Stai putin, dar cine e Hristos si cine suntem noi. Hristos e Dumnezeu. Avea tot dreptul sa fie cu biciul in mana. Si acea bataie nu este una razbunatoare, ci indreptatoare. Ar fi culmea ca un parinte sa nu-si bata niciodata copilul cand intrece masura. In acel pasaj este surprinsa o manifestare a firii dumnezeiesti din Hristos, nu a celei omenesti. Dintre cate stiu la actiune nu participa niciun apostol. Deci oricate portite am incerca noi sa gasim, Radule, tot calea mai grea trebuie s-o urmam: sa intoarcem si celalalt obraz. :1:

ok
 

inteleg schema voastra mentala de gandire,insa nu mi se pare corecta !
voi va araportati la Cristos mai degraba ca fata de Dumnezeu,imaginandu-l dupa modelul patern,investit cu autoritate de necontestat !

Eu il vad,concep, mai degraba ca pe un frate, ca pe un camarad de front,care ne insoteste mereu in lupta,inclestarea numita viata,oferindu-ne un model de urmat,si un brat de ajutor in timp de nevoie !

Recitind dupa multi ani, cuvantul sau, in evanghelii, mi-am dat seama, ca exista unele noutati, care aduc o nota de echilibru mesajului clasic al bisericii !

Citatele postate si explicate mai sus, sustin, prin viul cuvant al domenului, ca nu trebuie in toate cazurile sa intoarcem obrazul, cand seamanul nostru este un nesimtit si nu vrea sa isi recunoasca gresala,din mandrie diavoleasca !

Iar, in imaginea cristica a intrarii in templu, ni se arata ca uneori ,cand situatia speciala o cere, nu trebuie sa stam cu mainile in san, ci sa actionam eficient ,pentru apararea binelui !

Nu e usor deloc sa actionam asa, ne trebuie mult curraj, in unele situatii,multa daruire si sacrificiu de sine !

Eu chiar nu sunt adeptul violentei,si totdeuana mi-a placut buna intelegere intre oameni,insa toate au si limita lor.

Imaginea lui cristos cu mana pe bici, ne arata ca toate au o limita,chiar si pentru Dumnezeu, si e bine ca e asa !

Ce rezolvam cu un om indracit ,daca il iertam mereu,si-i plangem mereu de mila, nimica, decat ca prinde curaj dracul din el, si devine mai tare indracit !

intrebare ?
 

intrebarea logica care mai ramane de pus este :
-Cum trebuie sa ne comportam cu dusmanul nostru ?

Il ierti. Toti parintii arata ca Hristos cu mana pe bici este manifestarea firii dumnezeiesti, nicidecum a celei omenesti. De ce nu i-a invitat si pe Apostoli daca e cum crezi? Pentru ca noi nu avem dreptul sa il pedepsim pe celalalt. De ce nu-i lasa pe ceilalti sa arunce cu pietre in femeia desfranata sau il avertizeaza pe Apostol ca cel ce scoate sabia, de sabie va muri?

Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ Dovada iubirii nefatarite e iertarea nedreptatilor. (Marcu Ascetul)11
Mare virtute e a rabda cele ce vin asupra noastra si a iubi pe cei ce ne urasc, dupa cuvantul Domnului. (Marcu Ascetul)11

ˇ Definitia iubirii: sporirea prieteniei fata de cei ce ne ocarasc. (Diadoh al Foticeii)11

Hristos nu are o natura umana si divina,ci DIVINA SI UMANA .Adica este in primul rand Dumnezeu si dupa aia este om. E o diferenta uriasa.E o prostie sa zici ca Hristos a justificat violenta,parca ai spune ca moartea si chinurile lui,faptul ca s-a dus ca si un miel la taiere,fara sa riposteze NICI MACAR CU UN CUVANT in apararea lui,fiind biciuit,scuipat,lovit chinuit si mai apoi ucis e doar o minciuna,faptul ca dupa ce Petru a pus mana pe sabie si l-a taiat pe slujitorul templului,iar Domnul i-a lipit-o la loc,faptul ca a poruncit sa ne iubim aproapele ca pe noi insine,sa intoarcem si celalant obraz,sa ne iertam de 70 de ori cate 7,sa,sa,sa,si cate exemple mai vrei sa-ti dau din Sfanta Scriptura ca sa iti arat ca judeci gresit....? Astea sunt exemplele pe care ni le-a dau Domnul sa le urmam,faza aia cu biciul este o actiune care doar lui Dumnezeu ii este permisa,nu viermelui numit om......unde scrie in Sfanta Scriptura ca Hristos ar fi zis sa facem si noi la fel,sa fim violenti,sa ne lovim aproapele ?????

Scotand in relief doar exemplul asta cu biciul,adaptandu-l dupa ideile si viziunile tale,nu faci altceva decat sa te asemeni sectarilor,care iau din Biblie doar pasaje care le convin lor si mai apoi le prezinta ca si adevaruri absolute,ignorand cu buna stiinta majoritatea restului Scripturilor.Astfel au aparut sectele......

draga Radu

intrebarea e cum de ai ajuns sa ai dusmani?
relatii in care nu rezonam cu ceilalti cam toti avem, dar de noi depinde sa nu le transformam in dusmanie si razboi de uzura psihica.

Daca un om pe care il consideri rau, te face sa suferi, tu nu-i raspunde tot cu rau ca sa nu fie doi oameni rai: si el si tu.

Cel care iti face tie rau, pe tine doar te zgarie dar de fapt se sfasie pe el.
Daca tu, credincios fiind, vezi in el chipul Celui care te-a creat si pe tine, de ce sa-i raspunzi cu aceeasi moneda?
Ca sa sfasii de fapt chipul lui Hristos?
Roaga-L pe Hristos sa te ajute sa reactionezi cum ar face-o El.
cum de fapt a si facut pe Cruce si cum de fapt scrie in Evanghelie.

ideea e ca intr-o relatie degradata, conflictul se agraveaza tocmai pt. ca atitudinea celui care a inceput genereaza o reactie in lant .
Odata ce s-a pornit, e ca si un bulgare de zapada pornit la vale de pe varful dealului care initial sperie doar vreo vrabie, dar ajuns in vale, poate darama o casa.

Exista un rau de pornire si un rau de reactie (citeste cartea lui Gabriel Liiceanu, Despre ura). Reactia la rau cere alta reactie si tot asa.


Un crestin adevarat resimte si cea mai mica neintelegere cu cineva ca o atitudine prin care il raneste pe Dumnezeu si va face el primul pas spre impacare.
Daca insa celalalt are cu totul alte valori morale, iar relatia e ciobita rau, cam greu sa se impace.

N-ar strica, cred eu, sa nu confundam iertarea cu impacarea pt. ca nu sunt sinonime.

Pt. a-l ierta pe celalalt e nevoie doar de tine, nici nu e nevoie sa-si ceara el iertare.
Dar pt. impacare e nevoie de amandoi.

Ca sa fii iertat, iti ceri iertare, indiferent care e ,,contributia,, ta la degradarea situatiei. Daca vei fi iertat, bine. Daca nu, nu te lasa tulburat.


Cel care vrea sa ierte isi asuma liber alegerea de a ierta, fara a pretinde ceva de la cel pe care il iarta.
Il iarta de dragul lui Hristos. Sau mai bine zis, daca Il avem pe Hristos, El e cel ce iarta din launtrul inimii.

Daca cel iertat raspunde in acelasi duh, atunci impacarea e o urmare fireasca, dar daca nu, se prea poate sa nu aiba loc.

Si atunci daca simtim ca situatia nu se imbunatateste, cred, ca de dragul pacii ar fi mai bine sa renuntam pur si simplu la ea.

Nu in sensul de a fi indiferent, ci de a ramane deschis pana la vremea cand si celalalt simte la fel. In timpul asta, te rogi sa glasuiasca Hristos in inima lui.

Unii oameni se impaca doar formal dar fara sa-si ceara iertare unii altora, asa, ,, ca sa nu mai dezgroape mortii,, dar genul asta de situatii recidiveaza, daca raul pe care l-am facut sau pe care l-am avut de suferit nu e recunoscut de ambele parti.

