Nu sunt de acord.

1. Placerea in general nu este un pacat, mai ales daca nu face rau nimanui.
Daca iti place gustul unui mancari, sau o carte, sau un cantec, sau trilul unei pasari, inseamna pacat? Nu.

2. "Alte plăceri sunt naturale, dar nu si necesare, cum sunt raporturile sexuale fireşti şi legitime. Este însă cu putinţă să trăieşti în feciorie fără ele."
Raporturile sexuale firesti, legitime si pentru procreere nu sunt neaparat legate de placere. Pentru f.multi, ele sunt datorii ale casniciei. Mai ales daca ne luam dupa ideea ca sunt interzise relatii trupesti in afara procreerii...
Nu sunt necesare? Si cum facem copiii?
Dar cred ca asa gandeste un monah. Nu are voie, nu poate gandi altfel.

3. Alte plăceri nu sunt nici necesare, nici naturale, cum este beţia, desfrînarea, îmbuibările care depăşesc trebuinţa, căci acestea nu contribuie nici la menţinerea vieţii noastre şi nici la continuarea neamului.
Astea deja nu mai sunt placeri, ci sunt dependente.

Nu exista placeri bune si placeri rele. Exista placeri, necesitati si dependente (sau tulburari psihice).

Si mai cred ca exista cele trei trepte:
Exemple:
1. Mancarea:
a. mancarea este o necesitate vitala
b. anumite alimente iti pot placea sau nu
c. unii au dependenta de mancare: lacomie, bulimie, si cum se mai cheama.

2. Bautura:
a. un pahar de vin la masa este sanatos
b. unii savureaza un vin bun
c. baut peste limita, nu mai este placere, ci este dependenta. Vinul devine drog.

3. Relatii trupesti:
a. in cadrul casatoriei ai relatii trupesti (capeti sau nu copii, depinde de voia Domnului).
b. multi au placere la ele (spre deosebire de animale)
c. ceea ce depaseste niste limite are anumite forme: dependenta sexuala, perversiune, desfranare etc. Si intra in sfera patologicului, nu mai este placere.

Placerea este ceea ce da o stare de bine. Pana aici nu este pacat.

Bucura-te tinere in tineretea ta, fii cu inima vesela, dar sa stii ca pentru toate acestea vei da socoteala lui Dumnezeu!

Si placerile firesti sunt primejdioase.

Daca placerile naturale nu sunt dublate de o lucrare duhovniceasca, este ca o cheltuiala a talantilor primiti.

Omul se poate bucura de orice, dar aceste bucurii nu au in sine forta ascensionala spirituala. Mai mult, ele consuma din “mostenirea” cu care vine fiecare pe lume.

In budism se numeste risipa de merit sau degenerare a fortei launtrice .

De aceea, acestea trebuie fortificate si puse pe un fagas spiritual.

Lucrarea duhovniceasca este in esenta o intentie virtuoasa.


Exemplu de lucrari duhovnicesti:
Cand mancam sa multumim Lui Dumnezeu sau sa ne rugam ca cei in foamete sa fie saturati.

Cand privim un peisaj frumos sa ne rugam ca si cei lipsiti de vedere sau libertate sa se bucure de splendoarea privelistii…

Pentru ca lucrarile duhovnicesti sunt numeroase ca nisipul marii ..aceste rugaciuni-meditatii se numesc in budism Calea Vasta sau Nemarginita iar cel nevoitor care se roaga tot timpul acumuleaza merit (bogatie cereasca) atat in placere cat si in durere.

Am citit ca un Avva si pentru ca irosea timpul ii multumea lui Dumnezeu.

E o plăcere ciudată care apare din obijnuință și din patima dulceții, și răsare din plictiseală, și după ce te saturi de orice, ești nemulțumit spunînd cu reproș : „M-am săturat... de...”, insinuînd că e cineva care ți-a făcut rău și acuzând te mărești în ideea că ai fost forțat, că ai fost deranjat, că ai fost obligat de-mprejurări... și te umfli cu furie fiind gata să ceri socoteală sau să te răzbuni pe nemernicul dracului... care ți-a furat atenția de la... „rugăciuni”.

E foarte ciudat acest lucru, că din moment ce ai fost săturat, normal ar fi să fii fericit, mulțumind pentru hrana din abundență pe care n-ai muncit-o și n-ai plătit nimic, n-ai contribuit cu nimic și ai păpat-o, dar iată că nu e bine, ci tu dacă te-ai săturat spui cu reproș acuzând ceva neclar de parcă ai fi fost mereu chinuit toată viața de ciocănitoarea asta... invocînd durerile unei victime abuzate... și traumatizate...

E o plăcere a întoarcerii feței, e un fel de învârtoșare, ce promite o fericire dacă ai vrea să scapi de ceva... și te îndeamnă să chemi la luptă, strigi după salvare, și ești gata să înfigi pumnalul, să te învoiești, să semnezi, să apeși pe trăgaci, astfel că totul ți se pregătește ca tu doar să rezolvi problema rapid, ca un șef competent să fii deacord, să înfigi sulița în nevinovatul care te-a săturat... el pe tine... cu ceva... încât nu mai poți să suporți... mișelia.

E furia că iar și iar trebuie să suporți ceva deși te-ai cam săturat, ești sătul de... la o vreme.

E ca un avocat care-ți apără hoția, bunăstarea, dar mai ales mărirea numelui tău atât de mare... onoarea jignită... și te mituiește ca tu doar să accepți să te lepezi sau să te răzbuni tu... și te ademenește cu fericirea libertății și a plăcerilor nesfârșite... dar nu-ți spune că-s vremelnice... nu-ți spune ci îți arată că toată gLumea e la fel... și ar fi bine să profiți și să nu-ți mai pese... în veșnicie.

Deci e vorba de nepăsare și trădare și nepăsare după trădare, și că o să ai pofte frumușele cu care în mod dezordonat o să-ți saturi plictiseala.

E iluzia că sfințenia ți se datorează ție... și nu poți să vezi că e hoție căci ești mituit cu mărirea... cu funcțiile, cu ce vreți voi și cu orice îi place omului... chiar cu lucrul său, cu dreptatea, cu smerenia... cu bărbăția... și de plăcerea iubirii de sine cu mângâieli omul nu vede că se flatează cu mita primită ca să distrugă pe cineva... deobicei omul își distruge propria sa mare iubire curată pentru două... două ce?.. nu știu exact ce dar e vorba de două. Nu fete ci poate două fețe... două vorbe, una pe față, iar una pe dos. Una când te uiți la cei săraci și umili și murdari iar alta când te uiți la cei cu bani și cu funcții și spălați și parfumați...

„Porcul spălat pe afară se întoarce la troaca și la mocirla lui spărgând gardul”... și patima asta de îndrăzneț obraznic și nerușinat are un nume: accentul pe... adică vezi soarele, vezi căldura, vezi vântul printre frunze și gata, ai impresia că poți orice vrei... că poți să-ți deschizi pliscul fără probleme de conștiină... la nesfârșit, că azi vei realiza.

Se aseamănă omul cu neghinele și nu-și dă seama de jocul ăsta scenic perfect, fiindcă e suficientă o privire și e gata programat spre păcat, intră în film, dar e metempsihoză, nu e asemănare... și nu-și mai dorește decât să fie ales de prințesă... își caută prințesa, zâna, care să-l aleagă pe el... și se arată atât de blând și frumos la început... dar mâine spune iar urlând: M-am săturat!.. fiindcă e chestie de obijnuință... dacă te-ai obijnuit, gata, dragostea a trecut și s-a ofilit iar tu tre să te mărești prin orice mijloace folosindu-te de minciuni, tre să te arăți, să arăți că ești crescut tare.

Deci năravul trebuie scos, și nu e suficientă doar iertarea păcatului... căci altfel începi să faci pe neputinciosul nu că nu poți, căci la Dumnezeu toate îi sunt cu putință, ci că nu vrei, și-ți ceri iertare ca o legumă sau ca o râmă strivită... și ți se pare starea asta de păcătoșenie ca un rod al harului... neștiind tu cum încet încet ajungi în închipuielile trufiei care te gâdilă la orgolii, că ai ajuns iscusit... orgoliile neghinei, căci nu sunt ale tale, dar tu le iei partea că se plâng ele că-s nedreptățite și se dau înțelepte pe numele tău... când colo sunt hoții și bandiții care sar ca arși când te iei de ei. Nu pot să conceapă că or să rămână ei fără bani. Intră în disperare... și te distrug, te înving, te biruie... și apoi dacă ai ajuns sărac te învață să te prostituiezi cu „smerenie” de frică și groază ca să faci profit și să nu mai suferi niciodată de oligofrenie. Te fac ele să fi isteț, jmecher, descurcăreț... să-ți folosești ochiulhul care-și apără borhotulhul ciordind slavă de la oameni.

E o plăcere acolo unde ești curtat să sosești... o plăcere cu care desfrânata cea mare, căci e mai bătrână, îi atrage pe cei proști la minte ca să-i îmbrace „frumos” și să le dea nume: Sulimenita.:27:

E vorba de plăcerea de a sta la pândă ca să sari în spate. Pânda de a sări la ceartă... PÂNDA pentru a fi gata de scandal. Pânda de a auzi bârfa care vrea să-ți ceară răzbunarea cea mai mare. Și atunci vrei să „cureți”. Ai furat dreptatea și nu vrei să recunoști că nu e a ta. Nu vrei să recunoști. Nu vrei să te recunoști. Te crezi prin metempsihoză închipuită un ales care a fost trimis să facă dreptate ca acum 3500 de ani când erai un războinic al luminii. Adică nu te asemeni bine ci crezi că sunteți doi, însă același. DOUĂ... înțelepciuni.

Adică stai la pândă ca să dai lecții. Și ce lecții poți să dai? Lecțiile prostiei... adică cum poți muri contra lui Dumnezeu...

„Doamne scapă-mă!”

Cel ce stie cum sa multumeasca Lui Dumnezeu
se hraneste in toata vremea cu nectarul ingerilor.

Un astfel de Avva poate fi numit Ambrozie.