Si de ce te agiti atat de mult sa jignesti?

adica vreti sa spuneti ca, copiii platesc pentru pacatele parintilor ??? ...hai sa fim seriosi.... asta n-ar trebui sa fie mentalitate de om crestin.... daca, copiii platesc pentru pacatele parintilor ar insemna ca Dumnezeu este razbunator si rau.....ceea ce sincer ma indoiesc !!! da, sunt parinti inconstiennti care au sida si fac copiii si ies tot cu sida, asta e o consecinta faptelor acelor oameni...

dar ca sa zicem ca un copil are o boala de orice fel ar fi, sau cineva sufera dintr-o pricina sau alta, astea din cauza ca parintii au pacatuit e o maaaaaareeeeee prostie !!!! adica cine isi poate imagina asta inseamna ca el considera ca Dumnezeu se razbuna pe o fiinta nevinovata....chiar credeti asta ?????

tot ce ni se intampla noua rau este consecinta a faptelor noastre... si daca exista nedreptate in lume (copii nevinovati bolnavi, copii sau batrani nevinovati batuti, agresati, oameni nedreptatiti) este cu un scop... poate pentru ca sa ne schimbam noi, sa vedem mai mult in jurul nostru, sa ajutam.... era un sub pe tema nedreptatii in lume cu raspunsuri foarte bune.

cat despre iubirea de noi insine.... eu cred chiar din contra ca snt mai multi oameni in lumea asta care se supra apreciaza, se iubesc preaa mult decat oameni care se subapreciaza....si asta pentru ca lumea este predominata de egoism, de oameni egoisti care se gandesc intai la ei si apoi la ci din jur.....

iar cei care se subapreciaza ar trebui intotdeauna sa stie ca sunt frumosi, buni, utili in viata la ceva care stim, sau poate inca nu am aflat inca si ca Dumnezeu are o cale si un scop in viata si pentru noi pentru ca iubeste pe fiecare in parte....

cei care se iubesc prea mult poate sunt inganfati, aragoganti, increzuti, egoisti.... si asta duce la pacat.....pe cand cel care poate se subapreciaza e mai smerit, poate ajuta mai mult, poate este mai credincios.....poate este mai mult pe placul lui Dumnezeu....

poate....sunt oameni si oameni... in concluzie...ar trebui sa ne vedem fiecare de lungul nasului, sa analizam foarte atent in ce loc ne situam si sa o luam ca atare......

era o povestioara sau pilda...nu mai tin minte exact... la masa sa nu ne asezam prea in fata ca sa nu fim trimisi mai in spate, ci sa ne asezam mai in spate poate suntem chemati mai in fata......

PS
 

PS : daca ar fi ca fiecare copil sa plateasca pentru pacatele parintilor ar insemna ca toti ar trebui sa fim handicapati fizic sau psihic sau poate amandoua sau sa suferim in fiecare zi dintr-un mootiv sau altul, si toti copiii sa nostri sa pateasca la fel......

deci hai sa nu mai dam vina pe Dumnezeu pentru nenorocirile noastre pentru ca poate El nici macar nu ne cunoaste sau ne-a intors fata de mult timp. fiecare avem ce meritam....

asta e parerea mea...fiecare cu parerea lui.....

Părerea mea este aceasta:
"pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam,
Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. "
(Exodul, 20: 5,6)

da, asta stiu ca scrie...dar este in vechiul testament.... in noul testament scrie asa ceva? si in caz ca ar scrie, cine stie ce subinteles are, ce interpretare.... sunt foarte multe interpretari....

deci este cineva care chiar crede ca Dumnezeu se poate razbuna pe o fiinta complet nevinovata doar din cauza ca parintii pot fi criminali, hoti, cei mai mari pacaosi? eu refuz total sa cred acest lucru. cel mult, consecintele vietii nu il vor face pe acel copil sa fie prea fericit ...dar cu siguranta Dumnezeu nu il va pedepsi si nici atat nu il va parasi si il va ajuta sa isi gaseasca drumul, fericirea si mai ales mantuirea in viata....

"Şi ucenicii Lui l-au întrebat, zicînd: învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan, cap 9)
Desigur că putem să interpretăm şi să sucim cele pe care le citim în Sf Scriptură, până ce se potriveşte cu preconcepţiile noastre.

Eu nu refuz să cred. E adevărat, nu aş folosi termenul de "răzbunare". Pedeapsa lui Dumnezeu nu poate fi definită ca răzbunare. Pedeapsa, ca şi răsplata, este parte a dreptăţii, iar dreptatea este un lucru bun.

Clar nu. De aceea, trebuie să avem grijă şi să nu păcătuim, dacă vrem copii fericiţi şi înzestraţi.

Absolut de acord.
Se pare că dificultatea pe care o aveţi de a înţelege acest aspect al credinţei se datorează confuziei dintre "pedeapsa temporală" şi "pedeapsa veşnică", despre care am mai vorbit pe un topic legat de purgatoriu.

Vedem mereu copii care suferă. Bolnavi de mici, mereu bolnăvicioaşi sau suferind de boli incurabile, nici nu ajung la viaţa adultă unii. Alţii, se zbat în nevoi, nu au mijloace, nu îi ajută nici capul. În multe asemenea cazuri, s-a ajuns aici din cauza erorilor celor dinaintea lor. Asta nu înseamnă damnare, ci doar mijloace carente cu care îi înzestrează Dumnezeu. Unora, le dă cinci talanţi, altora zece, altora unul singur. Să stăm bine, să stăm în credinţă, pe toate să le primim de la Domnul mulţumindu-I, cu speranţa ca cei care vor urma după noi vor fi dintre aceia cu zece talanţi.

Noul Testament nu-l desfiinteaza pe cel Vechi. "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii ; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate." Asa spune Mantuitorul in Sfanta Evanghelie dupa Matei, in cap.5
Si in alta ordine de idei, da, din pacate, bolile si celelalte necazuri ale copiilor nostri sunt din pricina cardasiei noastre cu vrasmasul...
Dumnezeu nu se razbuna. Ca Iubirea Lui este nemasurata ar trebui s-o stie orice om boezat. Cum sa se razbune?? Se intristeaza cand vede ca alegem raul, intunericul. Si cand bajbaim in intuneric si mai avem si copii de indrumat, ne impiedicam cu copilasi cu tot. Vai de noi! Si inca nu ne lasa Domnul chiar asa, de tot, in voia pacatelor noaste.
Lucrurile bune pe care le avem sunt daruri nemeritate de la Dumnezeu. Suferintele noastre si ale urmasilor sunt "cadourile" pe care ni le facem singuri intorcand spatele lui Luminii.
Oricum, tainice sunt lucrarile lui Dumnezeu!

Parintele Cleopa spunea ca cel mai mare pacat este iubirea de sine.
Cu acest lucru sunt de acord si eu,din experienta pe care am acumulat-o.
Si acum ,ce ne propune acest topic? Sa incepem sa ne mantuim,tinzand sa facem cel mai mare pacat?!
Iubirea de sine este pacat,pentru ca ne indeparteaza de Dumnezeu,ne facem noi toate voile si placerile,si iubindu-ne pe noi,nu-i mai iubim pe ceilalti.
Iubirea de celalalt insemna sa te jertfesti,iar jertfa presupune tocmai sa nu te iubesti pe tine,ci in dauna ta sa ajuti aproapele.Iar aceasta jertfa Dumnezeu o va rasplati,daca nu aici,in mod sigur in lumea cealalta.

Draga Mirela, ai primit suficiente raspunsuri convingatoare. Cat despre prostie... pacatuim cu multa usurinta!

Foarte buna intrebarea! Ea are, totusi, o rezolvare simpla. Daca
suntem atenti observam ca Domnul are doua formulari referitoare
la iubirea aproapelui: prima, cea pe care ati dat-o dvs, si a doua
spune "sa va iubiti unii pe altii cu iubirea Mea". De ce aceasta
diferenta intre cele doua formulari? Pentru ca prima formulare se
adreseaza unor oameni sau crestini mai putin avansati si care nu
au dobandit iubirea lui Hristos, dar care inca se mai iubesc pe ei,
si atunci Domnul spune ca si pe aproapele sa-l iubeasca macar cu
acea iubire omeneasca. Iar a doua formulare se adreseaza ucenicilor
Sai, deci unor oameni avansati in credinta, care nu se mai iubesc
pe ei insisi, pentru ca au renuntat la tot de dragul Mantuitorului, si
atunci le cere sa se iubeasca nu cu iubire omeneasca, ci cu iubirea
pe care le-a daruit-o El, iubirea Sa.
Har, smerenie si jertfa de sine.