi sa ai un asemenea om linga tine, cu asemenea traire si intelepciune. Minunat fragment ! Multumesc, mie mi-a folosit.

Ts, ts... Si asta n-o fi judecata pripita si drastica?

Asta cam suna a: nu corespunde cu ce gandesc eu, deci nu poate fi adevarat.. Hm...
Sfantul Ioan Gura de Aur are si multe lucrari exegetice, adica de comentarii ale Scripturii. Nu numai predici (omilii). Sigur ca in acele lucrari are alt stil decat la cele care sunt o transcriere a unul stil oral.
Apoi, mai depinde si de cine a facut traducerea.

Pai troooocmai asta era ideea : ca s-a inselat si el odata..
Sigur ca nu se potriveste. Nu este credinta ortodoxa.
Daca nu se potriveste, este din cauza asta, nu pentru ca ar fi falsificat cineva scrierea.

Nu, raspundeam mesajului lui Cezar. Daca cineva se apuca sa bata pe altcineva pe strada si tu ii spui sa inceteze inseamna ca il judeci? Daca tie ti-a placut acel mesaj si doar la mine ai gasit judecata nu mai am nimic de adaugat.

Omiliile sunt comentarii la Sfanta Scriptura.

Acum, poate ma insel eu, da, in vechime nu exista o distinctie atat de taioasa intre comentariu scris si predica.
Dar Sf. Ioan are si scrieri mai teoretice, mai in stil scris, si scrieri care sunt de fapt transcrieri ale unor cuvantari sau predici. De aici deosebirea de stil.

Am gasit judecata ca spui ca ecumenistii sunt intoleranti. (mesajul lui Cezar gasesc ca era foarte corect dpdv al continutului, dar ca era cam dur in exprimare, iar o exprimare prea dura poate din pacate distruge efectul bun al continutului..).
Asa, pot spune ca dupa experienta mea mai degraba anticecumentistii sunt adesea intoleranti..
Experienta noastra depinde si in ce tabara ne aflam. Ca eu sunt nu ecumenista, ci cu deschidere catre 'ecumenie'.
Dar hai sa nu abatem discutia la asta.

De ţinut minte aceste cuvinte al Sf Ioan Gură de Aur.

2. Raspunsul Nr.2
 

Dupa toate cele discutate, NU mai vorbesc eu ci las pe Sf.Ioan Gura de Aur sa vorebasca de la sine... in care SA LUAM AMINTE!!!! Iertati pt tot!!! dar pun aici sa vada toti textul cu cele mai importante ale Sf.Ioan Gura de Aur

<<„Nu vă lipsiţi unul de altul decât din bună înţelegere” (I Corinteni 7, 5).
- Ce înseamnă de fapt aceasta?
- Să nu se înfrâneze femeia dacă bărbatul nu vrea, nici bărbatul dacă femeia nu doreşte.
- Cum aşa?
- Fiindcă mari rele se nasc din înfrânarea aceasta. Căci şi adulterele şi desfrânările şi răsturnarea caselor adesea de aici se fac. Fiindcă dacă având femeile lor, desfrânează, cu mult mai mult dacă îi lipseşti de această mângâiere. Şi bine a zis: „Să nu vă lipsiţi” – numind-o aici lipsire şi mai sus datorie – ca să arate tăria stăpânirii [unuia asupra celuilalt]. Căci a se înfrâna fiecare fără să vrea amândoi înseamnă a se lipsi. Iar dacă e de bunăvoie, nu mai este [lipsire]. Că dacă m-ai îndupleca să iei ceva de la mine, nu o numesc lipsire. Iar cel ce ia fără voia mea şi fiind eu silit, mă lipseşte.

Lucrul acesta îl fac multe femei, lucrând [astfel] un păcat mai mare decât dreptatea, devenind prin aceasta vinovate de desfrâul bărbatului şi împrăştiind toate. Însă trebuie să se cinstească mai înainte de toate buna înţelegere [homonoia] fiindcă şi aceasta este mai importantă decât toate; iar dacă vrei, să cercetăm acest lucru din fapte.

