Si abia acum am aflat, datorita site-ului citat de Cristirg, din marturia parintelui Zosim Oancea, ca parintele Arsenie Boca se uita ore intregi in oglinda si exersand tehnica hatha-yoga. Asta e inca o marturie de la un om de buna credinta care imi sporesc dubiile in legatura cu persoana lui Arsenie Boca

alt ratacit care zice ca yoga e buna cel putin cea corporala,hatha yoga

Parintele Ghelasie Gheorghe despre yoga: http://www.trilulilu.ro/muzica-tradi...heorghe-desp?b

-ce zice ratacitul de Ghelasie Gheorghe:

-"practica yoga are valoarea ei,fiecare spiritualitate are valoare ei ??!"

-"crestinism + hinduism = metafizica crestina domne,nu trebuie sa combatem spiritualitatea hindusa,orientala"

-"practicile yoga energetice sunt niste valori terapeutice,asta a descoperit si stiinta"

-"sacroterapia crestina fara terapia yoga corporala e incompleta ???!!!" - adica si sfintii ar fi trebuit sa practice hatha yoga domne...

-"de asta a aparut si cartea lui plina de rataciri: medicina isihasta, o carte new-age, plina de inselari"

Unde mai exact? Un citat, o pagină?

• "Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a Lui Dumnezeu." (pg. 236 Cărarea Împărăţiei - părintele Arsenie Boca)

• "Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci încâlcim viaţa noastră în toate fărădelegile şi spurcăciunile, care îndrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră." (pg. 98, Cărarea Împărăţiei )

O sursă, un citat?

• "Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ceea ce e totuna cu crearea firii din nou. Mântuitorul, omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-Se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea pentru înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul." (pg. 34, Cărarea Împărăţiei )

• "Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca Om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni..." (pg. 14, Cărarea Împărăţiei )

• "Până aci se înţelege şi nu se prea înţelege drama desăvârşirii persoanei omeneşti. Şi fiindcă aceasta nu s-a prea putut înţelege, urmări şi realiza, a fost nevoie ca Dumnezeu să creeze omul a doua oară şi, prin creştinism, să-l facă în stare de această înţelegere şi realizare a desăvârşirii sale personale. Această desăvârşire urmărită şi aşteptată de Dumnezeu de la om, ni s-a revelat, ni s-a dat de model în persoana clară şi reală a lui Iisus Hristos, a Dumnezeu-Omului. De aceea El e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Iisus Hristos nu avea nevoie de mântuirea Sa, dar fară pogorârea Sa, în trup de om recreat, născut afară de calea păcatului, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă; ori noi eram şi suntem cei ce avem nevoie de mântuire. Deci pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, simţită de noi ca o credinţă arzătoare de mântuire, ni s-a arătat şi ni s-a dat ca model de viaţă persoana reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El e pentru noi oamenii măsura desăvârşirii. Atât doar că modelul revelat trebuie urmat. Căci, dacă Dumnezeu a tăcut totul pentru mântuirea noastră, aceasta nu însemnează ca noi să ne dedăm lenei, pentru că a făcut Dumnezeu totul şi noi nu mai avem de făcut nimic. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, anume: S-a micşorat pe Sine şi S-a făcut om adevărat, întru totul asemănându-se nouă, afară de păcat, ca să ne arate cărarea cu lucrul şi cu persoana Sa. El era şi Dumnezeu adevărat, dar a mers omeneşte pe calea cea nouă. De aceea, calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu, pentru că, cel dintâi, El a mers pe ea."
[.....]
E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din ceruri. Iisus a venit să se lupte cu diavolul, ca om adevărat, întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie; iar câştigând - ca om - o biruinţă desăvârşită asupra lui, biruinţa ne-a dat-o nouă, în dar, dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. Cu biruinţa Sa, Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii, ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. Deci El e meşteşugul, cunoştinţa şi puterea; El e modelul de luptă, cât ţine cărarea. Mântuitorul de aceea a şi venit, ca să sfărâme lucrurile diavolului şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. Astfel, când L-a ispitit, în Pustia Carantaniei, ca să facă din pietre pâini, căci flămânzise, El l-a bătut cu Scriptura, zicând: " Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu"! Dar diavolul n-a renunţat la luptă, ci L-a ispitit iarăşi cu strălucirea tuturor împărăţiilor pământului - cu slava puterii politice - zicând Domnului: "Ţie îţi voi da toată puterea şi strălucirea ei, căci mie-mi este dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu te vei închina mie, toată ţi-o dau Ţie". Privitor la aceste cuvinte semeţe ale ispititorului, Sf. Ciril al Ierusalimului se întreabă dacă a minţit Satana atunci, sau, silit de prezenţa lui Dumnezeu, a spus adevărul? Ci răspunzând Iisus, l-a bătut, grăind din Scripturi: "Scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai pe El unul să-L slujeşti". Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi a luat şi el Scriptura, căci ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui, fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună. Aşa, îl duce pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicându-I: "Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să Te izbeşti cu piciorul de vreo piatră". Atunci Iisus i-a tăiat scurt şi ispita aceasta, răspunzându-i: "S-a zis în lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!" Şi după ce sfârşi toată ispita, diavolul se duse de la El până la o vreme. Semn că a mai venit şi sub altă formă." (pg. 26-28, Cărarea Împărăţiei )

• "Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, intr-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta işi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Legile vieţii sunt legile Creatorului; păcătuieşti împotriva lor, nu scapi fără mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, că Dumnezeu n-ar avea cuvânt în biologie şi că venirea lui Iisus la nuntă ar fi numai un simplu fapt divers, fără o semnificaţie neînchipuit mai largă pentru aducerea şi conducerea personală a fiecărui om ce vine în lume.

Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.

De faptul că suntem oarecum anteriori faţă de forma noastră pământească, însuşi ne spune, învăţându-l pe Ieremia când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

Ieremia 1:
5. înainte de a te urzi în pântece... te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare.

Suntem prin urmare de obârşie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne şi oase, şi împlinind un destin, între ceilalţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri." (Cărarea Împărăţiei, pg. 236-237)

• "Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, intr-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta işi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Luaţi aminte părinţilor, că nu e glumă cu viaţa copiilor pe care îi aveţi sau vreţi să-i aveţi. Sunteţi răspunzători de ei şi de toată viaţa lor, căci cum le-aţi dat-o aşa o au! Şi copiii voştri vă vor judeca pe voi, după cum bine ştiţi şi bine plătiţi. Iar când te-or supăra fii cuminte şi nu-i blestema, ascultând pe diavolul până la sfârşit, ci dă-ţi seama că ei îţi aduc aminte de păcatele tale cele nemărturisite şi neispăşite. Roagă-te pentru ei şi roagă-te şi pentru tine – chiar când te-or blestema - să te ierte Dumnezeu (Cuvânt din 22 feb. 1942, Măn Brâncoveanu).

Parintele profesor Zosim Oancea despre Arsenie Boca:

"O primă concluzie: folosirea unor tehnici ascetice trebuie făcută cu discernământ în așa fel încât să fie subordonată integral existenței duhovnicești creștine și, în particular, creștine ortodoxe. Face cineva aceasta? Atunci se găsește pe drumul cel bun. În căminul facultății prin 1928 era student Părintele Teodor Bodogae, părintele Arsenie Boca și cu tatăl meu[1]. Și erau colegi de dormitor. Și Arsenie stătea ore în șir în fața unei oglinzi și se uita între ochi; și l-au întrebat „ce faci acolo?” „Păi, zice, uite fac exerciții de concentrare” Păi, de unde, cum? Avea o carte de hatha-yoga. Învăța o tehnică de acolo. I-a fost păgubitoare?"

Pai cum adica fratilor se uita ore intregi in oglinda si se privea intre ochi ?
Pai asta nu e normal nici pentru un om care se pretinde sanatos la cap, daramite pentru unul care aspira la sfintenie.

