Exista un cult fals al iubirii, de care e vinovat în parte si Sf. Pavel, cu al sau capitol 13 din I Corinteni. Se acorda prea multa atentie iubirii, a aparut un eroism desuet.

Iubirea e în cele mai multe cazuri o fantasma, fie ca e vorba de iubirea de Dumnezeu, de aproapele sau iubirea conjugala.

Un sfânt sau om al Bisericii (poate Lossky) spunea ca iubirea este cunoastere. În limba istroromâna nu exista verbul a iubi ci a vrea (dori). Cine cunoaste, poate dori, dupa cum spune Sf. Siluan.

Sunt de-acord cu tine, iubirea este, de cele mai multe ori o fantasma, indiferent pentru cine este exprimata....dar, parca avem nevoie de aceasta fantasma, altfel am deveni mult prea rigizi in realitate.

Vreau sa corectez, capitolul 13 din Corinteni e bun dar nu se refera la eros sau agapis (dupa cum chiar Sf. Pavel spune, ca de mi-as da trupul sa fie ars...) ci la bunatatea devenita calitate ontologica a fiintei umane.


Ory, e interesant ca atunci când suntem atrasi de ideea iubirii cadem într-o speculatie deviind chiar de la persoanele fata de care pretindem ca simtim iubirea. Adica nu ne intereseaza atât persoanele respective cât dulceata ce o simtim în legatura cu ideea iubirii. O fi si asta o patima.

Mare, mare, mare adevar ai spus....." chiar o fi si asta o patima ", de aceia ma intriga nespus de mult conceptul de iubire nascut dintr-o ideologie pamanteana mult prea mediocra.

Foarte corect, dar atunci când te intrigă nespus de mult o ideologie , precum spui , fie ea şi pământeană , înseamnă că deja te situezi deasupra tuturor ideologiilor "mediocre" pământene, eşti aproape de lumea sfinţeniei , de lumea Îngerilor, a Serafimilor şi Heruvimilor ! Este pentru prima dată când aud un pământean rostind astfel şi situându-se în trup şi viaţă lumească deasupra celor de aici. Mai în glumă , mai în serios, draga mea Florentina , nu cred că se poate ajunge la o astfel de desăvârşire , apoi mi se pare că am complicat mai mult decât trebuie ceea ce este atât de simplu, frumos şi înălţător , precum este IUBIREA . Patima rămâne patimă, dar IUBIREA va rămâne în veci , IUBIRE !

Interpretabil, foarte interpretabil !
Vorbindu-se si inaltandu-se atat de mult acest maret concept de iubire se pierde din vedere sensul ei...astfel uitam sa iubim cu adevarat, nu doar prin cuget si simtire.
Astfel, inca o data sustin spusele lui Traditie...uitam de persoana pentru care pretindem ca avem sentimente, imbatandu-ne doar cu placerea proprie de-a ne satura instinctul egoist...iubim atractia ce ne face placere, de multe ori, si nu persoana respectiva, ne iubim pe noi insine si astfel ne daruim satisfactie prin acest proces de apropiere, probabil absolut chimic, patimas.

Cu siguranţă , cam tot ce emitem noi cei de aici ( de pe pământ ) , e interpretabil. Nimicimea şi mediocritatea noastră pământeană ne tot duce şi duceee la interpretări. Dar tocmai citeam un articol al lui Adrian Cocoşilă de pe prima pagină a saitului şi am reţinut printre multe altele , următoara : "Cei care au ajuns în iad, sunt în această stare din cauza lipsei de IUBIRE ". Vezi tu Florentina, dacă de anumite păcate, patimi ne mai putem vindeca şi Dumnezeu va fi milostiv cu noi, de lipsa de iubire nu ne va ierta nimeni. Înţelegi ? Unul ce se masturbează, se droghează, se desfrânează . . . . . , şanse de vindecare şi iertare există, dar atunci când tot judeci în stânga şi dreapta, cleveteşti pe la spate, urăşti , nu poţi ierta cu inima deschisă, etc , TOTUL E RATAT ! Cel mândru şi neiertător nu poate a iubi ! Deci lipsa de IUBIRE este drumul cel mai sigur către IAD. "Dumnezeu nu-i va lăsa să sufere pe cei care au murit cu intenţia pocăinţei" ( Adrian C. ) Intenţia de pocăinţă înseamnă şi iertarea, şi milostenia , şi iubirea ( care mai înseamnă a-l accepta pe cel rătăcit şi în păcate, a nu te ascunde de el, a nu-l cleveti, huli, ignora . . . ) etc, etc . Totul , absolut totul în lumea văzută şi nevăzută este din , prin şi pentru IUBIRE. Florentina , doar şti că "Dumnezeu este mai mult un Dumnezeu al inimii , decât un Dumnezeu al minţii". Cu drag - Cristian

Cand se va sfarsi cu lumea aproapelui; nu vom mai putea vorbi decat de o lume a departelui nostru. In lumea departelui, iubirea va deveni negot, pana atunci sa nu uitam: iubirea este taina.

Mare dreptate ai, Costel.
 

foarte frumos punctat!!!

Florentina :
 

Sunt sigur că ai citit "Ne vorbeşte Părintele Profirie"şi de aceea vreau să-ţi reamintesc un scurt pasaj din această minunată carte , la care te rog să meditezi în linişte fără a te osteni a-mi răspunde . Iată pasajul : "Sufletele îndurerate, chinuite de patimile lor, acestea câştigă mult IUBIREA şi harul lui Dumnezeu. Unii de felul acesta devin sfinţi şi de multe ori noi îi judecăm. Amintiţi-vă de Apostolul Pavel care spune : < Iar unde s-a înmulţit păcatul , a prisosit harul > ( Rom. 5,20 ) . Când vă aduceţi aminte de asta, veţi simţi că aceştia sunt mai vrednici şi decât voi şi decât mine. Îi vedem neputincioşi , dar când se deschid lui Dumnezeu, devin de-a - întregul iubire şi dragoste dumnezeiască. Deşi se obişnuiseră altfel, toată puterea sufletului lor o dau mai apoi lui Hristos şi devin foc din iubirea lui Hristos. Astfel lucrează minunea lui Dumnezeu înlăuntrul unor asemenea suflete, pe care le numim < bune de aruncat >. Să nu deznădăjduim , nici să ne grăbim , nici să judecăm după lucrurile mărunte din afară. " Şi în fine un alt fragment : " Este un fel de provocare a sinelui nostru să stăruim ca ceilalţi să devină buni. ( Atenţie acum aici ). În realitate , NOI VREM SA DEVENIM BUNI ŞI , FIINDCA NU PUTEM, O CEREM DE LA CEILALŢI ŞI STĂRUIM ÎN ASTA. ŞI , ÎN VREME CE TOATE SE ÎNDREAPTĂ PRIN RUGĂCIUNE, NOI DE MULTE ORI NE SUPĂRĂM ŞI NE RĂZVRĂTIM ŞI JUDECĂM ". În rest . . . . .Toate bune ţie , dragă Florentina !
:25: