Si eu am vazut semnele zodiacale intr-o pictura bisericeasca, dar nu mai retin unde. Erau pictate ca reprezentand raul.
Dar....ce ziceti ca in Timisoara exista o biserica in care este pictat Bin Laden? Sau na, o fi un musulman care seamana cu el.....Tot pentru a reprezenta raul

Adevarul e ca pictorii de biserici au viziuni diferite asupra raului.

Are dreptate Bast-et. Si eu am vazut in vara aceasta, intr-o biserica ortodoxa din Banat, pictate semnele zodiacale. Mi-am pus aceeasi intrebare: ce legatura au cu ortodoxia? Din pacate, am uitat sa-l intreb pe duhovnicul meu despre acest lucru si nici nu m-am informat in aceasta privinta. Nu pot sa dau nicio explicatie. As dori doar sa confirm prezenta lor in unele biserici, sa nu se creada ca spune un neadevar.

uite o judecata dreapta.

Zodiacul are legatura cu stelele de pe cer in anumite perioade ale anului. Deci e legat de astronomie.

Subscriu si eu la acesta opinie.A se vedea in acest sens si Iov 38:31-32.Sunt trimiteri la aspecte ce tin de astronomie si nu de astrologie.Acesta diferenta(astronomie-astrologie),cu trimitere la subiectul topicului,o puteti observa si in ,,Dogmatica" Sf Ioan Damaschin http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti...-luna-si-stele

Horoscopul nu este ortodox cum nici ghicirea viitorului. Doar Domnul Dumnezeu este Atotstiutor.

observatie: horoscopul si semnele zodiacale nu au nicio legatura cu astronomia!!!!!!!!!!!! astronomia este stiinta, va rog mult sa nu o jigniti.
ele au legatura cu astrologia, care nu e nici pe departe acelasi lucru cu astronomia, este o porcarie din care unii fac bani.

Subscriu: astronomia e știința care se ocupă cu studiul obiectiv al astrelor, în timp ce astrologia are ca scop proclamarea unor legături și influențe între viețile noastre și astre. E doar o metodă bună de a face bani din necazurile și nefericirea altora, care în unele situații își pun speranțe în orice.

Calatorind prin istorie
 

,,Egiptenii au fost probabil primii care au descoperit ca Soarele are o miscare completa in jurul sferei cu stelele fixe, in aproximativ 365 de zile si nopti. Studii mai aprofundate au aratat ca cele cinci planete mai stralucitoare se roteau in jurul sferei cu stele pe langa o centura de stele numita zodiac. Luna traversa zodiacul rapid, depasind soarele odata la 29,5 zile.Soarele si Luna traverseaza zodiacul intotdeauna de la vest la est. Totusi, cele cinci planete stralucitoare (Mercur, Marte, Venus, Jupiter si Saturn), au si ele o miscare generala inspre est fata de fondul de stele ce se deplaseaza inspre vest. Din timpuri stravechi, oamenii si-au imaginat ca miscarile planetelor, si in general evenimentele ce se petreceau pe cer, erau cumva in relatie cu destinul lor. Aceasta idee, care sta la baza astrologiei, a incurajat descoperiri de ecuatii matematice pentru prezicerea miscarilor planetelor si deci a dus la progresul in astronomie."


Nu confundati distinctia astronomie-astrologie din prezent cu intelesul ei de acum aprox 2000 de ani.Babilonienii nu foloseau telescopul Hubble si cu toate acestea,pe baza unor idei ce tin de astrologie, au elaborat teorii ce tin de astronomie.

,,Pentru a-si perfectiona calendarul, ei au studiat miscarea Soarelui si a Lunii. Un obicei al lor era sa stabileasca inceputul fiecarei luni, ziua imediat urmatoarea dupa luna noua. Aceasta zi a fost stabilita, la inceput prin observatii, dar mai tarziu babilonienii au dorit sa o calculeze pe perioade mai lungi. Pe la 400 iHr, ei au realizat ca miscarea aparenta a Lunii de la vest la est nu se desfasoara cu aceasi viteza. Aceste corpuri ceresti pareau ca se misca din ce in ce mai repede jumatate din perioada miscarii de revolutie, atingand un maxim, dupa care sa continue sa scada pana la un minim. Babilonienii au incercat sa explice matematic acest ciclu, atasand Lunii doua viteze fixe, una mai mare pentru prima jumatate din perioada miscarii, iar cealata, mai mica pentru a doua jumatate. Mai tarziu, au adaugat calculului un factor care crestea linear de la un minim pana la un maxim. Cu aceste calcule ale miscarilor Lunii si Soarelui (au folosit o metoda asemanatoare pentru soare), babilonienii au putut sa prezica faza "luna noua" si deci ziua in care incepea o luna calendaristica. Cunosteau, de asemenea pozitia Lunii si a Soarelui in fiecare zi sau noapte din an. intr-o maniera similara, au calculat pozitiile planetelor cu ambele miscari inspre est si retrograd. Arheologii au scos la iveala sute de scrieri care contineau aceste calcule. Cateva dintre acestea, originare din orasele Babylon si Erech (Uruk) de pe raul Eufrat, contin numele lui Naburiannu (491 ien) sau Kidinnu (379 ien), astrologi care au inventat, probabil sistemele de calcul folosite."



