Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe sunt intr-un glas impotriva impartasirii cu ereticii pentru ca prin comuniunea cu ereticii, indiferent de ce marturisesti sau cit de “ortodox” iti traiesti viata subscri la erezie, devii una cu ereticii si vei avea parte si de osanda lor.

A te impartasii cu ereticii nu inseamna neaparat a lua cuminicatura din acelasi pahar cu ereticii sau de la un preot cunoscut ca eretic. In Biserica Ortodoxa euharistul este numai al episcopului locului, de aceea nimeni nu poate fi mai ortodox decit episcopul sau, indiferent de ceea ce marturiseste sau cat de cucernic s-ar arata. Daca episcopul este eretic, atunci toti preotii de mir si toti ieromonahii care il pomenesc la slujba fac euharistul acelui episcop care marturiste erezia. Si Sfintii Parinti sunt la fel de fermi si cand spun ca nu exista Har Mantuitor in “tainele” savarsite de eretici… Iar ecumenistii se condamna singuri de eretici prin nesocotirea Sfintelor Canoane atragindu-si asupra lor multiple anateme, dar ii scoate in afara Bisericii lui Hristos in mod explicit si anatema pusa in 1983 de Sfantul Sinod al Bisericii Ruse din afara Rusiei asupra ecumenismului, ecumenistilor si a celor in comuniune cu ei.

Interesant de vazut ar fi in ce masura conservatorii (cei care pretind ca respecta Sfanta Traditie) din bisericile ecumeniste accepta ecumenismul ca erezie. Raspunsul nu este simplu pentru ca insasi prezenta lor in bisericile ecumeniste contravine Traditiei, fapt pe care il constientizeaza, dar prefera sa nu il discute pentru ca stiu ca vor fi condamnati chiar de propria judecata. Totusi, cand este vorba de ereziile altora din bisericile de care tin se pare ca exista conses cu privire la ecumenism ca erezie. Ba mai mult, sunt capabili si de analiza obiectiva a amploarei si gravitatii acestuia, dupa cum reiese, de exemplu, din Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului din 2009 semnata de o serie de ierarhi (greci), monahi si preoti de mir:

“Această a-tot-erezie[ecumenismul] a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, monahi şi mireni orthodocşi. Ei o învaţă „cu capul descoperit”; o întrebuinţează şi o silesc cu fapta, având părtăşie cu ereticii în toate chipurile cu putinţă – în rugăciuni împreună, prin schimburi de vizite, prin împreună-lucrări pastorale – aşezându-se, astfel, de fapt, în afara Bisericii. Poziţia noastră, potrivit hotărârilor canonice ale Sinoadelor şi pildei Sfinţilor, este vădită. Fiecare trebuie acum să îşi ia asupră răspunderea.

….

Declarăm, aşadar, că din pricinile mai înainte amintite, cei ce se mişcă în această nechibzuinţă ecumenistă, orice treaptă ar avea în trupul bisericesc, sânt potrivnici predaniei Sfinţilor noştri şi, prin urmare, stau împotriva acestora.

Din această pricină, poziţia lor trebuie osândită şi lepădată de întregul Arhiereilor şi al norodului credincios.”

O asemenea luare de pozitie nu poate decat sa te bucure, dar, in acelasi timp, nu te poti nici retine sa nu le spui “Buna dimineata!” pentru ca in ultimii 85 de ani nimeni nu mai stie cate astfel de marturisiri au fost scrise si semnate la vremea lor de catre altii la fel de preocupati de sanatatea ortodoxiei ca si cei din zilelele noastre si nu mai vreau sa intru in detalii si exemple. Toata aceasta stare intretinuta si perpetua de “de-abia descoperire a ecumenismului” (care, in realitate, macina ca un cancer de zeci de ani) are si un scop pentru ca ii mentine pe acesti conservatori continuu in faza de identificare a ereziei si de chemare a ereticilor la pocainta ceea ce le permite sa se identifice ca ortodocsi, pentru ca, pesemne, n-a venit inca vremea sa rupa comuniunea cu ereticii si sa se separe de acestia. Pusi in fata realitatii, insa, creaza situatii mai mult decat penibile. De exemplu, monahul Paisie Aghioratul spune in 1969 urmatoarele intr-o scrisoare adresata unei publicatii grecesti:

“În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filo-unioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri*arh cred că este un lucru iraţional.

Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce.”

Pentru cei care nu stiu, Patriarhul Ecumenic (si mare mason de gradul 32) Athenagoras a ridicat in 1965 anatema pusa la 1054 asupra bisericii Papei. Mai trebuie observat si ca in Biserica Ortodoxa nimeni nu ridica anatemele puse vreodata, ele raman chiar si daca ereticii care au facut subiectul unei anateme au revenit la Credinta pentru ca cei care vor mai fi tentati vreodata de asemenea erezii sa stie de la inceput ce ii asteapta. A ridica o anatema inseamna hula impotriva Duhului Sfant pentru ca este echivalent cu a admite ori ca Duhul Sfant nu lucreaza in Biserica Ortodoxa, ori ca Duhul Sfant mai si greseste. Ridicarea anatemei are implicatii grave asupra Bisericii Ortodoxe pentru ca prin aceasta toate ereziile latinilor (si nu putine) inceteaza de a mai fi erezii, devenind traditii compatibile cu ortodoxia, ceea ce face din biserica romana marturisitoare deplina a Adevarului lui Dumnezeu. Oare ce ar mai fi trebuit sa faca Athenagoras ca sa-l miste pe Paisie, sa fi spus si ca Mahomed este profet? A auzit-o si pe asta in 1989 cand Patriarhul Partenie al Alexandriei l-a numit pe Mohamed “apostol al lui Dumnezeu”!

