Este o întrebare inevitabilă. Mai are sens expresia Sola Scriptura, din moment ce mai există şi alte cărţi creştine în biblioteca unui neoprotestant?

Logic ar fi ca expresia Sola Scriptura nu mai are sens, este o forma fara fond

Vis-a-vis de traditie: eu personal cred ca traditie insumeaza tot ceea ce se regaseste in constiinta comuna a unui grup, a unei comunitati, sau a unui neam etc. si este cuprinsa in obiceiuri, transmisa prin viu grai, ori cuprinsa in scrieri.

"eu am pomenit asa...", "la noi nu se face asa, ci..."

Repet, cred ca aceasta este pastrat in constiinta comuna a oamenilor dintr-o anumita comunitate, mai mica sau mai mare care, de altfel, impartasesc aproximativ aceleasi incredintari.

Toate aceste incredintari sunt mai apoi exprimate in obicei, rit, ritual etc.

In cazul de fata vorbim de traditie religioasa a unor culte, confesiuni altele decat BOR.
Daca definitia de traditie postata mai sus ar fi corecta, sau mai bine zis ar fi impartasita de userii acestui topic putem afirma ca da: exista traditie in fiecare dintre confesiuni, culte, altele decat BOR.
Acum se naste o intrebare? Daca toti crestinii, ai tuturor confesiunilor din toate timpurile au pe altar, la amvon, la sub brat aceeasi Biblie... cum de au fost atatea schisme care au dat nastere la atatea atatea grupari, si intre care exista atatea tensiuni???

Cum vad eu: crestinismul are o baza, un fundament de netagaduit pentru toti: Sf. Scriptura – Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia. Pentru toti aici este „Principiul”. Acum, acest Principiu a fost raspandit de-a lungul veacurilor, pe fata intregului Pamant. Acolo unde a fost primit si a fost trait a fost implementat in constiinta grupurilor, comunitatilor, neamurilor. Numai ca amprenta culturii, mostenirile culturale si sociale dint-o anumita zona si intr-o anumita era si-au pus amprenta asupra omului si au dat o nuanta „Principiului”, o coloratura specifica a Acestuia, numita „Incredintare.”

Atunci s-a intrezarit ca fiind absolut necesar ca toti cei ce au primit acelasi Principiu sa marturiseasca, evident, acelasi crez. Asa s-a nascut Crezul. Din nevoia legitima, fireasca de a-i uni pe toti cei ce marturisesc invatatura Cuvantului – de acum deja strans intr-un canon, si sa fie pazita constiinta comuna ce rezida din exploatarea si trairea Lui prin acceptarea univoca si marturisirea acestui unic Crez.

Pentru mine, Sf.Scriptura si Crezul reprezinta marturia mea de credinta, fundamentul credintei mele, Principiul.

Restul? Restul este Incredintare. Personal cred ca inaintea Scaunului de Judecata vom fi judecati pentru acceptarea, respectarea, si trairea corepunzatoare a Principiului, nu a Incredintarii.
Dupa cum l-am inteles pe Sf.Ap. Pavel in Epistola catre Romani, cap.14, tot ceea ce facem, chiar si din incredintare sa facem pentru Domnul. Si aceasta nu ni se va socoti greseala, chiar daca incredintarea mea este total diferita de a altuia.

Acum, evident ca fiecare credincios, mai erudit sau mai putin, mai influent sau mai putin si-au pus amprenta in isoria crestinismului. Si vad normal si bine sa fie asa. Eu, ca si crestin penticostal, am citit si am spicuit din scrierile lui Origen, Sf.Antonie, Sf. Vasile cel Mare, Sf.Ioan Gura de Aur precum si insemnarile, scrierile autorilor contemporani ca Galeriu, Bartolomeu Anania etc. Si am primit multe din invataturile lor ca bune si de folos pentru mine. Dar niciodata nu m-am aplecat asupra lor asa cum fac asupra Sf.Scripturi, pe care o cred neconditionat.
Iudeii din Tesalonic din diaspora, au verificat cu Sripturile -V.T.- pe Sf.Ap. Pavel sa vada daca ceea ce le spune el este intocmai (cu privirile la proorociile despre Mesia). Si numai atunci multi dintre ei au primit cuvantul lui. Pavel intareste aceasta: „Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun.” (1Tes.5:21)

Intocmai si eu, avand ca fundament, ca etalon Sf.Scriptura compar cu ea scrierile inaintasilor crestini, oameni ai lui Dumnezeu si pastrez pentru mine, pentru bagajul meu, ceea ce gasesc de folos in dreptul meu - nu oricum, ci totdeauna comparand cu Cuvantul.

Incredintarea, cum o numiti, e tocmai trairea Principiului, experimentarea practica.

Adevarat. Pentru individ Principiul devine viu in dreptul sau prin trairea Incredintarii sale.

Rar am gasit exprimari la fel de limpezi ale unor adevaruri evidente, insa de prea multi ocolite...

Mai sapa putin in istoria adventista si ai sa vezi ca traditia lor o precede pe cea a Elen White.
Ca la toti neoprotestantii, Scriptura este doar pretextul pentru a promova o traditie proprie, bazata pe apucaturile unuia sau mai multi "reformatori".

Reformatori, adica stii tu .. Dumnezeu, incompetent, n-a fost capabil sa tina Biserica dreapta peste veacuri, o indreptam noi, pe bajbaite asa..azi unul, maine altul..