De unde stii ca-i un adevar si ala...nobil,
Ai experimentat mintuirea?
aaaaa, din auzitelea!...pai ala nu mai este adevar(conform definitiei normale a adevarului)

Pare ca vorbesc din experienta proprie,
aici imi cer scuze,
cand de fapt vorbesc si eu din ce am citit si mi s-a parut veridic.

Iarta-ma.

Eu am trait lucrurile putin diferit. Este adevarat ca totul porneste de la nivelul ratiunii: alegem in mod constient sa iubim, sa simtim compasiune. Domnul implineste apoi dorinta noastra. Nu putem iubi daca El nu ne umple inima cu iubire.
Am trecut la un moment dat prin situatii foarte dificile in casnicia mea. Ceea ce a salvat-o a fost lucrarea lui Isus in inima mea si a sotului meu. De fiecare data cand simteam ca lucrurile sunt prea grele, Il rugam sa ma ajute sa-l vad pe sotul meu asa cum El il vedea. Si de fiecare data iubirea si duiosia imi umplea sufletul.

Nu avem de la noi puterea de a iubi neconditionat. Dar, cu mintea o putem alege. Apoi, in rugaciune o putem cere. Iar Domnul, care este pururea credincios, o poate turna din plin in inima noastra.

Eu nu am reusit sa o dobandesc precum o simpla deprindere. Dar am trait-o din plin, atunci cand Domnul Isus mi-a umplut inima cu iubirea Sa.

Postarea ta, mi-a umplut si mie inima de duiosie.
Buna practica, buna rugaciune, buna intelegere.

Sa va pazeasca Domnul de tot raul!
Amin.

Consecintele acestui sentiment(mila) sunt crestine si asta conteaza.Daca mila te impiedica sa arunci cu pietre intr.un animal sau te face sa versi o lacrima cand vezi pe un frate in necaz sau te impiedica sa osandesti pe aproapele si sa.l necajesti....de ce nu ar fi un sentiment crestin?
Cine are mila a reusit sa darame zidul de piatra care intepeneste inima si o face nesimtitoare.Mila isi are izvorul in iubire,este empatia pe care o simtim fata de aproapele nostru

Probabil, draga calatorule inrourat, te-ai referit la mila superioritatii, adica la acel sentiment prin care cel ce miluieste il vede pe cel miluit mult, mult inferior lui. Adica, sunt unii care atunci cand vad un cersetor pe strada gandesc cam asa: "vai si-amar de capul lui, uite n-are nici ce manca, hai sa-i arunc acolo cativa gologani." Asta da, e o mila a superioritatii si nu e deloc crestina. Ea satisface orgoliul propriu chiar ajutand. Insa mila normala, crestina, nu e asa. Ea vede in celalalt un EGAL al nostru, dar in suferinta.
Har, smerenie si jertfa de sine.

asta este o parere egoista a crestinilor.

Pentru Hristos. El ne spune: "Mila voiesc iar nu jertfa." De ce mila si nu jertfa? Pentru ca in vremea Sa, ca si in vremea noastra, jertfa ajunsese sa fie, de obicei, un act exterior, o simpla formalitate. Mila insa isi are resorturile in adancul fiintei.

"Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat", ne spune psalmistul David. Cand cunoastem adevarul lumii sau lumea intru Adevar, intru Hristos, aceasta cunoastere este unita in chip firesc cu mila. Atunci devenim nu numai partasi dreptatii si pacii, ba chiar facatori de dreptate si datatori de pace.

Well andrei si cozia...aici iti dau dreptate!!!

Spune-mi, te rog, Marius, Mila (duhovniceasca) si Iubirea sunt unul si acelasi lucru? Si daca nu, atunci care din care izvoraste?