Şi cum se face că părintele Arsenie Boca a lăsat scris tocmai invers? :))

-dar inselatii nu vor nici cum sa vada adevarul

-uite ce zice un duhovnic care a pastrat dreapta credinta ortodoxa,care a fost impotriva ereziilor ,a ecumenismului,a inselarii,a practicilor yoga:

Părintele Ilie Cleopa despre rătăcirea numită yoga: http://cartearomaneasca.blogspot.ro/...ratacirea.html

""Yoga nu este o simplă gimnastică nevinovată, cum vrea să se înţeleagă la prima vedere, ci o practică păgână, vrăjitorească, prin care se invocă în mod conştient sau inconştient forţe malefice (draci), prin acele mantre din limba sanscrită pe care mintea nu le înţelege (Mantra = vers vedic cu valoare magică, adică vrăjitoresc) şi prin poziţiile (asane) corporale adoptate.

Yoghinii cred în zei şi se închină lor (nu cred în Dumnezeul creştinilor).

Tot sistemul yoga se bazează pe demonica idee a identităţii dintre om şi Dumnezeu (în sensul că sufletul şi Dumnezeu sunt de aceeaşi natură). La această falsă identitate trebuie să ajungă yoghinul - bolnav de mândrie -, în stările lui de aşa-zisă meditaţie spirituală.

Trebuie însă să se ştie căşi cel care nu urmăreşte decât aspectul fizic al practicii Yoga, se predispune deja către anumite atitudini spirituale şi experienţe demonice, de care nici măcar nu este conştient.

Potrivit Sfântului Ignatie Briancianinov, există două forme principale de înşelăciune diavolească. Prima şi cea mai spectaculoasă dintre ele apare atunci când cineva se luptă să dobândească un înalt nivel spiritual şi să se învrednicească chiar de viziuni, fără să se fi curăţit de patimi, bazându-se exclusiv pe înţelepciunea sa. Unei asemenea persoane diavolul îi dăruieşte «viziuni» pe măsură.

Există însă şi o formă de înşelăciune diavolească mai obişnuită şi mai puţin spectaculoasă, care nu oferă victimelor ei viziuni extraordinare, ci doar exaltate „sentimente religioase". Aceasta se întâmplă, după cum scrie episcopul Ignatie, „atunci când inima doreşte şi se străduieşte să obţină bucuria cugetărilor sfinte şi dumnezeieşti, nefiind încă pregătită pentru ele". Cel care nu are o inimă înfrântă, cel care se bazează pe faptele sale şi pe vrednicia sa, cel care nu se ţine strâns de învăţătura Bisericii Ortodoxe, ci urmează unei alte «tradiţii», pe baza căreia îşi formează propria concepţie de viaţă, acela este stăpânit de înşelăciune diavolească.

Orice persoană, cât de puţin avizată asupra trăirii duhovniceşti ortodoxe, vede că acest biet „yoghin creştin" este victima unor demoni mai mărunţi, care îi pândesc pe căutătorii de „experienţe spirituale". El a căzut pradă propriilor sale „închipuiri religioase" produse de o minte bolnavă şi de o inimă total nepregătită pentru purtarea unui război nevăzut contra înşelăciunilor diavoleşti.

Nici o ramură din yoga nu are nimic comun cu practicile creştine, deşi se vehiculează o legătură între rugăciunea lui Iisus şi aşa-numita „yoga creştină", ci dimpotrivă, sunt împotriva creştinismului, împotriva poruncilor lui Dumnezeu; cum este şi cazul practicii Tantra-Yoga (desfrâu în comun), care este practicată din nefericire şi în ţara noastră de un număr de tineri, sub conducerea „spirituală" - ca să nu zicem demonică - a lui Gregorian Bivolaru şi care practic a distrus mii de tineri naivi şi creduli.

Părintele Ilie Cleopa în cartea Călăuză în credinţa Ortodoxă
"

Sau orbii nu vor să vadă adevărul.

Observ tactica ta. Când îţi postez dovezi pe care nu ai cum să le combaţi, posezi texte lungi care n-au nici legătură cu subiectul discuţiei pentru a schimba subiectul.

INFLUENTA PRACTICII YOGA ASUPRA TRUPULUI SI A MINTII: http://cartearomaneasca.blogspot.ro/...ga-asupra.html

"In epoca noastră, sistemul yoga este prezentat ca un panaceu pentru cvasitotalitatea problemelor cu care se confruntă omenirea. Pot fi auzite adesea lozinci promotionale de genul „Faceti yoga pentru sănătate si frumusete!“. La început, cineva poate simti într-adevăr o stare de bună dispozitie si revigorare. Este imediat sfătuit să atribuie această îmbunătătire unor anumite „puteri ascunse“ activate prin intermediul asanelor yoghine.

De asemenea, trebuie subliniat că acest sentiment reconfortant însoteste prima etapă a practicării exercitiilor yoga. Ulterior, apar în general probleme serioase, traduse prin dureri ale bazinului, ale coloanei vertebrale, ale genunchilor, ale articulatiilor.

In perioada în care practicam cu asiduitate aceste exercitii, s-a întâmplat să urmăresc în Tesalonic conferinta unui yoghin indian. Vrând să se arate cu orice pret superior celorlalti „concurenti spirituali“ care îsi încep „vânătoarea“ cu afirmatii de genul „yoga = sănătate = frumusete“, el a rostit un adevăr: „Cine face yoga numai pentru a dobândi sănătate si frumusete, e mai bine să facă înot. Nu are nici un motiv să se apuce de yoga. Yoga este pentru cei interesati să evolueze spiritual“. Să vedem în continuare care sunt natura si mijloacele de realizare prin yoga a acestui progres spiritual.

Tinta principală a gimnasticii yoghine, scopul asanelor nu este dezvoltarea sistemului muscular, nici dobândirea mobilitătii fizice. Obiectivul lor este modificarea echilibrului biochimic al organismului uman.

Fiecare grup de asane exercită presiune asupra anumitor glande. Un set de pozitii excită, spre exemplu, glanda tiroidă, provocând o hipersecretie a hormonului tiroxină care se varsă în sânge si modifică întregul metabolism de bază al corpului. Persoana respectivă devine hiperkinetică, lucru pe care îl socoteste însă rezultatul unei „absorbtii de energie din centrele superioare ale universului“ ca urmare a tehnicilor yoghine. în acelasi fel, există asane menite să excite glandele suprarenalele, pancreasul, inclusiv hipofiza - care reglează functionarea tuturor celorlalte glande. Medicina demonstrează că o asemenea stare de tulburare hormonală generalizată determină dereglări majore de perceptie la nivelul tuturor simturilor. Efectele sunt mai intense decât cele produse în urma consumului de alcool sau narcotice.

In ashramul din India al lui Satyananda, amicul meu englez Tony îmi spunea: „Exercitiile de Kriya Yoga mă fac să mă simt de parcă as lua continuu L.S.D.“. Simtea în el o energie debordantă, care se cerea consumată printr-o activitate permanentă si prin efort fizic sustinut. Bietul om nu mai putea sta niciodată locului, fapt ce i-a atras multe neplăceri.

De asemenea, exercitiile yoga axate pe reprimarea prelungită a respiratiei se soldează în majoritatea cazurilor cu cresterea cantitătii de bioxid de carbon din sânge, fenomen pe care cele mai recente descoperiri medicale îl conexează cu producerea unor halucinatii vizuale si auditive, între care senzatia de decorporalizare, de comunicare cu entităti din alte lumi, de materializare spontană a unor corpuri luminoase s.a.m.d.

Este foarte usor pentru cineva neexperimentat duhovniceste să se rătăcească, în lipsa unui criteriu pe seama căruia să discearnă natura evenimentului pe care îl trăieste. Este de provenientă fiziologică? Este o festă jucată de simturi? Este de sorginte psihică, precum halucinatiile psihopatilor care „aud“ voci si au „viziuni“? Sau este un eveniment spiritual? Iar dacă este un eveniment spiritual, de la cine provine? De la Hristos, sau de la Diavol (care are capacitatea de a lua chip de animal, de lumină sau chiar de înger, asa cum arată Scriptura, scrierile patristice si experienta ascetică a Bisericii)?

Iată ce declara Satyananda, vorbind despre tehnicile yoghine: „împreună cu această sansă a eliberării de îngrădiri si neplăceri, există pe de altă parte posibilitatea ca cineva să înnebunească si să-si petreacă restul zilelor într-un ospiciu psihiatric. Din nefericire, aceasta s-a întâmplat unor oameni care au urmat practicile yoghine fără povătuire sau n-au ascultat sfaturile profesorului lor“ (extras din periodicul grecesc „Yoga“, nr. 15/1981, pp. 41-42). Dincolo de încercarea evidentă de transfer a întregii responsabilităti asupra discipolilor, această afirmatie naste întrebarea: de vreme ce aceste exercitii sunt atât de primejdioase, de ce sunt promovate abundent, fără nici un fel de precizări si avertismente, în periodice, cărti si brosuri ilustrate care nu scot în evidentă decât pretinsele lor rezultate binefăcătoare?

Când întâlneam anumiti swami si profesori de yoga trădând foarte grave probleme psihice si solicitam explicatii asupra acestei stări de fapt, mi se spunea cu naturalete că gurul le luase pur si simplu mintea întrucât aceasta le era piedică în evolutia spirituală. Iată până unde poate merge strădania de a oculta adevărul si de a justifica moral crima sufletească.

Acelasi guru Satyananda relatează: „Multi discipoli vin si îmi mărturisesc că au foarte multe probleme sexuale de când fac Kundalini Yoga. Se simt foarte vinovati pentru aceasta. Dacă nu eram eu acolo, ar fi înnebunit. Le spun: Uitati, aceasta este o chestiune pur fiziologică. Lăsati-o să se întâmple!“ (extras din cartea editată în Grecia „învătături ale lui Paramhamsa Satyananda“, voi. VI, Ed. Septembrie 1989, p. 397). Cu alte cuvinte, disfunctionalităti grave ale organismului, al căror impact se răsfrânge dramatic si la nivel psihic, trebuie ignorate ca niste evenimente „pur fiziologice“! Desi un asemenea punct de vedere frizează dementa, el nu trebuie neapărat să socheze. Este reflexul mentalitătii religioase hinduse, care consideră nebunia ca fiind „sfântă“. Am cunoscut în India un brahman care se mândrea că sotia lui este nebună!

Intr-un alt context, Satyananda afirma: „Totusi, oamenii spun că trezirea lui Kundalini este primejdioasă. De ce? Bineînteles, se pot întâmpla si accidente, este posibil să sfârsiti la psihiatrie pentru un timp. Dar totul pe lumea aceasta este un risc. Viata reprezintă un mare risc, si omul trebuie să fie un luptător îndrăznet, gata oricând să riste... Ce se va întâmpla dacă eu exersez Kundalini Yoga si înnebunesc? Atunci veti începe voi să exersati si, dacă înnebuniti, va începe altul. în cele din urmă, vom îmblânzi Kundalini...“ („Yoga“, nr. 5/1981, p. 8). Prin urmare, Satyananda nu numai că le propune dezinvolt tuturor yoghinilor asumarea statutului de simpli cobai într-un experiment incontrolabil, ci recunoaste în plus că el însusi, marele guru, marele iluminat, marele initiat, este expus exact acelorasi riscuri!

Să încheiem acest tablou reamintind si faptul că, de obicei, executantul exercitiilor yoga este instruit să-si concentreze mintea în anumite puncte concrete ale corpului, care diferă în functie de exercitiu. Concomitent, el trebuie să repete în gând sau chiar si cu voce tare o anumită mantră, care am văzut deja că nu este altceva decât o formulă de invocare sau adorare a uneia dintre miile de zeităti hinduse: Shiva, Krishna, Kali, Vishnu, s.a.m.d. Este o altă probă peremptorie a caracterului profund religios al yogăi, si un avertisment asupra implicatiilor duhovnicesti ale practicării acestor exercitii.

Pentru un crestin, consecintele sunt similare cu cele ale apostaziei.""

• "Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă." (părintele Arsenie Boca)

• "Reîncarnarea (indiană) se referă la oameni – şi deosebirea între om şi înger este o deosebire de natură, nu numai de desăvârşire. Deci oamenii, forţaţi de karma, trebuie să se renască în vieţi succesive, să-şi ispăşească fără să ştie vinovăţiile din vieţile trecute, până când încercând să se dezlipească de dorinţa vieţii nu mai contractează legături care să-i reclame la ispăşire. Purificarea aceaste se face automat şi necesită perioade de zeci de mii de ani.
Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia, mântuirii omului descoperită nouă prin Iisus
Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea ar fi automată, iar venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost.
Dar fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema măntuirii omului, reîncarnarea, deci mântuirea automată, nu are nici o bază în Revelaţie. O mai spune şi Sfântul Pavel: „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecaţi” (Evrei 9, 27). Deci nu este rânduit să fie vieţi şi morţi succesive." (extras din Talanţii Împărăţiei - părintele Arsenie Boca).

Puţin amuzant, puţin trist cum persistaţi cu încrâncenare în abordări atât de superficiale...
Patosul pe care îl văd la voi atunci când "analizaţi" viaţa lui Arsenie Boca şi tipul de argumente folosite îmi amintesc printre altele de patosul şi argumentele pe care şi voi şi alţi "teologi" (printre care, vai, mulţime de preoţi) le folosesc atunci când atacă psihologia, psihanaliza, psihiatria (atenţie frate Bogdan!).

Ignoranţă crasă. Dar trâmbiţată ca virtute!
Ce poate fi mai supărător, mai întristător etc. În fine...

*
Despre yoga, din nou, aşadar...
Viitorul monah făcea exerciţii de concentrare (evident şi de relaxare, probabil şi de însănătoşire a ochilor etc.).
Şi ce-i cu asta? Ce e atât de îngrozitor ca un tânăr, dornic de cunoaştere şi de dezvoltare a propriilor puteri, să caute căi şi mijloace noi pentru a-şi atinge idealul: acela de a deveni un om deplin, un sfânt (imaginat de un tânăr curat cu inima dar desigur naiv ca toţi tinerii).
E specific tinerilor să se implice cu entuziasm în cele mai variate domenii de activitate şi să caute, la modul eroic, precum şi exaltat-periculos, performanţe cât mai înalte în exterior şi, implicit, în raport cu sine.
Tânărul voieşte să se autodepăşească. E semn de sănătate şi virilitate sufletească, acesta. Vai celor care nu râvnesc la saemenea lucruri! Ei sunt cu siguranţă bolnavi, nătăfleţi, claponi, slab dotaţi, rebegiţi, ologi sufleşte ori, pur şi simplu, nefavorizaţi de mediul lor educativ precar.

Şi Mircea Eliade şi mulţime de intelectuali din perioada interbelică au studiat şi practicat yoga. Motivaţia lor era complexă - o ştim din scrierile lor cu caracter autobiografic, din variate alte lucrări. Şi? Şi ce-i cu asta? Era, mai întâi, un obicei cultural al vremii.
Toţi marii oameni de cultură ai României moderne şi contemporane au studiat şi practicat, printre altele, yoga.
Să fiu iertat, dar au mai şi tras câte o beţie, au mai şi bârfit, au mai şi curvit şi preacurvit etc. Unii au fost şi pederaşti.
Şi?
Şi ce voiţi să demonstraţi cu asta?
Ce aduceţi în plus faţă de ceea ce ştim încă din Gura lui Dumnezeu, prin profeţii Lui şi prin Hristos şi apoi prin Apostoli ş.a.m.d.: că omul e fiinţă căzută, că e slab şi că el caută vindecare şi mântuire etc.
Caută, se istoveşte, explorează, experimentează până când, dacă o voieşte din toată inima, vine şi izbânda - ajunge acasă, în limanul Odihnei Împărăteşti.
Adică exact aşa cum s-a întâmplat şi cu Părintele Arsenie Boca. Care a mai avut parte şi de un context istoric dintre cele mai oribile din câte se pot imagina pentru omul care caută împlinirea lăuntrică şi pacea sfântă. Ce chinuit a fost Arsenie de puternicii zilei!... Ce suplicii a trăit omul acesta! Luaţi aminte şi cutremuraţi-vă de graba grozavă şi de nebunia răutăţii voastre oarbe!

