In materialul prezentat de colegul nostru dr. Victor Ardeleanu, se precizeaza undeva ca Parintele Arsenie ar fi avut un duhovnic "mort de 200 de ani".
Trec peste folosirea acestei "informatii" in scop evident de denigrare si intreb: oare este singurul caz de acest fel cunoscut in Ortodoxie?
Din cate imi amintesc (deocamdata nu am vreun text sub ochi), am mai intalnit acest lucru care, desigur, este surprinzator pentru bunul simt / pentru cunostintele noastre comune.
O astfel de precizare, ca un om ar avea duhovnic decedat, trezeste reactii firesti de nedumerire si chiar teama. Pare bizar, pentru unii morbid si infricosator.

Totusi, imi amintesc acum cu precizie ca intr-o carte a carei paternitate se revendica a fi tocmai mediul monastic athonit, anume in Pelerinul Rus, personajul principal are parte in mod regulat de povatuire duhovniceasca din partea duhovnicului sau raposat. Intr-una din scene, de pilda, aflam ca in vise duhovnicul il indruma pe ucenic spre un anumit text si chiar ii insemneaza cu carbunele locul din carte unde sa citeasca. La trezirea din somn ucenicul gaseste chiar carbunele asezat pe carte, la pagina respectiva...

In alte carti duhovnicesti aflam ca unii credinciosi, dintre care multi barbati imbunatatiti, aveau frecvent parte de legaturi cu duhovnicii lor raposati, cu sfintii etc.

Asadar, de unde aceasta "acuzatie" adusa Parintelui Arsenie? In fond, ce e asa neobisnuit aici, cata vreme monahul Arsenie nu e nici primul si, se pare, nici ultimul care a avut o legatura reala, vie, duhovniceasca cu un povatuitor din ceata nevazuta a dreptilor?

M-as bucura ca si domnul doctor sa dea un raspuns lamuritor, daca se poate, in aceasta chestiune.

As mai avea, sa fiu iertat, inca o intrebare.
In acelasi material se insista pe doua aspecte considerate importante in viata duhovniceasca: riscul inselarii si, legat de aceasta, cercetarea duhurilor.
Din criteriul acesta, cercetarea duhurilor, autorul materialului face cal de bataie si, implicit, cap de acuzatie impotriva Parintelui. Ne povatuieste autorul, cu multa afectiune/iubire frateasca, sa cercetam duhurile si sa nu cadem in inselare, dar sa credem ca Parintele se afla in inselare.

Am cugetat si eu la aceste lucruri, le-am luat in serios (nu e de glumit cu asa ceva, desigur) si mi-am pus urmatoarea intrebare pe care o impartasesc aici:

Cand vorbim despre cercetarea duhurilor, in ce context facem aceasta? Asa, in absolut? In abstract?
Nu, mai degraba, legat de propriile noastre experiente din cadrul vietii personale de credinta (a fiecaruia, asadar)? Nu pentru bunul mers al lucrarii de pocainta isi cerceteaza fiecare influentele, duhurile, sugestiile etc.? Nu pentru a preveni fiecare, inlauntrul propriei nevointe, inselarile si ratacirile, apeleaza la sfat duhovnicesc, la cercetarea duhurilor lui?
Oare a cerceta duhurile se refera la altul? Nu la sine?
Oare a ni se propune sa cercetam duhurile lui Arsenie (si inca, prin lumina Predaniei!) nu este o invitatie la o specie teribila a barfirii?

