Caci iata, astfel citim:

"Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedeşte integritatea şi seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine ştie ce joc, ce vicleim.

Domnul venise hotărît să bea paharul pînă la fund şi să se boteze cu botezul crucii, dar în grădina măslinilor, cînd se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deşerta paharul. Desigur, adaogă: facă-se voia Ta. Şovăiala totuşi a fost reală. Iar pe cruce, în ciuda comunicării idioamelor, în ciuda faptului că avea deplina conştiinţă a învierii, natura omenească pare să fi covîrşit oarecare timp – după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor -, căci altfel nu s-ar fi auzit atît de firescul mi-e sete şi nici atît de allzumenschlich-ul: Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?"

(Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii)

sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...-m-ai-parasit/

Dumneavoastra sunteti cel care trebuie sa va informati inainte de a vorbi/scrie. Eu achiesez la parerea parintelui Steinhardt intrucat nu m-as putea considera mai intelept ca sfintia sa.

Tatal nu l-a parasit,nu poate fi conceput asa ceva;in momentul in care Hristos a intrebat de ce l-a parasit,intrase l-a inaintare trupul,pentru ca el nu rascumpara cu Dumnezeirea,ca nu Dumnezeirea era decazuta,ci <firea>(nu stiu daca este prea bun termenul dar altul nu am gasit) omului,si el cu (prin)firea omului a rascumparat pe om,de aceea la acele cuvinte el era (in momentul rascumpararii,fapt pentru care s-a adresat ca om.acest lucru este cunoscut,ca omul este parasit la caderea in pacat ,iar Hristos avea ca povara pacatul omului si fireste era parasit de Dumnezeu,nu de Tatal,aceasta aratand ca traia si suferea si ca om.

Sincer nu doresc sa intru in polemica, dar cu tot respectul pentru parintele Nicolae Steinhardt (si fara a avea vreun exemplu in acest sens din Sfinti Parinti), Hristos nu a deznadajduit. Si repet argumentul: deznadejdea in Dumnezeu este un pacat. Iar Hristos nu a pacatuit.
Asa ca ii rog si pe ceilati, care au mai multe cunostinte, sa isi exprime parerea (argumentat cu invataturi de credinta sau scrieri ale Sfintilor Parinti) cu privire la acest subiect.

Incep prin a imi cere scuze pentru ca nu cumva sa creada cineva ca atunci cand imi exprim o parere diferita atacul este personal.
Gresiti in ceea ce spuneti. De accea am spus si in postarea anterioara ca atunci cand explicam invataturi ale Bisericii sau texte din Sfanta Scriptura ptrbuie sa fim foarte atenti ca nu cumva astfel sa atingem insasi invatatura Bisericii.
Gresit. Din doua motive:
1. Invatatura Bisericii spune ca Hristos are doua firi, cea dumnezeiasca si cea umana, dar ele sunt nedespartite. Deci nu putem spune ca firea umana a rascumparat omenirea pentru ca cele doua firii nu erau separate.
2. Daca firea umana ar fi rascumparat omenirea nu mai era nevoie sa se intrupeze Dumnezeu

Repet: Hristos este Hristos, Unul singur, si nu a avut manifestari ca om si manifestari ca Dumnezeu, Hristos S-a manifestat ca Hristos.


Dumnezeu nu il paraseste pe cel mai mare pacatos in momentul de manifestare maxima a impotrivirii fata de Dumnezeu. Cum sa spunem "fireste era parasit de Dumnezeu"?

Asta nu am inteles-o, dar clar nu corespunde invataturii Bisericii.

Singurul lucru cu care sunt de acord. E evident ca prin acea strigare Hristos a aratat ca era Om adevarat. Chiar si daca era un citat din Psalmi.

Eh, "s-o fi inselat" sfintia sa, mai avea de invatat... nu?

Doamne... ai mila de noi!!! Si, bineinteles, sa ne pazim a nu cadea in invataturi false!

E posibil oare ca Parintele Sofronie Zaharov (in lucrarea "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este") sa fi preluat din Parintele Steinhardt sau ...invers?
Si, oare, au ambii ceva de spus in legatura cu neterminatul arianism sau extrema opusa acestuia?...
Domnul stie!

Am avut prilejul sa citesc acum ceva vreme cateva extrase din aceasta lucrare: exceptionala! De fapt sunt exceptionale cuvintele parintelui Zaharov in general.
Mi-ati dat o binecuvantata tema de lectura.