Se pare că personalitatea Părintelui e prea complexă şi prea închegată pentru piticimea hibridă a unor "creştini" de ieri, de azi şi de mâine.
V-a cam supărat şi speriat Gulliver, aşa-i?....:))))

Ca să ne aburească pe noi doi şi pe alţii, ca să ne care în iad, ca să ne facă slujbaşi ai ashramurilor lui bivolaru din suedia. Ce nu-i clar?
Aauuuuuuuuum!

:))) .... :)))
Frate Cezar, mulţumesc.

Eu vad pictura de la Draganescu care a fost facuta in ultima parte a vietii si care arata limpede ca parintele Boca nu a renuntat de tot nici spre sfarsitul vietii la sincretismul si adogmatismul specific oriental. Coroborat cu marturiile unor oameni de mare incredere ca parintele prof Staniloae, parintele prof Zosim Oancea, prof Lidia Staniloae, parintele Arsenie Papacioc, parintele Paulin Lecca si multi alti oameni de buna credinta, cred ca o atitudine cel putin rezervata se impune.

Si repet, la Draganescu nu e cea mai mare problema ca l-a pictat pe Francisc de Assisi, fiindca asa cum a aratat si dl Mihail exista si cateva "icoane" mai vechi in care apare.
Ce e foarte ciudat e stilul, care nu are nimic de-a face cu dogma crestina a Intruparii care este fundamentul icoanei. E o pictura cu trupuri transparente, slab conturate, uneori chiar fara contur, cu caracter ocult si ezoteric. Nu mai vorbesc ca s-a pictat pe sine la diferite varste sau ca voia sa picteze Pantocratorul ca pe omul universal si alte aberatii.

Frate Ioan, psihologia si psihiatria sunt una, iar yoga e altceva.
Sa nu amestecam lucrurile.

.............

Frate Ioan, fără să fac referire la frăţia voastră,

Psihanaliza lui Freud e o cacealma. Elogiu adus nimfomaniei şi unirii trupeşti şi patimilor carnale per general, vezi Doamne, identificate în vise sau în aparente stări patologice. Un mod finuţ de a călca în picioare lupta duhovnicească a creştinilor, o ură vădită faţă de Hristos şi Ortodoxia sau turma Lui cea mică, Biserica. O mare prostie, pierdere de TIMP.
Psihologia, hai că mai are portiţe spre mântuire, dar psihanaliza e o cacealma. La propriu.

Pentru toţi ceilalţi colegi de forum,

Yoga, ca şi întreg budismul, e o cale prin care arată omului, că poate face ceva de unul singur, fără Hristos, fără Dumnezeu. Adică o minciună.

Iar de părintele Arsenie Boca...

Da, am rezerve foarte mari şi serioase faţă de el.

A fost un ieromonah minunat, dar e departe de-a fi sfânt al lui Hristos. Foarte departe. Pe ce baze spun asta? Prin comparaţie. Pe bazele, temelia Hristos şi a Sfinţilor Lui.
Adică viaţa şi învăţăturile ieromonahului Arsenie Boca sunt cel puţin ciudate.
Complet străine de duhul Sfinţilor Părinţi.
Niciun Sfânt contemporan: Ignatie Briancianinov, Paisie, Porfirie, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, sau alţii, nu au duhul stresant şi agitat al lui Arsenie Boca.
Nu, ci ei au duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ca Sfinţii cei mari, precum: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, de Nazians, Simeon Noul Teologul, Grigorie Palama, Marcu Evghenicul, Fotie al Constantinopolului.
Simţi Duhul Sfânt în scrierile lor!
La propriu simţi bucurie şi liniştire şi sentimente, trăiri, mai presus de cuvinte.
Dar cât am citit noi din ei?
Câtă sete avem după ei?

Păi ce comparaţie e între scrierile acestor sfinţi şi scrierile agitate, şi care induc frică şi spaimă ale părintelui Arsenie Boca. Ca de la cer la pământ.
Te forţează să fi creştin în scrierile lui. Te ameninţă, dacă nu. Ce-i asta? Asta nu-i sfinţenie.

Niciun Sfânt Părinte, nu a mai practicat yoga în tinereţe, ca şi părintele Arsenie Boca, chiar dacă apoi a vorbit împotriva ei.
Niciun Sfânt Părinte nu a fost caterisit 30 de ani de către Biserică, nu a umblat în haine albe peste tot, nu a stat ani de zile prin lume, umblând în maieu, când el era ieromonah!
Dar se poate aşa ceva?
Şi să fie canonizat apoi Sfânt?
Dar pentru ce?
Niciun Sfânt Părinte, nu şi-a inventat propriul canon de pictură a Sfintei Biserici, nici unul din Părinţi, niciodată(!) nu a pictat un eretic, adept al ereziilor franco-latinilor, alias "romano-catolici", pe "sfântul" Francisc de Assissi.

În oraşul Assissi, se şi strâng anual, adunările ecumeniste, unde Patriarhul eretic al Romei, primeşte "slujbele" practicanţilor de voodoo din Africa.
Strigător la cer.
Păi unde-i dialogul? Ăla-i dialogul?
Ruşine...
Din contră, Părinţii au vorbit cu putere împotriva oricăror erezii, fără menajamente, cu dragoste şi discernământ, plini de Duhul Sfânt Dumnezeu, disecând ereziile în cele mai mici detalii, ca să le arate cui slujesc.
Amintesc aici Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ignatie Briancianinov, Sfântul Nicolae Velimirovici.
Nu! Aşa ceva nu-i bine! O spun răspicat: treziţi-vă, Arsenie Boca nu e sfânt.
De ce să ne fie frică să spunem ce gândim şi ce simţim?
Dacă Hristos este în simţămintele noastre, Îl vom mărturisi pe Hristos în ce scriem, sau dacă nu, vom arăta cui slujim.
Şi dacă va fi canonizat sfânt, da, ne supunem, dar e un semn rău pentru Biserică, o apropiere de pan-erezia ereziilor, ecumenismul.

A practicat yoga şi apoi a vorbit împotriva ei.
E ca şi Augustin, în cartea sa "Confesiuni": trebuie să guşti păcatul, ca apoi să te şti feri de el.
Ce afirmaţie e asta?
Hristos a gustat păcatul ca să se ştie feri de el? Sfinţii Apostoli? Sfinţii Părinţi?
A preferat exilul Sfântul Ioan Gură de Aur, decât să îngăduie un compromis cât de mic, Împărătesei Eudoxia a Bizanţului, cu statuile ei din pieţele publice şi împopoţănările ei.
Şi pe urmă la presiunea poporului, l-a chemat înapoi, şi fiindcă Sfântul Ioan îi vorbea de alte păcate ale ei, la exilat din nou.
Şi din nou l-a adus înapoi şi el tot a continuat să vorbească împotriva păcatelor ei.
Şi din nou la exilat, pentru a treia oară, când a şi adormit în exil.

Nu ne jucăm cu lucrurile Sfinte.
Nu facem compromisuri.
Nu, niciodată.
Ca să fi sfânt, trebuie să respiri pe Hristos. Să ai Duhul lui Hristos. Să fi îndumnezeit.
Să vorbeşti împotriva ereziilor şi păcatelor. Să vindeci sufletele. Să le scoţi din carapacea lor şi să le dai la Hristos.
Trebuie să spunem Adevărul.
Nu să mergi din intuiţie, că ai văzut, vezi Doamne, că un om se uita suspect şi urât la tine, şi tu să-i spui: ei, mă mai consideri infractor?
Cum a făcut Arsenie Boca...
Gata! Ce minune, nu? E sfânt, ce să mai în sus şi-n jos... (ironie)
Nu. Asta nu-i sfinţenie, e intuiţie.
Ca să fi sfânt, trebuie să respiri iubire, blândeţe, smerenie, discernământ, dreaptă socotinţă, trezvie, nevoinţă, nopţi nedormite de rugăciune şi trup uscat şi istovit de post. Pentru Hristos! Pentru iubirea care o simţi de la EL. Pentru jertfă, răstignire, slujire. Sângele vârsat, la propriu, pentru Hristos şi pentru aproapele.
Nu, Arsenie Boca, n-a făcut aşa ceva.
S-a rugat doar în puşcărie, că asta făceau majoritatea. E bine ce făceau. Dar pentru ce apoi, a mers ani de zile în lume, umblând în maieu, ca ieromonah? De ce a făcut asta?
Dacă nu a colaborat cu securitatea, de ce i-au dat drumul din puşcărie aşa de repede?
Avea în lume cât era, ditamai şoldurile şi picioarele, dar spunea că ţine post. Atunci când ţi post, dar tu te saturi la fiecare masă de fasole, ăla nu-i post.
Sunt destule poze.
Dar vrem să le trecem cu vedere, să închidem ochii. De ce? Ba să-i deschidem larg, că dacă nu, mergem în iad. Şi se mai rupe o parte din Biserică şi devine eretică ecumenistă, cum s-a rupt şi la Marea Schismă, în 1054. Să nu fie!
Doamne fereşte-ne şi ai milă de noi, nu-i lăsa să ne doboare, că vrem să ne mântuim.
Nu asta-i sfinţenia şi postul.
Sfântul Ioan Gură de Aur, a făcut aşa ceva? Sfinţii adevăraţi şi mari, niciunul n-a făcut aşa ceva.
Hristos a făcut asta? Păi nu Hristos ne este exemplul suprem de urmat? Şi Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi?