Eu am inteles ca fiecare crestin aflat pe drumul pocaintei, drum plin de capcane/caderi/raniri/nedesavarsiri etc., este confruntat cu multe ispite si, pentru a trece cu bine de acestea este absolut necesar sa se afle in ascultare si sub povatuirea duhovnicului.
Multe ii trec omului prin minte, munte ganduri i se pot parea folositoare ori de-a dreptul dumnezeiesti, dupa masura fiecaruia in lucrarea de smerire de sine. In acest sens suntem povatuiti sa nu dam curs oricarui gand sau impuls, oricat de inaltator ar parea el. Dar nu prea am intalnit in literatura duhovniceasca sfatul de a cerceta viata launtrica si duhurile altuia. Aceasta pare a fi strict treaba de duhovnic.
Si atunci, cum poate veni cineva catre noi, oameni fara harul preotiei sau al duhovniciei, ca sa ne puna la o treaba de duhovnic, in afara unei relatii de duhovnici ai lui Arsenie (Doamne, iarta-ma!), fara ca noi sa avem vreo ascultare in acest sens?
Asta nu miroase mai degraba la asmutire? Nu e un indemn clar ca noi sa fim carcotasi, banuitori, suspiciosi fata de Parintele Arsenie?
Si cui foloseste o astfel de treaba?

Oare nu am inteles bine?

Îmi e de folos acest cuvânt, care-mi limpezește înțelegerea cu privire la ce înseamnă cercetarea duhurilor. Și îmi amintește - că adesea uit - unde anume trebuie să fac această cercetare. Iar când o fac, multe duhuri străine găsesc acolo, în inima mea. Și înțeleg cu durere atunci, câtă viață pierd lăsându-le să-mi umble, moarte, prin suflet.


Iar dacă am ține minte asta, am avea mai multă pace, atât în noi, cât și între noi.

Harul interior este harul primit la Botez. In rest este harul exterior, asa cum ne spune sf. Serafim de Sarov.
Iudeii s-au pregatiti prima data cand a fost Moise pe munte. Dar a doua oara si-au facut un vitel ca idol. Oricum, cand era rugul de foc (care era tot lumina harului) nu au facut o pregatire.
E adevarat, trebuie sa fie cineva imbunatatit si sfant ca sa emane lumina harului, dar pentru a o vedea nu e neaparat nevoie de acest lucru. Pe un sfant care emana lumina il pot vedea toti, daca Domnul ingaduie sa fie aratata aceasta minune. Pentru ca e o minune, diferenta e ca o minune o poate face mai ales un sfant, dar de vazut o poate vedea si cineva care nu e sfant. Prigonitorii romani ai mucenicilor vedeau si ei minunile, desi nu erau deloc sfinti. Uita-te la Sfanta Lumina de la Ierusalim, o pot vedea toti, chiar si pe internet.

Lumina necreata este doar lumina harului, in rest toate alte tipuri sunt create. Dar ai dreptate, nu poate fi un alt fel de lumina decat lumina harului. Am vazut ca si un Patriarh al Ierusalimului numea acea Lumina lumina harului.

Orice om care se mantuieste devine si sfant. Dar nu oricine ajunge in viata pamanteasca la masura unui sfant cu viata sfanta. De aceea mai mult calugarii imbunatatiti ajung sa emane si lumina harului.

Catalin, frumoasa explicatie. O intrebare, daca nu te superi: tufisul in flacari, vazut de Moshe, care ardea si nu se consuma...ce era acel foc? Multumesc.

Cercetarea duhurilor se refera, de obicei, la minuni. Daca sunt de la Domnul sau de la duhuri cazute. La fle si o invatatura sau la cineva care propaga o invatatura, pentru ca in textul Sfintei Scripturi pasajul intre este: "1. Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume."

Este tot harul, la fel ca in cazul rugului de foc. Observam ca e asemanator cu Lumina de la Ierusalim, care nu arde la inceput. Ca tot am citit o predica a parintelui Galeriu, domnia sa da o explicatie foarte frumoasa de ce Lumina de la Ierusalim arde la inceput si apoi nu mai arde.

Prin "cercati duhurile" intelegi acelasi lucru cu "barfiti-l pe Arsenie Boca"?
Catalin, cum ai "cercat" tu duhul/duhurile Parintelui Arsenie Boca?
Tu personal, cum ai dat curs indemnului Apostolului?