În prealabil postat de eeaotly (Post 446879)

Da. Şi o spun cu gândul la propria mea copilărie.

În prealabil postat de eeaotly (Post 446833)

La fel, dacă şti că nu poţi ţine un viţeluş, e păcat să-l laşi să se chinuie de foame sau să te chinui tu cu el.
Mai bine îl vinzi la altul şi mai faci un ban.

În prealabil postat de eeaotly (Post 446879)

Da. Şi o spun cu gândul la propria mea copilărie. Ani de zile m-am luptat ca să am o cameră a mea, un spaţiu al meu în care alţii nu-şi bagă nasul şi îmi respectă liniştea şi dorinţa de reculegere. Un spaţiu în care să pot să stau să desenez şi să citesc, să scriu, să mă joc, să mă rog sau să visez cu ochii pe pereţi dacă am chef. Şi asta fără să stau în permamenţă cu spaima că vine "Securitatea" peste mine şi-mi cotrobăie în suflet, cenzurând tot ce nu e "kosher".

Un spaţiu în care nu dă năvală nimeni pe uşă ca să mă întrebe cu un ton de inchizitor, ce carte citesc şi dacă e de şcoală (de parcă Jules Verne şi Paul Feval e musai să fie băgaţi în programă, iar dacă nu-s, nici nu am ce învăţa din cărţile lor!) sau să mă întrebe pentru a suta oară de ce mă uit la serialul meu preferat - unicul pe care îl vizionam întotdeauna cu mult drag şi care mă făcea să evadez din lumea rea - şi să-mi pună întrebarea asta exact, dar EXACT în timpul filmului, de parcă nu putea să se amâne discuţia! Auzeam replica: "Acolo nu e nimic real! Unde ai mai văzut tu oameni să se teleporteze?" Sau: "Cum poţi să te uiţi la urâţii ăia? Eu o să-i visez la noapte!". Degeaba răspundeam că eu visez foarte bine, n-am nici un coşmar şi că dacă ăia din film sunt urâţi, nu-i nimeni obligat să-i privească, ba chiar am nevoie să stau singură ca să-mi savurez porţia de fantezie, nu să aud involuntar discuţiile despre cumpărături sau bârfele despre vecini.

...Un spaţiu în care să pot desena şi picta liniştită fără să mi se strige că fac măscări (deşi aveam 10 la desen) şi că prăpădesc hârtia şi culorile degeaba. Un spaţiu în care să-mi pot scrie liniştită în jurnal fără să fiu în permanenţă cu ochii pe uşă şi fără să fiu nevoită să mint invariabil că îmi fac temele. Un spaţiu în care să pot compune poezii fără să-mi fie alungată muza, şi în care să pot inventa poveşti fără să fiu criticată de pe margine (vorbindu-se despre mine ca şi cum aş fi fost absentă) că prăpădesc caietele şi fac lucruri inutile şi prosteşti.

...Un spaţiu în care să-mi pot aduna, eticheta şi expune colecţia mea de roci, cochilii şi cuiburi de viespi fără să mă tem că mâine-poimâine cineva le vede şi începe să urle sau să le arunce în curte. Un spaţiu unde să-mi pot aduce micul meu terariu improvizat dintr-un acvariu vechi în care să-mi ţineam şopârla cenuşie găsită pe câmp. Inutil să mai spun că n-am reuşit să conving pe nimeni că locul animalului e în casă - şopârla dom'ne, e îngrozitoare la vedere, e scârboasă rău, şi mai seamănă şi cu şarpele ăla biblic care a ispitit-o pe Eva! Şi uite aşa, din cauza unei nefericite asemănări, şi a unor şi mai nefericite preconcepţii, şopârla mea dragă a fost exilată în magazie, unde, spre marea mea disperare, nu a supravieţuit din cauza frigului.

...Un loc în care să ascult muzică fără să mi s epsună să închid "greieraşii", sau să cânt fără să mi se ceară să tac că pe alţii îi doare caul, nu le place, vor să doarmă sau pur şi simplu să tac că nu-i muzica de mine - deşi eram printre favoriţii profei la şcoală.

Şi în fine - deşi lista ar mai continua, dar nu vreau să plictisesc lumea, - un loc în care să mă pot ruga liniştită, fără să dea vreunul busna, şi fără să aud tot felul de ironii la adresa mea, în cazul în care eram surprinsă "asupra faptului".

Să mai continui? Am spus deja că nu. Ideea e că toate acestea ar fi fost evitate dacă aş fi avut cameră proprie iar libertatea mea ar fi fost respectată în acel perimetru. Orice om are nevoie de un spaţiu al lui, în care să-şi desfăşoare activitatea după ritmul propriu şi în care să se reculeagă, să-şi încarce bateriile.

A fi o fiinţă socială nu înseamnă a sta la grămadă şi a invada spaţiul intim al celuilalt. Unele nevoi sunt înscrise în chiar fiinţa noastră, e inutil să le negăm sau să le demonizăm. Şi nu, a sta singur în camera ta nu înseamnă doar să tai frunză la câini cu joystickul în mână. Asta e o altă preconcepţie la fel ca şi cea mai veche legată de şopârlă.

Numai bine să aveţi, oameni buni!

În prealabil postat de ortodoxa2310 (Post 447238)

Si da, intimitatea momentului de rugaciune este o mare problema.

În prealabil postat de ortodoxa2310 (Post 444285)

Idealizati realitatile de atunci. Cititi "Morometii" pt o idee mai realista despre realitatea in care erau crescuti copiii. Nu era nici o armonie idilica. Si asa era mai in toate familiile. Asa au fost crescuti si bunicii mei, si bunicii bunicilor mei.
Lipsa banilor, munca pamantului, imposibilitatea de a-si indeplini visele din cauza ca nu se puteau duce la scoala (pt ca nu avea cine sa munceasca, pt ca nu erau bani pt scoala,etc), ura tacita impotriva parintilor care ii tratau ca pe niste sclavi personali (atunci asa era relatia copil-parinte), dezbinarea rapida a familiilor pt ca toti copiii plecau de acasa cat puteau de repede si cat mai departe...

Si mesele in familie tin sa amintesc totusi ca in cele mai multe cazuri nu sunt deloc "comuniuni de iubire" ci comuniune de barfit rudele care nu sunt preznte si de mancat pana sta vantul.Asta face copiii sa prefere un sa manance la calculator sau cine stie, sa devine vegani.

În prealabil postat de AlinB (Post 447965)

Serios?
Sf. Scriptura nu vorbeste despre "initmitatea momentului de rugaciune" ci de "unde sunt adunati doi sau trei (sau chiar mai multi am putea spune) in numele Meu..."



Iarasi o confuzie din pacate, asta se intampla nu din cauza lipsei de intimitate ci din cauza lipsei de dragoste si formele sub care se manifesta ea: armonie, intelegere, comunicare, etc.

Atunci cand iti este drag de cineva, vrei sa-l ai cat mai aproape nu in camera de alaturi.
Valabil si pentru legaturile dintre frati, copii si parinte, etc.

"nevoia de intimitate" este derivata dintr-un egoism interior, in momentul in care faci lucruri care nu le poti imparti cu celalalt. Exista scurte momente oarecum legitime pentru asa ceva dar cand devine o nevoie cvasi-permanenta este clar ca mediul in care se manifesta nici pe departe nu este unul al armoniei si bunei intelegeri.

În prealabil postat de aurelian86 (Post 519721)

Oare intr-o familie ortodoxa ar trebui folosite metodele contraceptive? Eu stiu ca nu! Dar lumea materialista ne-a acoperit mai mult ca credinta.