Acesta-i un topic unde predomina lipsa de empatie!
Sper sa nu-ti pierzi nici un membru al familiei de mina vre-unui criminal ca sa intelegi cit de important este acest verdict!

Dumnezeu, este adevarat ca judeca sufletele, NOI INSA AICI JUDECAM TRUPURILE PAMINTESTI!...si trebuie judecate BINE, pentru a da exemple in comunitate!
DOAR ASA ne corectam, nu prin "intelegere"...a avut o copilarie nefericita si alte bla blauri

Plini de pacate cum suntem, ridicand piatra sa pedepsim cu moartea, nu aducem decat mai mult rau. Daca am incercam sa ne ducem mai jos la radacina, am intelege de ce numarul criminalilor si a celor pedepsiti aspru creste. Noi ne departam de Dumnezeu cu 1 metru, copii nostri cu 1 km... si tot asa. Daca de la baza am porni bine, numarul celor rai ar fi atat de mic incat chiar i-am putea ignora fara sa-i mai pedepsim, ba mai mult poate si ei s-ar indrepta mult mai usor. La stadiul in care este acum societatea nici daca pedepsesti cu moartea chiar si calomnia, oamenii tot nu se vor indrepta. Daca tumoarea canceroasa a cuprins o parte din corp, si o extirpezi nu-l faci pe om sanatos, ci poate chiar il lipsesti de un membru sau organ util, si nici nu poti garanta ca nu va mai aparea din nou cancer.
Iar pentru cei ce vor zice ca indemn la a neglija un cancer, o sa le spun ca daca omul se va indrepta spre cel ce a creat organele va primi si vindecarea totala, sau nici macar nu va ajunge la cancer.

Tot la moartea spirituala am facut referire si eu. Numai ca printr-o moarte fizica impusa ii refuzam omului posibilitea pocaintei, altfel spus "sa se intoarca si sa fie viu".

Aici cred ca amestecm planurile. Noi discutam din perspectiva Bisericii nu a codului penal. Stim foarte bine ca legile omenesti, dreptatea umana, nu reflecta nici pe departe dreptatea lui Dumnezeu.

Incercam sa despicam firul in patru si nu cred ca ne este de folos. Porunca a cincea este atat de simpla: "Sa nu ucizi." Cred ca acesta scurta porunca are in sine toate formele sub care un om ia viata altei persoane, nici in razboi, nici ca avort, nici ca eutanasie (scop nobil), nici ca pedeapsa etc. Crima si daca are loc fara intentie, tot nu este conforma cu morala crestina, iar cel care a comis-o face penitenta.

Nu vad scopul pedepsei cu moartea. Daca spre indreptare nu are cum sa fie, atunci este o razbunare pe fata. De aceea, nu cred in pedeapsa cu moartea data de om. Ne este de ajuns sa stim ca "plata pacatului este moartea", care va veni oricum, insa cand si cum va randui Dumnezeu. A da viata si a lua viata doar Lui apartine.

Nu cred ca cineva ar trebui sa-si insuseasca un atribut care nu-i revine. Nu este om care sa aiba autoritate morala de a decide cine sa traiasca si cine sa moara. Este vreo unul fara de pacat care poate sa arunce primul piatra? Ma indoiesc...
Totusi... se pare ca tratatul de la Lisabona introduce pedeapsa capitala...

Nici pe departe. Biserica nu a refuzat nicicând ultimele sacramente celor ce îşi aşteptau execuţia. Valabil şi pentru Biserica Ortodoxă: lângă gâdea, a stat mereu un preot. De asemenea, între sentinţă şi execuţie a fost mereu lăsat un timp, astfel încât omul să îşi poată face examenul de conştiinţă şi, eventual, să se căiască. Dacă nici certitidinea că va fi dat morţii peste o săptămână, în ziua cutare la ora cutare, nu îl face pe păcătos să se convertească, e greu de spus ce altceva l-ar face.


Suntem datori, mai ales noi, laicii, să facem astfel încât legea Cetăţii să fie legea lui Dumnezeu. Pedeapsa este un aspect al dreptăţii, iar dreptatea este un lucru bun. Prin urmare, pedeapsa dreaptă este un lucru bun.

