CE INSEAMNA SUFERINTA?- arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Oprește-te puțin și ia aminte!

Frate, îngăduie Dumnezeu să ai o strâmtoare, o durere, o suferință, o greutate, îngăduie să trăiești ceva care te copleșește până în străfundurile existenței tale? Este o binecuvântare! Te cercetează Dumnezeu! Este ca și cum ți-ar spune: ,,Sunt aici! Oprește-te și ia aminte, întoarce-te și privește-Mă! Nu te lăsa copleșit de situație, oricare ar fi aceasta! Vreau să-ți dau ceva! Ce să-ți dau! Pe Mine Însumi! Da, vreau să-ți dau harul Meu și prin acesta pe Mine Însumi și să te fac Dumnezeu! Voiesc să fii ceea ce sunt și Eu, adică Dumnezeu, pentru că te iubesc, te doresc, pentru că ești făptura Mea și pentru tine le-am făcut și le fac pe toate.”

În ciuda faptului că ceea ce i se întâmplă omului este cercetarea lui Dumnezeu, el nu poate să o vadă astfel. Se gândește că nu rezistă, socotește că durerea este prea mare, că necazurile sunt copleșitoare, că chinurile sunt irezistibile, și zice: ,,Ce să mă fac? Nu mai pot!” Lucrurile nu stau, însă, așa! Tocmai pentru că suferi, pentru că ești constrâns, că ai înlăuntrul tău răni, că vin asupra ta toate, că nu mai există nici o nădejde, nici o cale de ieșire, nici sprijin sau mângâiere, tocmai că ți se întâmplă toate acestea, nu este numai un indiciu, ci însăți dovada prezenței lui Dumnezeu. Dovada că Se preocupă de tine, că El Se apropie de tine și chiar te atinge. Te vede, te știe, te înțelege și vrea să te miluiască.

Deci, oprește-te o clipă, ai puțină răbdare și pune-ți nădejdea în Dumnezeu!

De ce suferi atât de mult, de ce te simți atăt de rănit, atăt de descurajat, de ce crezi că te sufoci, că te pierzi? De ce!? Nu din altă pricină, ci pentru că înlăuntrul tău există multă împotrivire. Și iată cum lucrează împotrivirea aceasta. Să spunem că există că o fortăreață, o întăritură pe care vrăjmașul o atacă. Cu cât cel care este în interiorul fortăreței opune mai multă rezistență, cu atât atacatorul își întărește mai mult puterile, își întețește atacurile ca să cucerască fortăreața, să spargă zidurile, să dărâme porțile, să intre înăuntru și să o strivească. "

Mult folositoare sunt si aceste cuvinte ale arh. Simeon. Mult adevar in ele. Multumim, Melissa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ma bucur sa te vad , prieten drag..:53:

Mult ma bucur si eu, bine ai revenit, prieten drag!
In privinta temei (felicitari Melissa!), chiar azi ma gandeam ca, de suferit, toti oamenii suferim. Dar reactia la suferinta sau urmarile suferintei sunt diferite.
Pe scurt, suferinta e doar o propunere. De modul in care dam raspuns la suferinta cred ca atarna viata, destinul.
Am observat ca unii oameni sunt uratiti, chiar mutilati de suferinta. Raman definitiv impietriti. Li se vede pe fata, in mers, in gesturi, in vorba, in tot...
Altii, dimpotriva, devin mai frumosi, capata lumina.
De unde diferenta, m-am intrebat si mi-am zis ca multe sunt de spus, desigur.
Ortodoxia noastra despica insa valurile confuziei. Toata Biblia, de la bun inceput si pana la sfarsit abordeaza frontal problema suferintei, a sensului ei etc.
Noi ortodocsii stim ca multe sunt interpretarile suferintei dar una este de folos omului: aceea pe care Moise o impartaseste cu poporul sau, apoi Avraam, Iov o inalta foarte sus iar Mantuitorul o rezolva deplin si pentru totdeauna.
Dilema e una singura, personala, marea alegere a fiecaruia: vad suferinta ca nonsens sau ca pedeapsa a lui Dumnezeu, ori o vad ca pe prilej binecuvantat de Domnul pentru implinirea mea ca om, pentru mantuire.
Prima varianta aduce negura, distrugerea omului, dezumanizarea, grotescul, mutilarea.
A doua aduce lumina, pacea sfanta.
Crestinul, iertati-ma ca aleg sa inchei astfel, este un mic "laborator alchimic" in care, prin impreuna-lucrarea dintre om si Dumnezeu durerea suferintei capata sensul si caldura bucuriei-lumina.

Exact aceasta intrebare mi-am pus-o si eu :" de unde diferenta?"

Cautand raspunsuri, am dat peste Taina suferintei decriptata de arh. Simeon.:-)

Cezar? Ma bucur sa te vad!:-) Ai cam lipsit si tu:39:

Foarte fumos Melissa. Doresc sa pun si eu o caramida la ceea cea ai construit.

"Nu este cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea Crucii. Dacă ar fi fost alta Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.
"Prin cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.
Aşa să vă tâlcuiţi crucea pe care o aveţi fiecare dintre voi! În Cruce, Dumnezeu a ascuns o taină: taina mântuirii fiecaruia."

Foarte frumos Ovidiu! Multumim!:-)

tristete/suferinta
 

Tristetea este strans legata de suferinta. M-am intrebat de ce se vorbeste (in cercetarea literara, filozofie) de doua tipuri accentuate ale tristetii - tristetea romaneasca si tristetea portugheza.

La tristetea portugheza nu ma pricep.
Incerc sa gasesc o explicatie pentru cea romaneasca.
La noi comunismul a coexistat cu ortodoxia (social, vorbind), asa ca in mintea omului s-au amestecat lucrurile. Comunismul este cel care inventa mereu pedepse, autocritica etc. ceea ce a dus la mutilare sufleteasca. Omul afla despre iubire, iertare doar la Biserica si intr-un chip oarecum abstract, astfel incat a ajuns sa creada ca Dumnezeu este cel care pedepseste. De aici tristetea deznadejdii, fiecare cuvant, fiecare gest este dublat mental de o penitenta ce va veni candva dinspre Dumnezeu. Nimic mai fals. Nu credeti?

Ba da, eu sunt de acord cu tine si as mai adauga doar un lucru: tristetea e de obicei asociata cu pierderea a ceva de care omul e atasat. Pierderea, perceputa ca definitiva, irecuperabila, genereaza tristetea. Dar crestinul stie ca tot ce lasa e de fapt o investitie, nu o pierdere, de aici si bucuria chiar in miezul unor necazuri care pe altii ii devasteaza.
Mare e taina suferintei!

Doamne ajuta! Am uitat sa precizez ca sunt citate din cartile parintelui Arsenie Boca (am mare evlavie la dansul) ... eu doar vi le-am impartasit.