Cere ajutor lui Dumnezeu si nu renunta !
 

Pana acum nu m'am gandit la un asemenea sfant sau acatist.
Insa unde e o patima, lucrurile nu mai se pot lua in gluma.

Tin minte o intamplare din viata Sfantului Calinic de la Cernica.

"Cuviosul obisnuia adesea sa pescuiasca la lacul din jurul manastirii, iar pestele pe care il prindea il dadea la obste pentru hrana parintilor. Intr-o zi, un calugar tanar, curatind de solzi o caracuda mica, a inceput a carti si, lovind-o cu cutitul, zicea:

- Na, na! De ce n-ai adus pe tata-tu, pe mama-ta, pe mosu-tu, pe stramosu-tu, care aveau solzi mai mari, ca nu ma necajeam atata!

Apoi tot el raspundea:

- Am venit si cu tata, si cu mama, si cu mosul, si cu stramosul, dar i-au luat parintii duhovnici cei din comitet si parintele staret.

Aceste cuvinte au ajuns la urechile Cuviosului staret Calinic.
Atunci el, stand putin pe ganduri, pentru a inlatura orice pricina de sminteala din manastire, a zis:

- De azi inainte nu voi mai pune peste in gura mea!

Si intr-adevar, pana la sfarsitul vietii sale nu a mai mancat niciodata peste, pazind cu sfintenie fagaduinta data lui Dumnezeu.
Se hranea numai cu verdeturi, si acelea o data pe zi, cu multa infranare."

Daniel, singuri ajungem sa simtim apasarea patimilor care ne stapanesc. Dar nu tot singuri putem ajunge sa ne salvam de sub povara lor. Oricata vointa am avea si oricat ne-am lupta de unii singuri vom sfarsi regretabil, pentru ca in noi va invinge iubirea de placere.

Trebuie insa sa stim ca de unde noi nu mai putem, poate harul lui Dumnezeu. Incredintat de acest fapt, incearca sa pui inceput bun cailor prin care il poti dobandi. Cere de la Dumnezeu harul Sau prin rugaciune, asa cum poti tu si cat de des poti tu. Infraneaza-te de la mancare si posteste dupa aceleasi considerente.

Nu tine durerea ta numai pentru tine si spune-o sotiei, celor apropiati dar mai ales preotului duhovnic. Participa cat de des poti la Sfanta Liturghie si Sfantul Maslu, iar atunci cand ai posibilitatea, da un pomelnic. Nu nesocoti rugaciunile celorlalti si mai ales pe cele ale Bisericii care se vor face pentru tine. Sa spui "Doamne, daca nu pentru rugaciunile mele, macar pentru rugaciunile celorlalti Sa-mi dai mangaiere si izbavire in aceasta lupta cu pacatul!".

Sunt numai cateva ganduri. Totul este sa nu deznadajduiesti si sa nu te dai batut. Iti garantez ca aceasta este o cale care da rezultate mai bune decat sportul sau retetele de la nutritionisti. Si acestea sunt bune, dar numai lupta cu patimile purtata in Biserica, ne ajuta sa indepartam sau sa "tinem in frau" chiar sursa raului.

In rest, "rabdare, rabdare, rabdare..."

Cred că apetitul e dovada unui suflet optimist, cu poftă de viață, dar partea proastă e că se depune, apare greutatea disconfortantă și mai târziu bolile.

Există o soluție să mănânci pe săturate și să nu te îngrași: să devii complet vegetarian, fără nici un produs animal. Eu am un asemea regim de aproape 8 ani (de 13 ani fără carne și ouă) și mă simt excelent, mănânc uneori cantități record (vara, când sunt fructe și legume) fără a se depune, am energie și mai ales o bună-dispoziție psihică permanentă. Trecerea de la alimentația omnivoră la cea vegetariană e ca trecerea de la moarte la viață, îți dă o încredere și optimism de neatins altfel.

Și nici nu este greu, atunci când m-am lăsat nu am depus nici cel mai mic efort, a fost cel mai ușor și plăcut lucru! În prezent, mi se face rău dacă mănânc ceva ce conține alimente de origine animală sau chiar ulei, zahăr, chiar și mirosul de carne îmi face rău. După ce se elimină toxinele din organism el începe să funcționeze perfect, dispar orice boli (înafară de răceli) și în general simți că ai renăscut.

In zadar vei rosti un acatist, de vreme ce tu vei manca la fel sau poate si mai mult. Dumnezeu nu e magic, El te ajuta, dar trebuie sa faci si tu ceva in acest sens. Nu te gandi ca daca tu mananci de "spargi", vei deveni suplu prin rugaciune. Am fi ipocriti sa credem asta.

"Un om incerca sa inoate si se ineca, strigand:
-Doamne, fa o minune!!!
Din cer se aude:
-Eu fac... da' da si tu din maini!"

