Cred ca sunt totusi putin cam dure raspunsurile pe care le propuneti dumneavoastra :D ! sa imi fie iertata indrazneala ..

Sa spunem simplu si firesc toate cate le facem si crezand ca facem ceva bun, nu cumva sa ne vina vreun gand de mandrie..."Caci dator eram sa fac ceea ce am facut, nimic nu am facut din ceea ce trebuia sa fac, rob netrebnic sunt vinovat sunt focului vesnic!"

Sa avem constiinta ca oricate am crede noi ca facem in privinta intaririi credintei noastre"nimic nu plinim cum se cuvine!"...pt.ca mereu vom avea si scaderi...de aceea ne spovedimsi mereu va putea fi loc pntru a face ceva mai mult pentru noi si pentru aproapele nostru.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos pentru rugaciunile Prea Curatei Sale Maici sa ne izbaveasca de tot raul, de mandrie, de slava desarta, de tot raul pierzator de suflete, de vorbirea in desert si ca un bun si de oameni iubitor sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi dupa mare mila, dragostea si intelepciunea Sa.

Bineinteles, nu suntem crestini pentru oameni, nu implinim poruncile lui Dumnezeu pentru a ne bate cu pumnul in piept in fata celorlalti. Crestinul nu se lauda nici cu virtutile, nici cu pacatele sale (nu striga in gura mare ca e cel mai mare pacatos).

Insa a spune (daca suntem intrebati) ca postim sau ca participam la slujbele bisericii, nu socotesc ca e motiv de mandrie. Merge si diavolul la biserica, tine si el post; dar asta nu-l sfinteste. Depinde cu ce inima implinim poruncile lui Dumnezeu. Iar inima ne-o vede doar Dumnezeu, n-o expunem privirii altora.

La fel putem spune si in privinta rugaciunii. Nu-i nevoie sa ascundem cartile de rugaciuni daca primim vizita cuiva. Pentru ca oamenii imi vad cartile, dar nu-mi cunosc inima. Si ne putem ruga cu buzele, dar cu inima sa fim departe de Dumnezeu. Pot avea o biblioteca intreaga plina cu carti de rugaciuni. Dar, daca inima imi e impietrita, degeaba.
Lui Dumnezeu nu-i trebuie faptele omului, ci doreste inima sa.

Si cand spun asta, imi vin in minte cuvintele pline de tristete rostite de Dumnezeu prin gura profetului: poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe, caci inchinarea inaintea Mea nu este decat o randuiala omeneasca invatata de la oameni (Isaia, 29,13).

Eu sunt de parere ca ar trebui schimbat ceva la post! Corect este fiecare sa tina cat poate si cat de aspru poate. Dar in iuresul zilelor noastre postul se tine tare greu. Cand trebuie sa plec mai multe zile deja e o problema. Nu e timp si mancarea de post presupune mai multa atentie la preparare! Postul ar trebui usurat si ar trebui pus accentul pe fapte bune, pe filantropie. Poate un post ca la romano-catolici ar fi mai usor tolerat, asa vad ca multi renunta! Postul e o lupta si trebuie sa ne luptam in primul rand cu noi insine, cu patimile, cu slabiciunile... dar cand petreci peste 10 ore la serviciu incepi sa vezi negru! Ca sa tii post trebuie sa fii linistit, sa nu fii tulburat sa-ti gasesti o stare de echilibru. Foarte dificil!

Mai clar de-atât nu cred că se putea spune...

Într-adevăr omului i se pare imposibil...exagerat...extrem...

Dar la ce să te aştepţi când te lupţi cu patimile...Asta-i calea cea dreaptă...dar câţi dintre noi păşim pe ea? Câţi dintre noi, măcar încercăm?

...Aş vrea să nu mă mai mândresc cu orice fac, să mă simt aşa de special, de parcă şi aerul pe care-l respir e mai pur...dar de ce să nu las cât de puţină mândrie...că poate-i folositoare...mai bine o păstrez ca pe ceva care-mi ţine noapte de frig...nu se ştie când am nevoie de ea...aş putea să şi renunţ la ea...dar, nu pot...îmi place să zic "nu pot", că e la îndemână, că mi se pare mai omenesc...n-oi fi chiar cel mai ticălos de pe pământ.........şi totuşi îmi vine într-o zi, nu ştiu de unde, o idee...mă, dar io poate mă înşel amarnic...mă păcălesc singur ca un măscărici...şi chiar mi se pare o glumă tristă...ieftină...şi realizez că greşesc...că mă duc la fund ca un bolovan...şi brusc îmi dau seama că nu aş fi fost în stare să realizez aşa ceva de unul singur...că eu sunt un nimic..un bolovan...de fapt, nu mai ştiu ce sunt...şi devin confuz ca un prost...şi dau din colţ în colţ...devin prea agitat...e ceva în mine care strigă cu disperare...şi n-am ce să fac decât să cer un ajutor...dar cine să mă ajute, că nu-i nimeni aici...şi încep să mă rog...şi strig...ajutoooooor......şi..... mă uit la icoana luminoasă...protectoare... şi parcă simt o căldură şi o linişte de nedescris...simt că e o minune...şi întăresc cuvintele...si le apăs...şi acuma văd că asta-i tot ce am, toată averea...