Fie o femeie şi un bărbat, şi femeia să se înfrâneze fără să vrea bărbatul. Aşadar, cum? Dacă acela din această pricină desfrânează, sau chiar dacă nu desfrânează, însă suferă şi se tulbură, şi se aprinde, şi se luptă, şi mii de probleme îi face femeii, care e câştigul postului şi al înfrânării, de vreme ce dragostea [agape] e sfâşiată? Nici unul! Căci câte ocări, câte probleme, cât război nu ies sigur de aici?>>

detalii: http://tainacasatoriei.wordpress.com...gere/#more-498

Si apoi cititi si conferinta scrisa (dupa audio) a bunului parinte CONSTANTIN COMAN care fiind in duhul sf.Parinti mai mult decat mine, vine cu aceeasi problema

http://tainacasatoriei.wordpress.com...-familie-1994/

IERTATI! pt tot!!!

Da, si eu am postat asta de mai multe ori pe acest forum..
Dar cei care cred in abstinenta necesara 90 la suta din zile tot nu il vor lua in seama.
Iar Anca va zice ca nu e in stilul lui. Sau poate va incepe sa creada si ea ca se mai insela. ;-)

Iertare, glumesc.

Ma intreb de ce la Omilii stilul e perfect, iar la lucrarea indicata mai sus, care nu are stil oral, stilul schioapata?!?

In rest, unde ai vazut ca imi impun propria parere? Ar trebui sa ma vezi cu cate carti stau in jurul meu si le cercetez, inainte de a da un raspuns. Eu am timp. Si carti.

NU CRED acest lucru.

Un cuvant plin de intelepciune al Sfantului Ioan Iacob Hozevitul , care spune :
Povestea un preot misionar din Grecia (dintre cei râvnitori) că mergând odată către un sat (aproape de Tesalonic) s-a întâlnit cu un ţăran care se întorcea de la câmp. Ca să-l încerce pe om de răbdare, a zis către el preotul: “Bună seara, păcătosule!” La vorba asta i-a sărit omului ţandăra, răspunzând preotului cu mânie:
“Eu păcătos? De unde ştii asta? Eu sunt cel mai bun creştin din sat, că nu mă ştiu pătat de loc întru păcate!”
Văzând preotul nostru că a dat de bucluc, a căutat să schimbe vorba ca să-l liniştească, dar n-a fost chip. Omul n-a mai vrut să vorbească şi a plecat supărat. Interesându-se preotul în sat despre omul acela cu pricina a aflat că el era eroul sfezilor şi al tulburărilor din sat. Toţi se fereau de el ca de o vacă care împunge.
Poate vreţi să râdeţi cumva de socoteala ţăranului şi de supărarea lui? Gândiţi-vă însă puţin şi veţi vedea că mai toţi avem socoteala lui.
Acela, pentru că se ştia în căsătorie legitimă (adică căsnicie cinstită) era de părere că este cel mai bun creştin.
De asemenea şi noi mulţi dintre călugări şi călugăriţe, cari suntem feriţi de microbii desfrâului lumesc, socotim că ne-am înstrăinat de păcate şi trăim fără prihană.
Chiar dacă (pe de altă parte) am ajunge la măsura lui Lucifer întru mândrie, chiar dacă am întrece pe Iuda, prin iubirea de argint, chiar dacă am fi pentru toţi ca o vacă împungătoare (cu mânia şi zavistia), chiar dacă am mânca carnea fratelui prin clevetire şi bârfire, chiar dacă am fi lacomi şi trândavi (ca nişte râmători, precum sunt eu primul), în sfârşit (ca să nu mai înşir multe), chiar dacă unii (ca şi mine) ne-am bălăci în mocirla tuturor fărădelegilor şi de am umbla în calea fariseilor prin lucruri făţarnice, noi fericiţi ne socotim ca nişte porumbiţe nevinovate, pe câtă vreme nu ne ştim întru păcate (adică nu suntem în desfrâul lumii).
O, ferice de noi (nevinovaţii) că nu umblăm în calea păcătoşilor! Cam aşa cugetăm mulţi dintre noi, sărmanii!
Dar fraţilor şi surorilor, ia staţi puţin să ne dezmeticim! Oare nu cumva ne înşelăm cu părerea?
Ia s-o luăm de la începutul lumii, să vedem, noi suntem greşiţi, ori a greşit Scriptura.
Lucifer, mai marele îngerilor doară a făcut desfrânare (ca cel care nu avea trup) şi cum s-a prăbuşit din cer cu a treia parte din îngeri, prefăcându-se în diavoli?
Oare mândria şi încăpăţânarea lui nu este păcat?
Adam şi Eva n-au făcut desfrânare şi totuşi au pierdut raiul şi prin ei tot neamul omenesc s-a osândit la moarte?
Oare lăcomia şi obrăznicia strămoşilor nu este păcat ca şi desfrâul?
După aceea pedeapsa lui Cain oare pentru desfrâu a fost? Pizma lui care a născut primul omor între oameni, oare nu este păcat? Lăcomia lui de agoniseală care l-a învăţat să vândă pe Stăpânul, oare nu este păcat?
Dar împerecherile cari s-au ivit în sânul Sfintei Biserici şi prigoanele cele înfricoşate cari nu încetează nici astăzi, oare din păcatul trupului se nasc? Râvna cea fără socoteală şi urâciunea, oare nu sunt şi ele păcate? Căci doară toţi ereticii şi prigonitorii Bisericii au fost şi sunt foarte râvnitori. Dar râvna lor este fără socoteală şi pentru asta urăsc adevărul şi hulesc pe Dumnezeu.
Dar oare, fraţilor, războaiele şi mizeria care bântuie lumea numai din păcatul trupesc se nasc? Goana cea nebună pentru stăpânire, râvna la avuţia străină, care aţâţă pe om la război şi-l face mai crud ca o fiară, oare asta nu este păcat ca şi desfrânarea?
Vedeţi că până la desfrânare sunt alte păcate mai grele şi mai greu de vindecat.
Ne înşelăm rău dacă socotim păcate numai căderile trupeşti (curvia şi tot neamul ei). Să nu creadă cineva că este fără prihană, dacă a fost ferit cumva de “gripa” desfrâului trupesc. Gripa aceasta (adică păcatul trupesc) este vădită în toată lumea ca o troahnă generală şi i se cunosc cauzele şi leacurile perfect.
Dar ia gândiţi-vă câte boli ascunse se cuibăresc în sufletul nostru fără să fie vădite la arătare şi fără să pricepem de unde se nasc şi cu ce leacuri se vindecă.
Deci fraţilor, să nu ne fericim pe noi sărmanii dacă suntem feriţi de gripă şi în schimb întru noi mocnesc boli mai grele (zic de cele sufleteşti) pe care nu le pricepem uşor, dar care ne rod haina sufletului ca şi viermii.
Să nu socotim păcătos numai pe omul desfrâului şi nici să numim păcate numai pe cele trupeşti, căci atunci facem mincinoase Sfintele Scripturi şi nu ne putem cunoaşte şi nici îndrepta boala sărmanei noastre făpturi.

Da, eu ma insel dese ori, cand ma incred in mine si nu imi bazez raspunsul pe Sfintii PArinti!