Această "despicare a firului în patru" cum îi spuneţi, se mai numeşte şi morală. Este nesustenabilă ideea că războiul de apărare, ca şi pedeapsa capitală just pronunţată, este încălcare a poruncii a cincea. Cea mai bună dovadă că este nesustenabilă este aceea că nu a susţinut-o nimeni. Nici Cristos, nici apostolii, nici împăratul Constantin întocmai cu apostolii, nici domnitorii, regii ori împăraţii creştini. Nici chiar Moise, cel care a primit această poruncă, nu a susţinut aşa ceva. Practic, ceea ce susţineţi este echivalent cu a spune că toţi eroii noştri, cărora le cântăm "fericiţilor eroi" sunt damnaţi şi ar trebui să le cântăm "damnaţilor eroi". Şi cei care, în Războiul de Independenţă, şi-au ucis duşmanii la Plevna. Şi mai târziu, la Oituz. Şi pe urmă, la Cotul Donului. Cu toţii au încălcat porunca a cincea în mod grav.

Sunteţi în eroare. Pedeapsa are mai multe scopuri, nu numai îndreptarea. Se pot găsi multe argumente valabile împotriva pedepsei cu moartea din sfera dreptului, din sfera psihologiei sau a politicii. Dar a susţine că pedeapsa cu moartea este intrinsec imorală echivalează cu ideea că, atâtea secole, Biserica a fost în eroare şi a trebuit să aşteptăm ideile iluministe pentru ca, în sfârşit, Biserica să descopere care e înţelesul poruncii a cincea.

Omul indumnezeit, plin de Duh Sfant, nu ucide pe nimeni si nu poate fi de acord cu pedeapsa capitala. El stie ca lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Mantuitorul nu a propovaduit pedeapsa cu moartea, iar Apostolii Sai n-au omorat pe nimeni. Nu prin crima au schimbat lumea in bine, ci prin jertfa de sine.

Împăratul Constantin ? Ştefan cel Mare ? Brâncoveanu ? Să fi fost ei lipsiţi de Duh Sfânt ? Dar Moise, care a luptat cu amaleciţii şi cu atâţia alţii, să fi fost lipsit de Duh Sfânt ? Dar David ?

Mântuitorul nu a propovăduit pedeapsa cu moartea, dar nici nu a combătut-o ca fiind imorală. Totuşi, dv asta faceţi. Apostolii săi n-au omorât pe nimeni, fiindcă nu se ocupau cu justiţia temporală. Dacă ar fi fost judecători, şi dacă ar fi fost cazul, ar fi putut şi ar fi trebuit să facă asta. Chiar şi aşa, merită recitit episodul cu Petru şi cei doi soţi care au ascuns averea lor. Iar cât de mult au schimbat apostolii lumea în bine, iată un alt subiect de dezbatere.

Pai nu era vorba despre o pedeapsa cu moartea, un verdict.

"Cine e fara de pacat sa arunce primul piatra."
Cine da autoritate unui om sa decida daca cineva moare sau traieste? Se propovaduieste iubirea aproapelui si nu pedeapsa capitala, indiferent de natura pacatului. Doar Dumnezeu judeca! Cel in cauza isi va primi rasplata.

Suprimarea vietii unei persoane inseamna limitarea sau chiar anularea sanselor de pocainta si implicit de mantuire.

În cunoscuta intervenţie în favoarea femeii păcătoase, Isus nu ne arată că pedeapsa cu moartea, just pronunţată, este imorală, ci ne arată că era vorba de o condamnare injustă. Potrivit Legii, amândoi, bărbatul şi femeia, trebuiau lapidaţi. Dar, de astă dată, Isus este în faţa unui proces nedrept: acolo era numai femeia, în timp ce bărbatul cu care păcătuise lipsea. Întrucât era vorba de o femeie publică, mai degrabă suntem lăsaţi să înţelegem că toţi cei care erau acolo păcătuiseră, şi poate chiar acest lucru este ceea ce scria Isus pe nisip: păcatele lor. Locul lor trebuia să fie lângă acuzată, şi nu ca acuzatori.

Dumnezeu. A se revedea dialogul din pretoriu, între Isus Cristos şi Ponţiu Pilat.