| Mosh-Neagu |
30.04.2011 00:33:40 |
E frumos ca v-ati alaturat acestui topic, cand eu ma asteptam sa treaca aproape neobservat, dar parca un pic de necaz tot am fiindca nimeni dintre ortodocsi nu priveste taina rugaciunii decat formal si - iertati-ma - cu oarecare mandrie, ca si cum noi am fi cu siguranta in tabara invingatorilor iar ceilalti (asta pentru noi nu prea conteaza care ceilalti, din moment ce noi suntem "de bine") sunt victime sigure, demne de osanda noastra, pe care ne-o si afisam cu ostentatie. Sfantul Siluan, dupa ce Dumnezeu i-a oferit sansa catorva ceasuri in iad, s-a inspaimantat atat de mult incat a inceput sa se roage cu toata osteneala de care era in stare, pentru ca toata lumea sa se mantuiasca. De la el ne-a ramas acel: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."
Daca omul si-ar constientiza pacatul si starea lui reala in care se complace zilnic, ar intelege sincer ce merita in lumea vesniciei. Dar el este atat de ingaduitor cu sine si atat de drastic cu ceilalti incat nici nu-si da seama ca, odata cu fiecare cuvintel pe care-l foloseste, fie pentru lauda, fie pentru a judeca pe ceilalti, se osandeste pe sine si pe cei dragi lui. Eu cred ca cel mai potrivit si intelept lucru este acela de a da slava lui Dumnezeu pentru toate cate le face pentru noi si sa trecem prin filtrul Ingerului Pazitor ce sta de-a dreapta noastra, gandurile noastre trecatoare. NOI, ortodocsii, ne mantuim numai daca vom avea fapte vrednice si de folos la dreapta judecata, dar nu vazute de noi ca fiind vrednice, ci de Mntuitorul Hristos. Cat despre ceilalti care stim noi ca nu se mantuiesc, mai bine sa ne rugam pentru ei si sa-i plangem in tacere, fara sa lasam impresia ca suntem cu mult mai vrednici decat ei. Numai Dumnezeu stie cum ne va gasi pe fiecare in ceasul de pe urma. Iar "In cele ce veti fi gasiti, intru acelea veti fi si judecati."
De fapt eu voiam sa spun altceva, dar m-a cam luat valul...
Problema rugaciunii imi pare foarte incurcata pe alocuri: de unde sa stie omul care este voia lui Dumnezeu? Ca sa primesti ceea ce ceri, trebuie sa staruiesti in rugaciune, dar oare Dumnezeu ce parere are despre ceea ce tu doresti. Sa zicem ca cineva e bolnav si se roaga pentru sanatate. Dar el spune: "Faca-se, voia Ta, Doamne si nu a mea. Eu vreau sa traiesc si sa fiu sanatos, dar poate Tu ai oranduit ca mi-am incheiat socotelile pe-aici si ma chemi la Tine, iar eu prost cum sunt, nu stiu cum e mai bine. Daca imi dai boala, eu stiu ca este pentru pacatele mele si iti multumesc ca ma ajuti sa mi le platesc pe aceasta lume. Eu, Doamne, ma rog pentru sanatate si pentru iertare de pacate, dar daca fara boala nu ma pot mantui, fie mie dupa voia Ta. Amin." Apoi, cu o astfel de rugaciune, toata adancimea intelesurilor de la initierea acestui topic, se risipeste in cele partu vanturi. Pentru ca nu mai este nici hotarare din partea celui ce se roaga, si nici o dorinta desavarsita pentru o directie sau alta. Pur si simplu, aici pare ca omul isi lasa soarta cu desavarsire in mana lui Dumnezeu, acceptand cu bucurie oricare dintre variante. Poate un singur lucru se omite: omul abia are varsta maturitatii, are familie si copii minori.
|
