Injuraturile denota clar o lipsa de educatie dar si de credinta pentru ca foarte multi oameni injura de cele sfinte si asta este o lepadare de Dumnezeu.

Simion Mehedinti - Un popor care injura si bate

da nici eu nu le suport......lipsa de educatie....am fost la un meci la sportul si pana si acolo se injura....credeam ca nu, dar am ramas dezamagit...

Teoria ca teoria, dar practica...
Parerea mea este ca cel care injura este un om lipsit de maturitate si de intelepciune.
Daca as spune ca niciodata nu injur de lucruri sfinte, ati crede ca sunt un virtuos... Din pacate va inselati. Poate tine de rabdare, de personalitate, de starea in care te afli in acel moment, sau chiar de o indigestie rebela... Simti in acel moment nevoia sa te eliberezi intr-un fel. Psihologii spun ca e sanatos sa te manifesti astfel, iar batranii au o vorba: "Daca taci, buba faci!" Dar Dumnezeu nu are nici o vina, iar ca sa ne "razboim" cu El, este cel mai neinspirat lucru.
Vad in urma pe cineva care sugereaza sa atragem atentia celor care injura, ca pacatuiesc. Eu zic sa nu indrazniti, fiindca cel cu pricina va face apel la mult mai multi sfinti fata de cat ar fi facut fara interventia noastra... binefacatoare. E verificat si de mine, dar atentionat si de sfintii parinti, dintre care si de Parintele Arsenie Boca. Cel mai indicat in astfel de momente, o scurta rugaciune in gand, pentru cel inselat.
Intr-un timp ajunsesem motiv de amuzament pentru unii, fiindca ma manifestam foarte ciudat cand ma enervam, repetand de mai multe ori "mama ma-sii, mama ma-sii, mama ma-sii!" Alteori mai scot si cate o "perla", surprinzandu-i pe unii care nu-s prea obisnuiti sa ma auda vorbind astfel. La randul meu, pe mine ma amuza sotia atunci cand se enerveaza si nu-i iese ceva cum ar vrea, o aud spunand: "Rahat! Rahat! Rahat!" Deci nu putem spune ca nu injuram. Cred ca acest mod de a ne manifesta, desi pare a fi ca o eliberare fireasca, de fapt este o lipsa de incredere in Dumnezeu sau chiar o amnezie temporara pentru ceea ce suntem si ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Atat timp cat El ingaduie, oare noi de ce ne razvratim?

Intr-adevar pare incredibil ce se-ntampla. Oamenii nu mai vorbesc limba romana,injura. De ceva timp sunt nevoita sa fac naveta cu trenul, in Teleorman. Mi-am facut abonament pe interregio, mai scump, tocmai petru a fi scutita de compania mai colorata de pe trenul personal. Ei bine, dintr-un cap pana in celalalt al trenului IC, oriunde ai incerca sa te ascunzi ca sa nu mai auzi, toata lumea incepand cu batranii si terminand cu copiii injura de cele sfinte...Indiferent de ce ar fi vorba, propozitiile simple de genul "e soare" sunt urmate obligatoriu de injuratura. Este trist pentru ca fenomenul s-a perpetuat, spiritul de turma l-a asimilat imediat, ca fiind ceva "haios" si nu stiu ce e de facut. Simti si mila pentru acesti oameni dar in acelasi timp esti si agresat...si ca sa nu te afecteze prea tare personal (ci numai pentru ca te doare soarta poporului caruia ii apartii) cred ca e bine sa fii cat mai adancit in lumea ta si sa te poti ruga atunci. Poate ca si acestea sunt incercari pentru noi...

Si in vest se folosesc asemenea cuvinte, dar nu in fata ci cand omul se intoarce, nu asa direct. Dar sa nu uitam ca suntem in saptamana luminata.

Hulele dovedesc o vinovăţie mai veche, nu una de acum. Înjurătura însă îl dovedeşte pe respectivul că, cel puţin în momentul acela, e un iresponsabil, deci dezechilibrat în structura genetică, în mediul umoral, în servciul de cenzură şi în sistemul nervos.