Nu scriu cu ură, scriu cu durere, că sunteţi orbi. Există multă înşelare în Biserică. Trebuie să ne ferim de ea, şi să luptăm împotriva ei.
Vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, demonii şi ecumeniştii, care doresc unirea Ortodoxiei cu nebunia mincinoasă a ereziilor, luptă cu sete împotriva Bisericii şi a lui Mielului Hristos.
"După faptele lor îi veţi cunoaşte", scrie Scriptura.
Faptele părintelui Arsenie Boca? A îndrumat oamenii, a scris câteva scrieri ciudate, şi a pictat necanonic, cu un stil în exclusivitate, şi vădit al ereziei ereziilor, ecumenismul, o Biserică a lui Hristos.
Nu-i suficient să vedem faptele lui Arsenie Boca?
Ce caută un eretic pictat în Biserica fără erezie a lui Hristos, Ortodoxia?
Ce caută Sfânta Biserică Aghia-Sophia, unită cu Roma în picturile părintelui Arsenie Boca?
Nu sunt astea fapte strigătoare la cer?
Pentru asta să fie sfânt?

Citeam ieri din Vieţile Pustnicilor Palestinei, despre câtă nevoinţă şi dragoste a avut Sfântul Sava din pustia Palestinei, a construit 7 Mănăstiri, şi alte schituri, în locuri cu nisip şi pietre, prin pronie Dumnezeiască, a adus şi a scos din piatră seacă apă şi s-au populat acele locuri cu peste 10.000 de monahi.
Mânca rădăcini de plante ucate.
Şi a luptat aproape dându-şi viaţa, în faţa împăratului Anastasie al Bizanţului, care căuta transformarea Bisericii din Ortodoxă, în Monofizită, făcând-o eretică.
A mers la el, a vorbit personal cu el, şi Duhul Sfânt, prin gura Sfântului Sava, i-a schimbat mintea Împăratului, i-a dat Adevărul, că a primit şi 2000 de galbeni de aur, la plecarea lui, din mâna Împăratului Anastasie, bani cu care a mai construit un schit şi a împărţit mai mult monahilor, pentru mâncare.
Şi iar şi-a schimbat mintea, devenind eretică monofizită.
Că a murit Împăratul Anastasie, fugind prin palat, alergând şi ascunzându-se de fulgerele care îl căutau în fiecare cameră, la propriu, murind trăsnit de fulger, în Palatul lui, de la Constantinopol.
Citiţi în carte, să vedeţi cum arată Sfinţii lui Hristos ! Cum vorbesc şi ce fac.

Ăsta Sfânt! Sava al Palestinei! Doamne iartă-mă că zic "ăsta".
Nu Arsenie Boca.
Sfântul Nicolae Velimirovici Sfânt. Sfântul Vasile de la Poiana Mărului Sfânt. Sfântul Iustin Popovici Sfânt. Sfântul Paisie Velicikovski Sfânt. Şi mulţi alţii.

Asta-i cartea:

http://www.agaton.ro/admin/upload/Pu...tinei_fata.jpg

Hristos în mijlocul nostru.

Unde mai exact? Un citat, o pagină?

• "Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a Lui Dumnezeu." (pg. 236 Cărarea Împărăţiei - părintele Arsenie Boca)

• "Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci încâlcim viaţa noastră în toate fărădelegile şi spurcăciunile, care îndrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră." (pg. 98, Cărarea Împărăţiei )

O sursă, un citat?

• "Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ceea ce e totuna cu crearea firii din nou. Mântuitorul, omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-Se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea pentru înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul." (pg. 34, Cărarea Împărăţiei )

• "Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca Om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni..." (pg. 14, Cărarea Împărăţiei )

• "Până aci se înţelege şi nu se prea înţelege drama desăvârşirii persoanei omeneşti. Şi fiindcă aceasta nu s-a prea putut înţelege, urmări şi realiza, a fost nevoie ca Dumnezeu să creeze omul a doua oară şi, prin creştinism, să-l facă în stare de această înţelegere şi realizare a desăvârşirii sale personale. Această desăvârşire urmărită şi aşteptată de Dumnezeu de la om, ni s-a revelat, ni s-a dat de model în persoana clară şi reală a lui Iisus Hristos, a Dumnezeu-Omului. De aceea El e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Iisus Hristos nu avea nevoie de mântuirea Sa, dar fară pogorârea Sa, în trup de om recreat, născut afară de calea păcatului, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă; ori noi eram şi suntem cei ce avem nevoie de mântuire. Deci pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, simţită de noi ca o credinţă arzătoare de mântuire, ni s-a arătat şi ni s-a dat ca model de viaţă persoana reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El e pentru noi oamenii măsura desăvârşirii. Atât doar că modelul revelat trebuie urmat. Căci, dacă Dumnezeu a tăcut totul pentru mântuirea noastră, aceasta nu însemnează ca noi să ne dedăm lenei, pentru că a făcut Dumnezeu totul şi noi nu mai avem de făcut nimic. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, anume: S-a micşorat pe Sine şi S-a făcut om adevărat, întru totul asemănându-se nouă, afară de păcat, ca să ne arate cărarea cu lucrul şi cu persoana Sa. El era şi Dumnezeu adevărat, dar a mers omeneşte pe calea cea nouă. De aceea, calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu, pentru că, cel dintâi, El a mers pe ea."
[.....]
E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din ceruri. Iisus a venit să se lupte cu diavolul, ca om adevărat, întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie; iar câştigând - ca om - o biruinţă desăvârşită asupra lui, biruinţa ne-a dat-o nouă, în dar, dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. Cu biruinţa Sa, Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii, ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. Deci El e meşteşugul, cunoştinţa şi puterea; El e modelul de luptă, cât ţine cărarea. Mântuitorul de aceea a şi venit, ca să sfărâme lucrurile diavolului şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. Astfel, când L-a ispitit, în Pustia Carantaniei, ca să facă din pietre pâini, căci flămânzise, El l-a bătut cu Scriptura, zicând: " Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu"! Dar diavolul n-a renunţat la luptă, ci L-a ispitit iarăşi cu strălucirea tuturor împărăţiilor pământului - cu slava puterii politice - zicând Domnului: "Ţie îţi voi da toată puterea şi strălucirea ei, căci mie-mi este dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu te vei închina mie, toată ţi-o dau Ţie". Privitor la aceste cuvinte semeţe ale ispititorului, Sf. Ciril al Ierusalimului se întreabă dacă a minţit Satana atunci, sau, silit de prezenţa lui Dumnezeu, a spus adevărul? Ci răspunzând Iisus, l-a bătut, grăind din Scripturi: "Scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai pe El unul să-L slujeşti". Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi a luat şi el Scriptura, căci ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui, fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună. Aşa, îl duce pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicându-I: "Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să Te izbeşti cu piciorul de vreo piatră". Atunci Iisus i-a tăiat scurt şi ispita aceasta, răspunzându-i: "S-a zis în lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!" Şi după ce sfârşi toată ispita, diavolul se duse de la El până la o vreme. Semn că a mai venit şi sub altă formă." (pg. 26-28, Cărarea Împărăţiei )

• "Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, intr-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta işi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Legile vieţii sunt legile Creatorului; păcătuieşti împotriva lor, nu scapi fără mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, că Dumnezeu n-ar avea cuvânt în biologie şi că venirea lui Iisus la nuntă ar fi numai un simplu fapt divers, fără o semnificaţie neînchipuit mai largă pentru aducerea şi conducerea personală a fiecărui om ce vine în lume.

Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.

De faptul că suntem oarecum anteriori faţă de forma noastră pământească, însuşi ne spune, învăţându-l pe Ieremia când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

Ieremia 1:
5. înainte de a te urzi în pântece... te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare.

Suntem prin urmare de obârşie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne şi oase, şi împlinind un destin, între ceilalţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri." (Cărarea Împărăţiei, pg. 236-237)

• "Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, intr-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta işi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Luaţi aminte părinţilor, că nu e glumă cu viaţa copiilor pe care îi aveţi sau vreţi să-i aveţi. Sunteţi răspunzători de ei şi de toată viaţa lor, căci cum le-aţi dat-o aşa o au! Şi copiii voştri vă vor judeca pe voi, după cum bine ştiţi şi bine plătiţi. Iar când te-or supăra fii cuminte şi nu-i blestema, ascultând pe diavolul până la sfârşit, ci dă-ţi seama că ei îţi aduc aminte de păcatele tale cele nemărturisite şi neispăşite. Roagă-te pentru ei şi roagă-te şi pentru tine – chiar când te-or blestema - să te ierte Dumnezeu (Cuvânt din 22 feb. 1942, Măn Brâncoveanu).

Ovidiu B., tu îl ai pe părintele Arsenie Boca şi la poza de profil, e normal să-l ovaţionezi.

Tot aşa, în haine albe, specific monahale, nu? Doar umbla peste tot în haine albe. Specific Sfinţilor, nu?
Aranjat, pieptănat, îngrijit, mereu, ca un adevărat monah, următor al lui Hristos, nu?

Dar scrierile sale, din "cărarea împărăţiei", le are, în alte expresii şi părintele Cleopa, şi mai ales Sfântul Paisie Aghioritul şi Sfântul Porfirie Kavsokalivitul.

Ţi-am mai spus că nu sunt albe, ci un gri spre alb. Dar fie cum spui tu, sunt albe. Apoi ţi-am postat şi o poză cu unul din duhovnicii săi, dar te faci că plouă şi preferi să repeţi ca o placă stricată aceleaşi idei (tu şi cristirg). Când vă pun în faţa adevărului vă faceţi că plouă, nu daţi nici un răspuns concret.

Părintele Arsenie împreună cu duhovnicul său, Părintele Stăniloaie:

http://static.md/d8f7f1789ad7ed10832bd02bbfb5af40.jpeg

În altă ordine de idei, crezi că părintele Arsenie nu a avut un îndrumător, nu facea ascultare? Cu riscul de a fi acuzat că fac comparaţii, deşi departe mi-e gândul, te invit să priveşti la poza (icoana) de la avatarul fratelui Cezar Ioan. Ce vezi tu acolo?

Apoi, poate ştia mai de dinainte ce urma să trăiască, o perioadă grea a unui monah în lume (în "alb"). În adâncul sufletului său, cu siguranţă, a rămas monah, chiar dacă a fost obligat de împrejurări să se poarte ca un mirean. Biserica, din iconomie, pentru lniştea acelor vremuri tulburi, i-a interzis să mai poarte haine călugăreşti şi să mai slujească, iar părintele a făcut ascultare. Comuniştii au făcut aceste presiuni speriaţi fiind de o eventuală revoltă ce ar putea fi pusă la cale de părintele Arsenie, acuzat fiind că ar fi de partea legionarilor. Dar nu a făcut-o, pentru că menirea lui era cu totul alta.

Da, mereu avea o ţinută impecabilă (mai puţin în perioada din închisoare), dar nu pentru a impresiona, cum mulţi cred.
Dar tu, ce spui, e greu să înţelegi un om care s-a străduit să trăiască mai presus de fire?

Nu înţeleg ce vrei să spui. Poţi fi mai clar?

Vă invităm să citiţi, cu precizarea că concluzia se trage la final şi nu la mijlocul discursului:

"Reîncarnarea se referă la oameni, - şi deosebirea dintre om şi înger e o deosebire de natură, nu numai de desăvârşire -, deci oamenii, forţaţi de karma, trebuie să se renască în vieţi succesive, să-şi ispăşească, fără să ştie, vinovăţii din vieţile trecute, pânâ când, învăţând să se dezlipească de dorinţa vieţii, nu mai contractă legături care să-i reclame, prin karma, la ispăşiri. Purificarea aceasta, această "mântuire" indiană se face automat şi necesită pentru un suflet perioade de zeci de mii de ani. E o teorie a "mântuirii", dar nu e mântuirea.

Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea era automată. Însăşi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus şi a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea - "mântuirea" automată - nu are nici o bază în Revelaţie. Mai spune ceva şi sfântul Pavel - deci tot Revelaţia -: "...", este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata"(Evrei 9,27), deci nu e rânduit să fie vieţi succesive întrerupte de moarte." (pg. 273, Cuvinte Vii)

ps: este clar că avem de a face cu comentarii răuvoitoare care nu încearcă decât să caute "greşeala" rupând idei din context şi refuzând să vadă concluzia, adevărul.

Părintele Dumitru Stăniloaie, era preot de mir. Preoţii de mir, au voie să umble şi în civil, dacă le dă binecuvântare ierarhul eparhiei de care aparţin. Şi deci în civil fiind, are voie şi în orice culoare.

Dar un monah nu are voie să umble în civil. Cu atât mai mult un ieromonah.

Care Sfânt Părinte a mai făcut aşa ceva?

Doamne fereşte...

A făcut ascultare când a plecat în lume pentru atâţia ani? A abandonat monahismul. Era şi caterisit.
Ce ascultare a fost aia?
Cine i-a dat ascultarea aia?

A făcut ascultare şi când şi-a săpat chilia în munte, că doar n-a făcut de capul lui, era cu ascultare, nu?
De ce nu a stat în ea?
Sau era construită pentru legionari?

Dacă avea darul înainte-vederii, şi ştia ce îl aşteaptă, cu atât mai mult, fugea ca alţii înaintea lui, "ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului." - Evrei 11, 38.

Dar el ce-a făcut? A plecat în lume, umblând în maieu şi pantaloni scurţi. La aproape 50 de ani, după atâţia ani de monahism, şi de slujire a Sfântului Altar, ca ieromonah.
Strigător la cer...

Cine l-a obligat să plece în lume? Absolut nimeni. Era perfect conştient şi lucid pe deciziile lui.
Păi ce dragoste pentru Hristos avea el? Făţarnică?
Nu îl judec, e alegerea lui, dar să nu aibe pretenţii de sfânt.
Părintele Cleopa a stat 7 ani în păduri, ascuns de comunişti, şi nu a vrut să dea ochii nici cu legionarii, intenţionat.
De ce nu a plecat şi părintele Cleopa în lume?

Părintele Cleopa de ce nu merită să fie Sfânt?
Ba mai mult merită părintele Cleopa Ilie, să fie sfânt, nu Arsenie Boca.

Monah în suflet? Dacă eşti monah în adâncul sufletului tău, asta contează, nu? Restul neesenţial, sau cum?
Poţi să te şi căsătoreşti, nu? Contează să fi monah în adâncul sufletului tău, nu?
Poţi să-ţi cumperi şi apartament, maşină, poţi să umbli la costum şi la cravată, sau în absolut orice haine vrei, nu? (ironie)

Unde sunt voturile monahale?
Creştinii sunt învăţaţi să mărturisească pe Hristos, în privire, în gesturi, în mers, în haine, în cuvinte, în tot ce fac, zi de zi.
Cu atât mai mult, un monah.
Cu atât mai mult, un ieromonah !

Nu de proşti l-au acuzat comuniştii că era de parte legionarilor.
Nu de prost a spus părintele Dumitru Stăniloaie că Arsenie Boca era o personalitate aparte, ca şi Corneliu Zelea Codreanu.
De ce l-a comparat părintele Dumitru Stăniloaie cu Corneliu Zelea Codreanu?
De prost? Nicidecum.
Nu vezi că ne-a trimis părintele Stăniloaie, un mesaj în istoria ce va urma, să avem grijă cu Arsenie Boca?

Un monah nu trebuie să fie atent la aspectul exterior. Asta cred că ştii deja, nu mai trebuie amintit.
Nu trebuie să fie în permanenţă cu părul aranjat, pieptănat, ferchezuit, ăla nu-i monah.
El a încetat să fie monah, cu mult înainte de a merge în lume.
Pozele de când era monah, prevesteau acel lucru, că el nu-i a lui Hristos, nu-i al Bisericii.
Ce monah pozează cu capul gol?
Toţi pozează cu camilafca pusă.
Doar el e mai special, nu?
Intenţionat, să se vadă splendoarea părului său, nu?

Ferească Dumnezeu...

Ca o ultimă întrebare:

Înafară de "Cuvinte vii" şi "Cărarea Împărăţiei", câte alte cărţi, aproximativ, ai mai citit din Sfinţii lui Hristos, frate Ovidiu B. ?

Poţi da câteva exemple de Sfinţi citiţi, cu titluri a cărţilor ?

Iertare...

..:) Cum de nu înţelegi? Igor voieşte să spună (dar nu nimereşte slova ori tasta, deh) că părintele Arsenie Boca s-a aflat mereu în comuniune duhovnicească, în acelaşi duh, anume în Duhul Sfânt, cu alţi creştini dreptmăritori şi purtători de Veşnicie. Nu-i mai enumăr, s-a obosit în chip fericit fratele nostru şi i-a listat singur, sub puterea Duhului.
Ce umor are Domnul! Mă minunez mereu cum face. Tocmai când Igor credea că a rupt ţepuşa, ea l-a sângerat iarăşi...
Oare va reaşeza lentila într-o nouă poziţie, în sfârşit?
Să aşteptăm...

Aşteptăm degeaba. Eu spun că în poză e cu duhovnicul lui, el că de ce purtat haine "albe". Eu scriu că a fost mutat cu domiciliu forţat la Bucureşti, el că de ce nu s-a mutat prin munţi. Eu spun că a făcut ascultare de hotărârea Bisericii, el că de ce şi-a dat jos haina. Un asemenea dialog este inutil şi ca atare nu am să-i mai răspund.

Un gest riscant, o meditaţie amară
 

Să scrii anumite lucruri în public, mai ales într-un anumit public, te poate răni mai apoi sau te poate omorî de-a binelea.
Tre să fii ori foarte prost, ori complet iresponsabil, ori ambele ori... altfel...:)
Şi iată-mă, după oarece ezitări, că dau frâu liber gândului şi, conştient de riscul asumat, meditez cu amărăciune, în leagănul forumului creştin la lumea noastră, la soarta celor care ne cunoaştem pe aici prin pustia ori poate prin jungla sau grădina (mare e, Doamne!) forumului nostru.

*

Nu ştiu cum s-a întâmplat dar am cunoscut mulţi oameni care au lucrat în sau pentru sau cu Securitatea statului Român. Am ajuns chiar să lucrez eu însumi, o zi, pentru această instituţie. Am pregătit un examen de admitere la proba psihologie, cândva. Mi s-a cerut şi am acceptat. Eram încă student (culmea, ei nu ştiau acest amănunt!!!) Iubeam pe atunci profesia de dascăl şi eram bun, se pare, de m-au sunat acasă cei de la SRI.... Amintiri (frumoase!) din tinereţile mele tulburi...
Păstrez o amintire frumoasă, repet. Oamenii aceia sunt chiar onorabili, jos pălăria! Serioşi, respectuoşi, cu limite, darnici. Îşi văd de treaba lor şi fac bine ceea ce fac. Cum o fi mai departe cu evaluarea din ţşpe puncte de vedere, asta e altă socoteală şi nu mă interesează. Eu vreau să scriu aici altceva.

*
Toţi marii noştri duhovnici şi ierarhi au colaborat şi colaborează cu Securitatea. Era şi este inevitabil. Era şi este, dealtfel, cu totul firesc. Biserica nu e în război cu Statul, ci, în bună Tradiţie Ortodoxă, după Cuvântul Domnului, e în relaţie deschisă, de convieţuire.
Unii dintre preoţi/monahi s-au supus umil, alţii au negociat cu tărie, unii au pătimit din greu, alţii s-au gudurat, lingăi. După cum a fost stofa, caracterul, duhul fiecăruia. Nu a scăpat nimeni de un taifas cu "băieţii". Nici în mânăstire nici în afara ei. Acest lucru e fapt, nu părere. Abia de aici, pornind, vin şi părerile, cum or fi...

*
Şi Părintele Arsenie Boca şi părintele Cleopa şi Părintele Arsenie Papacioc şi mulţi alţii, inclusiv patriarhii noştri, au trecut prin proba dialogului cu sau fără negociere cu Securitatea.
Minunat sugerează cum au stat lucrurile iubitul nostru Marin Preda în Delirul, Cel mai iubit..., etc. Revedeţi acolo!

*
Din relaţia cu Secu, Părinţii au avut traiectorii diferite. Într-un fel a continuat Patriarhul Iustinian Marina (în general ruşinos), într-un fel Părintele Cleopa, altfel Patriarhul Teoctist, altfel actualul nostru Păstor şi altfel Arsenie Papacioc ori Arsenie Boca.
Arsenie Boca a fost necompliant, se pare. L-au strivit. Avea acrivia lui pe care puternicii zilei nu o pricepeau. Un prooroc nu se desfiinţează pe sine în faţa unor oameni obişnuiţi, chiar de ei se cred se vor şi chiar sunt, poate, binevoitori. Arsenie a colaborat cu ei până la un punct, apoi a început martirajul, cu nesfârşite sâcâieli şi momeli, până la uciderea finală, prin tortură extremă. Ei credeau în istorie, Arsenie credea (şi era) în Hristos. Ei l-au strivit cu Istoria. El i-a iertat cu puterea Duhului Sfânt. Arsenie a ales calea cea grea, a confruntării directe, bărbăteşti, eroice. Alţii au ales o cale mai feminină, ca să zic aşa... Au răzbit şi ei, cumva, totuşi. Dar ca fetele, mă rog... Şi totuşi au biruit! Au păstrat Biserica, Tradiţia, Duhul. Ca fetiţele, ce-i drept... Dar au păstrat! Cinste lor, tot jertfă se cheamă! jertfă pentru Hristos, jertfă pentru ca noi să fim azi în aşezarea care ne oferă, încă, darurile Duhului şi mântuirea.

Să încheiem aşadar disputa penibilă în care unii se dau în vânt după Pavel ori după Apolo, după Arsenie Boca ori după Arsenie Papacioc. Cu toţii au experiat mâzga păcatului, coarnele dracilor şi Lumina Neînserată.
De suntem lucizi şi convionşi că noi înşine avem de lucru azi, aici, cu ajutorul lor, să revenim la învăţătura Bătrânilor şi a Domnului! Să luăm ce e bun de la fiecare, să ne bucurăm de nevoinţele lor rodnice, să ne silim mai degrabă spre a ne limpezi fiecare şi împreună drumul spre Împărăţie, iar nu să ne punem piedici ca fanii cluburilor sportive adverse.

Fraţilor, vă propun o clipă de bună nelinişte, un mic efort. Ce credeţi? Dacă azi s-ar întâlni sub ochii noştri, în public (să zicem în Dealul Mitropoliei): Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Părintele Stăniloae, Părintele Cleopa, Părintele Paisie Olaru, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Rafail Noica, Părintele Sofronie, Apostolul Ioan, Lazăr, Avraam, Adam şi (ca să nu fiu bănuit de discriminare) chiar şi maica noastră Eva - oare ce ar face?
Şi-ar scoate, oare, ochii?
Sau mai degrabă s-ar închina unii înaintea celorlalţi, cu semnul Sfintei Cruci, şi-ar săruta picioarele unii altora, s-ar îmbrăţişa
apoi ar începe o minunată, mare, eternă Sfântă Liturghie...
Noi de ce nu am face precum ei?
Că doară îi iubim, fraţilor şi surorilor, cum şi ei ne iubesc pe noi, nu-i aşa?........:)

-asa este sau p Arsenie Papacioc,sau p Calciu ,p Iustin si altii...sau acestia nu merita pt ca au fost legionari?

-si merita Boca care are atatea invataturi gresite,erezii,rataciri,care a renuntat la calugarie,care a stat doar 1 an in temnita si iau dat drumul securistii,oare de ce?

Igor, dragul meu frate, îngăduie-mi să îţi scriu, pe scurt, că te înşeli.
Mai întâi, te întreb foarte serios: de unde ştii?
Ai aprofundat, cumva? Ai experiat? Ai cunoştinţe teoretice şi practice în aşa fel încât să spui, cu mâna pe inimă, asemenea verdict? Care sunt temeiurile de nezdruncinat pe care se înalţă dura ta evaluare?

*
Sigmund Freud a fost medic neurolog. Apoi psihanalist. Nu primul (deoarece înaintea lui şi în acelaşi timp cu el mai erau şi alţii părtaşi la acelaşi duh al descoperirii) dar cel care s-a dedicat cu totul şi cu orice risc noului domeniu al sănătăţii şi culturii. El a scris primul, pe larg şi curajos, el a statuat, el e părintele.

*
Într-o Austrie bântuită de nevroze cu etiologie sexuală, pe timpul unei Biserici Catolice incapabile de a face faţă provocărilor vremii, Freud a trebuit să să rezolve câteva cazuri (vezi biografia) de nevroză cu etiologie sexuală.
În baza practicii şi a intuiţiilor geniale, Freud a lansat mesajul (vechi, dar în termeni noi, ţinînd cont de cultura lumii lui) că energia sexuală poate robi în mod pătimaş pe om şi că se poate şi chiar trebuie ca omul să se înalţe peste această capcană, pentru a se împlini ca om.
Freu spune limpede şi în mod repetat: energia sexuală este enormă şi rapace, voieşte să ne robească definitiv, tinde să ne captureze şi să ne deformeze toată viaţa sufletească şi trupească, deci se cuvine să o stăpânim şi să o folosim în scopuri cu adevărat omeneşti: muncă, învăţare, creaţie. Aceasta se face prin sublimare, spune Freud.
Ştia bine maestrul că energia sexuală încorporată în patimă ucide, după cum invers, cunoştea că odată eliberat de patimă omul va avea la dispoziţie un imens rezervor de energie pe care îl poate folosi în scopuri mult mai nobile.

Pe vremea lui Freud, Biserica Catolică, întâmplător sau nu, era incapabilă să îi ajute pe oameni în acest plan.
De unul singur, apoi prin discipoli, Freud a făcut pentru oameni ceea ce un întreg imperiu de slujitori în sutană ai omului nu reuşise să facă: a arătat pericolul sexualităţii necontrolate, a dezvăluit metoda ori calea de îmblânzire şi conducere, a ilustrat magistral roadele.

Să fim bine înţeleşi: între Sfinţii Părinţi şi Sigmund Freud nu e nici o diferenţă de fond. Cu toţii au luptat să elibereze pe oameni din coliviile ucigaşe ale patimilor, folosind tehnici adaptate la contextul vremii, la posibilităţile timpului, la tendinţa istorică de moment şi de perspectivă. Unii în mânăstire şi în biserică, Freud în cabinet.

Freud a adus mai clar ca oricînd în ochii minţii omului lumesc mesajul Domnului: nu daţi viaţa voastră patimilor ci, dimpotrivă, omorâţi patimile şi folosiţi energia camuflată în ele pentru a trăi cu adevărat omeneşte, înalt, ba chiar sublim. Bateţi mormântul pe care l-aţi construit singuri, ori în care aţi fost târâţi când eraţi copii naivi, bateţi-l acum prin umilinţa cercetării autentice, smerite, adică lucide şi grave, de sine. Lăsaţi ruşinea curvească, lăsaţi pudibonderiile drăceşti, snobilor şi snobinetelor,, că mai mare e ruşinea de a fi făţarnici! Mare şi ruinătoare.
Orice patimă omorâtă, am învăţat eu de la Freud şi de la Părinţi, îmi oferă mie ca om o energie eliberată, imensă, pe care o am de acum la dispoziţie. De am discernământ (minte/inimă smerită), voi face cu acest dar de energie/viaţă un gest de iubire rodnică. De nu, voi face păcate încă şi mai mari ca înainte. Că în casa curată şi înnoită dracii dansează încă mai vârtos...

Sfântul Serafim a dus mare război cu patimile. Eu ştiu că de s-ar fi întâlnit cu Freud ar fi avut muuuulte de discutat.... Şi ar fi fost prieteni, deşi, aparent, ei pot fi consideraţi de către unii ca fiind duşmani neînduplecaţi.
Dar nici Sfântul nici Freud nu credeau în duşmănie. Ci în iubire! Jertfelnică. De sine! Adică în omorârea patimilor, altfel spus în dezlegarea energiei Vieţii, a Luminii Care iubeşte pe om, în chiar lăuntrul cel mai adânc şi de necuprins al firimiturii de om...

Ce inseamna a colabora cu securitatea ?

A negocia. Bine, strălucit sau prost.

Ce sa negociez ?

Ioan, nu prea sunt de acord. Stii mai bine ca Freud spunea ca religia este o forma de nevroza si el insusi era ateu declarat. Pentru el religia era o iluzie. Faza cu sublimarea e adevarata partial. Pentru Freud sublimarea avea sens numai pentru a convietui civilizat in societate. Cu alte cuvinte e un fel de adaptare la lume. Sa omoram patimile dar numai atat cat este necesar ca sa putem pastra un echilibru intre dorintele noastre si putinta noastra. Altfel putem pacatui, putem trai necununati, putem sa ne masturbam (ba chiar e recomandat - in viziunea multor psihanalisti si psihologi de azi), putem sa facem avorturi daca legea nu ne opreste si constiinta nu ne tulbura etc. Cam asta e mesajul lui Freud: sa ne facem poftele dar sa pastram un echilibru ca sa nu ramanem cu frustrarea ca dorinta e mai mare decat putinta.

Câştigul, ursule, câştigul. De pildă murele, versus blana.
*
Sper că nu mai ai alte întrebări de oaie cugetătoare camuflată prost în urs.
Ciao!

Si scuza-ma Ioan, dar sa spui ca Freud si parintii Bisericii au aceeasi viziune e o mare, uriasa gresala. In primul rand ca la Freud energia sexuala care se numeste libido este o energie originara, care sta la baza tuturor celorlalte energii si activitati umane. Adica dupa Freud, cum explica si parintele Galeriu, libido-ul constituie omul dpdv ontologic.
Pentru parintii bisericii este exact invers : anume energia sexuala este o forma de abatere de la origine a unei energii care, originar era indreptata spre Dumnezeu. Deci ea NU constituie ontologic omul, ci este o urmare a caderii in pacat.

Dar este absolut adevărat!
Religia este o cădere grozavă! Cea mai mare, cred, cosubstanţială cu acea Cădere.
*
Bogdan, iartă-mă, nu mă simt în stare să reiau aceleaşi idei mereu şi iar mereu. Au scris alţii (cei mari cu adevărat) atât de clar, atât de puternic. Eu ce să mai repet?...
Iartă-mă frate... Mă ispiteşti să mă înfurii de-a binelea pe tine. Iar dacă nu te-aş preţui nici nu aş face-o... :)
Fii bun, aşadar, şi fă şi tu un mic efort personal de clarificare, of...
Uite!, începe cu termenul acesta: religie. Versus Biserică.
Apoi e mult mai simplu.

Bani ? Pai nu prea merge. Ce sa faca niste monahi cu bani ?