Prima mea spovada a durat 6 ore, parintele m-a luat dupa pacatele din copilarie. A fost cea mai mare usurare a mea.

vreau sa spun si eu ceva, dar nu spre a prodice si o mai mare deznadejde, ci pentru a arata ce inseamna pacat.
un sfint din pustie tot plingea. era cunoscut ca fiind un mare traitor si rugator. mult timp fratii si ceilalti batrini s-au ferit sa-l intrebe de ce plinge si suspina neincetat. in cele din urma, ucenicul sau isi face curaj si il intreaba: avva, de ce plingi si suspini cu atita jale? ce ai facut?
la care batrinul raspunde: imi aduc aminte ca in copilarie, cum eram eu in satul meu, a trecut o caravana si, dupa ce s-a departat de sat am vazut ca dintr-o desaga a cazut un fruct. eu l-am luat si l-am mincat. si de aceea pling."

pare uimitor, nu? a mincat un fruct care nu era al lui. si batrinul isi plingea fapta.

chiar si la 7 ani un copil poate pacatui.

deci, trebuie spovedit orice lucru, chiar daca noua ni se pare marunt sau ceva firesc.

chiar daca am vazut data ca este din decembrie as vrea sa zic si eu ceva si sa va impartasesc putin din experienta mea.Si eu am avut un pacat si l-am spovedit ,mi-a parut rau si mult timp nu l-am facut ,dupa aceea ma credeam vindecata si asa s-a strecurat in minte doar prin faptul ca ma credeam vindecata MANDRIA,nu era o mandrie vizibila ci era doar gandul ca nu ma voi intoarce ca-s vindecata ,asa am ajuns sa se intample pacatul ba chiar sa se agraveze ,am stat cam 2 ani in acel pacat caci astfel am simtit iadul pt pacatul meu,apoi cu numeroase spovedanii am ajuns sa ies dar mereu cu gandul ca pot cadea si incercam sa nu stau mereu cu gandul la el ,stiam ca-s pacatoasa si era de ajuns sa stiu ca sunt un om cu pacate ca sa ma pocaiesc ,si nu neaparat sa m a gandesc la acel pacat ,doar vag imi aminteam caci la un moment dat se poate cade in deznadejde.eu stiu de un verset dar nu stiu sa-l redau complet poate cineva il stie si il scrie care spune:sa nu crezi ca stai.de fapt versetul cel putin cat stiu eu se refera si la faptul ca sa nu crezi daca ajungi undeva sus ori duhovniceste ,ori ca ne-am ridicat asa cum si eu ma ridicasem sa nu cumva sa credem ca nu ne mai putem intoarce (caci asta facusem eu credeam ca stau,dar de fapt am cazut)de aceea chiar daca am scapat sa fim cu bagare de seama si sa nu ne asezam pe o ureche,teama de pacat trebuie sa o avem toata viata ,iar daca ne vom feri sa judecam pe altii va si mai bine ,mereu cand ne vine sa judecam sa ne amintim de pacatele noastre

Unde gasesc pe cineva care spovedeste pacatele din copilarie? Care ma ajuta sa mi le amintesc?

Un indreptar de spovedanie cuprinde toate pacatele. Le spovedesti pur si simplu la duhovnicul tau. Daca nu ai, cauti. Din copilarie zici ? Nu am ascultat de parinti, am mintit, am vorbit urat, am fost invidios, egoist, desfranat, am furat, am lovit alt copil, am poftit, etc. Le gasesti prin indreptare si iti mai amintesti cand citesti.
Doamne, ajuta-ne !

uitarea pacatelor cred este un mare dar al lui Dumnezeu.. nici macar sfintii nu isi uitat pacatele, pentru un pacat pocaindu-se uneori toata viata.. spre exemplu, filmul ostrov.. sau sfantul macarie cel mare, care pentru ca a luat o smochina de pe jos, s-a pocait toata viata (daca nu confund sfantul)..

apropierea deplina de Dumnezeu ne face sa uitat raul si lucrarea acestuia in noi.. insa apropierea de Dumnezeu trebuie sa fie intr-o masura covarsitoare.. asa cum Sfantul Antonie cel Mare spunea "eu nu ma mai tem de Domnul, pentru ca-L iubesc pe El".. tot asa si cu pacatele, am putea spune "eu nu mai stiu ce-i pacatul, pentru ca de acum nu mai traiesc eu, ci Hristos este cel ce traieste in mine".. dar pentru aceasta este cale lunga si stramta de strabatut.. pacatul nu va intra in Imparatie.. acolo nu va mai fi aducere aminte de pacate..

pana atunci, aducerea aminte a pacatelor si a mortii sunt lucruri aducatoare de pocainta si de rod.. chiar spovedite, pacatele nu aduc aminte pana unde am cazut si ne ajuta la a nu judeca pe cei inca tinuti de ele..

pace si bucurie..