Să înţelegem că îl consideraţi pe Sf. Ioan infailibil ? ;)

Nu înţeleg de ce dacă două persoane au idei diferite trebuie să vedem imediat războiul, disputa, cearta? Oare nu avem nimic de învăţat din aceste "certuri", "polemici", "dispute"? Dăm lecţii şi cădem în propiile "lecţii". Vedem totul ca pe un război. Păi dacă mintea şi inima noastră acolo le avem...asta şi vedem (polemica, duşmănia). Apropo se pare că ai citit numai o parte din poziţia lui Cezar. Se pare că pe cea cu privire la folosirea prezervativului ai omis-o. Sau nu ai vazut-o. Iartă-mă dacă greşesc...

ps: au mai postat şi alţi useri cam aceleaşi idei, se pare că nu sunt bune, dacă nu sunt în concordanţă cu propiile noastre idei.

Poate mai privesti din cand in cand si in oglinda. S-or fi pus paianjenii pe ea...

Frumos link ai frate Cristi în semnătura ta. :4: Ce dar am primit de la Dumnezeu, prin acest părinte. Cuvinte vii, ziditoare şi lucrătoare, ce valoare inestimabilă ne-a lăsat acest părinte (puterea exemplului, scrieri, pictură). Din păcate mulţi nu-l cercetăm în deajuns pe acest părinte, dar uşor îl atacăm. Păi de ce? Că el a spus păcatului pe nume? Că el a atins şi a vorbit direct despre acest subiect atât de sensibil, despre acest păcat al desfrâului din sânul familiei. De ce mulţi nu sunt de acord cu el? Este uşor de explicat, dar să nu intrăm în amănunte pentru a nu da prilej unor noi "polememici" sau "războaie".

Despre link-ul asta e vorba: Parintele Arsenie Boca-Taina Iubirii

Catăline am o întrebare. În afară de tine e vreunul pe aici pe forum care să nu fie ecumenist?

Suntem putini ortodocsi de dreapta credinta (si nu este un pleonasm , deoarece ortodoxia care are macar un cuvint strain in ea , nu mai este ortodoxie !) pe forum , chiar f. putini, dar suntem !

Astazi ecumenismul se invata si se propovaduieste mascat in scolile teologice !

Moshule, tupeistii care se falesc pe forumul asta de cand am intrat si eu, in urma cu vreo doi ani, nu sunt dusmanii mei. Eu nu am dusmani, nici nu dusmanesc pe nimeni, slava lui Dumnezeu! Iar daca e sa pomenesc totusi de dusmani, apoi voi numi slabiciunile mele, patimile mele si dracii. Iata dusmanii mei!
Sunt doar, pentru mine, asa cum ii cunosc din experienta mea pe forum, indivizi cu serioase probleme de caracter, care nu se mai satura sa isi etaleze saracia si sa isi trambiteze atitudinile kgbiste. Gorilele lui Ceausescu sunt simple animale de companie pe langa specimenele astea.

Iata ca eu m-am saturat de nesimtirea lor agresiva!
Si in ciuda multor apeluri si incercari de a dezvolta si altfel de raporturi, in ciuda plecarii capului (pe care am crezut ca e potrivit sa o fac), ei tot in stilul lor o tin.
N-ai sa vezi niciodata pe nesimtitii astia sa isi ceara iertare dupa vreo greseala, sa recunoasca justetea unui argument al oponentului, sa plece fruntea, sa aplaude o reusita a unui coforumist cu care se afla in vreo disputa de idei etc.
Se tin mereu in galceava si in demonstrarea pana in panzele albe a imaginatei lor infaibilitati si corectitudini.
Te urmaresc ani la rand (cum au patit-o altii) cu cate o vorba scoasa din textele tale (poate ai mai spus si prostii, iar daca nu ai spus, au ei grija sa rastalmaceasca), te citeaza in cele mai nepotrivite moduri, te santajeaza afectiv, se folosesc de tine in disputele lor necinstite cu altii, iti scot ochii pana in mormant si daca s-ar putea, chiar si dupa... Apoi, culmea subumanitatii, iti spun ca le esti prieten (si subliniaza "prietenul meu") si frate, te lauda, te ciugulesc, vorbesc de cele sfinte cu tine, se dau in citate din Parinti s.a.m.d. Pare incedibil ca exista astfel de specimene pe care eu le calific drept subumane.

