informatii despre relatii intime si abstineta in cadrul casatoriei
 

In calitate de sot, preot, biblist si iubitor de adevar am incercat sa abordez acest subiect intr-un articol care a fost publicat in revista biblistilor din Romania. Din pacate el este scris intr-o maniera destul de elitista insa el poate sa fie citit cu usurinta daca se ignora notele de subsol si termenii grecesti.
2.Abstinenţa este bună

1 Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie).
Problema exegetică care se pune la acest verset e dacă bine este pentru om să nu se atingă de femeie este un citat din scrisoarea corintenilor sau este o afirmaţie pe care o face Sfântul Pavel . Astfel ni se pun în faţă trei scenarii: 1) Apostolul neamurilor reia această afirmaţie din scrisoarea corintenilor fără a o susţine; 2) afirmaţia este făcută de creştinii din Corint şi susţinută de Apostolul Pavel în unele cazuri, fără a o generaliza; 3) afirmaţia a fost făcută de Sfântul Pavel şi ar trebui să fie receptată ca sfat sau poruncă de la Dumnezeu, dată prin Duhul Sfânt, care lucrează prin el (1Cor 7,40) .
Interpretarea patristică, concretizată în dreptul canonic, este împărţită în ceea ce priveşte raportarea la acest verset şi a celor care urmează, putându-se observa de-a lungul istoriei Bisericii opinii cât se poate de diferite: în Apus la sinodul de la Elvira (300-305) prin canonul 33 s-a pus pentru prima dată în discuţie celibatul preoţilor, rânduială care se va legifera solemn la Conciliul Tridentin (1545-1563); în Răsărit Sfântul Pafnutie susţinea la Sinodul I Ecumenic (325) că „viaţa conjugală este onorabilă şi patul conjugal nepătat” şi că „nu trebuie a impune clericilor şi persoanelor sacerdotale acest jug (al celibatului) greu”, poziţie care se va legifera şi de canonul 13 al Sinodului V-VI Ecumenic (692) . Diferenţa de opinie dintre Apus şi Răsărit în privinţa căsătoriei preoţilor şi implicit a relaţiilor intime, a avut consecinţe nu numai asupra clerului, unii putând să se căsătorească, iar alţii nu, ci şi asupra credincioşilor care erau conştientizaţi că legătura dintre bărbat şi femeie, chiar şi în cadrul Tainei Căsătoriei, era declarată impură şi privită doar ca o concesie .

3.Fundamentarea relaţiilor intime dintre soţi

2 Dar din cauza desfrânării, fiecare să îşi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
Încă de la început trebuie să facem precizarea că Apostolul neamurilor făcând parte din tagma fariseilor cu siguranţă că ştia atât textul din Fac 2,18, cât şi pe cel din Fac 2,24 pe care îl citează parţial în 1 Cor. 16,6. Cel din urmă verset a primit o autoritate şi mai mare prin reluarea lui de către Mântuitorul (Mt 19,5). Faptul că nu a contestat aceste învăţături reiese şi din scrisorile sale de mai târziu (Col 2, 20-21; 1Tim. 4,3). Ar fi absurd să credem că prin învăţătura sa către corinteni Sfântul Pavel ar contrazice învăţătura lui Moise şi a lui Hristos , ba mai mult că s-ar contrazice pe sine însuşi. De aceea versetul 1b nu trebuie interpretat ca o contrazicere a acestei învăţături despre soţ şi soţie, sau o lipsă de consecvenţă în învăţătura sa, ci e vorba de o situaţie concretă în care „cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească – cu postul şi – cu rugăciunea”, soţii pot să se „lipsească unul de altul” (v. 5). Aşadar, Sfântul Pavel începând cu versetul 2 nu urmăreşte nici să fundamenteze, dar nici să conteste o realitate constatată de Dumnezeu în Rai „că nu-i este bine omului să fie singur” (Fac 2,18), ci să fundamenteze pe de-o parte cadrele relaţiilor intime dintre soţi, iar pe de altă parte să justifice cadrele de exercitare a abstinenţei.

4 Obligaţiile reciproce dintre soţi

3 Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului).
Versetul al treilea poate să fie înţeles ca o explicare a ceea ce Sfântul Pavel a înţeles prin verbul a avea din propoziţiile anterioare , respectiv soţul trebuie să împlinească datoria/obligaţia) sa faţă de soţie, dar şi invers. În acest context precizăm că substantivul datoria este un alt eufemism pentru relaţiile intime dintre soţi, dar şi că el nu trebuie înţeles în cadrele juridice, ci în cele teologice . Având în vedere cadrul teologic al căsătoriei în care omul se uneşte cu soţia sa, devenind un singur trup atragerea atenţiei asupra „obligaţiei” are menirea de a avertiza „tocmai împotriva unui ascetism fals” , care ar putea distruge această unitate.
Folosirea adverbului (asemenea/la fel) a atras atenţia la cei mai mulţi comentatori şi a fost interpretat ca o „preocupare pentru mutualitate, reciprocitate sau egalitate în cadrul relaţiei de căsătorie” Cert e că formularea relaţiilor intime dintre soţi sub forma unei îndatoriri reciproce este destul de provocatoare pentru acea vreme, chiar dacă Vechiul Testament face referire la situaţia în care soţul îşi ia o a doua soţie, reglementând ca prima soţie „să nu fie lipsită de traiul cu bărbatul său” (Iş 21,10). Pentru societatea greco-romană de atunci era de la sine înţeles că soţia avea „obligaţii” faţă de soţ, însă ca soţul să aibă datorii faţă de soţie poate fi socotit o surpriză . Mai mult decât atât se poate observa că Sfântul Pavel se adresează soţiilor la fel de direct ca soţilor, astfel el se debarasează de modelul lumii antice în care adresarea era către bărbat, iar femeia era instruită indirect .

5. Stăpânul trupului nostru în cadrul căsătoriei este celălalt

4 (Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia) .
Dacă versetul anterior are menirea de a aduce un motiv pentru care relaţiile intime dintre soţi trebuie să continue (e vorba de obligaţia pe care o are fiecare soţ faţă de celălalt), putem spune versetul 4 pe de-o parte pune în discuţie un al doilea motiv care să sprijine aceeaşi idee (fiecare soţ prin căsătorie a dat celuilalt soţ autoritate asupra propriului trup), iar pe de altă parte poate să fie înţeles ca o concretizare a ceea ce înseamnă obligaţia din versetul anterior (obligaţia de a-l recunoaşte pe celălalt ca stăpân). Dincolo de legitimarea relaţiilor intime în cadrul căsătoriei, unii comentatori moderni au ţinut să sublinieze că acest verset, prin felul de raportare a unui soţ faţă de celălalt, reprezintă o expresie profundă a iubirii creştine , chiar şi în cazul în care ar fi avut ca punct de plecare stoicismul.

6. Condiţiile de exercitare a abstinenţei în cadrul căsătoriei

5 (Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre).
Înţelegerea acestui verset e în strânsă legătură cu ceea ce s-a afirmat în analiza de la 1b. Dacă vedem în cuvintele „bine este pentru om să nu se atingă de femeie” o poruncă, sau un îndemn pentru toţi şi nu preluarea unei idei în care se dă un răspuns concret la o situaţie din Corint avem dificultăţi exegetice la versetele anterioare, dar mai ales în cazul de faţă. Aşadar, situaţia în care soţul nu are relaţii intime cu soţia nu este una rea, dar nici o normă de viaţă, de aceea se cuvin unele precizări suplimentare. Lipsirea unuia de celălalt 1) să fie cu bună învoială, ambii să fie de acord; 2) să fie limitată din punct de vedere temporar, sau să fie limitată la un anumit moment sau eveniment însă timpul sau ocazia să fie stabilită de comun acord; 3) are ca scop îndeletnicirea cu rugăciunea (şi cu postul).

Am incercat sa spicuiesc cateva fragmente din articol, deoarece s-ar putea sa fie de folos, mai ales ca se pleaca de la ceea ce scrie in Sfanta Scriptura. Daca cineva e interesat sa citeasca intregul articol il pot trimite pe mail cu placere.

Cred ca nu , din moment ce am venit cu un sfat pentru cineva care il cerea despre acest subiect. Dar nu l-am citat si nu am pomenit persoana ca asa e bine(da, m-am pomenit si pe mine in problema).
Nu am vrut sa smintesc pe nimeni, De uitat la filme , am deschis fisiere cu denumirea de "Biblos" vrand sa caut niste studii despre scrierile de la baza Bibliei !!! care , insa, aveau continut de genul .., cu pronuntat caracter. Era un fisier download-at de pe calculatorul cuiva prin internet prin asanumitul protocol ODC.
Apreciez criticile dar se pare ca unii au probleme de genul : "Nu mă cred, nu mă urmez!"(citat complet) .... si altele care de care mai hidoase ... pacat, unii nu inteleg. Dar apreciez critica, asta arata despre cum gandesc unii si anume ca unii au probleme si ca reusesc sa inteleaga ceva dar..sau mai mult isi imagineaza. Am Exagerat un pic si celor care s-au smintit din asta le cer iertare.

cezar - ioan
Sa ne ajute sa intelegem cele de folos Amin !
Eu am mai spus , cartea parintelui Ioan de la Rarau despre rugaciunea lui Iisus lamureste foarte bine structura fiintei umane intregi si raspunde la aceste intrebari .
Se vede ca au curatit vasul pe dinauntru parintii.
Cam ce am inteles eu de acolo si din altel carti:
Gandurile produse de scoarta cerebrala ( si alte locuri din corp ) vor pieri odata cu trupul dar cele produse in mintea care este parte superioara a sufletului raman vesnic caci sufletul este indestructibil. Inima e centrul sufletului in ea se afla duhul omului .
In inima se naste cuvantul adanc , gandul , cugetul nostru launtric si se umple de catre duh precum Fiul si Cuvantul in sanul Tatalui iar Duhul Il umple .
Aceasta este triada noastra dupa chipul Sfintei Treimi.
In cantarea Maicii Domnului se spune despre suflet ( care slaveste ) duh ( care se bucura ) si cugetul inimii ( care nu trebuie sa fie mandru ci smerit dupa chipul Fiului ) in lumina Preasfintei toate sunt clare de fapt este invatatoarea isihasmului dupa cum canta acatistul Rugului aprins.
Cum materia e supusa spiritului fie creierul produce dupa cugetul nostru si duhul nostru unit cu Cuvantul si Duhul ganduri bune fie daca sufletul urmeaza chipului stramb infatisat de vrajmas pe care acesta cu sila sau cu ademeniri ni-l induce la vremea ispitei , atunci si scoarta produce ganduri proaste.

Imi amintesc cu oarecare compatimire de anii adolescentei mele, cand am vazut pentru prima data filmul "Pact cu diavolul", cu Al Pacino in rolul diavolului. Spre sfarsitul filmului, diavolul ii explica avocatului despre cat de tiran este Dumnezeu : "Priveste, dar nu pune mana! Atinge, dar nu gusta! Gusta, dar nu inghiti!" Cat de pertinent suna la vremea aceea o astfel de explicatie in urechile unui tanar flacau inconjurat de colege frumoase si cu forme ispititoare!... Parea mai pacat sa nu le iei in brate. Cum sa nu te zbenguiesti cu asemenea "minunatii" create de Dumnezeu?

Din pacate pentru mine, mi-au trebuit ani multi de ratacire si suferinta ca sa pricep, din mila lui Dumnezeu si din sfintele filocalii, ca "decalogul" nu este precum legislatia din codul penal : actul sexual [cu o minora] se pedepseste cu 14 ani in ... focul iadului. Mi-as fi dorit ca Biserica Ortodoxa sa fi avut, sau macar de acum inainte sa aiba capacitatea sa explice din ce motiv abstinenta il apropie pe om de Dumnezeu. Din pacate pentru noi, teologii contemporani nu au reusit inca, sa patrunda raspunsul la aceasta intrebare. Desi proorocul ne invata "Cat sunt de minunate lucrurile tale Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut" noi ramanem incremeniti intr-o atitudine ostila : "asa vrea Dumnezeu si cu asta basta!"

Astazi, prin mila lui Dumnezeu, am ajuns sa cunosc ca mai exista si varianta cu numarul 4, pe langa cele 3 enumerate de dumneavoastra. Adica asa: "Bine este pentru om [sa ajunga la masura sa nu mai simta pofta] ca sa nu se atinga de femeie..." din aceasta perspectiva se poate face si urmatoarea afirmatie : Orice act sexual care nu are ca motivatie perpetuarea speciei, este desfranare ca la bordel.

Dar sa nu deznadajduim! Cele mai multe dintre mironositele femei din preajma lui Iisus Hristos erau foste animatoare de bordel, deci exista iertare si pentru noi.

Actele omenesti, alegerile si toate demersurile noastre voluntare sunt orientate si fundamentate de un scop. Omul nazuieste sa atinga o tinta, mai mult sau mai putin constient.
S-a facut mare tamtam in ultimul secol in jurul problemei motivatiei, insa, gandindu-se asa pe firul axei motivatie-scop nu s-a bagat de seama ca acest mod de concepere a vietii omenesti este nu doar liniar ci si artificial si gaunos.

Toti oamenii, conform invataturii care pune ca baza a vetii motivatia, toti oamenii ar pieri si si-ar deteriora activitatea daca nu ar avea acest motor al nevoilor (biologice, sociale etc., precum spune Maslow si echipa de umanisti).
Ceea ce se omite insa aici e ca oamenii actioneaza deseori impotriva motivelor proprii si ca sunt trecuti peste privatiuni extraordinar de mari de dorul dupa scop, ca sa zic asa...
Un astfel de scop este, pentru crestin, intrarea in Imparatie.
Forta de atractie a acestui scop este atat de mare incat omul crestin, daca e sa cercetam tarimurile frustrarii, bate absolut toate recordurile in materie de toleranta la frustrare.

Scopul comun al sotilor: indeletnicirea cu postul si cu rugaciunea... De unde, fireste, decurge si abstinenta.
Nimic mai aberant pentru omul obisnuit. Nimic mai firesc, mai omenesc, mai plin de sens pentru omul crestin.

Consider ca abtinerea de la relatiile sexuale intre soti este ca si abtinerea de la hrana: fie trufie, fie prostie, fie conduita necesara in plan medical etc. In orice caz, afacere omeneasca, mai mult sau mai putin arbitrara. Tine de o patologie mai mult sau mai putin evidenta.

Abtinerea, insa, la toate cele omenesti (hrana, sex, alte placeri/activitati recompensatorii) care decurge din rugaciune si viata de evlavie, din cufundarea omului in tarimul intalnirilor cu Dumnezeu este pur si simplu legica. Este o lege tare, pusa de Dumnezeu in om, lege care ne alcatuieste fiinta si viata.

Cine se indeletniceste cu postul si cu rugaciunea stie bine ca, fara sa fie nevoie ca altcineva sa ii atraga atentia sau sa ii aduca aminte, simte singur nevoia unei concentrari aparte asupra duhului care ne leaga de Hristos. Nu ai nevoie de nici o interdictie si de nici o justificare sau intemeiere cognitiva pentru a te tine departe de relatiile trupesti cu sotul/sotia atunci cand traiesti in biserica dinlauntrul rugaciunii. Toate decurg de la sine, fara a mai fi nevoie de infranare.

Dar unde nu e rugaciune, unde omul nu simte binefacerile vietii centrate pe pocainta... acolo toate sunt chinuite, totul e presarat cu razvratire, totul e chin si frustrare si, vai, dupa vreme de postire cu forta si scrisnind din dinti (eventual cu fariseica laudarosenie de sine), vine uraganul sporit al tuturor formelor de nebunie. Si taraboiul o ia de la capat...

Scopul numit rugaciune si post (tinere la pocainta, intru Hristos) aduce ca rod firesc lasarea vietii sexuale pe plan secund sau mai departe, inca, spre nimicuri....
Si toate sub randuiala Bisericii milenare, intrucat omul poate incepe bine acest demers al pocaintei insa faptura noastra e complicata si vulnerabila si multi lupi sunt gata la orice pas sa isi infiga coltii in oitele ratacite de turma...

leonte
Infranarea si abstinenta e destul de lejer demonstrat ca sunte benefice.Prin acestea simturile se ascut, puterile cresc, energiile se aduna si poti sesiza mii de detalii vibrezi ca o vioara nu grosolan ca un butuc cum te face pacatul deci e clar ca vezi "peisajul" cu o lentila zeiss nu cu un ciob de borcan murdar , o atingi cu mana de pianist nu de manelist.
Creatorul femeii a facut-o pentru noi si ne-a dat carte tehnica legile sa nu stricam asa minunatie. Nu Il deranjeaza sa o atingem, ca si El le-a atins , ci sa nu o stricam ca atunci e pacat de ea.
Chiar Domnul ne spune ca daca lasam toate ( si era pomenita si femeia pe langa averi copii etc ) pentru evanghelie le vom lua inmultit aici in veacul acesta si viata vesnica.El doreste sa fie asa cum se cuvine prima dorire a inimii noastre dar apoi toata ale Sale sunt ale noastre intru El curate si cinstite.
Cu teoria merge cu practica insa , ne taram :)

Infranarea si abstinenta, insist Teodosie, nu sunt opusul pacatului, precum scrii.
Ci ele insele pot fi pacat.
Largeste putin cadrul cugetarii, de voiesti...
Pana nu dam cu totul de poarta rugaciunii, ni-s toate strambe: si abstinenta si toate infranarile sunt in van. Ambitii omenesti cazute, falduri ale trufiei, frici egofilice...
Au nu erau si evreii din vechime, cei mult-deplansi de Domnul (cu "Vai, voua...!") infranati/abstinenti?...

De cand ne e-nfranarea-n sine, Dumnezeu?

Cat priveste faptul ca "e pacat de ea" daca o stricam (pe femeie, adica, precum scrii)... Ei bine, eu cred ca mai degraba e pacat de noi (de noi barbatii si femeile noastre, ziditi si chemati impreuna)!

Opusul pacatului este iubirea care este Dumnezeu iar noi percepem normalitatea ca o infranare ca abstinenta de fapt ea e firescul omului .Curatia noua ni se pare grea si trebuie sa ne infranam pentru ca suntem inclinati spre pacat.Cu alte cuvinte Hristos sau Maica Domnului nu au fost abstinenti ci doar normali ei nu au perceput asta ca un efort. Cand vine Harul la noi nici nu stim ce inseamna abstinenta infranare ci pur si simplu traim ca bebelusii la pieptul maicii.

Bineinteles ca atunci cand strici te strici si pe tine , cand faci rau cuiva iti faci si tie si viceversa binele facut altora e si al tau.

Evreii care si-au auzit "vai voua" erau morminte varuite Hristos ii demasca a fi desfranati si vicleni se fatarniceau cu rugaciuni lungi de ochii lumii iar cei adevarati erau radacina cea buna la care tot neamul crestinesc s-a altoit.

Ati putea sa dezvoltati un pic aceasta idee, eventual dand un exemplu de asemenea "fosta animatoare de bordel" in afara de cazul cunoscut al Sf Maria din Magdala ?

Imi inchipui ca realizati ca, daca nu aveti cel putin o referinta biblica sau patristica despre un asemenea lucru, ar fi o ofensa grava adusa sfintelor lui Dumnezeu, adica un pacat de care trebuie sa va amintiti cu cea mai mare seriozitate la urmatorul examen de constiinta.

Si daca aduc acel exemplu in plus, chiar din sf. Evanghelii ce se va intampla? Imi vor creste aripi sau ma faceti cardinal?