Citat:
În prealabil postat de vicentiu68
(Post 338160)
Părintele Arsenie Papacioc este considerat, la fel ca părintele Iustin Pârvu, unul din cei mai mari duhovnici ortodocși români contemporani.. Ambii duhovnici au efectuat, alături de alte persoanlități române ale Ortodoxiei, închisoare în timpul regimului comunist. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții.
|
Am gasit un interviu cu Parintele Justin Parvu in revista Atitudini, in care acesta il descrie in minunate cuvinte pe Parintele Arsenie Papacioc.
"Parinte, am vrea sa le adresati cateva cuvinte de incurajare ucenicilor Parintelui Arsenie Papacioc, care a trecut la Domnul, lasand in urma o multime de credinciosi vaduviti de duhovnicul lor.
Parintele Arsenie a fost un suflet ales si s-a remarcat inca din copilaria lui. Ales s-a aratat si in perioada tineretii, si cu atat mai mult la batranete si la sfarsitul lui fericit. Ramane o personalitate cu o deosebita importanta atat pentru neamul nostru, pentru tara noastra, cat si pentru Biserica noastra Ortodoxa. A fost aspru in cuvant, dar si vindecator in acelasi timp. A fost necrutator cu pacatul, a fost omul care, cum spunea Sf. Ap. Pavel, „a mustrat cu timp si fara de timp”. A fost omul care a aprins lumina slujirii si marturisirii in intunericul cel mai adanc al lumii ateiste. Parintele Arsenie a trait ca un marturisitor, a murit ca un mucenic si vietuirea lui arata ca a fost ales inca din pantecele maicii sale, devenind un mare ascet al vietii noastre crestine, un calugar traitor cu viata cuvioasa. Toata lucrarea savarsita de parintele Arsenie nu poate pieri, ea ramane peste veacuri pentru toti ucenicii lui, asa ca noi nu trebuie sa regretam trecerea sa la Domnul – ne mahnim ca oameni, ne tulburam sufleteste din pricina lipsei lui, dar sa ne bucuram cu duhul, pentru ca el ne asigura cu rugaciunile sale, de dincolo, poate mai mult decat daca ar fi printre noi, in trup.
Cat despre mine – nu l-am cunoscut direct, nu l-am intalnit in puscarie pentru ca atunci cand eram eu intr-o parte, el era in alta, cand eram eu la Aiud, parintele era la Jilava, cand eram eu pe la Gherla, parintele era pe la Aiud, asa ca nu am putut sa ma gasesc cu dansul direct, dar gandul ca era in mijlocul nostru, pentru mine era un sprijin, atat pentru viata calugareasca, cat si pentru cea de luptatori ai unui neam. in inchisoare il stiam prezent acolo si ne simteam bine aparati de orice rau. La plecarea lui, parca mi s-a pierdut toiagul batranetilor mele, am simtit un gol foarte mare in suflet. Nu am in cine sa ma sprijin acum decat numai in rugaciunile lui si in dragostea lui fata de tara aceasta, de neamul acesta.
Parintele Arsenie a fost intr-adevar un copil cu mult neastampar de mic. L-a ros dragostea de tara si de neam. Din toata activitatea si gandirea lui nu a lipsit niciodata lupta de aparare a neamului. De aceea si astazi, eu il consider ca este un protector cu rugaciunile sale, asupra noastra, asupra ucenicilor lui si a tuturor romanilor. Noi trebuie sa stim ca prezenta lui acolo este mai importanta decat aici. Cu rugaciunile sale, cu rugaciunile tuturor camarazilor lui de lupta si ale tuturor marturisitorilor, formeaza un zid de aparare impotriva maniei tuturor opritorilor acestui neam si ai credintei ortodoxe. Asa incat eu ma rog impreuna cu toti colegii mei, cu toti camarazii mei cu care am vietuit impreuna, indiferent in ce punct ne gasim, dar simtim acelasi lucru: sa ne ocroteasca, sa ne apere mai departe, sa ne calauzeasca cu harul sau pe noi, care ne vom intalni indata cu dansul si vom da acolo „raport de sedinta” pentru integritatea si unitatea tarii noastre care este asa de bantuita de toate faradelegile, si ale materialismului si comunismului, si ale paganismului si din Rasarit si din Apus.
Suntem o tara ortodoxa care le stam ca un os de peste in gat tuturor. Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul Sfintilor si al Marturisitorilor, nadajduim sa mergem mai departe si cu nenorocirea aceasta mare, care s-a abatut acum in tara noastra, invazia cipurilor."
