Foarte frumos a explicat in mare NECTARIE. Acum sa intram in detalii:

MINCIUNA este de doua feluri:
-voluntara
-involuntara

Pentru a ne indrepta pacatul minciunii, trebuie in primul rand sa indepartam cu fermitate MINCIUNA VOLUNTARA. Observ ca multi au probleme la capitolul asta.

Doar cand MINCIUNA VOLUNTARA este constant controlat indepartata, doar atunci ne putem ocupa de MINCIUNA INVOLUNTARA care necesita un studiu amanuntit pentru a fi identificata.

Ce legatura are minciuna cu ratiunea?

Iata un subiect bun, in sfarsit.

Intai trebuie sa deosebim greseala de pacat.

Greseala

In exemplul tau, gresim frecvent in vorbire, zilnic. Mai ales daca traim intr-un mediu cu multi oameni in jur, majoritatea fara a-si pune probleme de genul asta. Mintim fara sa vrem, de multe ori fara sa ne dam seama. Facem afirmatii despre care credem ca sunt adevarate, care de fapt sunt false. Nu prea avem de ales, pentru ca suntem fortati sa vorbim repede, neavand timp sa cantarim bine ce spunem.

In situatia unui calugar, da, el are posibilitatea sa dea atentia la maxim si sa nu vorbeasca decat cele necesare, concentrandu-se sa nu greseasca. Poate ca si in lume sunt unii care reusesc sa faca performanta, dar cred ca sunt putini, iar acestia nu au contact des cu oamenii. Prin Pateric se spune ca daca reusesti sa nu gresesti cu cuvantul, in scurt timp ajungi desavarsit. Si mai spune ca e foarte greu sa nu gresesti daca traiesi in lume.

Pacatul

Luand tot exemplul vorbitului, pacatul este atunci cand comitem pacatul cu intentie, premeditat, punandu-l la cale intr-un timp mai lung sau mai scurt. Daca imi propun sa mint, atunci imi propun sa pacatuiesc. Aici nu mai avem o greseala involuntara, ci un act de comitere cu stiinta a raului. Problema e ca, o data ce ne obisnuim sa mintim, sa injuram, sa ne laudam sau sa vorbim mult si fara rost, pacatul (de fapt cel viclean) se instaleaza confortabil in noi sub forma de viciu si ne face sclavii lui. Vai, am inalnit oameni cu totul impatimiti de pacatul vulgaritatii incat nu puteau sa se abtina nici cand erau obligati de protocol si oameni care atat de des minteau incat nu-i mai credeai cand spuneau adevarul. E complet aiurea sa fii controlat de aceste pacate care, dupa ce te robesc, iti pot pierde jobul, prietenii, pot sa te duca la descurajare.

Pentru greseli exista rugaciunile zilnice, iar pentru pacate exista spovedanie si impartasanie deasa. Daca voieste, omul poate sa renunte la ele treptat, nu dintr-o data, dar cu ajutorul Lui Hristos. Atunci si constiinta i se va ascuti, si atentia ii va fi mai treaza, indiferent unde vietuieste si cate ispite il ataca.

Sa sintetizam ce a explicat Florin-Ionut pentru a nu face confuzii de termeni:

Minciuna este de 2 feluri:

- MINCIUNA VOLUNTARA (PACATUL)
- MINCIUNA INVOLUNTARA (GRESEALA, tot PACAT, dar care ne scapa de sub control)

Deci as folosi doar termenul MINCIUNA (VOLUNATARA / INVOLUNTARA) cand ne referim la orice fel de pacate pentru a nu face confuzie de termeni si a ne limpezi mintea.

Precum observam, MINCIUNA (atat VOLUNTARA (PACATUL) cat si INVOLUNTARA (GRESEALA)) pleaca din GAND.

Ce este GANDUL ?

Pentru clarificare, inca o data:

- Greseala este involuntara, nepremeditata, fara stiinta - dar nu este pacat!
- Pacatul este voluntar, pregatit dinainte, fiind un act constient de comitere a raului. Este o conlucrare voita cu gandul rau care este indus de cel viclean sub forma de ispita.

Deci, putem (teoretic) sa traim fara sa pacatuim, insa nu fara sa gresim. Cu ajutor de Sus, evident.

Pippo, aşa cum ţi-am spus, tu ai o abordare tehnică a credinţei ceea ce este o eroare.

Viaţa în adevăr este centrată pe Persoana lui Hristos. Dincolo de personalismul relaţiei noastre cu Dumnezeu, nu este decât amăgire. Păcatul nu este o eroare ci o trădare. Este ceva strict între mine şi Dumnezeu.

Păcatul este şi o pierdere de sine veşnică, prin aceea că acea parte a conştiinţei prin care trădăm moare şi ca să revină la viaţă trebuie să ne cheme Dumnezeu din nou. Iar ca El să poată face asta trebuie ca noi să fim deschişi Lui, ceea ce necesită o integritate a conştiinţei, deci este un cerc vicios din care cu greu se iese.

