Ptr omul credincios, moartea e poarta unde dincolo il va astepta Hristos.Desigur, e bine ca omul sa nu se bazeze doar pe acest luccru, ci sa vegheze neincetat la viata lui, ca nu cumva, din prea multa sguranta sa piarda plata tocmai la sfarsit. Dar asta e o alta discutie.
Nu ii incredintez de lucrul acesta, dar ii invat sa nu se teama de moarte ci sa se pregateasca vesnic ptr a ajunge dincolo, stiind ca abia dupa ce treci de poarta ne vom putea bucura cu adevarat de imparatia promisa.

La fel cum ii invat ca munca e bratara de aur, si ca e bine sa invete si sa faca o scoala ptr a-si asigura painea in viata.(ca doar nu o sa le spun acum ca sunt tineri cu studii superioare care sunt someri, si abia au din ce sa traiasca--ce motivatie ar mai avea atunci sa invete?)

la fel cum o diploma nu iti garanteaza un loc de munca, la fel trecerea aceasta nu iti garanteaza ca te vei mantui. Dar datoria crestinului e sa lupte mereu, sa se straduie in permanenta sa ajunga acolo, la fel cum esti dator sa inveti si sa iti insusesti mereu lucruri noi.

Sti ce e ciudat? Ca tocmai discutiile in contradictoriu m-au ajutat de atatea ori sa vad si ceallalta parte a lucrurilor si sa le analizez mai obiectiv.
asa am patit si cu delia si cu ioanna, dar mult m-am folosit.
De data asta argumentele tale nu sunt noi, asa gandeam si eu multa vreme.Dar parca atunci cand ajunge soarele in partea opusa in alta lumina iti apar lucrurile.
Stai linistita, eu de obicei spun ce am de spus.Cand discutia devine prea acida si ar putea fi vatamatoare, eu ma retrag.

Mersul copiilor la înmormântări în familie, pe lângă că este o datorie faţă de cei dragi, cuprinde câteva avantaje educative. Astfel:
-ei văd cum moartea este o lege universală căreia nimeni nu i se poate sustrage.
-învaţă că "eu" nu este totuna cu "trupul meu", văzând un biet trup în coşciug încredinţat pământului.

Obiecţia că moartea este un şoc emoţional este de discutat. Durerea pe care o simţim când cineva drag moare este durerea despărţirii de acela pentru o perioadă de ani sau zeci de ani. O altă componentă a emoţiei este faptul că, în ceea ce priveşte traiul lui actualmente mai bun în împărăţia cerului, avem speranţă, dar nu siguranţă.

Acuma, să presupunem că cineva drag pleacă, să zicem, în Australia. Definitiv. Mai ştim că are acolo de dat un greu examen. Indiferent de rezultatul examenului, el va rămânea definitiv în Australia. Este de prevăzut că îl vom vedea abia peste câteva decenii, când vom merge noi înşine în Australia. Întrebare: este acesta un motiv să nu îl conducem cu copiii, la aeroport, fiindcă şocul emoţional e prea mare ?

Cred ca ai vrut sa scrii necunoscut, cum reiese si din fraza. Da, probabil e bine sa-l obisnuiesti pe un copil inainte la inmormantarea unora care nu sunt rude. Pentru ca multi au un soc cand le moare cineva drag mai ales cand sunt copii, dar daca sunt pregatiti inainte e putin mai usor.

Fara suparare dar cam toate inmormantarile de la noi sunt sinistre.
Se boceste in disperare, uneori doar de dragul bocitului cu tzipete si alte cele.

Nu ai deloc impresia ca e o inmormantare de crestini.

Numai atmosfera in sine si poate teroriza groaznic un copil.

Cu explicatiile de acasa - fiecare copil sau om in general are gradul si ritmul sau de asimilare.

Poti sa-i dai explicatii si fara sa participe la o atmosfera care mai mult ca singur o va percepe ca sinistra.

Conteaza f mult si varsta copilului.