Daniel
 

Si eu am avut aceeasi patima.Imi placea sa mananc.Acum,eu am facut de vreo 2 ani un fel de cura de dezintoxicare care a constat intr-o luna fara mancare.Asta pentru ca nu eram in stare sa ma ponderez mi-am zis: daca nu stiu sa ma opresc,am sa renunt de tot.Asa ca o luna intreaga am baut doar ceaiuri si suc de legume,dupa regimul Breuss,il gasesti si pe internet.Este conceput ca un regim pentru cancer si leucemie si asta a fost si motivatia care m-a intarit ca sa-l pot tine.Ma rugam in fiecare zi la Sf. Nectarie si nu mi-a fost greu deloc.Nu ma mai recunosteam cat de bine ma simteam atat fizic cat si psihic.Mai sunt si alte beneficii dar te las sa le descoperi singur daca tu crezi ca merita sa incerci,este oricum ceva mai mult decat radical...A fost oarecum ciudat ca problema a fost cand am reinceput sa mananc solid-cate putin.Mi-era pofta de toate si atunci chiar a trebuit sa lupt cu mine ca s-o iau mai usor sa nu gust din toate in aceeasi zi...De atunci ceva s-a schimbat ca am ramas cu un fel de frana care ma opreste de la excese,ceva s-a schimbat in mine.

O cura de dezintoxicare poate fi binevenita,insa nu orice organism suporta ceva dus la extrem si nici nu e indicat.
Cel mai bine ar fi de adoptat un stil de viata sanatos permanent,pentru ca daca dupa ce sunt date jos kg in plus se revine la vechile obiceiuri,atunci persoana ajunge sa se ingrase si mai rau decat inainte de regim.

Imi dau cu parerea:

Pe langa sfaturile celorlalti ai putea sa faci urmatorul lucru: sa incepi intr-o zi sa postesti iar cand te apuca pofta de carne si lactate iti zici "acum sau azi tin post ca nu mor si maine bag ce vreau in mine" si continui sa zici asa de cate ori apare pofta. In loc sa zici ca de maine incepi postul te gandesti ca de maine te lasi de el (intre timp postind). Sper ca macar o vreme sa fie de folos.

Mult succes in continuare !

grasule, :)))), dacă mănânci şi mulţumeşti Domnului e suficient...

Nu cere Dumnezeu jertfe ci milă... aşa că regula din sus dată este ca în fiecare zi să tai din mîncare şi din voirea de sine... şi vei ajunge la ceea ce-ţi doreşti: să fii mai sărac azi decât ieri şi mâine decât azi, căci dragostea curată şi feciorelnică şi credincioasă nu are nevoie de altă bogăţie, decât Înţelepciunea Duhului Sfânt, Duhul ascultării.

Deci fii liniştit căci Domnul le va pierde şi le va distruge şi le va lichida şi pe mâncare şi pe pântece, căci mâncarea este pentru pântece şi pântecele pentru mâncare.

Începe prin a tăia din apă şi din pită! Adică din lichide şi paste ca să nu ajungi aşa!

Sufăr şi eu de aceeaşi boală. Aroma din cratiţele cele sfârâitoare mă atrage ca cel mai diafan şi feromonal parfum. Fripturile cu cimbru şi un zar de unt nu sunt niciodată destul de mari pentru mine. Dacă îmi doresc o minune, este ca oala de sarmale să se umple la loc deîndată de o golesc. Adică, zilnic. Marmite de dimensiuni militare sunt visul meu erotic, ciorbele bine drese cu smântână mă atrag precum nectarul insectele. Oalele de vin uleios şi tandru sunt femeile mele, iar buchetul lor bogat e sărutul pe care îl aştept. Dar adevărata mea slăbiciune sunt plăcintele. Nu stau să aleg: fie poale-n brâu moldoveneşti, fie pită machedonească cu brânză ori ciuperci, fie complicate aluaturi franţuzeşti, orice tavă de plăcintă rumenă scoasă din cuptor este mai străluce, pentru mine, ca soarele sfânt de pe cer.
Cu un timp în urmă, antrenat de un exerciţiu spiritual pentru găsirea păcatului capital de care sufăr cel mai mult, a ieşit, la scor, că sufăr de lăcomie. Şi atunci, întrebând ce-i de făcut, Dumnezeu mi-a amintit că păcatele capitale se combat prin practicarea virtuţilor contrare lor. Aşa am ajuns să ţin post. Mai mult, i-am promis lui Dumnezeu şi am primit binecuvântarea Lui să adopt o regulă personală de post: vinerea, de la răsărit şi până la apus, mănânc numai pâine şi fructe. Începând cu ora 19 iarna sau 19 vara, pot să mănânc post obişnuit (care în Biserica mea înseamnă abţinere de la carne). De acord cu soţia mea, care apreciază cam cât economisesc nemâncând dimineaţa şi la prânz decât pâine şi, eventual, fructe, diferenţa de bani ia drumul unui plic care este destinat ajutorării săracilor. Am adunat bani frumuşei în acel plic cu exerciţiul de vineri. Trebuie să spun că, la început, îmi era tare greu şi deseori am căzut. Când reuşeam, eram plin de arţag ca nemâncaţii pentru care cuiele par scobitori, iar lemnele cârnaţi. Când nu reuşeam, eram deznădăjduit. Uitasem ceva esenţial: uitasem că nu poţi să ţii post singur. Am cerut ajutorul lui Cristos, spunându-I: "Doamne, Tu pe toate le poţi. Tu poţi să întăreşti puţina mea voinţă. Iată, eu vreau să fac acest lucru bineplăcut Ţie, numai că nu prea pot. Ai vrea, Te rog, să mă ajuţi ?" Şi m-a ajutat. De unde, până atunci, ziua de vineri era o zi neagră pentru mine, acum abia aştept să vină vinerea. Iarăşi am ceva să-I ofer !

Poate foloseşte ?