Am inclinat fruntea, cugetul si vorba de multe ori in fata arogantei si magariei lor. M-am retras la tacere de multe ori, calcindu-mi pe inima si facindu-ma pres. Doar se vor rusina si vor cugeta un strop si la ei insisi.
As fi facut-o in continuare, daca mai aveam vreo urma de nadejde ca foloseste la ceva.
Dar nu mai am speranta. Pur si simplu am ajuns la capatul rabdarii si iata, nu mai voiesc sa las neobrazarea lor sa treaca nestingherita pe ulita larga. Cine se cred coconasii astia?
Cum de le permiteti sa se lafaiasca pe aici spurcind ba pe unul, ba pe altul, cu insistenta si totata lipsa de omenie?

De aceea am spus ce am spus, cu manie, e drept.
Pozitia lor distructiva a tulburat multe topicuri si a scarbit pe multi dintre forumistii care au pus suflet aici, de-a lungul vremii. Sa ii amintesc eu pe cei care s-au retras, din pacate, in urma atacurilor abjecte ale acestor ipochimeni?

Moshule, imi ceri sa vorbesc frumos si decent despre ei??????
Nu mai vreau, nu mai pot, nu mai cred deloc ca e cazul.
Cred ca a sosit de mult momentul sa spuna cineva lucrurilor pe nume. Si iata, imi asum eu aceasta si o spun.

Cand am intrat prima data pe forum, cativa oameni m-au avertizat ca voi avea de suportat multe magarii din partea unor impostori. Nu stiam la ce se refereau acei oameni, pe care am vazut ca multi ii pomenesc acum, cu regret...
Acum stiu. Acum am aflat in ce consta avertismentul lor.
Aceleasi persoane care au tulburat apele in trecut, fac si astazi tulburare si dezbinare.
Eu m-am hotarat sa le spun raspicat punctul meu de vedere, cat voi mai sta pe forum, daca voi mai sta.

Accept ca omul greseste, ca se insala, ca mai rataceste etc. Accept fara mari probleme, accept chiar cu larga inima intrucat asa e firea noastra omeneasca, predispusa la greseala.
Dar nesimtirea si aroganta si ura si viclenia mizerabila, si linsul si umblatul cu trasul sforilor si prostirea in fata... ei bine asta nu mai accept. Si regret ca am acceptat pana acum. Am gresit. M-am facut partas, din foarte slaba vigilenta, la magaria unor oameni fara caracter. Dumnezeu sa ma ierte ca am fost orb si foarte prost. Si las, deosebit de las...

Cati oameni cu inima mare si cu mintea luminata s-au scarbit si au plecat, s-au retras, au facut pasul inapoi din pricina acestor politai ai forumului? A caror contributie la intelegerea lucrurilor si la buna atmosfera, e fix aceeasi cu contributia oricarui politai si gardian.

Parintele Steinhardt atragea atentia in Jurnalul Fericirii ca, atunci cand ai de-a face cu astfel de canalii, nu merge sa fii sincer, sa iti ceri iertare etc. Ci sa schimbi placa, radical!
Iata, a venit vremea sa aplic ceea ce m-au ajutat acesti indivizi grobieni sa inteleg din cuvintele Parintelui. E singurul lucru pentru care, azi, le mai multumesc.

P.S. Isi mai aminteste cineva cand unul dintre forumistii mult indragiti a refuzat sa faca parte dintr-un grup de rugaciune pe motivul ca nu se poate ruga impreuna cu unul dintre cei aflati pe lista?
Acum il inteleg inca o data mai bine pe acel forumist si, desi nu mai scrie pe forum de-o vreme, sper ca totusi citeste si primeste acum multumirile mele pentru marturisirea aceea publica. Ar fi trebuit sa luam cu totii aminte!

