Cand eram copil imi doream foarte mult un avion. Il tin minte si azi, cum statea acolo in vitrina, la libraria din Calarasi unde mergeam adeseori cu mama in vizita la rude.
De cate ori treceam pe langa librarie o rugam pe mama sa mi-l cumpere. Cand am invatat sa scriu i-am scris mamei un biletel, de 1 Martie, pe care am trecut (alaturi de ghiocei si inimioare) o rugaminte mica: "te rog, mama, ia-mi avionul!"
Dar mama imi spunea mereu indurerata: "nu avem bani"... Era prea scump, costa, tin minte, 120 de lei.
Vedeti, au trecut cam 40 de ani de atunci si copilul nu a uitat...:(
Intre timp am zburat de multe ori cu avionul. Dar nu era ca acela din vitrina!....:)
Nici un avion nu va fi vreodata ca avionul acela atat de dorit si niciodata capatat.
Sunt trist.
....:)

P.S. Copiilor mei nu le prea plac avioanele. Curios lucru!!
P.P.S. Odata am vrut sa cumpar unui copil ceva pe care bunica nu isi permitea sa il cumpere. M-am nimerit la o coada in Auchan. Bunica s-a uitat atat de urat la mine, a gesticulat atat de fioros incat m-am speriat si am renuntat sa mai spun ceva... Altadata era sa fiu luat la bataie de un tatic. Alteori am fost injurat de cate o mamica. Pana la urma am renuntat sa mai intreb "imi permiteti sa..." sau "va rog sa...". La noi esti privit cu suspiciune cand vrei sa ajuti, din proprie initiativa, pe cineva. De ce? Habar n-am.

Acuma, daca tot am dat curs amaraciunii, hai sa va mai zic una. De fapt doua (iertati!).
Nu prea ma dumiresc cu reactiile semenilor atunci cand vrei sa faci si tu o fapta buna, cat de cat, acolo...

In adolescenta m-am hotarat sa fiu miner....:) Am lucrat cateva luni in Paroseni, Valea Jiului. Ce ma mira foarte tare acolo era ca, atunci cand voiam sa dau unui confrate ceva de mancare (multi erau tineri ca mine si nu aveau bani, se muncea din greu, ii auzeam plangindu-se de foame etc.), de pilda o paine si niste conserve, ma refuzau taios. Imi cereau in schimb sa mergem la "pierde sut" (asta era bodega de la intrarea in mina). Ei bine, la pierde-sut am lasat multi bani, crezind ca, deh, asta e modul in care pot sa ii ajut pe fratii mei. Din pacate nu prea am ajutat pe nimeni, cred astazi... Doar m-am obisnuit cu bautul...

In satul meu e un barbat evitat de multi. A facut el o fapta condamnabila, a facut si puscarie pentru asta. Fapt e ca traieste in conditii mizerabile, e de nedescris ce locuinta, daca o pot numi asa, are acel om.
Intr-o zi, mustrat peste masura ca stiu de acela dar nu fac absolut nimic pentru el, m-am hotarat sa il vizitez si sa ii dau ce aveam. Ajuns langa casa lui am avut prima surpriza: vecinii se uitau la mine ca la un nebun. Cum adica sa il vizitezi pe X daca nu esti de la Politie sau ceva similar? Nimeni nu merge la X.
Eu totusi am strigat si, pentru ca nu mi-a raspuns nimeni am indraznit sa intru. Nu era greu, omul nu are poarta, a bagat lemnele la foc...
Cand m-a vazut, X a luat un cutit mare, din acela de taiat porcii si s-a repezit la mine. Din fericire am gasit tonul potrivit si gesturile ca sa lase jos cutitul (l-a infipt in pamant).
Apoi am stat nitel de vorba, i-am dat ce aveam de dat. Era atat de nedumerit... De suspicios... Am reusit sa il conving ca fac asta doar pentru ca am trecut si eu, de cateva ori, prin ce trece el si stiu cum e sa iti fie foame, sa iti fie frig, sa fii singur etc. Nu minteam, iar el a inteles asta.
La plecare mi-a facut si el un dar: cativa pestisori pe care tocmai ii ardea pe jar si cateva seminte de pepeni...:)

Dar tot imi tremurau genunchii cand am plecat de acolo.
Nu e usor sa faci un gest de camaraderie intr-o lume care a uitat ce e asta...

