da...exact cum ma gandeam. I-am spus mamei dar degeaba... Orice ii spuneam tot ma intreaba ce puteam eu sa fac asa de rau in 2 saptamani ca sa ma duc la spovedit. Si nici acum nu m-a inteles. Nu mai stiu ce sa fac. O sa astept pana in noiembrie si in post merg la spovedit. Nu am de ales:(



since rnu mai stiu ce sa fac. Ma deranjeaza pacatul pe care l-am facut, dar nu pot sa ii spun care e acela. Toata ziua la asta ma gandesc de cand l-am facut...:(



Eu i-am spus tot ce am putut, dar tot ma intreaba ca ce puteam sa fac intr-o saptamana de la ultima spovedanie, asa de mare pacat? si tot spune ca ea nu poate fi linistita stiind ca pe mine ma supara ceva si nu ii spun ei.

Iar lucruri de astea ca ma duc la parinte dupa slujba etc nu ar merge pentru ca tot m-ar lua la intrebari. Problema e ca nu am fost crescut(la fel, nici ei) intr-un spirit asa puternic de credinta. Mergem duminca la biserica si ei merg de 2 ori pe an la spovedit, dar ATAT. Eu as vrea sa fac putin mai mult, dar ei tot spun ca nu suntem noi calugari sa mergem asa des la spovedit si de astea. Stiu ca e prostie, dar nu am ce sa zic.

încet, încet, te vei maturiza şi atunci vei face ceea ce îţi cere conştiinţa, indiferent de ce îţi spun părinţii.



Pai vreau sa fac ce imi cere constiinta, dar ma supara faptul ca, cu toate ca nu e nimic rau in asta, chiar parintii mei sunt cei care nu sunt de-acord cu mine si nu vor sa ma inteleaga. Asta ma intristeaza si mai tare, si nu ma ajuta cu nimic. Ce ar trebui sa fac? Sa stau avand pacatul in constiinta pana in noiembrie???:(

Nu e recomandat sa te feresti de parinti, poate deveni un obicei prost... parintii in general iti vor bine (da sunt si exceptii) oricat de mult crezi ca sunt impotriva ta... nu ma asteptam sa sugerezi sa se ascunda ca sa mearga la spovedit dl N.Priceputu...

Dar I-AM ZIS. I-am zis tot ce am putut, dar simt ca NU VREA SA MA INTELEAGA. Daca mai spun ceva asemanator vor incepe din nou cu prostiile de genul "vrei sa te faci calugar?" si "ce ai facut tu asa de rau?" etc. Ma enerveaza deja!(nu ei ci felul in care ma vad ei pe mine).