Pai si in cazul iubirii de arginti si in cazul mandriei, omul se aseaza pe sine in fata celorlalti. Ori Hristos cere sa slujim tuturor, nu sa ni se slujeasca.

Problema care se pune aici nu este legata neaparat de patimile care ne macina, ci mai ales de lupta pe care noi o ducem ca sa le invingem sau maca sa le tinem sub control. cu siguranta toti suntem incercati de diverse patimi si ganduri care ne infricoseaza dar este fosrte important sa nu le lasam sa ne domine. Atunci cand patimile noastre ajung sa-i afecteze pe cei din jurul nostru, trebuie sa ne punem un semn de intrebare. In rest nu putem decat sa ne rugam ca Hristos sa nu ne lase singuri in lupta cu vrasmasul.

Patimile sunt lanturile care ne tin legati in robia intunericului, pe cand virtutile sunt firele de lumina ce coboara din Lumina cea Neinserata. E greu sa sfarmi lanturile de unul singur, ba chiar imposibil, dar energia virtutilor, si in special cea a iubirii ce vine din Har, e ca un laser duhovnicesc ce reuseste sa topeasca pana si cel mai dur metal. Chemati Iubirea in ajutor caci fara ea nu puteti nimic.
Har, smerenie si jertfa de sine.

anti-patimi
 

Citeam la Parintele Staniloae ca unul din atributele chipului divin sadit in fiecare om este capacitatea de a se jertfi. Alaturi de posibilitatea de a crea.

Uneori omul ajunge sa se simta bine asa, legat, robit de patimi. Nu-si mai doreste eliberarea, placandu-i mai mult robia, iubind lantul. Se complace in starea aceea decazuta, subumana.

Omul, in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor (Psalmul 48).

De asta a creat Dumnezeu o imparatie aparte, menita duhurilor rele si oamenilor care raman robiti de acestea, convenindu-le starea in care se gasesc si nemaivoind sa se mantuiasca [de aceste legaturi malefice].

Si vor fi chinuiti acolo zi si noapte [de iubirea Lui Dumnezeu cea nemasurata si nesfarsita] in vecii vecilor.

Frumoase cuvinte!
Patimile, alterand, intunecand chipul dumnezeiesc din om, il fac pe acesta incapabil de jertfa. Si, totodata, ii ingusteaza orizontul duhovnicesc, il plafoneaza.

Dar Hristos e scaparea noastra! El ne elibereaza de patimi, oferindu-ne puterea de a ne jertfi. Fara Mantuitorul, ramanem intemnitati si neputinciosi.

Are dreptate Parintele Staniloae. Pai cum sa ne asemanam Celui ce este Jertfa Absoluta din infinita iubire de oameni, chiar si asa pacatosi cum suntem, daca noi nu reusim sa dam mica noastra jertfa de sine din iubire de Hristos Cel desavarsit.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ma gandesc si la episodul scripturistic in care Mantuitorului i se cere sa plece din tinutul gadarenilor. Locuitorii cetatii n-au vrut eliberarea. Le placea sa traiasca precum au facut-o pana atunci - in robia pacatului. Prezenta lui Hristos le era neplacuta, ii deranja foarte tare; dragostea Sa ii chinuia.

Da, de acord cu acest gand. Pentru ca liberul arbitru este un alt atribut al chipului divin imprimat in noi si Dumnezeu nu isi va suprapune niciodata vointa cu forta peste vointa omului. Cum zice Hristos? Iata, stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul meu si va deschide, voi intra si voi cina cu el si el cu Mine.