Crede in duhovnicul tau,daca ai unul,daca nu cauta-ti!!!

Voi nu prea pricepeți ce este scris acolo căci nu citiți cu Adevărat ci cu o teamă bolnavă, cu tot felul de supersticii și frici, cu idei politice și plini fiind de moarla gLumii... fiind mai interesați de ce credeți voi că vă trebuie vouă că așa v-a învățat ea că cică musai v-ar trebui să aveți voi ca să vă fie bine... și așa apar în voi niște monștrii de înțelegere care scapă din vedere esențialul... scapă mereu sensul Cuvântului... și se lasă îngrozit omul de frica și minciunile sădite de gLume sau de cel rău... căci omul uită și nu pricepe și nu țnțelege ceea ce este scris, deși oricine ar putea pricepe dacă ar vrea... dar omul nu poate pricepe fiindcă el nu poate să citească fiindcă nu vrea... el vrea să viseze la superstiții, la fantasmagorii, și se scutură de ceea ce este scris acolo ca să-i rămână în suflet niște zvonuri, așa ca niște bârfe, ca niște faime, ca o mare grozăvie căci omul închipuie tot felul de fantasmagorii... pierzând din atenție sensul cuvintelor, ascultarea, dreptatea și realitatea ascunsă și realitatea descoperită și astfel cade în necredniță și apoi în păcatul nemulțumirii și abandonării, căci apoi omul îndrăznește să nu-i mai pese de calea pe care o ia viața lui.

Sigur că este Același Dumnezeu... la fel de Milostiv și de drept și de minunat, atât în VT cât și în NT cât și în Apocalispsă... Dar sunt lucrări diferite pe care le face Domnul cu omul... dar care toate rămân și sunt veșnice și toate rămân valabile, de la întemeirea gLumii și până azi, totdeauna.

Încearcă atunci când citești să ții seama de toate lucrurile și întâmplările și să pricepi rosturile și motivele și tot... fiecare firmitură contează... și are sens... adânc.

Nu este vorba decât de iubirea curată dintre Dumnezeu și om... căci omul numai nu reușește să se ridice la statura de a-l iubi și el pe Dumnezeu și apoi pe om... Iar scriptura te învață Calea... căci fără Calea aceasta, a ascultării și a faptei, omul ia chipul duhului rău... și-l crede pe el și se învoiește cu el și-și pierde viața în ghișefturile pe care și le fură împreună cu el... căci la „bucuria” asta meschină își reduce toată viața lui, ca să se scape în final de Dumnezeu și să se bucure făcând rău și distrându-se în averile sale vremelnice... și e trist rău acest aspect.

Deci iubirea este cea care dăruiește dragoste curată și veșnică... nu tot felul de iluzii și păcăleli de gangsteri semeți ce te fac să te crezi curajos prin actele teatrale de cea mai josnică lașitate... trăirea minciunii.

Adică în VT s-a lucrat pentru trup și suflet, s-a scos omul din iad și îndrăcire, din blestem, în NT s-a lucrat pentru suflet și duh ca să ajungă el pe Cale întru Adevăr pe drumul spre Viața care va să fie, iar în Apocalipsă se lucrează totul de la început până la sfârșit, este recreat omul prin lucrarea lui Dumnezeu împreună cu omul, care va fi să fie Viața cea veșnică... și pare că nimic nu mai e valabi și apoi iar toate sunt valabile și parcă nu se mai știe nimic și apoi iarăși se știe totul și cu toate astea se acoperă și se descoperă și se redescoperă noua creație promisă pentru ca omul să ajungă și să fie întru unul Dumnezeu pentru veșnicie și să nu se mai întoarcă niciodată în semeția omului rău și necredincios care a fost și căruia îi place să se scuture de ascultare și să lâncezească apoi în starea „aleasă” de lepădătură... ca pacostia cea mai amară pe spatele fraților și a celor din jur lăfăindu-se ca fraierul o vreme în iluziile bogățiilor vremelnice și deșertice și pustii, făcând muncă de amăgitoare compătimeli la nivel de vorbe grele ce pplutesc pe limba omului sătul ce nemulțumit îndrăznește ca să nu-i mai pese de nimic și nimic de viața sa, pentru pofte, poftele lui de a se visa mare... om mare cu ceva funcție mare... un funcționar foarte serios... și gLumeț, că altfel pe ce să-și cheltuie banii?