Păcatul aduce o nenorocire nespusă, el aduce uitare (moarte sufletească), pervertire morală şi duhovnicească, mânia lui Dumnezeu. Tot ceea ce facem ne influenţează modul de a fi şi a gândi. Un om care a făcut un lucru rău va avea tendinţa să şi-l justifice şi să-l repete şi aşa, din păcat în păcat, se scufundă tot mai mult şi harul divin nu-l va mai putea ajuta. De aceea a spus Mântuitorul că cine face păcatul rob este al păcatului şi robul nu rămâne în casă, adică nu se mântuieşte.

Ca să învingem păcatul, trebuie să avem o conştiinţă şi o viaţă de martiri. Trebuie să murim lumii, să ne răstignim ei în fiecare moment. Fără o moarte completă faţă de cele ale lumii nu se poate pune început vieţii noastre duhovniceşti. Numai lepădându-ne de cele ale lumii putem primi inspiraţia harică care ne va ghida, ne va lumina asupra voii lui Dumnezeu.


Omul care vrea să se mântuiască cu adevărat şi nu e intoxicat de erezii (cum ar fi erezia protestantă a mântuirii fără fapte) e însetat să cunoască voia lui Dumnezeu, ce vrea El să facem în fiecare moment, chiar în fiecare secundă a vieţii noastre. Şi Dumnezeu răspunde acestei căutări. În timp, din experienţă, se ajunge la posibilitatea de a identifica voia lui Dumnezeu între diferitele variante de acţiune nu prin nişte reguli sau idei prestabilite ci prin efectele pe care diversele acţiuni le au asupra stării lăuntrice, după felul prin care ele înlesnesc sau obstrucţionează starea de trezvie, stare care poate fi numită rugăciune sau pocăinţă neîncetată.


Deci, fără aceste trei lucruri, fără conştiinţa faptului că păcatul e o ofensă adusă lui Dumnezeu, fără moartea faţă de lume şi fără căutarea voii lui Dumnezeu nu se poate învinge păcatul. De fapt păcate nu sunt doar cele din îndrumarele de spovedanie ci orice lucru făcut după voia noastră, chiar aparent inofensiv. Fiindcă noi oamenii nu am fost creaţi să trăim de capul nostru ci am fost creaţi pentru Dumnezeu şi orice faptă autonomă constituie o problemă pe care i-o facem lui Dumnezeu, Care e nevoit astfel să ne urmeze în ambiţiile noastre lumeşti.

Mulţi, aşa cum se vede şi pe topic şi în general pe forum, au o înţelegere superficială despre ce este păcatul, despre consecinţele lui, tratându-l cu îngăduinţă. Aceasta poate fi rezultatul unei stări de moarte duhovnicească. Prin repetata călcare a conştiinţei ea ajunge să nu ne mai mustre iar păcatul e văzut ca ceva inofensiv, nu se are în vedere catastrofa cosmică pe care o provoacă.

"Dualitatea" reprezinta o perspectiva extrema asupra lucrurilor. Si poate fi inteleasa rational si controlata. Dealtfel "dualitatea" este doar o problema "rationala" prin insasi natura ei. "Dualitatea" exista doar la nivelul ratiunii, o problema logica de interpretare a lumii in care traim.


Pentru GRESELILE INVOLUNTARE, evident liberul arbitru nu alege, deoarece aceste greseli sunt facute inconstient. Iar greselile involuntare reprezinta MAJORITATEA greselilor (pacatelor) noastre. Intelegi cat de redus este liberul arbitru? Pentru a avea liber arbitru, trebuie sa fii perfect, fara greseala.

Te ambitionezi sa nu intelegi. Reflecteaza... gresela este tot un pacat. Dar devine pacat atunci cand esti pus voluntar fatza in fatza cu ea.

De exemplu:

Ai 3 GRESELI (INVOLUNTARE) si 2 PACATE (VOLUNTARE)

Indrepti cele 2 PACATE. In momentul asta, cele 2 PACATE au disparut. Dar acum unele din greseli devin pacate, deoarece eliminand pacatele care-ti stateau in cale, acum constientizezi greselile de care inainte nu erai constient, si care acum au devenit pacate. Astfel incat, acum ai:

Ai 1 GRESEALA (INVOLUNTARA) si 2 PACATE (VOLUNTARE) iar vechile 2 PACATE rezolvate au disparut.

Deci, pe scurt, GRESEALA (INVOLUNTARA) devine PACAT (GRESEALA VOLUNTARA). Daca cineva nu a inteles, sa spuna, voi incerca o explicatie mai exacta.

Ceea ce nu inteleg acuma este cum ai raspuns pe acest topic, mesajului meu de pe celalalt topic,chiar si cu quote??????:13:

Total fals!Ti-am raspuns pe celalalt topic.