Ce legătură are asta cu deciderea canonului biblic?

Ce relevanta are?

Ce relevanță are ce? Încă nu ai reușit nici măcar să înțelegi întrebarea pe care ți-am pus-o darămite s-o răspunzi. Tu nu îți faci niciodată procese de conștiință? Nu te întrebi de ce asculți o carte despre care nici nu știi cum a fost pusă laolaltă și de cine sau când? Chiar nu-ți pui niciodată întrebări critice?

Pentru Noul Testament, procesul de recunoaștere și colectare a început în primele secole ale bisericii creștine. Foarte devreme, unele dintre cărțile Noului Testament au fost recunoscute. Pavel a considerat că scrierile lui Luca sunt la fel de autoritare ca și Vechiul Testament (1 Timotei 5:18; vezi și Deuteronom 25:4 și Luca 10:7). Petru a recunoscut scrierile lui Pavel ca avand aceasi autoritate precum Scriptua (2 Petru 3:15-16). Unele dintre cărțile Noului Testament circulau printre biserici (Coloseni 4:16; 1 Tesaloniceni 5:27). Clement al Romei a menționat cel puțin opt cărți ale Noului Testament (95 d.Hr.). Policarp, un discipol al lui Ioan apostolul, a recunoscut 15 cărți (108 d.Hr.). Ignatie din Antiohia a recunoscut aproximativ șapte cărți (115 d.Hr.). Mai târziu, Irineu a menționat 21 de cărți (185 d.Hr.). Hippolytus a recunoscut 22 de cărți (170-235 d.Hr.). Cărțile Noului Testament care au primit cele mai multe controverse au fost Evrei, Iacov, 2 Petru, 2 Ioan și 3 Ioan.

Primul „canon” a fost Canonul Muratorian, care a fost compilat în anul 170 d.Hr. Canonul Muratorian a inclus toate cărțile Noului Testament, cu excepția Evreilor, Iacov, 1 și 2 Petru și 3 Ioan. În anul 363 d.Hr., Sinodul de la Laodiceea a declarat că numai Vechiul Testament (împreună cu o carte a Apocrifelor) și 26 de cărți ale Noului Testament (totul în afară de Apocalipsa) erau canonice și trebuiau citite în biserici. Sinodul de la Hipona (393 d.Hr.) și Sinodul de la Cartagina (397 d.Hr.) au afirmat, de asemenea, aceleași 27 de cărți ca fiind autoritare.

De ce dai copy paste la materiale de pe internet care nici măcar nu răspund la întrebările puse?

Înțeleg că acum citești pentru prima dată despre istoria cărții pe care o crezi infailibilă fără să știi de ce, dar nu trebuie să postezi aici fiecare propoziție pe care o găsești pe net.

Sinoadele au urmat ceva similar cu următoarele principii pentru a determina dacă o carte din Noul Testament a fost cu adevărat inspirată de Duhul Sfânt: 1) A fost autorul unul dintre Apostoli saui a avut o legătură strânsă cu uunul dintre acestia? 2) Cartea este acceptată de trupul lui Hristos în general? 3) Conținea cartea consecvența doctrinei și a învățăturii ortodoxe? 4) A adus cartea dovezi ale valorilor morale și spirituale înalte care ar reflecta o lucrare a Duhului Sfânt? Din nou, este crucial să ne amintim că biserica nu a determinat canonul. Niciun consiliu bisericesc timpuriu nu a decis asupra canonului. Dumnezeu, și numai Dumnezeu, a fost cel care a determinat cărțile care aparțin Bibliei. Era pur și simplu o chestiune de a împărtăși de către Dumnezeu urmașilor Săi ceea ce El deja hotărâse. Procesul uman de adunare a cărților Bibliei a fost defectuos, dar Dumnezeu, în suveranitatea Sa și în ciuda ignoranței și încăpățânării noastre, a adus biserica primară la recunoașterea cărților pe care El le inspirase.

Ți-a dat eroare software-ul? De ce copiezi tot internetul aici pe forum? Nu știi să gândești singur?

Se numesc resurse Crestine!!!

Stai linistit se gasesc peste 750.000 de raspunsuri, asa ca te astept cu drag:)))