"Prima iubire e către părinte. Primul copil avea tată pe Dumnezeu…Asta dovedeşte că iubirea îşi are sensul în Dumnezeu, care veşnic învredniceşte şi pe cel ce iubeşte pe Dumnezeu.

Dar oamenii se mai încâlcesc şi cu iubirea de trup. Iubirea aceasta nu e egală în toate cazurile cu păcatul, ci zicem că în tot cazul e infectată de păcat. Faptul dragostei trupeşti lasă o puternică impresie în toată pivniţa fiinţei, în acea zonă de nouă zecimi a subconştientului. Cenzura morală astupă un deposit de dinamită, după ce n-a ştiut să-l refuze. O înjurătură de Dumnezeu e explozia acestui depozit. Iată de ce, când înjură bărbaţii, folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupeşti. Partea de înjosire şi păcat a acestei iubiri, pe care o simt în trupul lor, le izbucneşte din subconştient şi, cu ea, izbesc furios cenzura morală şi idealul de dragoste – pe Dumnezeul celui pe care-l înjură. O înjurătură e un moment de îndrăcire a mâniei, o clipă de întunecare a minţii – aşa plăteşte cenzura conştiinţei negrija de mai înainte.

Când deci pe unii cu cenzura slabă – slăbiciune moştenită genetic – îi scoate din sărite vreo împrejurare oarecare, afluxul de sânge şi fiere la creier face de li se întunecă orice conştiinţă, şi încep rafalele înjurăturii. Ea vine, după cum se poate vedea, din poveri ereditare, din fapte consummate, din auzire, din conţinutul memoriei conştiente sau inconştiente, printr-un mecanism al suprapunerii de imagini, şi anume, peste cele cuvioase, cele necuvioase, stârnite de hormoni, sau, în sfârşit, prin mecanismul de contrast". - Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, Părintele Arsenie Boca

"Omul, ori de cate ori pacatuieste, urmareste satisfacerea unei dorinte si uneori se procopseste cu ceva. Cand fura, la avutul sau adauga avutul altuia. Cand desfraneaza, urmareste satisfacerea unei pofte trupesti. Prin minciuna, vrea sa-si apere onoarea. Pe cand atunci cand injura, nu se alege cu nimic decat cu o mare osanda".

Nu stiu de unde vine citatul, dar e greu de inteles aceasta. Cum adica, la toate avem o scuza, dar la injuratura nu avem fiindca... nu ne alegem cu nimic? Ce fel de "nimic"? Sa lasam "osanda", fiindca aceasta vine pentru orice pacat, nu doar pentru injuratura. Uneori mai spunem cand se strica vremea ca Dumnezeu "S-a suparat pa noi"... cand ne mai da cate un cutremur, cate o furtuna, cate o ploaie mare, cate o alunecare de teren... Sfantul Ilie cand se supara, tuna si fulgera, si unde cade traznetul se spune ca mai "omoara" cate un diavol. Ce este injuratura, daca nu o descatusare de zaduf, de suparari pe care le tot acumulezi dintr-un mediu care pare ostil, nedrept si injust in fata propriei constiinte? Cum adica "nu castigi nimic"? Eu cred ca aceasta "eliberare", tocmai ca este ceva foarte insemnat, fara de care nici Pamantul nu poate rabda, si mai da cate un cutremur sau mai erupe cate un vulcan... Nu exista notiune de "nimic" ca si valoare comparativa, ca si reper... Curentul electic este tot "nimic", dar zgaltiie teribil. Sfintele moaste pot insemna "nimic", dar sunt datatoare de mir si facatoare de minuni...
Omul nu face exceptie si simte nevoia la randul lui sa izbucneasca din cand in cand. Cum o face, aceasta este alta problema. Daca alege sa injure si sa-si manifeste ura fata de Dumnezeu sau lucruri sfinte, este foarte grav, fiindca asta chiar il osandeste. Ca si dracuiala sau cuvintele vulgare care sunt uraciune si spurcaciune la Dumnezeu.
Indelunga rabdare ne poate scuti de astfel de izbucniri, dar se intelege ca trebuie sa fii foarte induhovnicit pentru asta, iar noi... vai de zilele noastre...