Avraam, aflandu-se la o varsta inaintata, cand a aflat ca va fi tata "a cazut cu fata la pamant si a ras" (Facerea 17, 17), Sara, care auzise vestea pe cand se afla in cort, "a ras in sine" (Facere 18, 12). Rasul aici nu cred ca este semnul necredintei, ceva care s-ar traduce prin "hai Doamne, nu vezi ce batrani suntem", ci al bucuriei. Iar cum Hristos este pentru mine si Cel ce naste bucurii, cred ca si El a zambit.

" Si a lacrimat Iisus" Ioan 11,35

Ma intreb daca oricare dintre noi ar putea sa vada pe cei ce petrec/glumesc si pe cei ce se chinuie in dureri pe pamant/in iad in acelasi timp- am mai rade oare?...

nu s-ar mai parea amuzante glumele, ne-ar mai starni rasul daca in acelasi timp am avea in fatza chinul si durerea?

Da Gabriela, stim ca a plans, dar imi place sa cred ca a si zambit.

Nu trebuie sa traim la etreme, sa vedem numai chin si durere. Sunt si situatii in care de exemplu un copil iti zambeste, nu poti sa nu-i raspunzi pe motiv ca in lume exista suferinta. Asa ca zambiti cand trebuie, nu ingropati acest lucru minunat.

Sa zambim!
 

Eu cred ca Mantuitorul a avut mereu o fata luminata de zambet si bunatate. Icoanele noastre asa Il arata.Personal nici nu concep o altfel de atitudine a noastra fata de cei din jur- un zambet incurajeaza, da speranta,incredere... zambetul tau este lumina din sufletul tau,daca nu este fortat, este o stare de permanent optimism, puterea de a merge mai departe, de a accepta uneori situatii mai putin placute;zambetul este vindecator.Pentru unii este esential in profesie sa aiba fata luminata de zambet. Zambiti sincer si cu bunatate- unii au nevoie de zambetul nostru.

Cu siguranta , caci cine stie ce-i suferinta , stie ce-i si bucuria , cine stie sa planga adevarat , stie sa si zambeasca . Mantuitorul a fost si OM deplin , nu un morocanos , un OM ce a cunoscut si bucuria si tristetea , un OM ce a lacrimat , dar cu siguranta a si zambit ! Iisus ne-a daruit bucuria si echilibrul , iar echilibru nu inseamna nici pe departe extreme intr un sens sau altul !:1:

Cineva, făcând o statistică a referințelor noutestamentare, a spus că Mântuitorul a plâns de trei ori și nu a râs niciodată. Scriptura ne spune totuși că la un moment dat El S-a bucurat cu duhul.


Icoanele și frescele nu ni-l arată pe Mântuitorul zâmbind ci întotdeauna sobru și cred că nu e o simplă coincindență.


Pictorul bisericesc intuiește că zâmbetul și cu atât mai puțin râsul e o manifestare omenească, trădând neștiință iar în unele cazuri ipocrizie de care divinitatea e străină.

Pentru că zâmbetul, atunci când nu e fățarnic e născut din starea de bucurie, plăcere sau amuzament și în cazul Mântuitorului astfel de stări nu aveau cum să se manifeste prin zâmbet, ba chiar fiindcă la El nimic nu era spontan ci controlat. Iar un zâmbet controlat e fățărnicie.

Deci, noi putem să râdem, dar să ne ferim să-i atribuim lui Dumnezeu această slăbiciune omenească.

Nu sunt de acord cu ce spuneti.Experienta profesionala ma obliga sa va spun ca avem nevoie de lumina, de o fata inseninata de zambat- nu fortat, ci pornit din suflet. Un om cu fata zambitoare e un om bun- nu vorbesc aici despre ipocrizie, ci despre sinceritate. Raman la ideea ca Mantuitorul a avut lumina pe chip. Priviti fetele celor care participa la Sfanta Liturghie- le vedeti incrancenate?Un parinte cum se poarta cu propriii copilasi? Va inchipuiti cum ar arata un invatator fioros in fata micutilor elevi? Depinde de la om la om, dar imi amintesc de chipul bland, bun si zambitor al Parintelui Arsenie, al Parintelui Teofil... Sa nu exageram!

Rasul :24: este complet altceva ! O fata luminoasa , nepatimasa , are tot timpul un zamet discret al NORMALITATII:1: ! Sa fim totusi normali , si sa nu ne manjim si smoli fetele pentru a ne arata "marea credinciosie " , caci la nimic nu foloseste . . . !:30: