Votul celor patru puritati
 

Un raspuns frumos si cuprinzator.
Putine cuvinte pot spune mult.

Astfel crestinul tine votul celor patru puritati:
-mintea pura
-trupul pur
-vorbirea pura (inima curata)
-ambientul pur

Excelent spus!

Mie imi suna a puritanism, nu a crestinism. Nu cred ca crestinul e caracterizat de asta...
Poate in budhism sau in altele ...
Sfintii si-au deplins conditia impura toata viata si s-au considerat pururi pacatosi, din smerenie (adica din luciditate si neindraznind sa se compare cu Preasfanta Nascatoare si cu Iisus Hristos).
Him... Nu imi place zona asta, ma ispiteste la mandrie, imi pare rau...
Eu stiu ca sunt pururi pacatos si nadajduiesc doar la Mila Domnului. Alminteri, ce nevoie ar mai fi de Dumnezeu? (Doamne, iarta-ma...)

Cuvintele tale sunt fara greseala,
Si ma bucura foarte mult.

Cuvantul 'puritate' nu este uzitat in scrierile sfintilor parinti (traduceri),,
asa ca o repetitie a lui poate crea un discomfort,
si arunca intr-o zona de nesiguranta.

Asa ca voi reformula
Constientizand ca suntem plini de pacate,
sa ne pazim mintea, trupul, vorbirea si sa acoperim greselile semenilor nostri,
nazuind pururi la mila lui Dumnezeu.

Iti cer parerea, este mai bine asa?

Este minunat cand omul ajunge sa vietuiasca curat, fara a porni pe calea cea pietroasa a teoriei.
Insa acesta este un dar nu al multora.
Pentru noi, ceilalti, macar cu teoria sa incepem, cautand cuvintele sfinte si straduindu'ne sa le implinim zilnic.

Citindu'l pe Sfantul Ioan Gura de Aur, mi'am dat seama cat de lumeste pot trai, in sensul ca abia de cred in viata vesnica.

Sfantul spune adesea ca "mai vrednice de credinta sunt cele nevazute, decat cele vazute".
Si tot el indeamna neincetat sa asteptam "cetatea cea statatoare" si viata cea vesnica, pe acest pamant fiind "calatori, in trecere".

Crestinul este lumesc atunci cand nu traieste intr'o neincetata asteptare a venirii Mantuitorului si a inceperii vietii celei vesnice.

Bine ar fi sa ne dam seama, chiar si ceasul al unsprezecelea, inainte de a fi imbratisati de moarte, de faptul ca e trecator chipul acestei lumi si sa asteptam in mod sincer, neprefacut, cu luare-aminte, a doua Venire a lui Hristos.


Lumea - zice Cuviosul Isaia Pustnicul - este o ispititoare, care atrage prin poftirea frumusetii ei pe cei ce o vad, la dorirea ei (patimasa). Si cel ce a fost prin in parte de dorinta ei si s-a impreunat cu ea nu mai poate scapa din bratele ei pana nu-l va dezbraca pe el de viata lui.

Si cand il va dezbraca pe el de toate si-l va scoate din casa lui in ziua mortii lui, atunci o va cunoaste ca este amagitoare si o inselatoare. Iar cand cineva se nevoieste sa iasa din intunericul lumii, cat inca ramane ascuns in ea, nu poate vedea impletiturile ei.

Si ea ii stapaneste nu numai pe ucenicii ei si pe fiii ei si pe cei legati in launtru ei, ci si pe cei neagonisitori, pe nevoitori, pe cei ce au rupt legaturile ei si s-au ridicat deasupra ei. Caci a inceput sa-i vaneze pentru lucrurile ei in felurite chipuri si calca peste ei si-i pune sub picioarele ei".

Nu Florin, nu e deloc mai bine. Si iata de ce:
- nu suntem plini de pacate ci, macar cand suntem cu totul la Sfanta Liturghie, macar o clipa mica atunci cand ne spovedim, pentru o infima parte din cartea vietii noastre: suntem curati, prin Mila Domnului si alegerea noastra libera. Plansul nostru ne e dat in dar de la Duhul Sfant. Pocainta, in care petrecem fie si o clipa, nu e pacat. Pocainta nu este pacat, nici Spovedania, nici Sfanta Impartasanie - ma auzi?
- greselile semenilor nostri sunt acoperite de pocainta lor si de Mila Domnului - ma auzi?
- nu nazuim; noi suntem siguri ca Dumnezeu este Multmilostiv.