Un om care a tinut sa nu-i fie uitat pacatul: http://www.cotidianul.ro/138432-Cu-s...-viata-de-apoi . Poate in felul asta credinciosii se vor ruga scurt si pentru mantuirea lui, la vederea fotografiei de pe cavou.

Fugi la duhovnic si afla.

Cat despre uitarea pacatelor... cel mai adesea, acesta nu este un lucru de dorit.
Neuitandu'le, avem mai mari sanse sa traim in pocainta continua si sa nu mai cadem iarasi in ele.

Calea de mijloc este a'ti vedea neincetat pacatele, insa a ramane linistit sufleteste si trupeste, avand nadejde in mila lui Dumnezeu.

Din cate imi amintesc, versetul suna cam in genul: "Cine crede ca sade, sa ia seama sa nu cada!" Si cred ca tot pe-acolo mai era si: "Cine crede ca nu se poate insela, se afla sigur in inselare!"

Despre pacat si uitare nici nu stiu ce sa mai cred. Am vazut variante si variante, am auzit predici si predici, referitoare la tinerea de minte a pacatului spovedit si pentru care exista cainta. Unii sustin ca pacatele noastre trebuie sa ne urmareasca toata viata, chiar daca sunt spovedite, fiindca asta ne tine mintea treaza si ne inabusa mandria pe care omul este tentat sa si-o insuseasca pe nesimtite. Dar o exagerare a pacatelor (uneori imaginandu-ne ca am facut si ce nu am facut), ne poate aduce la disperare si deznadejde. Multi sfinti au ajuns din aceasta cauza in pragul deznadejdii si numai contactul cu cineva induhovnicit, a reusit sa le redea speranta si increderea: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui!"
Se spune ca iti dai seama ca Dumnezeu te-a iertat de un pacat abia atunci cand nu numai ca nu-l mai repeti, dar nu se mai regaseste in slabiciunile tale nici macar in subconstient. Asa, degeaba eviti filmele cu bulina rosie, sau iti muti privirea de la o imagine provocatoare pe strada, daca in somn esti vizitat de astfel de scene, la care tu cedezi.
Ciudatenia (in perceptia omului rational) consta in faptul ca desi s-a spovedit, si-a urmat canonul, si-a recunoscut greselile nu doar la modul formal, ci cu toata vinovatia si pentru care i se pare firesc sa plateasca ponoasele, desi simte in viata lui o mare schimbare ca si cum cineva nevazut ii oranduieste dinainte anumite intamplari si taine, totusi umbra deznadejdii pare sa se cuibareasca tare comod intr-un ungher si nu pleaca de-acolo nici impuscata!... Si este un paradox, fiindca prin tot ce primesti si ti se intampla, iti vine sa strigi: "Multumesc, Tie, Doamne!", iar pe de alta parte, zambetul perfid si ironic al deznadejdii te dezarmeaza si iti vine sa strigi: "Doamne, pentru ce m-ai parasit? Oare m-ai iertat cu adevarat, sau a fost prea mult ca sa-ti mai amintesti de mine?" Oricum, intr-un fel sau altul, totul se termina cu "Fie voia Ta, Doamne!". Iar asta ajuta si pe cea mai de jos treapta a deznadejdii!

Grav cred ca e daca vom uita pacatele NEspovedite.
Dumnezeu, dupa adevarata pocainta, ne da sa gustam din bucuria iertarii. Sufletul, prin Taina pocaintei, este usurat, eliberat de povara pacatelor.

Dar socotesc ca e bine sa ne amintim si greselile spovedite; dar amintirea acestora ar trebui sa ne trezeasca sentimentul recunostintei fata de Dumnezeu, multumindu-I pentru faptul ca ne-a iertat si promitandu-I ca nu vom cadea iarasi in aceleasi rautati.