Chiar nu gasesc de apreciat atitudinea femeiii in cauza.
Daca Dumnezeu ar proceda la fel cu noi apoi toti am sfarsi in Iad.
Fara exceptie.

Oricare ar fi situatia sa incerci macar o discutie civilizata este o datorie.

Eu sunt de parere ca daca unul din parteneri calca stramb, nu mai e loc de intoarcere.

De ce crezi asta?

Dar să-ţi respecţi partenera de viaţă nu e o datorie? Ai jurat la biserică, în faţa lui Dumnezeu, că o vei respecta şi o vei iubi, apoi te joci de-a albinuţa şi polenizezi toate florile ce-ţi ies în cale?

Sunt de acord cu Horaţiu. Pentru mine, după adulter, nu mai există cale de întoarcere.

Nu la cazul ăsta s-a referit AlinB, ci la cel povestit de Melisa, parcă, cu soţii septuagenari (aici soţul nu se juca de-a albinuţa, ci de-a... hoţul şi vardiştii).

Da, ştiu la ce s-a referit. Părerea mea se menţine şi în cazul ăsta, deşi aici o fi şi un strop de senilitate implicat.

Subscriu si adaug ca si dupa o palma (nu o bataie !!!) pentru mine , n-ar mai exista cale de intoarcere. De aceea si apreciez doamna de 74 de ani, care a pedepsit chiar numai tentativa.Acuma probabil ca ea fugea mai repede ca mosul ca daca o prindea o batea..:-))

@Alin- nu poti compara o situatie de cuplu cu situatia dintre Dumnezeu si noi..
Ca daca o faci, risti sa ramai alaturi de un om si sa-i inghiti si polenizarile extraconjugale si bataile.De aceea aveam Taina casatoriei, sa o respectam cu totii. Eu sunt de acord sa ierti un om in asemenea situatii, DAR SA NU MAI STAI ALATURI DE EL!

Sunt de acord ca nu trebuie sa ramanem alaturi de un om care ne face rau,e important sa il iertam in sufletul nostru si sa mergem mai departe.
Insa,totusi,sa gresesti e omeneste,circumstantele de viata sunt atat de variate.Daca totusi partenerul tau a fost un om extraordinar,ti-a demonstrat prin fapte ca te iubeste,ca a fost alaturi de tine si la bine si la greu si totusi,peste ani de zile face o greseala,o scapare pe care sa o regrete sincer,oare acel om nu merita o a doua sansa?
Cred ca ar fi bine daca ne-am situa pe o linie de mijloc intre toleranta excesiva si intoleranta,acea linie pe care sa putem discerne cand si cui merita sa ii oferim aceasta sansa,pentru ca eu sunt sigura ca sunt situatii in viata cand chiar merita asta.
Mie nu mi s-a intamplat sa fiu inselata,insa va vorbesc prin prisma persoanei care s-a situat de-a lungul vietii la ambii poli: atat cel al intolerantei,cand imi calcam eu insami inima in picioare si taiam in carne vie,insa era o reactie provenita din nesiguranta si teama de a suferi,dar si in polul tolerantei excesive,in care ajunsesem sa il pun fara macar sa imi dau seama pe celalalt in centrul universului meu,cautand vesnic sa il inteleg si sa disec firul in 4 cautandu-i scuze si solutii pentru a-l salva pe bietul om,desi era clar ca nu vroia sa fie salvat si nici sa schimbe ceva !:) Si aceasta era o forma de dependenta si abia cand ajungi sa te situezi pe linia echilibrului,cea de mijloc,in care siguranta nu o mai cauti in ceilalti,ci o ai in tine,poti discerne in privinta sanselor pe care le dai cuiva in viata.Parerea mea...:)

Ba da, dar alaturi de alta.:-) Din punctul meu de vedere.

Desigur ca trebuie sa fim echilibrati si sa practicam toleranta intr-un cuplu. Dar din punctul meu de vedere adulterul si bataile NU se incadreaza AICI!:-)

Daca un om este asa cum l-ai decris aici, acela NU VA GRESI NICIODATA din aceste puncte de vedere(adulter/violenta in familie). Cred cu tarie ca exista barbati care pot trai o viata intreaga alaturi de sotie si fara s-o insele si fara s-o bata!

Si sa stii ca nu e vorba de rigiditate si de intoleranta dusa la extrem in ceea ce priveste adulterul si violenta. Ci de faptul ca mi-ar narui intr-o clipita toata increderea absoluta pe care as avea-o in el. Si acesta este inceputul sfarsitului din punctul meu de vedere.

Si totusi pacatuim, si cu gandul, si unii cu fapta. Nu trebuie sa judecam dar sa iertam asa cum si Bunul Dumnezeu ne iarta fiece pacat savarsit in fiecare zi.