Parerea mea este ca nimeni,dar absolut nimeni in afara de duhovnic nu ar trebui sa puna intrebari unui om despre practica crestina.Este ceva personal,intim,o relatie intre el si Dumnezeu,insa,din pacate,cunosc tot felul de crestini "infocati",care atunci cand prind momentul incep sa iscodeasca,unii mai grosolan,altii mai subtil, omul cu intrebari,unele stas,pe care nu stiu cine ii invata sa le puna asa,fara noima:despre cat de des merge persoana la Sf Liturghie,cand s-a spovedit si impartasit ultima data,ba aia,ba cealalta...acesta mi se pare cu adevarat fariseism si falsa smerenie,ca sa nu mai spun ca nici pe partea cealalta,a educatiei elementare nu ar trebui sa intri asa cu bocancii in viata unui om.
Din pacate,insa,sunt multi,foarte multi care procedeaza astfel si sa te fereasca sfantul sa fi sarit vreo Sf Liturghie sau vreun post,ca te trezesti imediat cu o privire dispretuitoare venita din niste inaltimi serafice si o eticheta pusa.
Mi se pare...penibil si cand intalnesc astfel de oameni,unii poate mi-ar putea fi parinti,judecand dupa varsta pe care o au,imi este mie de multe ori jena de acest penibil al situatiei.
Iar in ce il priveste pe cel care tine postul,merge la Liturghie,spovedanie,impartasanie,cred ca bine ar fi sa tina pentru el mai mult,insa daca simte sa impartaseasca o traire,o bucurie din astfel de momente,nu cred ca e ceva rau sa o faca.Important este ca aceste destainuiri sa nu vina din trufie,fie ea mai mult sau mai putin mascata.
Eu stiu ca atunci cand m-am impartasit dupa mai mult timp de cand fusesem oprita,eram atat de fericita si bucuroasa,incat am impartasit asta cu cateva persoane apropiate,printre care si mama mea.

foarte frumos
 

Multumesc tuturor pentru raspunsuri! Intr-adevar, e foarte important sa stii cum sa duci o viata crestina, fara ca cadea in pacat(pe cat este cu putinta). Dar eu am avut parte de intrebari de la prieteni apropiati la care mergeam in vizita si ne serveau cu cate ceva de mancare(in postul Sfintelor Pasti, sau in zile de miercuri si vineri)..
Bineinteles ca eram nevoita sa zic: " stii, nu servesc pentru ca...tin post:D"! mi s-ar fi parut deplasat sa invoc o problema de sanatate sau sa pun persoana respectiva intr-o situatie penibila spunandu-i de fiecare data ca nu imi place si nu consum mancarea respectiva! Postul fiind lung, ne-am intalnit mereu si de fiecare data ma intreba: "mai tii post?...vai, da cum poti?... l-ai tinut pe tot?".. Ma straduiam in masura in care puteam sa evit discutiile pe aceasta tema,dar...se pare ca era aproape imposibil..!

Sunt multe persoane indiscrete, care intra in intimitatea fiecaruia punand intrebari gen:"daca te-ai spovedit,de ce nu te-a impartasit?...aaa..inseamna ca ai pacate grele...

Astept in continuare parerile dumneavoastra, si va multumesc!

Subscriu. Mai ales ca sunt, din fericire, momente cand se intampla ceva atat de delicat in suflet (la rugaciune, in biserica, in timpul unor lecturi din cartile ziditoare duhovniceste) incat parca si gandul propriu e aspru, grosolan, brutal. Ce urat suna atunci o intrebare genul "tii post"? Birrrr....
Ce poate fi mai intim decat relatia unui crestin cu Hristos, cu Preasfanta Nascatoare, cu sfantul la care tii cel mai mult...
Daca am fost intrebat in legatura cu postul sau frecventa participarii la slujbe, in ultimul timp am dat un raspuns laconic, moderat, simplu: ma straduiesc. Nimic altceva. (Desigur, exceptind marturisirea la duhovnic unde e firesc sa detaliem aceste aspecte, cred eu, datorita importantei lor.)

Interesant raspuns, CEZAR IOAN si foarte frumos! e de retinut!

Eu cred ca biserica ortodoxa nu trebuie sa schimbe nimic in legatura cu postul.
Daca schimba ceva ,vor aparea si alte schimbari si incepem sa ne asemanam cu ereticii ,care tot au modificat.
Eu am vazut mester constructor care manca de post si ducea sacul de ciment in spate.
E adevarat ca postul e o lupta si cu cat inaintezi in credinta ,el devine tot mai greu de tinut ,apar ispite.
Cand petreci mai multe ore la servici ,o mancare de post energizanta poate fi painea cu nuci.
In nici un caz nu trebuie sa fim comozi ,sa cautam confortul.
Daca ne gandim mai putin la trup e mai simplu de tinut postul ,sa avem mai putina grija de nevoile trupului.