Deci, dupa Paisie, la 4 ani de la ridicarea anatemei de la 1054 care, practic, a insemnat petceluirea desfiintarii ortodoxiei ca singura marturisitoare a Adevarului complet a fost o greseala oarecare, nici macar demna de consemnat sau comentat, care nu justifica nicidecum ruperea comuniunii cu bunul Patriarh, mai mult, a intrerupe pomenirea ereticului si a te separa de el devine “irational”, iar unitatea “bisericii” mai importanta decat pastrarea intacta a adevarului lui Hristos. Curat ortodoxie patristica!...

La fel, in Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului din 2009 am vazut ca erezia (ecumenista) “Ei o învaţă „cu capul descoperit”; o întrebuinţează şi o silesc cu fapta”, dar cu toate aceastea, intr-un interviu din iunie 2010, arhimandritul Iustin Parvu spune raspicat despre BOR (care este mai ecumenista decat Biserica Greciei): “Deocamdata nu se pune problema unei erezii vadite in Biserica noastra.” (!!!). Concluzie: Iustin Parvu va merge mai devreme sau mai tarziu la Domnul si in locul lui si al altora ca si el vor fi veni alti “traditionalisti” care vor descoperi intr-o buna zi ecumenismul…

Alti parinti ai Bisericii Ortodoxe despre impartasirea cu ereticii
 

Daca si numai a spune cuiva “Bun venit!” (2 Ioan 10-11) este tot una cu a te face partas la faptele dracesti ale aceluia, cu atat mai mult asa se intampla cu pomenirea pe fata chiar in prezenta dumnezeiestilor si infricosatoarelor Taine. Daca El care sta inaintea noastra este Adevarul Insusi, de ce ar trebui sa credem ca El va accepta aceasta mare minciuna, ca acel om se cuvine cinstit ca un patriarh ortodox intre ceialalti patriarhi ortodocsi? In momentul in care infricosatoarele Taine sunt pregatite, sa ne prefacem ca suntem doar actori pe scena? Si cum sa indure sufletul unui crestin ortodox toate acestea inloc sa se abtina de indata de la comuniunea cu cei care il pomenesc si sa-i socoteasca ca pe unii care fac castiguri murdare pe seama lucrurilor dumnezeiesti? Biserica Ortodoxa a lui Dumnezeu a socotit chiar de la inceput ca pomenirea numelui ierarhului in biserica inseamna comuniune completa cu acela. Scrie in manualul de liturgica, cel care liturghiseste pomeneste numele episcopului dovedind prin aceasta supunere fata de un superior, ca este in comuniune cu acela si cu cei care il urmeaza in Credinta si in Dumnezeiestile Taine.

... Si Dumnezeu a facut cunoscut acest lucru zicind: “Preotii lui calca legea Mea si pangaresc lucrurile sfinte ale Mele” (Iezekiel 22:26). De ce? Pentru ca “nu osebesc ce este sfant de ce nu este sfant” si au tinut toate lucrurile ca si cum ar fi fost de rand. Si cu toate astea s-ar cuveni sa o facem [pomenirea] cu pogoramant? Dar cum ar putea fi potrivit un asemenea pogoramant care necinsteste lucrurile dumnezeiesti si alunga Duhul Sfant din ele, cand, dupa cum Dumnezeu a spus, aceea ii face pe credinciosi sa-si piarda adoptia [ca si copii ai lui Dumnezeu] si ii taie de la iertarea pacatelor lor? Poate fi cu adevarat un pogoramant mai daunator decat acesta?...” (Din Scrisoarea parintilor atoniti catre imparatul Mihail Paleologul impotriva patriarhului ecumenic Ioan al XI-lea (Beccos), 1275 – 1282)

Cei care vor sa citeasca mai mult despre legatura indisolubila dintre Euharist si episcop pot sa o faca aici, http://cbrom.de/Episcop/Invataturi/In-Biserica.htm, un eseu foarte bun scris chiar de un episcop de Stil Nou.

Asta ar fi mai mult decit suficient pentru oricine sa inteleaga ca nu se poate refugia in jurul preotilor si ieromonahilor ce par ortodocsi, pentru ca acestia nu pot face Euharistul in numele lor, ei fiind doar delegati care fac Euharistul in numele episcopului locului. De aceea Sfinta Scriptura si Sfintii Parinti ne cer sa ne indepartam de episcopul care marturiseste erezia cu capul descoperit (official si pe fata). In caz contrar, continuind sa te impartasesti din Euharistul episcopului eretic, direct sau prin delegatii sai, preoti si ieromonahi care il pomenesc la slujba, ii impartasesti si erezia si osinda.

Care e solutia in acest caz descris mai sus, (sa nu fie!) daca refugiul in jurul preotilor si ieromonahilor nu e suficient?