Florin, e loc de skateboard cat voiesti... nu, insa, in Biserica.
AMIN+

Buna Cezar,

Ai dreptate.

„Patima nu mai domnește într-o gândire moartă față de lume. Moartea față de lume e o așteptare neîncetată a morții. Când există iubirea pentru un lucru oarecare, amintirea lui se mișcă repede și în chip aprins în gândire, iar când iubirea de el dispare, amintirea lui rămâne multă vreme; dar chiar și atunci când rămâne, rămâne în chip rece și simplu și nu ne mai tulbură. Aceasta e moartea de care vorbeam: când nici o iubire față de ceva anume nu se mai găsește în noi, atunci și patima lui se stinge, și nu mai suntem tulburați nici de amintirea, nici de vederea lui. Atunci însă când amintirea și vederea lui ne tulbură, e evident că patima lui e încă vie în noi din pricina iubirii pe care i-o purtăm.”

eu interpretez așa :

„iubire”=ceea ce numim noi iubire

„lucru”, „ceva anume”= fenomen(slava deșartă, plăcere), lucruri, persoane pe care le transformăm în lucruri. În nici un caz nu poate fi vorba de persoane pe care le vedem ca persoane.

„tulburare”= rezultatele a ceea ce numim noi iubire, energie desfiguratoare, suferință lipsită de sens. În nici un caz suferința tămăduitoare și inefabilă care vine din dragostea hristică pentru persoane.

Cand suntem in lume?

Noi oamenii traim in mijlocul lumii, suntem inconjurati de lume, vecinul de deasupra , de alaturi, din fata, colegul, prietenul, fratele, sora, mama, sotia , copiii, lumea.

Noi oamenii ne deplasam prin lume, pe strada in drum spre munca sau cumparaturi, pe coridorul cladirii unde muncim cand ne lovim cu umarul de semeni, in biserica alaturi de alta lume.

Noi oamenii vorbim cu lumea, ajutam lumea si suntem ajutati de lume.

Deci se poate spune ca suntem in lume.

Monahul este si el in lume, daca ne gandim ca este intre fratii sai, intre mirenii ce cauta la manastire ajutor.

Suntem in lume tot timpul. Atunci cum vine sa nu fim in lume? Cum vine asta?

Este vorba de mintea noastra. Despre ea e vorba. Este vorba de schimbarea mintii, de scoaterea mintii din mijlocul lumii.

Mintea are ganduri si idei ce vin din duhul lumii. Mintea are imagini ale duhului lumii. Astea trebuie sa le scoatem din minte si in locul lor sa il punem pe Hristos. Si atunci nu mai avem mintea in lume ci afara de lume.

Doi oameni mergeau cu masina intre primele doua brate ale peninsulei Khalkidiki. Si pe stalpii de iluminat erau din loc in loc afise cu o reclama la o discoteca. Unul vazuse afisele si stalpii dar nu vazuse ce contineau pe cand celalalt a vazut si continutul. Cand au ajuns la destinatie , cel ce vazuse a exclamat: vai , afise cu femei desfranate si invitatie la party, pana unde s-a ajuns! Celalalt a spus:nu am vazut nimic, doar ca idee de stalp si afis.

Unul avea mintea scoasa din lume pe cand celalalt nu.

Deci gandurile si mintea sa fie doar la Dumnezeu. Cand vorbesti cu cineva, te gandesti la Dumnezeu nu te gandesti ca omul e pacatos sau desfranat, nu te gandesti ca te minte sau nu te minte, nu te indoiesti de el cu neincredere, nu il judeci.

Mintea are capacitatea de a gandi una si de a spune in acelasi timp alta. Cati nu vorbesc cu oamenii si in minte gandesc cate si mai cate! Sa scoatem mintea din lume si sa gandim la Dumnezeu. Asta se face cu paza mintii. Va trebui sa fim paznicii mintii noastre.

Daca reusim sa avem mintea la Dumnezeu, sa vorbim cu Dumnezeu, sa ii spunem toate durerile si bucuriile, atunci Dumnezeu ne va ajuta sa nu mai vedem raul din jur. Atunci Dumnezeu ne va scoate mintea din lume, si ne va ajuta sa vedem doar ceea ce e bun.

In concluzie: cum reusim sa fim in lume si totusi sa fin afara de lume? Tinand paza mintii; atunci vom fi in lume si vom reactiona cu lumea insa mintea va fi cu Dumnezeu.