Folos pentru dobandirea rabdarii
 

‘Treci la bucuria ce-I vei face, daca te vei sargui la aceasta virtue; sa-ti ridici nu numai cu rabdare, ci si bucurie si cu dragoste fierbinte crucea si orice necaz, pentru a urma mai bine Dumnezeului tau.
De aceea pune inaintea mintii tale defaimarile, amaraciunile, suferinta si rabdarea Lui. Rusineaza-te si plangi, caci toate durerile,necazurile si rabdarea ta, nu sunt nimic fata de acelea. Ele sunt numai umbre. Teme-te si te cutremura, cum de mai prinde loc in inima ta o mica adiere de gand, a nu voii sa patimesti pentru iubirea Domnului tau.’ (Razboiul Nevazut-Nicodim Aghioritul)

Minunate postarile, multumim frumos!
Mai mult ca oricand in perioada postului ar trebui sa meditam mai mult la cel care a patimit pentru noi, si-a dat viata pentru noi, ca sa avem posibilitatea vesniciei; gandul la sacrificiul mare care L-a facut pentru noi ar trebui sa ne faca mai buni, mai ingaduitori, mai milostivi, mai iertatori ca sa ajungem sa ne putem numi cu adevarat frati intr-u' Hristos!


Doamne pazeste pasii nostri!

Meditand la patimile Mantuitorului, inteleg dragoastea curata care biruieste pacatul, dargostea care se rastigneste pentru noi oamenii.

Pe lîngă durerea fizică acceptată din dragoste pentru noi şi cauzatoare de moarte, trebuie să ne amintim mai ales:

- de suferinţa cauzată de despărţirea pentru scurtă vreme a Persoanei Fiului de Persoana Tatălui;
- de conştientizarea reală şi directă a ororilor şi a păcatelor noastre de către Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu.

Acelasi foloase le-au avut in vedere Sfintii Parinti cand au randuit ca duminica a treia a Marelui Post (si practic saptamana care ii urmeaza) sa fie inchinata Sfintei Cruci. Ieri, cand parintele a scos in naosul bisericii Sfanta Cruce, la finalul Doxologiei, am avut sentimentul ca ma aflam, cumva anticipativ, la denia din Vinerea Mare, cand, de asemenea, este scoasa Sfanta Cruce, iar la strana se canta "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pamantul pe ape".

Meditarea la Patimile Mantuitorului nu inseamna doar a avea gandul la ele, ci presupune participare la acestea, in mod mistic, in cadrul liturgic al bisericii sau in afara sa. Nu exista meditare mai cu folos la Patimile lui Hristos pentru crestin, decat sa faca semnul Sfintei Cruci, sa sarute Sfanta Cruce, si sa-si asume in Hristos povara crucii de toate zilele.

Cand oamenii tac, pietrele vor striga!
 

Cand oamenii tac, pietrele vor striga!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cine se jerfeste impreuna cu talharii? Fiul lui Dumnezeu. Atat de mult S-a coborat pe Sine, incat a fost asemanat cu talharii. A lua seama la patimile Lui, inseamna a lua seama la cat de mult trebuie sa ne smerim - sa-l socotim pe aproapele macar cu un pas inaintea noastra, niciodata sa nu ne asezam in fata lui.

Fara lucrarea Duhului, nu vom intelege ca pe Cruce a fost pironit pentru noi Fiul lui Dumnezeu. Sau Il vom privi pe Cel rastignit ca pe un necunoscut. Insa prin Duhul, Hristos ne devine intim, launtric. Iar gandul la patima Lui ne zdrobeste inima, nu ne lasa indiferenti, participam la aceasta:

M-am rastignit impreuna cu Hristos; si nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine. Si viata de acum, in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine.

Intr-adevar, fara primirea Duhului Sfant nu putem patrunde in importanta patimilor Mantuitorului; de aceea in incercarile noastre prin viata este bine sa ne amintim cat de mult a suferit pentru noi pe cruce; daca ne aducem aminte cat a suferit, toate cele care nu merg bine ale noastre ni se vor parea muuult mai usoare.

Cum vor striga?