Dureros, dar adevărat. De aici se explică şi bursele la şcolile din Apus, unde teologii sunt "virusaţi".

ne-ai promis un "va urma"
 

Mihai, ne mai tii mult pe jar pana sa scrii si continuarea?
Am asteptat, am asteptat, dar vad ca... nimic.

Mie una mi se parea foarte interesanta cazuistica propusa.

Între timp polemica acidă la care am făcut trimitere s-a mai domolit, fără niciun rezultat, lăsând ringul liber pentru alte bătălii la fel de aprige şi zadarnice.

De unde oare să mă apuc de aprofundat?
Înainte de altele, să vedem cine sunt susţinătorii celor două puncte de vedere ireconciliabile. Apărătorul hedonismului (pesemne) moderat spre radical, un tânăr în floarea vârstei în care pulsează toate chemările naturii, culturii şi afectivităţii, invitându-l să se înfrupte pe săturate din bunătăţiile mundane ale vieţii. De celaltă parte, o persoană pentru care zilele zburdălniciilor tinereţii cronologice sunt mai degrabă trecute, natura şi-a încetat presiunea, fericirile şi nefericirile cer compensaţii simbolice pentru că s-au petrecut sau nu s-au petrecut, patimile se transferă, discret, de la trup la suflet, întrucât trupul nu mai corespunde rolului de instrument optim iar psyhe este un teren virgin, numai bun de colonizat şi exploatat. În asemenea condiţii, desfătarea se camuflează în forme mai platonice, aparent austere şi favorabile ascetismului.
Un prim punct de convergenţă al celor două poziţii opuse este captivitatea preopinenţilor în starea lor naturală. Al doilea, este căutarea disperată a justificării metafizice la instanţe cu autoritate, în care se reflectă mai puţin tendinţa spre o asceză a libertăţii, cât tributul plătit de fiecare propriei condiţii existenţiale. Apărătorul hedonismului este în postura celui care încearcă să convingă că repetatele sale înfrângeri în războiul nevăzut sunt de fapt victorii, iar partea susţinătoare a austerităţii ireconciliabile poate fi caracterizată excelent de zicala "după război mulţi viteji se-arată".

Pentru unii ca aceştia a scris Apostolul Pavel următoarele: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." (1Corinteni 13:11).

Însă susţinătorii extremelelor de care fac vorbire în postarea de faţă se încăpăţânează, cu un pathos sofistic debordant, să susţină invariabil că:

- omul este o fiinţă căreia i se îngăduie o zburdălnicie infantilă pe tot parcursul vieţii iar maturizarea este o erezie

- omul este o fiinţă datoare să se nască supermatură, bătrânicioasă chiar, fără să înveţe nimic din naivitatea fermecătoare a copilăriei şi a primei tinereţi sau, altfel spus, fără să înveţe nimic pe cont propriu.

Şi o ultimă convergenţă a opuselor: ambele poziţii se străduiesc să-L facă pe Dumnezeu responsabil pentru propriile lor aberaţii.

În încheiere vreau să vă împărtăşesc o lecţie primită de la maestrul meu cu ocazia unei convorbiri despre relaţia dintre bărbat şi femeie întru Hristos. Referindu-se la experienţa lui matrimonială de câteva decenii bune mi-a spus: "Privind înapoi şi în prezent, pot să spun fără rezerve că Evanghelia are dreptate: vinul de pe urmă este mult mai bun decât cel dintâi (aluzie la nunta din Cana, relatată în Ioan 2: 1-10), dar n-aş fi putut să-mi dau seama de asta fără să gust din vinul de la început, ăla din care rişti mereu să te îmbeţi iar ce vine după aceea este o poşircă de proastă calitate, dacă Hristos nu e de faţă. În caz că iubirea supravieţuieşte exprimărilor ei tumultoase şi epuizante din tinereţe fără să fie devorată de ele, ai biruit şi începi să simţi în toată fiinţa ta cum "omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4:16).

catalin2 nu-mi pare ecumenist.