Eu socotesc din contră, că fără libertate nu este nici virtute. Omul silit să aleagă binele nu va deveni mai bun, ci nu va face răul pentru că nu poate să-l mai facă.

Da, societatea trebuie să îngrădească libertatea de a face rău, iar asta se întâmplă numai atunci când cei care fac și aplică legea sunt buni și majoritari. Biserica în sensul ăsta poate influența lumea: să formeze această majoritate (cât mai mare) bună, sau – mai bine zis – care aspiră la asemănarea cu Dumnezeu.

Totuși, deși se află într-un permanent conflict cu lumea, asta e din cauză că lumea o respinge, ca fiindu-i străină, așa cum păcatului îi e străină virtutea și întunericului lumina. Biserica, însă, nu duce o luptă cu mundanul în plan istoric, lumesc, ci în cel duhovnicesc. Ea nu folosește armele lumii, căci transcende lumea. Nu pune crucea pe alții, ci o poartă cu Hristos.

Ganditi-va la un singur si simplu lucru, dar, cat de malefic: liberatea sodomitilor de a infia copii pentru "casatoriile" lor. (Ideea in sine, si este demna de balamuc, in cam apusele vremuri normale). Meditati la felul cum au aparut aceste fenomene, si stiti foarte bine ca NU sunt impuse prin forta armata. Pacatul din om este tare la lucru, stimate domnule Priceputu, ca si sora sa minciuna si tatal lor, diavolul, asa ca trebuie o Mana Tare, de Sus, care sa actioneze prin niste unelte umane, de aici, de pe Pamant, si aceste unelte vii si insufletite nu pot fi decat din Biserica. Q.e.d.
P. S. Pariez oricat, cu dvs, si orice alt ortodox care gandeste similar cu dvs., de pe forum sau de oriunde, ca in cel mult 15 ani, pedofilia si incestul vor fi si ele legale, bineinteles urmate de alte porcarii si hule. Toate au fost si ar putea fi din nou evitate, nu zic de nu chiar nimicite, daca Biserica ar fi iar leading guitar in simfonia sociala. Ce parere aveti?
P. P.S. Uitati-va ce s-a intamplat, in mai putin de trei secole, de cand Biserica este silita, tehnic vorbind, sa se refugieze in fundal si sa produca cel mult martiri ai marilor persecutii (cu prea putin efect in termeni de "dor de mantuire" in societate as a whole), nu si lucrari de curatire sfanta a corpusului social: majoritatea cea buna de care vorbiti a devenit...pacatoasa, si pare ca ii place, cum ii place sinucigasului gustul otravii sau racela taisului pe jugulara (iertati-ma, sunt cam prea descriptivist :) ). Cand cumparati mere sau cartofi, si unele se strica, ce faceti, le lasati alaturi de/peste cele inca sanatoase?

După cum am mai spus cândva, cred că un sistem totalitar condus de Biserică n-ar face decât să o compromită mai mult. Toată imaginea proastă pe care și-a făcut-o i se trage de la amestecul în politic.

Biserica, să o privim cu realism, nu e formată (doar) din sfinți. Cu atât mai puțin vor ajunge în posturile-cheie oameni curați la inimă. Puterea – e notoriu – corupe.

Oare? Hai sa incerc o lista foarte succinta de "mari corupti de putere", toti niste coruptibili de Patriarhi si, culmea lipsei de realism, si sfinti pe deasupra: Sfantul Ioan Hrisostom, Sfantul Mucenic Flavian, Sfantul mucenic Proterie.
Climatul uman si ideologic care a produs astfel de oameni care, culmea, au fost si inalti ierarhi poate produce din nou aceleasi efecte.
Daca nu incerci, nu reusesti. Daca nu risti, nu castigi.

O fi arătând. Noi, catolicii, rămânem la învăţătura Sfinţilor Părinţi şi la Sf Tradiţie a Bisericii, şi anume că Sf. Ap. Petru a propovăduit la Roma şi a murit, împreună cu Sf Ap Pavel, în aceeaşi zi.

