Nu intamplator, a randuit Biserica, inca de la inceputul Triodului, sa ne insotim cu smerenia pe calea spre Inviere. Ea este mama si pavaza tuturor virtutilor. La ce ne-ar folosi noua a le dobandi pe acelea, cazand insa prada mandriei.

Gandul smerit inseamna buna masura a evaluarii lucrurilor duhovnicesti. De aceea, omul smerit, nu priveste altundeva in afara lui, ci in interiorul sau, recunoscand si asumand starea pacatoasa in care se afla. Pentru aceasta spune psalmistul ca "Inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi" iar Avva Isidor: "Mare este inaltimea smeritei cugetari; adanca este prapastia inaltei cugetari si de aceea va sfatuiesc sa o iubiti pe prima, sa nu cadeti in cea de-a doua."

Geo
"Vedem ca Tema acestei Duminici este SMERENIA!!! "

Nu voi vorbi din carti ci de la mine:
Pentru mine Triodul acesta incepe cu o semrenie veritabila .
M-am crezut ceva inainte de a intra pe forumul asta,am descoperit apoi ca sunt nimic.
Am vazut cat de multe stiu altii,cat de mult se roaga altii,cat de fermi sunt altii,si cata credinta au.
Astfel s-a produs o adevarata smerire in mine,nu imi vine sa mai scriu nimic,ca sunt mult prea departe de ceilalti.Si prin neintelegerea mea,mai mult as rataci si pe altii.
Mare chestie,s ar zice,un 'scriitor' in minus.
E vorba insa de tristetea care o simt,cand ma vad mic si neputincios ,nestiutor si necredincios,si departe de Dumnezeu.
Totusi simt ca imi face foarte bine aceasta tristete,ca sa nu ma mai mandresc ca as fi cineva.
Multumesc!

"Iar tu, crestine, te vei teme oare ca nu cumva sa te injosesti prin smerenie?
Atunci vei fi tu mai mare si mai inalt decat altii, mai stralucit si mai marit, cand te vei injosi pe tine insuti, cand nu vei umbla pentru rangul cel dintai, cand vei rabda de buna voie umilinta, jertfirea de sine si primejdia, cand tu vei incerca sa fii sluga tuturor, gata a face si a suferi toate pentru aceasta.
Sa cumpanim acestea, iubitilor, si cu toata ravna sa ne sarguim la smerenie. De s-ar purta altii cu noi cu semetie, de ne-ar batjocori, sa le luam pe toate cu rabdare! Ca nimic nu ne poate inalta ca fapta buna a smereniei"

Sfantului Ioan Gura de Aur

Un duş rece este bine venit oricui , dar tot atât de adevărat este că nu-i bine a trece de la o extremă la alta, s-amuţim d'odat , să ne întristăm brusc , văzându-ne d'odat mici şi neânsemnaţi . Şi supraevaluarea şi subestimarea sunt nocive , pentru că sunt extreme şi orice extremă ducu la altă extremă , ş.a.m.d . Nu tăcerea s-o alegi , ci lectura , precum în locul întristării alege rugăciunea, muzica , odihna, prietenia . . .Există leac pentru toţi şi toate, cu o condiţie : să vrem !
:25:

nedumerirea mea si a unor apropiati cu care mai am alinarea de a discuta cele de suflet si duhovnicesti... oamenii fac parte din lume... lumea aceasta pe care suntem indemnati s-o uram...
cum sa uram lumea si totusi sa iubim oamenii?
stiu raspunsul "clasic".. "iubeste pacatosul si uraste-i pacatul", dar totusi... cum sa iubesti pacatosul/pacatosii si sa le urasti pacatele cand toate acestea fac parte din lume..?
eu iubesc lumea... asa cu toate ale ei, cu bune si rele..
nu pot sa nu-mi iubesc mama si apropiatii, prietenii si pe toti oamenii si totusi mi se cere sa nu-i mai iubesc mai presus de Dumnezeu.
Vreau sa fac asta dar cum putem dobandi aceasta?
Oare iubindu-L pe EL nu-i iubim prin EL si pe ei? Caci toti sunt ai LUI, toti sunt parte a lumii acesteia stricacioase, care lasata de EL este. Nu stricacioasa ci frumoasa.
Eu nu inteleg cum trebuie sa suferim si totusi sa fim fericiti.
Dumnezeu e bun si nu vrea sa fim nefericiti. Iar la iubirea adevarata si deplina de El ni se spune ca nu putem ajunge altfel decat prin suferinta. Pentru ca departarea de cele lumesti presupune acestea.
Nu vreau o cale "cruce" usoara ci doar una pe care s-o inteleg.
Stiu ca rugaciunea ma poate ajuta in aceasta, si ma rog. Atat cat pot. Nu vreau sa masor aici sau sa afirm aici masuri ca "mult" sau "putin". Poate ce inseamna pt mine mult pt unii ar fi f putin, iar ce inseamna pentru mine putin ptr altii ar fi mult.
Insa, as vrea sa stiu si parerile voastre.
Poate ma vor ajuta. Poate ma vor "incurca" mai tare in cautarea mea.
Insa imi pun speranta ca Dumnezeu va orandui pentru mine lucrurile astfel ca eu sa ma folosesc de raspunsurile voastre in bine si spre mantuirea sufletului.
IL rog pe EL pentru aceasta, iar pe voi, fratii si surorile mele, sa-mi raspundeti.

Multumesc

Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea intelepciune sa-mi raspundeti

maria32
Ciudat ca exact acelasi pasaj mi-a sarit si mie in ochi.
Prin lume cred ca se intelege acolo patima,patima si placerea pe care lumea o aduce,si care ne departeaza de Dumnezeu.
Uneori patima aceasta,ca stropii unei ape murdare,mai murdareste si celalalt inteles al lumii,adica viata obisnuita,familia,natura.De aceea uneori,si tocmai covarsiti de patima aceasta generalizata,o numim cu termenul de 'lume' ,pentru ca pare ca ea cuprinde tot ce vedem,si tot ce nu este in Dumnezeu.
Lumea in sine nu e rea,sau nu e toata rea,caci e creatia lui Dumnezeu,doar noi o facem rea,prin aceea ca nu vrem sa 'il bagam' pe Dumnezeu in lume.Si preferam o lume a noastra,creata cu puterile noastre , rupta de Creator.

cristiboss56
Precum vezi nu tac :) Multumesc de incurajari .
A te crede prea stiutor e mandrie .A tacea ,e iar mandrie ,caci zici in sinea ta: "eu tac,caci stiu eu ce stiu,si nu ma amestec cu ceilalti"
Adevarata smerenie este sa te amesteci cu ceilalti,in discutii "cuminti" si echilibrate,sa nu vrei sa pari mai mult decat esti.
"Fericiti cei blanzi,caci ei vor mosteni pamantul"

E foarte frumos si bine sa spunem ca ne consideram pacatosi, dar sa nu ramanem numai cu zisul. Sa credem cu adevarat asta si sa demonstram prin fapte. Pentru ca am observat ca multi se cam ,,alinta´´: ,,eu sunt un mare pacatos´´, pt. ca cei din jur sa spuna: ,,vai...ce smerit e...´´. Insa aceasta e numai de fatada, pt. ca imediat ce e pus in situatia de a-si dovedi smerenia, ii sare tafna imediat. E mustrat , riposteaza. Se contrazice cu cineva, nu lasa de la el.

Sfantul Vasile cel Mare
 

“Daca omul ar fi ramas in slava ce i-a fost randuita de Dumnezeu, n-ar fi avut o falsa maretie, ci una adevarata. Ar fi fost inaltat de puterea lui Dumnezeu, ar fi fost luminat de intelepciunea dumnezeiasca si s-ar fi bucurat de viata vesnica si de vesnicele bunatati. Dar pentru ca si-a mutat in alta parte dorinta de slava dumnezeiasca, pentru ca nadajduia sa fie mai mare si pentru ca se grabea sa ia ceea ce nu putea lua, a pierdut si ceea ce putea avea. De aceea, cel mai bun mijloc pentru mantuirea lui, pentru vindecarea de boala si pentru intoarcerea spre starea de la inceput este smerenia, adica a nu-si inchipui ca se poate impodobi prin propriile lui puteri cu vreo slava oarecare, ci sa o ceara de la Dumnezeu. Asa isi va indrepta greseala, asa isi va vindeca boala, asa se va intoarce la sfanta porunca pe care a parasit-o. Dar diavolul, care a doborat pe om cu nadejdea unei false slave, nu inceteaza a-l momi cu aceleasi ispite si de a nascoci pentru asta nenumarate uneltiri.
Ii infatiseaza ca mare lucru strangerea de avutii, ca sa-l faca sa se mandreasca cu ele si sa se straduiasca pentru ele. Si, totusi, bogatia nu-i spre slava, ci spre mare primejduire. Strangerea de avutii este temei de lacomie, iar stapanirea lor nu ajuta cu nimic la dobandirea unui nume bun, ci ingamfa in zadar, mandreste in desert, pricinuieste sufletului o boala asemanatoare umflaturii. Umflatura trupurilor nu este nici sanatoasa, nici folositoare, ci semn de boala, vatamare a sanatatii, inceput de primejduire a vietii si prile de pieire. Asa-i si mandria pentru suflet. (…)
Il mai semeteste pe om si puterea mainilor, iuteala picioarelor, frumusetea trupului, toate nimicite de boli si vestejite de vreme. Omul nu simte ca „tot trupul este iarba si toata slava omului, ca floarea ierbii. Uscatus-a iarba si floarea a cazut” (Isaia 40, 7-8).
Chiar intelepciunea si priceperea, care par cele mai mari si mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt si ele zadarnice, ca ingamfa si dau omului o inaltime neadevarata; sunt o nimica daca le lipseste intelepciunea data de Dumnezeu.
(Sfantul Vasile cel Mare Omilii si cuvantari Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R.)

Lumea in NT are 2 intelesuri: lumea ca si creatie a lui DUmnezeu - si nu pe aceasta lume trebuie sa o uram - si lumea pacatului, lumea diavolului - pe aceasta trebuie sa o uram. Pe oameni, oricum ar fi ei,trebuie sa-i iubim, dar vorba unui parinte, abia ajungem citeodata sa-i iubim pe cei din familia noastra si pe prieteni, totusi macar incercam cite putin intii sa-i rabdam cind ne necajesc sau ne urasc, apoi incercam sa-i iertam si sa nu-i judecam. La dragostea aceasta adevarata ajung sfintii. SFSiluan Atonitul povestea ca un muncitor suparat ca economul l-a pus sa faca ceva i-a zis "caine!", la care economul, cu blindete, l-a chemat, i-a dat o cafea si i-a zis "sa-mi spui intotdeauna asa" - in acest moment omul s-a umilit si a devenit cel mai ascultator muncitor...se vede ca economul era smerit si avea lucrare duhovniceasca. ..
Legat de dragostea fata de cei din familie, e ceva normal, dar incercam sa-i iubim pt Dumnezeu, si acest lucru se vede de ex cind ne moare cineva din familie si noi ne luam la cearta cu DUmnezeu, inseamna ca am facut din ei idoli, de acest lucru vrea DUmnezeu sa ne scape...
Legat de rugaciune - am citi ceva f frumos de curind - era un crestin f simplu care cind se ducea la lucru intra in Biserica Sf Spiridon si se ducea la icoana Mantuitorului si zicea "buna dimineata Hristoase al meu, sunt Simeon. Te rog ajuta-ma sa-mi cistig painea si astazi", cind se intorcea de la lucru iar intra si zicea "buna seara, Hristoase al meu, sunt SImeon, iti multumesc ca m-ai ajutat si azi". Cind a imbatrinit, zacea singur, bolnav intr-un spital si o asistenta i-a zis "bunicutule, nu vine nimeni pe la mata?", ba da zice Simeon in fiecare dimineata vine Hristos si zice "buna dimineata, Simeoane, sunt Hristos, fa rabdare", seara iar vine si zice "buna seara, SImeoan, sunt Hristos, fa rabdare" si sa stii ca peste 2 zile a zis ca vine sa ma ia. Si asa a fost......
Rugaciunea din inima strapunge cerul...

Sa urasti lumea pentru pacatele pe care te poate indemna sa le faci.
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
Te intrebi cum sa-L iubesti pe Dumnezeu mai mult decat familia? Dandu-I locul ce i se cuvine in inima ta,cel de creator al tau,de Tata....
A iubi pe apropiati mai mult decat pe Dumnezeu,nu inseamna decat a impartasi lucruri care indeparteaza de Dumnezeu..

Raspuns la intrebarile tale vei avea daca:
-vei continua sa mergi pe drumul spra Hristos...,si vei incerca sa te desavarsesti....
Viata iti va da raspuns la intrebari...

La fel si cu intrebarea despre suferinta.....Nici eu nu puteam accepta suferinta,nu o intelegeam..si nici acum pe de-a intregul..
Dar mi-am dat seama,dincolo de lecturile care spuneau acelasi lucru,practic,ca fara suferinta nu ne putem mantui...

Daca se putea ,Iisus nu ar mai fi suferit,ne-ar fi mantuit altfel...Dar insasi viata lui Iisus ne arata modelul,cel al suferintei, a crucii