O mie de vorbe, doi bani nu fac! In primul rand se porneste din start pe principiul filozofic si se pierde din vedere trairea si harul Duhului Sfant care nu poate fi neaparat descris, mai ales cuiva care are alta imagine despre lume si viata. Din punctul meu de vedere, consider ca am mai multe de dialogat cu un musulman, hindus, buddist etc, decat cu un filozif care neaga pe Dumnezeu sau ii cauta "nod in papura", dupa cum a perceput el creatia.
In primul rand, Iisus Hristos nu s-a maniat pe om, ci pe cat de adanc reusise pacatul sa se strecoare in cadrul bisericii. Se stie ca a iertat desfranate si vamesi, talhari si persoane de alte neamuri decat cel ales, dar nu putea ierta fariseismul. E acelasi lucru ca si cel din ziua de astazi pe care l-am repetat de nu-stiu-cate ori pe acest forum:
-Cum sa fac Doamne, sa ma mantuiesc?
-Ia-ti crucea ta si urmeaza-mi mie!
-Imediat, Doamne, numai ajuta-ma s-o pun in spatele jeep-ului!
Sub obladuirea unei binecuvantari primite in urma unor iscusite "gaselnite", ne incropim afaceri "binecuvantate" si ne dam mari evlaviosi si cunoscatori ai Sfintei Scripturi, colindam de la o conferinta la alta si, desi cuvantul nostru are in general un caracter ce promoveaza Adevarul Lui Dumnezeu, ajungem intr-o zi sa credem despre noi ca ne-a uns Dumnezeu cu harul apostolilor si daca s-ar putea, sa vina toti sa ne aduca osanale si sa ne cumpere cartile (multe dintre ele plagiat) cu dedicatie speciala, totul e perfect. Ori nu asta este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Daca vrei neaparat sa te mantuiesti cauta esentialul si fa ce trebuie, nu cum iti surade tie.
Toata Sfanta Scriptura este plina de mila, blandetea si bunatatea Mantuitorului, pe toate le-a trecut cu vederea, dar fariseismul l-a condamnat de la inceput, iar comertul in interiorul templului a fost pacatul strigator la cer. Aici trebuie sa percepem respingerea pacatului, nicidecum faptul ca Hristos, fiind si El om, ... a gresit neiertand. Dimpotriva, la randul nostru suntem chemati sa manifestam aceeasi revolta cand religia ajunge sa fie un bussines.

La celalalt exemplu, nu prea vad ce e complicat? In fond, care e reactia pe care trebuie s-o avem fata de cei de alta confesiune? Ii uram cumva? Ii jignim pe strada? Aruncam cu rosii sau oua stricate dupa ei? Chiar daca multi sunt dusmani inversunati, chiar daca uneori se declara un adevarat razboi intre unii si altii (in general ortodocsi vs catolici, sau mai grav, ortodocsi stil nou vs ortodocsi stil vechi), solutia sigur nu e aceasta, ci una de respect, pace si toleranta. Adica, "OK, iti cunosc parerea, dar nu sunt de acord cu ea, asa ca tu esti cu drumul tau, iar eu cu-al meu!" Asta nu inseamna ca iti intorc spatele daca ai nevoie de ajutor, fiindca pana la urma, suntem cu totii rodul acelorasi maini, iar judecata finala, tot Dumnezeu o are.

filosofia e o stiinta a intrebarilor bine puse,si uneori puerile, simple, ca si la copii !
trebuie sa ne dezbracam uneori de hainele batranesti ale pseudo-cunoasterii si dogmatismului habotnic si bigot,pentru a ne imbraca in pantalonii scurti ai intrebarilor naive, dar esentiale !
in materie de gandire nu putem sa ne rezumam numai la traditia crestina! oare dumenzeu,si duhul sfant nu i-a luminat si pe antici, pe platon, pe aristotel, ganditori fata de care umanitatea e atat de indatorata ?!

sunt de acord ca faptele primeaza, de aceea as cinsti mai degraba un satanist declarat,care face fapte bune, dacat un asa-zis crestin, care minte sau fura,sau face rau aproapelui !

Iar pe talhar, da l-a iertat cristos, insa, ca urmare a cererii sale,si a recunoasterii pacatelor...parca celalalt talhar, care nu a vrut sa ceara iertare,nu a fost primit in rai,ci lasat pe mana diavolului !

asa si noi ,putem sa-i iartam pe cei care isi recunosc pacatul,si nu ai putem ierta decat cu aceasta conditie !
deci, nu-i putem ierta pe cei orgoliosi care nu isi cer iertare, intr-o forma sau alta !

foarte frumos ai spus, totul,si multe idei sunt valabile, si utile !
mai ales cea cu escaladarea conflictului, uneori e foarte ultil sa opresti un conflict la timp,ca sa nu degenereze in ceva foarte grav, cu urmari foarte rele pentru tine sau pentru altul !
insa nici nu poti sa nu spui direct cuiva ,daca te deranjeaza ceva legat de comportamentul sau, hai ca prima oara mai treci cu vederea, dar a doua oara,daca gresete, trebuie sa-i zici, cateva,ca sa se invete minte !
mie nu-mi plac oamenii ascunsi,sau ipocriti, care una gandesc in sinea lor si alta zic !
mi se pare chiar un pacat, sa fii asa !
Si cristos a fost sincer, si a gandit cu voce tare, chiar daca i-a scandalizat pe farisei si pe caiafe,adica traditia timpului !

Iata ce ne spune Sf. Apostol Pavel:
9.V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii;
10.Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.
11.Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.
12.Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi?
13.Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău.