bucuria de a primi o palma ... dacă este sinceră ar putea fi chiar sfinţenie nu doar virtute.
dar dacă şi pe asta o facem cu mândrie ... uau, am primit o palmă şi m-am bucurat. ce smerit sunt ...

Smerenia adevarata, fara fluctuatii de evaluare, apare la convergenta a doi factori mentali maturi:

- factorul intelepciune: atunci cand mintea intelege natura non-inerenta a agresorului (mintii si intentiei sale), a actiunii agresive propriu-zise, a mintii si trupului propriu

- factorul extaz - "extazul celui mult-indragostit" - : atunci cand mintea lumineaza neincetat, cu o dragoste puternica in toate directiile

Smerenia este concentrarea tuturor virtuţilor.
 

"Smerenia este un har fără nume al sufletului. Ea e opusul mândriei, care e cea mai rezistentă dintre patimi. Şi precum mândria ne înalţă în aparenţă, dar în realitate ne coboară până în adâncul iadului, fiind cel mai cumplit rău, aşa smerenia, coborându-ne în aparenţă, ne înalţă pe cea mai înaltă treaptă, avându-şi ca virtute locul imediat înaintea nepătimirii şi iubirii.

Dacă mândria ca egoism este izvorul tuturor patimilor, smerenia este concentrarea tuturor virtuţilor. Dacă mândria sfâşie firea omenească în tot atâtea bucăţi în câţi inşi subzistă, smerenia o readună. Dacă mândria deformează judecata şi întunecă contemplarea dreaptă a realităţii, smerenia restabileşte vederea justă a lucrurilor. Fiecare virtute echivalează cu un spor de voinţă. Dar acest spor de voinţă se întemeiază pe un spor de cunoaştere, pe un spor de vedere justă a lucrurilor, cum spun Sfinţii Părinţi.

Smerenia este conştiinţa şi trăirea supremă a infinităţii divine şi a micimii proprii. Ea este, totodată, conştiinţa că infinitatea divină străbate prin toate şi prin toţi cei din jurul nostru. De aceea am spus că ea este un uriaş spor de cunoaştere. Omul smerit se pleacă înaintea semenului ca înaintea lui Dumnezeu. Dacă mândria acoperă pentru ochii noştri infinitul realităţii lui Dumnezeu, smerenia îl descoperă.

De aceea, orice am face, cât timp ne lipseşte smerenia, cât timp e o urmă de mândrie în noi, n-avem fiorul atingerii cu Dumnezeu şi nici conştiinţa adâncirii noastre în Dumnezeu şi nu-i facem nici pe alţii să o simtă. Unde lipseşte smerenia, e superficialitate, e platitudine, e orizont închis, e sărmana înfumurare care trezeşte zâmbetul de milă. În adâncurile indefinite şi pline de taină, în Dumnezeu, trăieşte numai cel smerit." (Parintele Dumitru Staniloae)

„Smerenia e opusul obrăzniciei grosolane”

Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu.
Smerenia susţine o sensibilitate delicată în om chiar faţă de fiinţa lui proprie, chiar faţă de trup, ştiind că chiar acesta e un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestarea a sentimentelor curate şi a a faptelor bune ale sufletului. Căci smerenia e opusul obrăzniciei grosolane, care pe toate le murdăreşte, care n-are respect de nimic, pentru că nu înţelege nimic din realitate, pentru că nu vede în nimic prezenţa lui Dumnezeu.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 449 la Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 449)

Plângerea Sfântului Siluan:

Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.
Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.

*

Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.
Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.
Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.

Sursa:

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...io/#more-68869

“Nesfintii sfinti”: Schiegumenul Melchisedec, calugarul-tamplar inviat din morti. TOTUL SE REZOLVA NUMAI PRIN SMERENIE!

,,Acest adevarat staret si schiegumen, mare ascet si nevoitor cu viata sfanta, statea in picioare in fata mea si plangea cu durere sincera, crezand intr-adevar ca el era cel mai rau si mai pacatos om de pe pamant! Iar eu, cu fiecare clipa care trecea intelegeam din ce in ce mai limpede si eram din ce in ce mai bucuros ca nenumaratele mele probleme, luate laolalta, nu insemnau absolut nimic! Si mai mult decat atat, stand acolo, am simtit cum acele probleme au disparut fara urma din sufletul meu. Sa mai intreb ceva sau sa-i cer ajutor staretului nu mai era nevoie. Facuse pentru mine tot ce putuse. M-am inchinat lui cu recunostinta si am plecat.

Tot ce este in lume, fie simplu, fie complicat, de la micile probleme omenesti, pana la aflarea caii imparatesti care duce catre Dumnezeu, toate tainele acestui veac si ale celui viitor, totul se rezolva numai prin nepatrunsa, minunata si puternica smerenie. Chiar daca nu intelegem dreptatea si sensul ei, chiar de suntem incapabili sa dobandim aceasta tainica si atotputernica virtute, ea ni se descopera in chip smerit prin acei oameni minunati care o pot dobandi”.
Sursa
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...a-rezolva-tot/

Putem spune "Eu sunt cel mai rau" sau "Eu sunt cel mai pacatos" fara sa judecam aproapele?

Daca eu sunt cel mai pacatos, inseamna ca exista cel putin un om pe care il consider pacatos - cel (sau cei) fata de care ma raportez.

A considera ca altul sau altii sunt pacatosi nu este judecarea aproapelui?

Ne raportam la Iisus in primul rand. Comparativ cu El, noi toti avem pacate, ca doar Iisus nu S-a rastignit pentru drepti, ci pentru pacatosi. Nu am voie nici sa accept ispita de a pune pe cineva pe picior de egalitate cu Iisus! Nici macar pe papa!

Cand cineva imi greseste, trebuie sa admit ca si el se confrunta cu aceleasi ispite ca si mine, a cazut intre talharii patimilor. Dar in ochii mei, pacatele mele sunt cele mai mari pentru ca acelea imi innegresc haina botezului meu, nu pacatele altuia. Daca ma intereseaza pacatele altuia, iar cu ale mele sunt ingaduitor, atunci judec eu in locul lui Dumnezeu. N-am voie sa fac asta. Eu asa am inteles.