Pamantul este unul dintre minunatele daruri facute de Dumnezeu omului.
Diavolul, prin viclenia sarpelui, a tulburat pamantul cu pacate nenumarate.

Astazi, pamantul este un loc de lupta, o arena in care crestinii se lupta spre a dobandi nepatimirea.
Deoarece pamantul nu mai este precum era in ceasul crearii lui, de catre Dumnezeu, crestinul se vede nevoit a nu se multumi cu trairea pe acesta, in starea lui actuala. Astfel, crestinul se straduieste sa traiasca pe pamant precum in cer.

Vietuind in sfintenie, pamantul se curateste si se inalta la starea lui cea dintai.
Insa intr'o vreme in care pacatul a devenit aproape a doua fire a omului, lucrul acesta este aproape cu neputinta.

Pamantul va fi mistuit de flacari, la Apocalipsa.
Atunci vom vedea "pamant nou", duhovnicesc si vesnic.

Pana atunci, suntem in lupta cu duhurile cele rele, care se folosesc de tot ce pot spre a pierde faptura lui Dumnezeu cea scumpa.

Hristos ne spune ca fericiti sunt cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Va fi pamantul transfigurat, dupa Judecata de Apoi, un loc aparte, diferit de Imparatia Cerurilor? Vedem tot din predica de pe munte ca pentru Imparatia Cerurilor trebuie sa fim saraci in pacate, curati cu inima (Imparatia Cerurilor = viata vesnica in Duhul Sfant), trebuie sa rezistam prigoanelor pana la martiriu.

Mie inca nu mi-e clar versetul de la Matei 5, 5.

"Pamantul fagaduit celor blanzi este “pamantul celor vii” (Ps. 114, 9), unde moartea n-are loc de salasluire, iar viata este fara de sfarsit. Cei ce intrupeaza blandetea Mantuitorului traiesc cu nadejdea ca, pentru blandetea, rabdarea si smerenia lor, vor primi dincolo de taramul acestei vieti, ca mostenire vesnica, “pamantul cel nou” (II Pt. 3, 13; Apoc. 21, 1)." (PS Irineu Bistriteanul)

Pamantul celor blanzi este totuna cu Imparatia Cerurilor, care va fi pe acest pamant, transfigurat insa si plin de har.