Australia,Madagascar,Kenia,orice...
Exemplul cu calatoria pe viata nu este bun;persoana este in viata,perfect functioanala,vorbeste,rade,gesticuleaza,este fericita poate ca pleaca,isi incurajeaza rudele etc...insa ce este mai important,chiar si dupa plecare,inca trimite semne ca EXISTA:telefoane,scrisori,cadouri.
Toti isi doresc sa comunice cu cei morti,numai ca sunt lumi care nu se intersecteaza,nu mai exista nici o legatura.De aici,disperarea celor vii care raman aici,ei nu vor mai avea nici un semn,nici o veste ci doar speranta reunirii.

Care este tabloul standard de la o inmormantare?
Locul persoanei de alta data,este luat de un cadavru care uneori arata horror,depinde de imprejurarile mortii,depinde si de calitatea tesuturilor celui mort,sau repeziciunea proceselor de descompunere.
Nu mai gesticuleaza,nu se mai exprima,nu se mai trezeste.Asta ii inspaimanta pe copii,este ceva serios cu care nu s-au mai confruntat,si nu ar fi bine sa se confrunte daca nu sunt mai mari de 10 ani!!!

Perfect adevarat.
Imi spunea cineva ca prima data a fost la o inmormantare la varsta de 13 ani si a avut multi ani dupa cosmaruri teribile, desi era vorba de o bunica pe care o vedea relativ rar, cam o data pe an.

Spunea ca pur si simplu nu ar fi vrut sa o vada in ipoteza respectiva, ar fi preferat sa nu o vada nicioadata in ipostaza respectiva, chiar daca stia ca murit, s-ar fi multumit cu amintirile de cand era in viata, nu era cazul sa treaca prin tot evenimentul horor si mai ales sa fie tarat de maicasa mereu la sicriu ca deh, "s-o tina minte pe bunica" (probabil de fapt sa vada satenii nepotii iubitori bocind pe langa sicriu - mai mult de spaima decat de jale probabil, ca la noi bocetele sunt la mare pret, in ciuda celor "2000 ani" de crestinism.)

10 ani e o varsta aleasa arbitrar - o inmormatare este traumatizanta la orice varsta, cu atat mai mult cu cat e vorba de persoane dragi, si daca acel copil nu cere in mod expres sa fie acolo dupa ce i se explica despre ce e vorba, nu e cazul sa fie tarat in baza ideii "sa vada el cum e cu viata si moartea".
Iar daca da semne ca nu mai vrea sa fie acolo si a doua zi, e mai bine sa stea acasa nu tarat din considerente sociale mai mult sau mai putin constiente sub pretexte sprituale: "cum, sa nu fie rudele acolo?? ce zice lumea??".

Eu nu văd diferenţa. Sufletele morţilor nu sunt ele "perfect funcţionale", având aceleaşi facultăţi pe care le aveau în timpul vieţii, dar cu capabilităţi noi ? Nu vorbesc, nu râd, nu comunică, vreţi să spuneţi că nu se mai recunosc oamenii unii pe alţii ? Nu sunt acolo speranţe de fericire, cu ce ar fi mai mare fericirea din Australia ?

Şi cam de ce semne aţi avea nevoie că EXISTĂ ? Nu ajung cele pe care le avem, în scrieri, în tradiţie, în liturgică ? Vreţi telegramă de dincolo "pe aici e OK, am o casă mai faină decât aveam, iar în plus nu am grijă că se strică acoperişul, copiii nu îmi sparg geamuri la fotbal, etc"?

Îmi face impresia că dv confundaţi persoanele cu materia din care sunt alcătuite trupurile lor. Jalnică la plecare, aşa cum a fost jalnică la venire. Ne naştem între fecale şi urină. În cazul unor asemenea confuzii, de acord, ar fi bine să nu asistaţi la înmormântări. Nici la naşteri.

Aminteşte-ţi, omule, că din ţărână eşti făcut şi că în ţărână te vei întoarce !

Nu-i problema,fiecare inmormantare imi aduce aminte de asta...