Stiinta,ca sa ajunga la nivelul de astazi,nu a aparut din neant ci are la baza sute de ani de experiente si incercari,in cadrul carora au existat suficiente tangente intre astronomie si astrologie(vezi mai jos)


,,Inteleptii arabi au fost primii care, in Evul Mediu timpuriu, au valorificat si au analizat critic mostenirea culturii antice, operele lor influentand apoi puternic civilizatia si cultura noilor popoare europene rezultate in urma invaziilor si migratiilor barbare din secolele IV - IX, indeosebi prin intermediul Spaniei si Siciliei, ultima fiind ocupata de arabi intre anii 902 – 1091. In Universitate si in cele 27 de scoli publice infiintate in capitala Spaniei, Cordoba, de califul al-Hakam II (961 – 976) au studiat multe personalitati ilustre ale culturii occidentale, printre care matematicianul Leonardo Pisano (sau Fibonacci, 1170 – 1240) si astronomul Roger Bacon (1214 – 1280).

Inca din antichitatea greaca si pana in Evul Mediu, astronomia a fost una din cele patru discipline ale quadrivium-ului, alaturi de aritmetica, geometrie si muzica. Astronomia era considerata in lumea islamica “stiinta cea mai nobila, cea mai inalta si cea mai frumoasa” pentru ca era strans legata de nevoile cultului si ale astrologiei dar si de cele ale navigatiei si agriculturii. Suveranii arabi au construit mari observatoare astronomice la Cairo, Isfahan, Bagdad, Granada si Toledo, dotate cu instrumente astronomice (astrolabul, folosit pentru determinarea latitudinii, cvadrantul, folosit pentru masurarea unghiurilor si torquetum, pentru trecerea de la coordonatele ecuatoriale la cele ecliptice si invers) si cu personal specializat. Inteleptii arabi, “al-hakim”, din cele trei mari centre de cultura Bagdad, Cordoba si Cairo au continuat traditia lui Ptolemeu, imbogatind-o cu cunostintele persilor si ale indienilor (Brahmagupta, autorul tratatului “Siddhanta”). Tratatul de astronomie al lui Ptolemeu este tradus de arabi in anul 827, sub titlul Almageste (magiste = “cel mare” cu sens de tratat, precedat de articolul arab “al”), in timp ce prima traducere in limba latina a acestei faimoase lucrari a aparut mult mai tarziu, abia in anul 1160, in Sicilia.

Printre astronomii arabi celebri care au trait in secolele VIII - XI se numara Abu Mashar, autorul lucrarii “Introducere in astrologie”, sec.IX, al-Farghani (“Elemente de astronomie”, sec.IX), al-Battani (cca. 850 – 929, “Despre stiinta stelelor”), al-Zarqali (autorul celebrelor tabelele astronomice “Tabele Toledane”, sec. XI) si al-Biruni (973 – cca.1051, “Elemente de astrologie”). Principalele probleme de care s-au ocupat astronomii arabi din aceasta perioada si carora le-au adus contributii remarcabile, in special datorita observatiilor lor pertinente si perseverente, au fost cele despre natura sferelor ceresti, despre miscarea planetelor si cele privitoare la calculul distantelor dintre planete si a dimensiunilor lor. La calculul distantelor dintre planete, astronomul iranian al - Farghani a folosit teoria potrivit careia nu exista “spatiu gol” in Univers, cu alte cuvinte, ca apogeul unei planete este tangent cu perigeul celei urmatoare. Distantele calculate de el in lucrarea “Elemente de astronomie” au fost unanim acceptate in Occident pana in timpul lui Copernic. Cel mai renumit dintre astronomii arabi, al – Battani, a extins folosirea trigonometriei in astronomie si a determinat cu mare precizie oblicitatea eclipticii, durata anului tropic si a anotimpurilor, adevarata miscare a Soarelui, distrugand definitiv dogma ptolemeica a imobilitatii apogeului solar. Al – Battani a demonstrat, contra lui Ptolemeu, variatia diametrului aparent angular al Soarelui si posibilitatea eclipselor anulare ale Soarelui, a corectat cunostintele despre miscarea lunii si a planetelor. Observatiile sale privind eclipsele lunare si solare i-au servit mult mai tarziu lui Dunthorne pentru a determina, in 1749, accelerarea seculara a miscarii lunii.

In secolele XII - XIII arabii readuc in discutie operele stiintifice ale lui Aristotel precum si teoria cosmologica ptolemeica din “Almageste” . Astronomul arab Ibn Ezra (cca.1090 – 1167) a scris opt tratate astrologice, tratatul “Diviziunea sferelor” al lui al-Khwarizmi (sec.XII) reia doctrina sferelor materiale pentru a explica miscarea corpurilor ceresti, in timp ce Ibn Bagia (1105 – 1198) revizuieste sistemul ptolemeic. Marele savant Ibn Rosd, cunoscut si sub numele latin de Averroes, 1126 – 1198, scrie un tratat despre sferele ceresti si un compendiu al Almagestei. Al-Bitrugi foloseste teoria aristotelica a sferelor concentrice pentru a contrazice doctrina ptolemeica in lucrarea sa “Theoria Planetarum”. Traduse mai tarziu si in limba latina (la Toledo exista un grup de traducatori intre care s-a evidentiat Michael Scotus, 1180 – 1235), aceste lucrari, chiar daca nu sunt profund originale, au avut rolul de a stimula activitatea astronomilor timpului si au avut un efect revolutionar asupra gandirii stiintifice europene din perioada Evului Mediu si a Renasterii. Pe de alta parte, traducerile arabe din secolele VIII – XIII au salvat de la pieire multe opere antice, al caror text original s-a pierdut."