Despre iubirea aproapelui
 

Cativa batrani s-au dus la avva Pimen si l-au intrebat: "Daca-i vedem pe frati atipind la Liturghie, sa-i scuturam, ca sa-i tinem treji?". El le zice: "Eu, cand vad un frate atipind, ii pun capul pe genunchii mei si-l odihnesc".

Frumos cuvant. Reiese de aici ca nu dovedim dragoste de aproapele scuturandu-l, ci odihnindu-l.

Poate ca nici nu realizam cat de mult Il mahnim pe Dumnezeu prin aceea ca nu ne iubim semenii. Neiubindu-mi aproapele, de fapt nu-I permit lui Hristos sa-l iubeasca si intru mine. Nu-L las pe Dumnezeu sa iubeasca, sa-Si manifeste iubirea Sa de oameni prin mine.

Este o relatie intre iubire si lupta cu sine(atit de draga ortodoxiei) .Luptind cu patimile mele,cu pornirile mele egoiste,cu indiferenta,atunci pot sa arat iubire aproapelui.
Dar cum facem binele,ce e acela binele? Pai e suficient deocamdata sa nu ne urmam pornirile rele,sa ne abtinemde la ele,si implicit cistigam increderea celuilalt,vedem recunostinta in ochii lui,si acesta e binele.Deci binele e starea noastra naturala,si raul doar ne pune un val peste ochi,peste inima,ca sa nu mai fim noi insine.
A iubi pe aproapele,inseamna a il simti in sufletul tau,ca de aici o sa vina tot restul faptelor.
Sa nu il dispretuim,asa cum ne dicteaza primul impuls,ci sa ilacceptam si intelegem,sa ne punem inlocul lui,si asa va intra el in inima noastra.Faptele sint calea catre simtire

Adevărat! Dumnezeu ne-a creat din iubire.
Cum putem răspunde iubirii Lui? tot prin iubire. Trebuie să iubim toata creaţia Lui Dumnezeu pt. că El însuşi afirmă că "este bună foarte". Trebuie să răspundem iubirii cu iubire, şi urii tot cu iubire, aşa cum ne învaţă Domnul nostru Iisus Hristos.
Dacă nu putem iubii, măcar să nu facem rău. Dar trebuie să iubim, pt. ca sămînţa iubirii o avem în noi. Noi trebuie doar să o cultivăm, să îi dău rugăciune, post etc.

"Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele intru simtirea duhului. Si aceasta este dragostea despre care graiesc toate Sfintele Scripturi. Caci prietenia dupa trup se desface foarte usor cand se gaseste o cat de mica pricina. Pentru ca nu a fost legata cu simtirea duhului.

Dar in sufletul ce sta sub inraurirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar intampla sa se produca vreo suparare, totusi legatura dragostei nu se desface dintr-insul. Caci aprinzandu-se pe sine insusi din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, indata revine iarasi la starea cea buna si cu multa bucurie primeste dragostea aproapelui, chiar daca a fost ocarat sau pagubit mult de catre acela. Pentru ca acest suflet topeste in dulceata lui Dumnezeu amaraciunea iscata de galceava" (Diadoh al Foticeii, Cuvant ascetic in 100 de capete, c.15, Filocalia I).

Parintele Sofronie de la Essex ne spune: "Nu putem dobandi in noi chipul lui Hristos decat daca suntem cu adevarat uniti, precum Hristos o cerea ucenicilor Sai: iubiti-va unul pe altul, ca sa cunoasca lumea ca sunteti ai lui Hristos. Trebuie sa fim cat se poate de simtitori fata de nevoile celorlalti. Atunci vom deveni unul, si binecuvantarea lui Dumnezeu va fi totdeauna cu noi. Din belsug.

Acest cuvant m-a ajutat sa inteleg cum putem sa atragem binecuvantarea lui Dumnezeu, sa ne facem viata usoara si sa traim frumos.

Si iubind...

"Voi face ca si cum as avea aceasta dragoste"
 

''Intr-o zi un om in trecere pe la Muntele Athos a pus aceasta intrebare mai multor stareti: Care este lucrul cel mai insemnat in viata noastra? De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea dumnezeasca; a iubi pe Dumnezeu si a iubi pe aproapele. El a zis: Eu nu am dragoste nici pentru rugaciune,nici pentru Dumnezeu,nici pentru ceilalti. Ce-i de facut? Apoi a hotarat de la sine: Voi face ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarzit Duhul Sfant i-a dat harul dragostei''. Arhimandritul Sofronie Saharov

Un "ingredient" extrem de important , a fost , este si va fi IERTAREA !:http://www.crestinortodox.ro/forum/s...756#post483756

Deci se poate sa ne purtam "ca si cum" am iubi ,chiar daca iubirea deplina nu e in noi.
Caci cred ca e de preferat sa traim incercand sa iubim ,decat sa zicem ca oricum noi suntem prea departe de iubire. Astfel vom avea mereu sufletul indreptat catre ceilalti,caci incercam sa iubim,si in plus si o privire autocritica asupra noastra ,caci stim ca nu iubim inca destul,pentru ca patimile inca ne intuneca