Imi amintesc de o discutie in 3, in care unul dintre noi se plangea de unele lucruri si refuza sa admita ca i-ar aduce vreun folos modul de viata crestin.
Plouat, morocanos si crispat o spunea.
Atunci, prietenul meu din copilarie, care e preot ortodox, a intervenit si i-a spus: "Uita-te si tu in jurul tau, la crestinii pe care ii cunosti! Au greutati ca si noi, poate mai mari, dar observa ce liniste, ce bucurie, ce putere li se citeste in ochi, in intreaga faptura!..."
Mi-a placut cuvantul acesta atunci, iar pe cel care se lamenta, l-a pus pe ganduri, a tresarit... Ceva il atinsese frumos...

Neincetat trebuie sa ne bucuram. Ne bucuram cand avem prilej de bucurie. Nu sunt doua afirmatii contradictorii.


Cateva idei:

Bucuria adevarata e rod al Duhului Sfant. Ea incepe cu infranarea, cu blandetea, cu credinta angajanta, cu binefacerea care duce la bunatate, care, la randul ei, duce la indelunga rabdare, bucuria, pacea si iubirea. "Degeaba asteptam noi inaintare in bine, daca nu ne angajam!"

-"Te poti bucura , de exemplu, de foarte multe lucruri, de o floare care este si pentru tine facuta de Dumnezeu, de un rasarit, de un apus de soare, de imaculatul zapezii, de un om pe care il intalnesti, pe care crezi ca ti l-a adus Dumnezeu in fata, de familie, de succese, de atatea si atatea lucruri care iti vin in fata si care sunt toate niste chemari de bucurie. Si mai presus de toate, bucuria ne-o da Dumnezeu pe masura inaintarii in bine, ca un fel de rasplata pentru viata superioara pe care ne silim sa o ducem, si atunci bucuria este un dar al lui Dumnezeu.

Nu crestinismul a inventat bucuria, ea a fost lasata de Dumnezeu pe pamant, de cand l-a alcatuit pe om.

Sunt bucurii duhovnicesti (mai presus de fire) si bucurii firesti.
Bucuria fireasca o da tot Dumnezeu celor care isi fac datoria dupa fire (de ex., bucuria nasterii unui copil, bucuriile de familie...).
bucuriile mai presus de fire sunt cele intemeiate pe credinta. Bucuria vesnica - bucuria data de intalnirea cu Hristos, bucuria data de certitudinea invierii. Izvoraste din implinirea datoriilor mai presus de fire.

Calea bucuriei este credinta, slujirea, cunoasterea lui Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu si de oameni.

Bucuria in crestinism e o realitate: cand stii ca esti ocrotit de Dumnezeu, cand stii ca esti asteptat de Dumnezeu, cand stii ca Dumnezeu vine pentru tine, cand stii ca Dumnezeu a dat pe Fiul Sau spre mantuirea noastra."

Foarte multe temeiuri de bucurie avem in cantarile de la slujbe, in Evanghelii, in sarbatori, in vederea omului de langa noi.



Va urma.
Cititi cartea daca vreti sa va bucurati! Se gasesc multe carti de-ale parintelui pe net.

Avem nenumarate motive de bucurie. Dumnezeu ne face foarte multe daruri ca sa ne vada fericiti. Ba chiar merge pana acolo incat ni se ofera pe Sine Insusi in dar.
Insa nu putem gusta bucuria adevarata daca nu ne predam si noi lui Dumnezeu, da nu ne daruim si noi, la randul nostru.
Fara jertfa de sine, omul n-are habar ce inseamna bucuria adevarata. El e fericit cand uita de sine, cand in inima lui ii face loc lui Dumnezeu, semenilor sai, lumii intregi.
Daca Il voi avea in inima neincetat pe Dumnezeu, daca inima imi va fi pururea deschisa tuturor celor din jurul meu, voi simti bucuria necontenit.

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!
Minunat ai spus, frate George...

Un motiv de bucurie
 

Povestire - O fila din viata unui om

"Deodata brancadierul si asistenta medicala au intrat in salon. S-a apropiat si au intrebat: aveti obiecte metalice la dvs? A verificat prinzatoarea parului, dantura, a scos verigheta , lantisorul si m-au urcat pe patul cu rotile. Toate ca prin vis pentru ca in mintea mea era: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse.., Doamne Iisuse.
Am ajuns in sala de operatii, lumini mari ca niste ochi imensi priveau din tavan. In mintea mea Doamne Iisuse , Doamne Iisuse.,. Doamne Iisuse.
5 oameni au inceput treaba profesional. 1,2,3 sus, pe masa de operatie. A legat o mana, a legat alta mana, cate kg aveti? A prins parul intr-o plasa. Doamne Iisuse, Doamne Iisuse... m-am trezit zambind catre cei din jurul meu. Stati bine cu capul, au spus asezand ceva sub capul meu. Da, Doamne Iisuse, Doamne Iisuse Fiul lui Dumnezeu milueste-ma pe mine pacatosul. Anestezistul a pregatit seringa, a pus cateterul in mana. Strange pumnul, desfa, strange.... Doamne Iisuse , Doamne Iisuse.....
1,2,3,4...Doamne Iisuse ......

Cineva s-a apropiat sfios si usor de capul meu fara sa vad doar sa simt. Si a inceput sa ma mangaie pe cap bland de tot, atat de bland incat nu pot explica. O pace si o fericire m-a cuprins. Si cu voce calda, feminina, minunata, ca un balsam mi-a repetat: nu e nimic, totul va trece si va fi bine. Totul va fi bine , vei fi bine, nu te speria. A continuat asa, pana cand o voce m-a strigat pe nume: Trezeste-te.
Am deschis ochii. Eram in salon, tocmai ma asezau pe patul din salon. Am zambit larg fericita, si bucuroasa. Va multumesc tuturor, va multumesc , va multumesc.

Cineva ,m-a intrebat. Cum a fost? I-am raspuns bucuroasa: minunat, extraordinar de frumos. Sunt foarte bucuroasa.
A facut ochii mari intreband-se probabil ce putea fi asa frumos si minunat intr-o sala de operatii cand esti operat.

Am intors capul spre iconita de deasupra patului: era Fecioara Maria, si in gand am multumit bucuroasa: Iti multumesc ducele meu Iisus. Iti multumesc."

Cele din povestea postata de tine, imi par parca cunoscute intrucat mi s-au intamplat partial si mie :)
Credeam in sinea mea ca este cancer, desi medicul mi-a spus inainte de operatie ca analizele arata ca nu este vorba de cancer. Am fost dusa in sala de operatii. Mi s-a pus perfuzia la mana la care aveam o bratara metanier, pe care am rugat asistentele sa mi-o lase la mana. Mi-au legat o mana, si pe cealalta, ca si cum...m-ar fi rastignit cineva (am gandit eu in sinea mea:)
Privirea imi era tinta la mana la care purtam bratara si strangand mana pumn, spuneam in sinea mea:'Doamne ramai cu mine ca mi-e frica, tine-ma de mana!' Cu acest gand am adormit in urma anesteziei. Cand m-am trezit, mana era la fel de stransa si chiar am simtit ca Cineva ma tinuse de mana tot acest timp. M-am trezit cu zambetul pe buze, ducand in deruta asistentele care credeau ca aveam acea stare euforica din cauza anestezicului :)

Slava lui Dumnezeu! Cu adevarat, cu adevarat bun si puternic in iubire este Domnul!
Cum rasplateste El cu preaplin firava noastra credinta, omeneasca...
Laudat fie Domnul in vecii vecilor! AMIN+

Nu doar in aceste situatii trebuie sa ne bucuram, ci ori de cate ori simtim ca suntem fericiti. Si pentru ca ceea ce ma bucura pe mine, se poate intampla ca pe tine sa nu te bucure, nu-ti pot da o lista cu prilejuri de bucurie.

Cea mai mare bucurie a unui om este.... sa aduca bucurie altui om .
In privirea plina de recunostinta a celuilalt el de fapt vede privirea plina de drag a lui Hristos.

Ce ar fi daca omul s-ar bucura, privind undeva in tacere dupa un colt , nevazut de cel sarman caruia i-a adus o bucurie fara ca macar sa stie de unde vine bucuria, deci ce ar fi daca s-ar bucura fara imboldul recunstiintei ci doar pentru bucuria celuilalt?
Nu aceasta ar fi bucuria crestineasca?

"3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Indiferent cat de frumos sunt principiile umaniste, niciodata nu vor putea fi atat de desavarsite ca pricipiile crestin-ortodoxe.