Adevărata faţă a papalităţii după Sfânta Biserică Ortodoxă 12
 

Am putea cita, în afarã de cei trei scriitori ale cãror opere le-am
examinat, un mare numãr de texte în sprijinul acestor noi afirmaþii; am putea de
asemenea sã combatem aserþiunile teologilor romani care au abuzat de textele
izolate ale unor autori în favoarea sistemului papal. Dar ni se pare cã este mai
bine sã ne þinem în ceea ce am stabilit dupã opere în care scriitori de o ortodoxie
ºi de un merit necontestat aveau intenþia de a trata ex professo chestiunile
Bisericii, episcopatului ºi autoritãþii doctrinare.
Aceastã doctrinã veche a Bisericilor occidentale, este ea aceea pe care o
profeseazã astãzi Biserica romanã?
Nu. Ea profeseazã una cu totul contrarie.
În prezenþa învãþãmântului Bisericilor occidentale în cursul primelor
secole, trebuie sã punem învãþãmântul Bisericii romane spre a proba, într-un
mod incontestabil, cã este între cele douã doctrine o diferenþã esenþialã.
Doctrina Bisericii Romane nu a ajuns deodatã la gradul de dezvoltare în
care o vedem astãzi. Din secolul al nouãlea întâlnim, în istorie, pretenþiile
episcopului Romei la autoritate universalã în Bisericã. Acest secol poate asadar
fi considerat ca epoca fondãrii papalitãþii.
Dar, când episcopul Romei formula pentru întâia datã pretenþiile sale nu
o dãdea ca o inovaþie autoritatea ce îºi atribuia; el încerca chiar de a proba cã
aceastã autoritate era un drept care fusese totdeauna ºi pretutindeni recunoscut.
El reuºi sã impunã aceastã doctrinã Bisericilor occidentale prin trei mijloace
principale: cel dintâi a fost fabricarea unor documente pe care le dãdea ca
antice, ºi care au fost primite ca atare în Occident, cufundat atunci într-o
ignoranþã aproape completã despre adevãratele monumente istorice; al doilea a
fost falsificarea textelor acelora dintre aceste monumente care erau atunci
cunoscute; al treilea a fost o interpretaþiune fantezistã a numeroaselor texte
pentru care nu ºi-a mai dat (cineva) osteneala de a le falsifica materialmente.
Astfel se vãd ieºind, în evul mediu, din atelierele de copiºti care, mai
toate, nu existau decât în mãnãstiri, Falsele Decretalii, copii modificate dupã
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
21
operele Pãrinþilor Bisericii; tratate teologice în care nu se þinea nici un cont de
sensul tradiþional al Scripturilor.
În primele secole, Pãrinþii Bisericii netemându-se de abuzul ce s-ar face
mai târziu de operele lor, dau sfântului Petru laudele ce meritau credinþa ºi zelul
sãu; ei îl numeau cel dintâi dintre apostoli; observau cã Iisus Hristos avusese
pentru el un fel de preferinþã în mai multe ocazii; comentau, într-un mod
oratoriu, unele texte evanghelice în care cel dintâi dintre apostoli pãrea onorat
într-un mod excepþional.
Se gãsesc texte de felul acesta în Origene34, Tertullian35, Sfântul Ciprian,
Sfântul Vasile al Cesariei (cel Mare)36, Sfântul Gregorie de Nazianz37, Sfântul
Ilariu de Poitiers (Pictavianul), Sfântul Gregoriu de Nyssa38, Sfântul
Ambrosiu39, Sfântul Ioan Chrysostomu40, sfinþitul Augustin, Sfântul Leon ºi alþi
Pãrinþi.
Dar aceºti venerabili scriitori, exaltând pe sfântul Petru, nu se gândeau
cã laudele lor vor fi întoarse de la subiectul ce aveau în vedere ºi aplicate
Episcopului Romei. Trebui opera teologilor romani, începând din secolul al
nouãlea, sã vinã ºi sã facã cuvintelor lor aceastã transformare, sub influenþa ºi
direcþiunea episcopilor Romei.
Prin ce mijloace ajunserã ei la acest scop? afirmând cã episcopul Romei
era succesorul sfântului Petru, care fondând Biserica romanã, i-ar fi fost primul
(ei) episcop, ºi ar fi transmis prerogativele sale primului pãstor al acestei
Biserici. Se presupune dar mai întâi cã sfântul Petru fusese episcop al Romei. Se
grãbirã de a aduna toate probele cã primul apostolilor venise la Roma. De unde
se conchise cã el fusese episcop al acestui oraº. Deducþia nu era riguroasã; dar a
fost primitã, ºi numaidecât se primi de asemenea fãrã dificultate episcopatul de
25 de ani, în ciuda chiar a sfintei Scripturi ºi în ciuda monumentelor istorice
celor mai sigure.
Ignoranþa de istoria ecleziasticã, lipsa absolutã de criticã, miºcarea ce
Biserica Romei imprima Occidentului, totul favoriza dezvoltarea acestor douã
mari erori care au fost baza papalitãþii:
1. Sfântul Petru, întâiul apostolilor, a fost episcopul Romei;
2. El lasã succesorului sãu prerogativele excepþionale cu care fusese investit
de Iisus Hristos.
Astfel: exagerarea în sensul prerogativelor sfântului Petru ºi în textele
Scripturilor ºi ale Pãrinþilor care le-au menþionat;
Eroarea istoricã care face din sfântul Petru primul episcop al Romei;
34 Origen (cca. 185 – 254 sau 255)
35 Tertulian (cca. 160 – 240).
36 Sf. Vasile cel Mare (330 - 379).
37 Sf. Grigorie de Nazianz (329 sau 330 – 389 sau 390).
38 Sf. Grigorie de Nyssa (cca. 335 – 394 sau 395)
39 Sf. Ambrozie al Milanului (339 - 397).
40 Sf. Ioan Gura de Aur (Hrisostom) (cca. 354 - 407).
WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica
22
Sofismul în virtutea cãruia se face, din laudele adresate persoanei
sfântului Petru, prerogative care trebuiau sã treacã la altele (persoane) ca o
succesiune.
Atari sunt bazele fragile ce episcopul Romei putu face sã se primeascã
ca probe în sprijinul autoritãþii sale universale, adãugând la dânsele, precum am
zis, fabricarea de false documente ºi falsificarea textelor.
Se fãcu, chiar în plin ev mediu, protest contra operei papale, în
Occident, fãrã a socoti marele ºi constantul protest al Orientului creºtin; dar
protestãrile occidentale au fost absorbite în opinia admisã aproape universal; ºi
când, la aurora renaºterii, câþiva bãrbaþi instruiþi se aflarã în faþa marii erori
papale, ei nu îndrãznirã sã o atace de-a dreptul; ei se alipirã pe lângã un sistem
intermediar pe care îl considerau cã va putea da satisfacþie ºtiinþei fãrã a lovi
prea mult prejudiciul în genere primit.
Va urma cu:


Cel dintâi care formulã acest sistem într-un mod explicit a fost
cardinalul de Cusa, în cartea sa Despre Concordanþa catolicã.

Zău, nu mai spuneţi. Şi unde scrie că Biserica ar fi fost întemeiată NUMAI, EXCLUSIV pe Petru, dacă interpretăm petru ca piatră? Unde a spus Hristos că va zidi Biserica Sa EXCLUSIV, NUMAI pe unul dintre apostoli? Scrie aşa ceva în Biblie? În Biblia mea nu scrie aşa ceva. Nu am văzut niciunde că Iisus ar fi rostit cuvântul NUMAI când a spus acele cuvinte.

În schimb în Biblia pe care o am eu scrie altceva:

"Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos." (Efeseni 2:20)

"Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21:14)

Prin urmare sfântul Petru este doar una dintre pietrele de temelie ale Bisericii lui Hristos, existând şi alte pietre de temelie a Bisericii, adică ceilalţi apostoli, care mărturiseau credinţa cea mântuitoare, credinţă care nu era exclusiv a sfântului Petru.

Ce "ciudat" si in a mea , scrie la fel!!! Ce sa fie oare?!?

Deci, "NUMAI pe tine voi zidi Biserica Mea" este altceva decât "pe tine voi zidi Biserica Mea" ? Să fi adăugat cineva un "numai" din burtă, care schimbă complet sensul învăţăturii ?

Interesant. Exact acelaşi lucru îl susţinem şi noi. "Duhul Sfânt de la Tatăl purcede" nu este acelaşi lucru cu "Duhul Sfânt NUMAI de la Tatăl purcede". Vă mulţumim că, încercând să limpezim o controversă ecleziologică, am reuşit să limpezim una teologică.