Gandeste-te cum era privit IIsus in momentul cand a inceput sa faca minuni, sa tamaduiasca oameni, etc...Oamenii sunt intr-adevar suspiciosi pt ca nu-s invatati cu bunatate, empatie, mila, chestii din astea..Poti sa-i condamni?
Asta imi aduce aminte de mitul pesterii lui Platon, de oamenii care au trait atata timp in intuneric, incat cand au iesit in sfarsit afara, mai sa orbeasca de lumina soarelui...
Off topic, parerea mea este ca trebuie sa petreci mai mult timp in "pestera"ta interioara..inca nu te-ai rupt 100% de trecut si nu te-ai iertat tu pentru niste chestii vechi...sunt inca acolo si cand ti-e lumea mai draga, ies la suprafata.
Ajuta-te pe tine in primul rand daca vrei sa fii apt sa-i ajuti pe ceilalti.Inca o data scuze daca ma insel..Dar simteam ca trebuie sa-ti spun ceea ce gandesc despre tine.

ahilpterodactil @
Partea buna, e ca ai ramas cu ceva palpabil de la acel avion jucarie, necumparat!Dorinta de a ajuta!
Eu nu am incercat atat de des sa ajut, dar acum cateva zile eram in Auchan si o femeie mai in varsta isi dorea o carte anume despre incercarile din temnitele comuniste si spune ca ar fi luat-o dar nu avea destul.Am ajutat-o dar nu a refuzat.Cred ca in situatii din astea oamenii trebuie priviti in ochi, asta e cea mai buna sigurranta care i-o poti da, ca esti bine intentionat, si cum ai spus in ultimul caz, si tonul este foate important.
Asta este si unul din factorii ca in lumea virtuala sunt mai multe conflicte ca si in lumea reala faptul ca nu isi vad ochii,daca ne-am vedea ochii cand spunem ceva, asta e cea mai buna garantie ca si crezi in ce spui.

Pe mine mult m-a ingandurat si nedumerit ca actualul presedinte pe langa mesajul pe Facebook de anul nou, nu a dat si un mesaj pe Televizor ptr tara cum s-a facut dintotdeauna.E bine sa privesti oamenii in ochi cand le spui ceva,cand nu o faci lumea crede ca esti ascuns si nu ii dai siguranta.
Ma rog am dispretuit si modul cum s-a facut reclama contra lui Ponta desi nu sunt PSD-ist."Puie Monta." arata nivelul de respect ce ni-l dam unii altora.
Doamne ajuta!

Aha! Va sa zica sa exersez privirea asertiva si celelalte...
Stiam eu ca tre sa fac un curs de reeducare!...:)

Vezi si eu bine intentionat sunt, si parca traiesc cu senzatia ca esti in aparare.Faza aia ce ai spus-o cu reeducarea ma face sa cred asta!Noroc ca ai pus un zambaret.:-)))
ahilpterodactil sa stii ca viata acum este mult mai stresanta ca acum 26 de ani.Si asta e una din cauze ca lumea e mai suspicioasa in zilele astea.

Înţeleg. :) Poate că ar fi bine să căuţi mai adânc în inima ta şi să găseşti un folos din toată povestea asta tristă şi să-i dai un sens pozitiv, folositor, atât ţie, cât şi celor din jurul tău. :)

Depinde de ceea ce vrei să oferi. Am observat mulţi care insistă să ofere dulciuri, deşi frumos şi respectuos li se spune că nu e potrivit momentul. :) Şi asta am observat-o cel mai des în biserică. :)

Se poate ca bunica să fi invocat lipsa banilor doar ca motivaţie pentru a scăpa de cerinţa copilului, iar ceea ce ai vrut să oferi se poate ca acel copil să fi avut deja. Cel mai bine ştie cel apropiat copilului, nu cel străin care vrea să ofere. Nu exclud varinta ca tu să fi intuit bine, adică să nu fi existat posibilitatea financiară reală a bunicii/tatălui/mamei să cumpere copilului acel ceva. Ca să nu mai fii dezamăgit, oferă celor care cer. :)

Nu mai fi trist! :)
Asa ai invatat sa fii sensibil la dorintele altor copii!
Nici sa nu te gandesti sa te opresti din a oferi ceva sau a te oferi spre ajutor copiilor, chiar daca vei intampina si refuzuri. Poate nu stii, dar toti copiii abia asteapta sa te intalneasca! :)

P.S. Ignora-i pe adultii insotitori care refuza sau isi dau ochii peste cap. Sunt bolnavi!

....:)
Pai, vezi tu, tocmai aceasta nu pot face. Tocmai de aceea...:)
Doar ca, vai mie nu prea stiu ce sa fac...:(
Cu fratii mei, copiii, ma mai descurc cat de cat. Dar cu adultii, nu prea...:(

Viata inseamna sa te trezesti dimineata si sa mergi mai departe orice ar fi.”