Este bine ca incercam sa deslusim sensul mai adanc al cuvintelor,
pentru ca sufletul respira in intelesuri.

Daca surprindem un inteles corect, in principiu, nu conteaza cum il denumim verbal, in orice limba am vorbi, omeneasca sau ingereasca.

Nevointa spirituala este efortul in virtute.
Nevointa lumeasca este efortul in cele lumesti.

Nevointa duhovniceasca este orientarea vointei si actiunii catre cele placute Lui Dumnezeu.
Ea produce o bucurie speciala, o mangaiere fara asemanare in suflet.

Fara nevointa nu avem fructe, adica realizari - nici lumesti, nici duhovnicesti.

Efortul devine desavarsit pe cea de a patra treapta a urcusului spiritual care se numeste Radiant.

De exemplu, trezvia devine desavarsita pe cea de a cincea treapta - Dificil de Invins.

Rugaciunea devine desavarsita pe cea de a opta treapta - De Neclintit.
Rugaciunea unei astfel de persoane este inconceptibil mai puternica decat a unei persoane aflate pe prima treapta - Foarte Bucuros.

DEX'ul enumera toate intelesurile sub care poate fi folosit cuvantul "nevointa".
Printre intelesurile acestui cuvant se afla si unele deosebit de clare asupra sensului vizat de noi prin folosirea lui.

Viata duhovniceasca este greoaie pentru omul aflat inca inlantuit de patimi si pofte lumesti.
De aceea, pentru multi dintre noi, lupta pentru mantuire inseamna "osteneala, munca, efort, sfortare, truda, stradanie".

Personal, imi place sa inteleg cuvantul "nevointa" ca venind de la "nevoie", cu sens de "trebuinta".
Consider ca "nevointele" sunt acele lucruri de care avem "nevoie" inspre mantuire.

Eu cred ca nevointa implica supunerea vointei noastre voii lui Dumnezeu. Astfel, cel ce face voia lui Dumnezeu, face de obicei un efort impotriva vointei sale cazute.

Daca sunt din fire zgarcit, trebuie sa fac un efort ca sa fac milostenie. Daca sunt lenes, fac un sacrificiu, daca vreau sa mai am timp si de rugaciune. Daca sunt mandru, of! Cand ma smereste Dumnezeu, s-o iau ca pe o nevointa necesara pentru mantuire.

Am auzit calugari spunand: ,,Apoi fa si matale oleaca de nevointa!'' Adica post, metanii, rugaciune, ceva care ne-ar pune in situatia sa luptam cu a noastra comoditate!

Tot in felul acesta cred si eu ca e nevointa crestina.
Iar in rugaciune spunem "Faca-se voia Ta...". Si ne amintim cuvintele Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, la rugaciune...
Situatia cea mai fericita cred ca este atunci cand voia omului ingana voia lui Dumnezeu. In acest sens imi amintesc (si redau succint, intelesul, asa cum il retin) povestirea cu acel crestin care bate la usa Domnului si i se raspunde doar dupa multe refuzuri si nevointe succesive. Anume, atunci cand Hristos intreaba "Cine esti?" iar crestinul transformat de nevointele succesive, prin harul Domnului, raspunde: "Tu esti, Doamne!". Iar usa se deschide...
AMIN+

Te inteleg foarte bine. Insa eu pot acum sa iti spun ca Hristos este Calea Adevarul si Viata. Dupa ce m-am dat si eu cu capul de toti peretii, cum bine spui, m-am oprit in loc, m-am linistit. Si apoi am inteles. Un gand simplu si foarte frumos a venit: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Deci e simplu: o viata linistita de lasare totala in voia Domnului. Doamne sunt mic, sunt slab, fara Tine nimic nu pot , iata-ma, m-am linistit, nu mai vreau nimic, decat pe Tine.

In clipa in care nu am mai vrut nimic din asta lume, de la nimeni si de nici unde, am simtit cu adevarat pe Hristos. Din clipa aceea totul s-a deslusit. O viata simpla cu rugaciune cand de ajutor cand de multumire cand de lauda, cu plansul dat de Dumnezeu pentru greselile multe ce le-am facut fara nici o asteptare de la oameni.

Nu mai vreau averi, nu mai plang daca nu ma cauta nimeni, nu mai vreau lucruri multe, nu mai vreau bucuria lumeasca, nu mai vreau nimic de aici. te vreau doar pe Tine.

Nu mai astept sa primesc nimic, vreau doar sa dau ce imi dai tu Doamne, sa dau.

Crestini fiind, trebuie sa voim sa ne nevoim.
Cel ce iubeste nu isi face voia proprie, ci pe a celui iubit. Simte ca nu-si mai apartine siesi, ci celuilalt. Ii devine rob celui pe care il iubeste. Si, traind aceasta robie, e cu adevarat liber.
Daca nu cautam nevointa, adica calcarea voii proprii, a vointei noastre egoiste, a dorintei noastre de afirmare egoista, nu-L vom afla pe Dumnezeu, nu vom ajunge sa-L iubim.
Suntem chemati sa punem la picioarele lui Hristos voia noastra.
Si asta nu-i deloc usor. E nevoie de sange. Trebuie sa curga sangele egoismului nostru.

Si exersam aceasta, zilnic, cu omul de langa noi. Acasa, la serviciu, la scoala, pe strada... Oriunde, mereu. Iubim un om, macar, si cu acela exersam. Apoi exersam mai departe, lucram, ne straduim, extindem... pana cand, prin harul Domnului invatam sa iubim tot mai multi oameni si, ajuta Doamne!, nadajduim sa iubim, cu vremea, cu nevointele, cu sprijinul fratilor din Biserica si cu Mila Domnului: toata faptura... Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!

Daca eu voiesc ceva rau,asta e pentru ca sunt eu pacatos nu ca "voia proprie" e rea.
Ca daca voiesti si lucruri bune,atunci cum mai e rea?

Deci , daca doresti "lucruri Bune " , inseamna ca nu mai esti pacatos , dupa spusele tale , precum si cele rele sunt bune , pentru cel pacatos . . . ! Nu ?:18:

într-adevăr. Mulțumesc :)