Urmaresti sa pastrezi "curatia" ajutorului, te opresti cand banuiesti ca poate incepe pacatul sau inaintezi in virtutea faptului ca intentia ta este "sa-l ajuti"?

Scuze
 

Probabil va referiti la mine, la raspunsul meu scurt, cu semn de intrebare, dar insusi titlul topicului este format din trei semne de intrebare.
Am cerut cateva detalii [daca se pot da, bineinteles], ceea ce a favut si Mtcrysty17, ca sa poata fi ajutata cu niste raspunsuri.
Doamne ajuta !

Detaliile sunt inutile pentru ca nu poti transpune 2 fiinte umane complet in cuvinte, ca sa-i oferi date complete omului din fata ta. Poti sa-i oferi puncte de vedere, perspective subiective.

Mergand mai departe, va intreb pe toti, oameni dragi:

voi cand va aflati in dileme de genul acesta, in care nu stiti ce e bine IN FATA LUI DUMNEZEU care stie riscurile, vointele oamenilor, dorintele si tot ce inseamna viata voastra, ce faceti?

Ii cer sa ma lumineze in rugaciune insa n-am incredere ca duc o viata atat de curata incat sa mi se raspunda.
Vreau sa fac binele, dar nu stiu daca stiu sa-l aleg.
Ce faceti in dileme? Ascultati ce simtiti ca trebuie sa faceti? Sau faceti opusul sentimentelor voastre, stiind ca e posibil sa gresiti in lucrurile pe care le simtiti?

Nu m-am refeit la dvs. pentru că nu dvs. ați deschis topicul și i-ați pus titlul acesta. Titlurile acestea sunt tipice „jurnalismului galben” (pe scurt: stilul lui Dan Diaconescu) în care faptele sunt mult exagerate (Uluitor, fantastic, așa ceva n-ai mai văzut etc.) sau în care se oferă foarte puține informații tocmai pentru a atrage cât mai multe accesări, când colo articolul e din două paragrafe format din 4 fraze care se repetă și care nu spun nimic, de fapt. E un stil infect care a distrus întreaga presă din România. Jurnalismul înseamnă investigații, istorie, paralele pentru a oferi o imagine obiectivă și de ansamblu.

Cam așa și cu topicul acesta. Titlul nu spune nimic, mesajul nu oferă aproape niciun detaliu.. la cât mai multe accesări.

Nu e nevoie de viața celor două persoane, ci de câteva detalii concrete: o persoană are nevoie de ajutor (descrieți situația) și o altă persoană poate să o ajute (descrieți ce fel de ajutor). Și apoi un creștin vă poate spune dacă e „bine” sau nu. Pentru că ajutor poate să însemne și uciderea altei persoane.



Deci dvs. credeți că persoana respectivă se află într-o situație grea „că așa e voia lui Dumnezeu” și dvs. vă temeți s-o ajutați de teamă să nu puneți voia dvs. mai presus de cea a lui Dumnezeu?

Cu duhovnicul ai vorbit?

Cineva ma iubeste. Eu nu sunt in masura sa-i raspund curat. Exista riscul de a-l duce la desfranare si alte pacate.

Daca decid sa-l ajut cu adevarat, sa ma alatur lui, desi sufleteste nu simt ca sunt capabila sa-i ofer sentimente curate, ce scuza am ca am adus pacate in viata lui?

Daca un om se cunoaste pe sine, stie de unde a pornit, cum se comporta, cam care sunt greselile pe care le poate face, are el scuze cand atrage si pe altcineva in aceeasi valtoare?

Si tot decizia asta m-ar pune pe mine "cap de lista" in raspunderea in fata lui Dumnezeu pentru ca desi am stiut ca el are credinta, ca este apropiat de Dumnezeu, ca duce o viata cat de cat curata si am stiut de la inceput si cam ce pot si cum sunt, totusi am decis "sa-l ajut" atragandu-l intr-o viata "linistita, fara multe tulburari", dar seaca si mai departata de Dumnezeu. Raspunderea depaseste limitele omenesti pentru ca aduci pacatul in viata altcuiva, mai ales a unui crestin ortodox. Ca eu fac pacate in continuare, ca eu nu sunt stapana pe mine..ok, treaba mea, pentru mine raspund ca n-am incotro, dar sa aduc si pe altii la pacat... miseleste, profitand de slabiciunile lor, mi se pare cumplit de dus in viata asta. Sa ne fereasca Dumnezeu!

