Dumnezeu nu L-a creat pe om nici pacatos nici pentru pacat ci pentru viata vesninca desavarsita in Dumnezeu.

Conform invaturii ortodoxe omul se naste trupeste din parini, primid astfel firea cea cazuta (muritoare) a lui Adam si astfel pacatuieste (nu poate trai fara sa pacatuiasca) de aceea trebuie sa se nasca a doua oara intru Hristos Iisus prin Taina Sfantului Botez, si astfel paseste pe calea mantuirii apoi a desavarsirii si apoi a indumnezeirii, prin Taina Sfintei Euharistii.

Culianu, din cate (sper ca) stim toti de pe aici de pe forum, parintele Galeriu e ortodox.
Altfel, mi-a placut si mie f mult ce a scris Mihnea.

De asemenea P.S. Lev Puhalo, episcop ortodox (cel care a scris o carte foarte edificatoare despre ce spun sfintii parinti ca se intimpla cu sufletul dupa moarte, carte intitulata "Sufletul, trupul si moartea"), da o explicatie foarte ampla asupra pacatului in urmatoarea scriere:

http://www.orthodoxcanada.org/coment...atureofsin.htm

Pentru mine, pacatul este acceptarea voita si premeditata a savarsirii raului in orice forma a sa. De sesizat ca omul greseste zilnic, fara sa vrea, insa aceste greseli nu sunt pacate. Deci putem trai fara sa pacatuim, nu insa fara sa gresim, macar si cu gandul sau cu cuvantul.

Repetarea constienta a pacatului duce la viciu, la moartea duhovniceasca, care atrage imediat si moartea fizica. Orice pacat repetat, indiferent de natura lui, il duce pe om prin slabirea vointei la disperare si apoi la moarte.

Dumnezeu ne iarta pacatele din mila, insa consecintele lor raman dupa dreptate. Si orice rau pe care-l facem in chip constient ne indeparteaza un pic de Dumnezeu; chiar daca facem pocainta si suntem iertati, acel rau nu ne mai poate repune niciodata unde am fi ajuns in raport cu Hristos daca nu l-am fi facut. Deci, de preferat ar fi sa incercam mereu sa ramanem in starea de bine, cu ajutorul Lui.

Este absurd sa ne intrebam ce este pacatul cand, de fapt, abia mai putem respira sub povara lui. Ca si cum am purta in spate un bolovan imens care ne striveste si ne sufoca, iar pe noi ne preocupa nu cum sa scapam de el, ci cum sa-l definim, sa aflam cat cantareste. De aceea, atunci cand incercam sa definim pacatul nu se cade sa aducem citate din carti, ca si cand noi insine nu am avea experienta pacatului, ca si cum el nu ne-ar da zi de zi de furca.

Intr-adevar, cred ca niciunul dintre noi nu suntem indreptatiti sa tinem altora prelegeri despre indumnezeire si viata autentica in Hristos. In schimb, despre pacat, da, deoarece toti ne aflam (ne-am aflat) sub povara lui.

Definirea pacatului este un lucru secundar. Vederea pacatelor proprii si marturisirea lor in Spovedenie sunt lucrurile cu adevarat importante. In urma lor primim iertarea pacatelor si harul dumnezeiesc. Altfel, riscam sa ramanem cu defintiile si constatarile, dar nu numai cu ele, ci si cu pacatul.

Cel care nu se preocupa cum sa scape de pacate nu este crestin ortodox.
sau
Cel care nu incearca sa scape de pacate nu este crestin ortodox.

Poate ca da. Am gasit forumul asta acum cateva zile, si am citit o gramada de threaduri... si am fost uimit de doua lucruri:

1. foarte multi cunosc adevarul, foarte multi dau sentinte, foarte multi judeca

2. dar ingrozitor de putini stiu despre ce vorbesc.

Pacatul e o chestie de baza. Si nu e de natura juridica, ci ontologica. Si se pare ca nu multi inteleg asta.

Sorry

Cum poti sa vezi pacatele daca nu stii ce e pacatul? Cum reusesti sa scapi de pacat daca nu stii cum arata? Cum poti fi iertat daca nu sti pentru ce?

In "definitia" pacatului este cheia scaparii de el. Daca pacatul este un esec (sensul primar al lui "amartia" este esec, gresirea tintei), putem sa vedem mai clar de ce desfraul este pacat (este esecul dragostei) etc.

Si avand "definitia" pacatului, cea adevarata (nu incalcarea de reguli, ci esec) vedem ce inseamna de fapt viata traita in pacat: viata esuata.

cand incepe rugaciunea se termina pacatul,cand se termina pacatul incepe rugaciunea.....

Cand Domnul se apropie de om, omul ajunge sa isi vada pacatele, chiar de a auzit niciodata despre ele, caci el nu le va vedea in Domnul. Iar vazand cat de curat este Dumnezeu si sfintii Sai, omul isi va dori sa se asemene lor, cautand a fi la fel intru toate. Atunci apare pocainta, atunci apare durerea pentru lipsa asemanarii cu cei curati si sfinti.

Cand Domnul i s'a aratat lui Pavel, pe drumul Damascului, Pavel a inteles pacatul pe care, pana atunci, nu il stia.
Intalnirea cu Dumnezeu lumineaza mintea si aprinde inima. Pacatele se vad atunci, in toata uratenia si nefirescul lor.

Dar Dumnezeu nu se apropie de om daca este pacatos si nu se pocaieste. Si ca sa se pocaiasca, omul trebuie sa stie ce a fost gresit in drumul de pana acum, si trebuie sa se pocaiasca (adica sa isi "schimbe mintea" - pocainta in greaca e metanoia care inseamna nu parere de rau, ci schimbarea mintii). Iar daca nu stie ce e pacatul, cum arata, nu stie cum sa se pocaiasca (parerea de rau nu inseamna nimic - vezi Iuda), si daca nu face un minim efort, Dumnezeu nu vine. Deci lipsa cuoasterii inseamna lipsa lui Dumnezeu. Nu trebuie sa stim dogmatica precum teologii, dar sa avem barem niste minime principii dogmatice care stau la baza faptelor noastre. Iar definitia pacatului este pe primul loc... De fapt cititi linkul http://www.orthodoxcanada.org/coment...atureofsin.htm pe care l-a dat mai sus adam000.