Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Vamesul si fariseul (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14522)

George.m 06.02.2012 22:03:33

Fariseul i-a pus inainte lui Dumnezeu faptele sale cele bune, iar vamesul - inima sa.

Fariseul nu vedea murdaria sufletului sau, fiind preocupat sa-si contorizeze atat faptele sale cele bune, cat si nelegiuirile celorlalti. Nu venise la Templu pentru indreptare, pentru ca nu se socotea pacatos, ci drept. Venise sa-si etaleze "virtutile" si sa mai bifeze o fapta buna: rugaciunea in Casa lui Dumnezeu.

Daca si fariseul s-ar fi apropiat cu adevarat de Dumnezeu, ar fi rostit rugaciunea vamesului. Daca ar fi lasat harul sa-i incalzeasca inima, ar fi constientizat - asemenea vamesului - ca este un vierme, un mare pacatos, neindraznind nici macar sa-si ridice ochii catre cer.

Marius22 19.02.2013 16:10:51

Spiritualitatea ortodoxa da marturie ca poate exista chiar o "fatarnicie nefatarnica". La polul opus al "aluatului fariseilor" nu se afla "aluatul vamesilor", ci acela al nebunilor pentru Hristos.

Fariseul si nebunul pentru Hristos sunt doi "maestri" ai disimularii. Primul este lup imbracat in piele de oaie. Celalalt este oaie imbracata sub chipul lupului. Roadele lor sunt insa atat de diferite.

costel 22.02.2013 14:39:37

Mantuitorul numeste lauda de sine a fariseului - rugaciune. Te mira cum o insiruire de aprecieri venite din partea fariseului sunt numite de Hristos rugaciune. Dar sunt numite asa pentru ca rugaciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, chiar daca in cazul fariseului nu e una de laudat si de urmat. Sa ne fereasca Dumnezeu sa facem din rugaciune un mijloc de a-i atrage atentia lui Dumnezeu asupra faptului cat de buni suntem comparativ cu altii.

Marius22 25.02.2013 17:02:04

Citat:

În prealabil postat de costel (Post 505432)
Mantuitorul numeste lauda de sine a fariseului - rugaciune. Te mira cum o insiruire de aprecieri venite din partea fariseului sunt numite de Hristos rugaciune. Dar sunt numite asa pentru ca rugaciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, chiar daca in cazul fariseului nu e una de laudat si de urmat.

Mai mult, putem observa ca in pericopa evanghelica in care este cuprinsa pilda vamesului si a fariseului, cel din urma nu este nicidecum acuzat, nu este supus in vreun fel osandei de catre Dumnezeu. Nu se spune decat ca vamesul "s-a intors mai indreptat (decat fariseul) la casa sa". Insa Mantuitorul conchide: "cine se va inalta, pe sine se va smeri, si cine se va smeri, pe sine se va inalta". Fariseul cade intr-un fel sub propria-i osanda.

Pe Dumnezeu Il doare nestiinta si neputinta noastra in rugaciune. Ne rugam adesea in chip patimas, adresandu-I-ne cu indrazneala de pe "piscurile virtutilor". Dar acest act, in sine, nu este decat o cadere ce ne zdrobeste launtric cu totul.

Ekaterina 25.02.2013 18:00:02

Citat:

În prealabil postat de costel (Post 427427)
Cand aud aceasta pilda imi vine in minte tema smereniei si a mandriei. Dar am intlanit la Sfantul Nicolae Velimirovici alte intelesuri: sanatate si boala.

El spune ca cei doi au mers la templu sa se roage:fariseul nu se vedea pe sine pacatos, in vreme ce vamesul da. Si spune ca Biserica este asemenea unui spital, unde bolnavii vin sa-si marturiseasca boala in fata doctorului pentru a primi vindecare. Greseala fariseului sta in faptul ca el se aseamana cu un om sanatos care merge in fata doctorului pentru a se lauda cu sanatatea lui. Aici greseste, in delirul bolii sale, nu mai stie ca este bolnav.

In Biserica nimeni nu trebuie sa se creada pe deplin sanatos sau sa se laude cu sanatatea sa. In Biserica omul trebuie sa-I arate lui Dumnezeu ranile si sa ceara de la El vindecare. Asta a facut vamesul si de aceea s-a intors mai indreptat la casa sa.

In predica de ieri, Parintele a subliniat faptul ca omul mandru este un om bolnav. Starea normala, fireasca, a unui om este aceea de smerenie, pe cand mandria te rupe de lumea reala.

In aceasta pilda intelegem cel mai bine ce inseamna smerenia, cum trebuie sa fie un om smerit. Parintele mai spunea ca smerenia nu inseamna sa te lasi calcat de toti in picioare, ci este capacitatea de a te vedea asa cum esti si de a te purta in consecinta. Mai sublinia Parintele ca langa oamenii smeriti te odihnesti, parca nu iti vine sa te mai desparti de ei, sunt adevarate comori.

Ekaterina 26.02.2014 00:25:30

https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.n...21109196_n.jpg


Ora este GMT +3. Ora este acum 10:02:22.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.