Acu' nu e bine nici sa faci rugaciuni, matanii, sa fi umil/modest s.a.m.d?Ce mai e bine atunci? Uite cum il indepartezi pe om de calugarie..

Omule,e bine sa faci,chiar foarte bine. Dar daca le faci cu o gaura in usa,pentru a fi vazut de ceilalti,este spre a ta pierzare! Fa toate astea dar in fata lui Dumnezeu,nu in fata oamenilor! Caci daca iti vei primi plata de la oameni o vei pierde pe cea a lui Dumnezeu :2:

Doamne-ajuta!

Faza cu gaura in usa poate fi subiectiva.. Din ceea ce am citit eu, calugarul cu pricina nu imi pare un om care se faleste..

Nu e vorba de extrema, ci de întietate pentru slavă de la oameni... adică lăcomia şi mândria de a fi tu cel mai competent şi cel mai grozav în ochii oamenilor... de ochii şefului...

Nu e clar că oricine îl vedea îi admira sărăcia şi dacă se uita pe gaura din uşă îl vedea făcând mătănii...

Deci nu e vorba de extrem, de mult, ci este o extremă superficială, un fariseism extrem... o făţărnicie, o aparenţă...

Căldicelul modest şi mediocru se află în extrema fricii şi leneviei, în mijlocul păroblemei, la normalul aberant... zice că nu vrea să fie extremist şi ajunge extrem de pootoareoareros... face toate păcatele câte puţin şi şade în mulţumirea de sine şi îşi zice că nu le-a făcut şi că nu e extremist...

Păi dacă nu cauţi să fi extrem de iubitor şi extrem de curat, cum crezi că o să intri în împărăţie? Primind slava de la oameni că eşti ''echilibrat''? E acelaşi lucru... aceiaşi nenorocire... dacă faci ceva pentru slavă de la oameni, orice ai face tot prost ajungi, fie că eşti la extremă sau la mijloc, tot în balltă te afli... cauţi să placi gLumii...

Lui Dumnezeu precis i-a plăcut şi mulţimea de mătănii, şi portul sărac şi umilinţa călugărului duse la extrem dacă se poate, postul, dar nu i-a plăcut duhul minciunii măririi de sine pentru întieteţuri ca să fi slăvit de oameni că atunci ţi-ai luat plata ta... deci ce mai vrei de la Dumnezeu dacă ai căutat să fi slăvit de oameni? Mândria de tine însuţi şi lăudăroşenia este cel mai mare demon care te ispiteşte la slavă deşarrtă, la plăceri trupeşti... şi iată se îmbracă în haine de ascet... extrem de făţarnicm un fel de lucsifer ce se delecta cu delicatesuri... ispitea ca să te uiţi la el pe gaura din uşă...

mi-au mers la suflet cuvintele tale vsovi, dar ma doare ca nu l-au inteles.. privesc asa pe unghiuri din pacate, au priceput ei cum e si ce e slava desarta dar nu stiu ca pana si incuierea usii si lucrarea ptr Dumnezeu poate naste inca o si mai perfida slava desarta.. omul ala e clar ca era simplu si nestiutor de facea asta.. daca le faci pe toate si zici, acum nu sunt inselat in sinea ta, apoi atunci esti cel mai pierdut caci scopul nevointei este sa-si vada omul neputinta sa, sa vada cat de inselat este, sentimentul nelinistii si constiinta faptului ca gresesti in ce faci sunt singura pavaza "tinerea mintii in acest iad" al nereusitei, "orice fac sunt vrednic dee osanda, amar mie" .. dar fara deznadejde si aici .. insa cazand.. ridicandu-te iar punand inceput, iar cazand.. caldiceii cum bine ai spus.. cred ca ei se feresc de cadere si rau fac gandind astfel.. conditia inaintarii este CADEREA!..personal am inteles asta de la Maica Siluana care imi este ca sa zic asa Amma duhovniceasca..este o femeie care a atins limanul nepatimirii si iata nimeni habar nu are din jurul ei macar! pacat ca nu va pot marturisi niste lucruri aici caci sunt prea intime insa este imposibil sa inveti aceste lucruri dincarti, fara un om neanselat, care-a trecut prin toate si care sa te invete "arta artelor"..

3000 de matanii pe zi?
Lol

Ascultarea da roade... cat iti spune preotul, atat sa faci. E mai greu de facut decat pare... pare simplu sa asculti tot, dar e dificil. Mintea rataceste mult.

Si nevointele astea aspre nu-s pt oricine...chiar periculoase, pot sa ne fie spre osanda.

Vedeti, pe unii oameni ii poate ajuta si fizicul cateodata sa se nevoiasca. Unii pot manca in toate posturile si zilele de post doar cate o felie de paine inmuiata-n apa pe zi fara sa pateasca nimic. Altii numai de la doua zile de asemenea post pot sa lesine pe strada.

Citim despre nevointele Sfintilor, si-n loc sa ne rugam lor sa se roage pt noi sa ne ajute Dumnezeu si sa ne ierte pacatele mai multe ca nisipul...noi vrem sa fim ca ei.

Fiecaruia ii da Dumnezeu dupa puterile sale.Si El stie ce putem mai bine decat noi. Daca ne-ar da macar cea mai mica din incercarile Sfintilor, poate ne-ar fi spre mare osanda si spaima. Si El stie asta, si-n marea Lui mila, ne fereste. Si ne da pt mantuire o cale mai maruntica, pt sufletul nostru maruntel. Si si pe asta ne este greu s-o tinem.

Doar nu se mahneste furnicutza ca are munca marunta cand ridica ochii spre cer si vede vag pasarile ce zboara peste piscurile muntilor... Fiecare trebuie sa ne facem munca noastra, fie ea cat de marunta. Mai mult nici n-am putea sa facem, asa cum nici furnicuta, oricat s-ar stradui si s-ar ruga, n-o sa se faca vreodata acvila.

Daca la iertare s-ar ajunge prin nevointe trupesti, am rabda toti de foame si de sete,ne-am bate cu biciul, si-am sta numai in genunchi facand matanii. Ar fi usor daca ar fi asa.

Postul de hrana e cea mai usoara parte a postului. Si rugaciunea, daca se vrea,cu mai multa sau mai putina simtire... se poate face. Postul de pacate insa e cel mai greu, mai ales de pacate intrate in obisnuinta...

N-o sa ajungem noi cei inglodati in pacate sa intelegem in ce fel ii ajutau nevointele aspre pe Sfinti... pe ei astfel de nevointe ii apropie de Domnul, pe cand pe noi doar ne-ar face se ne mandrim, ne smintim numai citind despre ele...

Duhul asta al mandriei e cel mai periculos,perfid,avand multe inchipuiri,unele extrem de subtile si greu de sesizat si din el se trag multe alte pacate si slabiciuni umane,nu degeaba Lucifer a fost zvarlit din pricina lui din rai.
Iubirea si trufia sunt antagonice,deci asta cred ca ar putea fi un barometru al nostru...cu cat vom dizolva din mandrie (inclusiv falsa smerenie),cu atat ne vom apropia mai mult de Dumnezeu.

Eu cred că se exagerează cu demonizarea celor ce practică asceza la extrem. Cei care ating performanțe ca a acelui călugăr dovedesc o hotărâre și dedicare demne de toată lauda, chiar dacă, teoretic, ar fi făcute pentru un scop lumesc. Și aceste calități îi vor ajuta în apropierea lor de Dumnezeu.

Dar nu cred că e vorba de slavă deșartă, cel puțin nu în primul rând. Trăind între călugări pentru o vreme, am cunoscut cazuri asemănătoare de asceți râvnitori și știu că motivul principal care îi determină la asemenea nevoințe este dedicarea către Dumnezeu. Prin asta nu neg că renunţarea la voia proprie, ascultarea e superioară, dar vreau să subliniez că fiecare dintre noi trebuie să avem, măcar potenţial, această hotărâre de a ne sacrifica pentru Dumnezeu. Recunosc că acel călugăr era înşelare pentru neascultare, dar apreciez aspectul pozitiv, tăria de caracter care i-a permis acea realizare.

Pentru că (şi asta se vede şi aici pe forum) cei mai mulţi practică un 'creştinism' comod, un fel de pasiune pentru timpul liber, reflectată şi în convingerea lor că Dumnezeu e slujitorul lor şi nu invers. Adevărata vieţuire creştină este în realitate o moarte permanentă, o mortificare continuă prin tăierea voii, înfrânarea simţurilor, a gesturilor, a minţii.

Amin! tocmai vroiam sa parasesc acest forum dupa numai o saptamana, caci credeam ca nimeni nu mai gandeste ortodox! ma bucur nespus sa te citesc Traditie, ca si pe Vsovi dealtfel.. "voi ati inteles "ca sa citez din Pateric, nu v-ati impotmolit in haina..asa este, cum bine ai spus.. si as completa ca Dumnezeu se uita la intentia primordiala, ca apoi isi arunca neghina si vrajmasul, este inevitabil, omul acela e clar ca are lepadare si cum bine ai punctat, nu era caldicel si comod ca "neanselatii" .. Doamne ajuta si aveti tot respectul si admiratia mea!