P.S. pentru el ar insemna enorm sa si gaseasca perechea, viata lui s-ar schimba in bine si ar fi mai fericit, mai implinit sufleteste.

Iată, din nou, o dilemă care pare a fi generată de neîmpăcarea minţii cu inima, a simţirii cu gândirea. Asta ni se întâmplă tuturor, arătându-ne că suntem încă nevindecaţi de păcat. Aşa stând lucrurile, e evident că nu putem noi să vindecăm pe altcineva. Suntem ispitiţi uneori să dăm mai mult decât putem, din dragoste sau milă, justificându-ne prin faptul că dragostea n-are limite şi curăţeşte orice act.
După puţin timp, însă, vom constata că dragostea noastră e limitată, nestatornică, nedeplină, amestecată cu tot felul de patimi egoiste, un amestec de lumină şi întuneric.

Pentru astfel de situaţii cred că trebuie să luăm în considerare experienţa Bisericii, care a formulat de-a lungul vremurilor nişte dreptare, nişte limite între care dacă ne mişcăm, nu vom cădea în păcat. Căci trebuie să fie clar că nu putem ajuta pe cineva păcătuind, aceasta fiind o înşelare. Păcatul e ceea ce ne depărtează de harul lui Dumnezeu, singurul care este bun şi care poate vindeca, ajuta pe cineva.

Deci dacă felul în care consideri că trebuie să ajuţi este socotit păcat de Biserică, atunci nu e de la Dumnezeu şi nu trebuie să-i dai curs.
În plus, sfatul unui duhovnic pentru situaţia concretă de viaţă e foarte important.

Toate pana la pacat (zic eu) chiar nu mai sunt alte solutii la aceste probleme, poate sf Maslu, spovedanie, nu cred ca desfranarea ajuta la ceva, poate ajuta pe moment dar dupa...? Luati legatura cu duhovnicul.
Doamne ajuta!
Bucurie multa.

Ma tem ca stiti care e voia lui Dumnezeu, de vreme ce stiti ca practicarea acelui"bine" v-ar opri pe amandoi de la sfanta Impartasanie.
Nu poti sa ii faceti un bine unui om adaugandu-i un paca pe suflet si lipsindu-l de cel mai mare bine Sfanta Impartasanie!
Fratilor, pacatul nu a adus niciodata nimic bun! Din contra, inlaturand mirosul dulceag pe care il emana ramane un miros a putred, a stricat! Miroase a mortaciune.

sa va dau un exemplu: pretenul meu, trece printr-o stare sufleteasca tare grea si s-ar consola, de fapt chiar i-as face o mare bucurie daca m-as culca cu el! Acum, ascult de Hristos sau de dorinta prietenului meu deprimat?

Caz 2
partenerul, afland ca sunt insarcinata face o depresie urata.Nu e in stare sa creasca un copil.Imi cere sa il avortez, ca doar asa si-ar recapata echilibrul emotional.Iar intreb: Ascult de Hristos si fac cum ma invata el sau fac voia partenerului, ptr a nu-i mai aduce amaraciune, ci din contra a-l ajuta sa iasa din starea sta, a-i face o bucurie?

Si lista poate continua, dar ma opresc aici.
Fratilor, nu va lasati amagiti de satana, care va indeamna sa faceti pacatul cu scopul de a face un bine. Mai ales cand sunteti constienti ca e un pacat opritor de la Sfanta Impartasanie!

pacatul nu naste vartute, cum mizeria nu naste curatie!
Hai s-o luam step by step. Ceea ce urmeaza sa fac, "binele" reprezinta un pacat din punctul de vedere al Bisericii. daca da, renunta la el- e inselare draceasca.
Daca nu, treci la intrebarea 2.
Daca prin "binele " pe care il fac, ii aduc vreun serviciu real persoanei in cauza?(ea poate are nevoie de o farfurie de mancare si eu ii duc o haina).
Daca totusi constiinta, care e un felinar strasnic lumineaza si imi da semne ca ceva nu ar fi bine, merg si intreb un duhovnic cu randuiala, caruia ii explic clar situatia si ajutorul pe care vreau sa-l ofer.
Daca nu e nici pacat, nici constiinta nu imi zice nimic, si duhovnicul imi da unda verde, Domnul sa te lumineze si sa faci binele care ii este de folos spre mantuire aproapelui tau!