Sau altfel spus, atat timp cat omul nu e om, este lipsit de deschidere si ravna, duhovnicul nu poate face nimic.

Pe de alta parte, daca ravna este multa si de calitate, poate fi ea insasi duhovnic - a se vedea sfintii care au trait in pustiu.

Si desigur, mai pot fi si triste cazuri cand omul are ravna dar nu e sanatoasa sau are ceva ravna dar duhovnicul nu ii da indrumarea potrivita - trist dar se mai intampla.

Problema se pune si altfel, daca ai o rana grava, de moarte - unde alergi pentru primul ajutor, la dispensarul din sat sau la policlina din oras?

Goana asta după cine ştie ce duhovnic, vreun mare vieţuitor, vreun "văzător cu duhul" este ceva specific ortodox. La noi, la catolici, duhovnicul este preotul de la parohia pe care o frecventezi. Habar nu am dacă o fi vreun mare vieţuitor ori, cine ştie, vreun mare păcătos: e ultima mea preocupare. Tot ce mă interesează este: să simt că e de folos sufletului meu şi să nu mă tot amâne, să fie abordabil. Ideea de a mă duce la cine ştie ce mănăstire, unde o fi vreun benedictin cu cine ştie ce capacităţi paranormale, mi se pare şi absurdă, şi periculoasă în acelaşi timp. De parcă eu oi fi vreun mare nevoitor, care am nevoie musai de o somitate a duhovniciei, depăşind cu mult nivelul duhovnicilor de cartier.

Nu zic, au fost şi sunt preoţi-călugări foarte căutaţi. La Sf Bernard veneau împăraţi şi papi să-i ceară sfatul. Padre Pio nu mai prididea cu spovezile, de dimineaţa până seara. Şi mergea repede, că ştia dinainte ce păcate ai. Totuşi, acestea erau spovezi excepţionale, cred că nimănui nu-i trecea prin cap să şi-l facă pe padre Pio duhovnic: el era primul care te trimetea la preotul ăla de cartier.

Eu mă spovedesc cam o dată la 2-3 săptămâni. Maxim o lună. Ce să fac, să merg la 2-3 săptămâni la mănăstire şi să-l caut pe asul spovedaniei ? Hai să ne mai vedem şi lungul nasului: la penitenţi care vieţuiesc obişnuit, confesori obişnuiţi. Când am să ajung eu vreun laic sfânt, promit să caut un preot corespunzător.

Atunci cand am simtit ca imi doresc mai mult, am mers si mai departe de casa pentru spovedanie, la un calugar, apoi la un preot de mir, departe insemnanad chiar si 200 de kilometri. Si chiar cred ca e bine ca bazele vietii duhovnicesti sa le puna cineva iscusit.

Caci cei bolnavi au nevoie de doctori buni, nu cei sanatosi. Nimeni nu-mi spusese ca in afara celor patru posturi de peste an, mai poti sa te spovedesti. Inainte de a-i cerceta pe unii mari duhovnici, chiar si dupa ce am savarsit unele pacate grave, am fost impartasita imediat chiar si fara canon. Informandu-ma, am ramas contrariata.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit un duhovnic mai aproape de casa, nu chiar in parohia mea, dar ma spovedeste la doua-trei saptamani. M-ar spovedi si mai des, dar nu sunt eu vrednica sa tin mai des cele sapte zile de post inainte de Sfanta Impartasanie, asa cum se cuvine. Este chip al smereniei si al blandetii, este in acelasi timp si exigent, bun povatuitor spre mantuire.

Corul este format din toti credinciosii care se implica activ in Sfanta Liturghie. Exista si cativa cantareti la strana, dar acestia doar dau tonul si canta apoi mai incet. Canta singuri doar anumite cantari. Mie imi place mai mult sa ascult un astfel de cor decat unul sofisticat, cu glasuri stridente. Deci eu am luat in calcul mai multe aspecte atunci cand am decis sa aleg o anumita biserica.

Nu mi-ar conveni sa mi se impuna sa ma spovedesc intr-un anumit loc.

Un alt aspect legat de pacatele mari, este faptul ca atunci cand crestinul este oprit de la Sfanta Impartasanie, trebuie sa i se explice in asa fel incat acesta sa fie convins ca pacatul savarsit il opreste, nu preotul. Si sa fie incurajat sa mearga pe drumul cel bun, nu sa i se creeze impresia ca a fost respins pur si simplu de catre preot.

Unii preoti au mare grija de acest aspect si celor ce nu au voie sa se impartaseasca din cauza pacatelor, le spun sa ia Agheasma Mare.

Specific ortodox este că văzător cu duhul nu este doar văzător cu duhul ci văzător cu Duhul, iar asta nu înseamnă vreo capacitate paranormală, ci capacitate spirituală din harul lui Dumnezeu. Iar credincioşii sunt liberi să îşi caute un duhovnic potrivit, nu neapărat primit prin nu ştiu ce repartizare.

Domnule Mihnea, nu-i nimic rau in a-i cerceta pe marii duhovnici. E chiar o bucurie sa vezi cat de lucratori sunt unii in implinirea poruncilor Domnului.

Iar din vietile acestora aflam ca ori de cate ori erau cercetati pentru satisfacerea unor curiozitati, acesti parinti nu rosteau niciun cuvant.

Sigur ca ne putem tamadui si cu lucrarea lui Dumnezeu prin preotul din cartier, dar ne pot fi de folos si alti duhovnici. Avem o evanghelie dupa Matei, dar avem si una dupa Luca, Ioan si Marcu. Iata frumusetea diversitatii.

Nu e vorba de "a-i cerceta" e vorba de a cauta neaparat ca si duhovnic pe cineva din manastire crezand ca un preot de mir nu s-ar ridica chipurile la inaltimea aspiratiilor tale.

Aspiratie care poate fi si sincera, dar poate fi si fudulie.

Incearca sa intelegi ce s-a scris pe aceasta tema. Cine alege un duhovnic preot de mir din alta parohie sau un calugar, de obicei stie ce vrea. Nu e cazul sa stabileasca nimeni daca e fudulie sau nu. Si nici sa-i puna sub semnul intrebarii aspiratiile duhovnicesti. Asta ar insemna sa intre cu cizmele in sufletul lui.

Faptul ca e la manastire sau la parohie nu e decisiv. Important este sa doreasca sa te calauzeasca, sa aiba rabdare sa comunice cu tine si sa raspunda aspiratiilor tale daca acestea sunt in concordanta cu invatatura ortodoxa.

Nu este o regula din cate stiu...
Eu nu mi-am ales un duhovnic din parohie pentru ca mi s-a parut biserica f. mica si se aude ce spun.
Am vrut sa-mi aleg un parinte duhovnic mai "renumit" dar era coada in post si dupa ce am asteptat 2 zile plecam pentru ca pierdeam metroul si nu mai ajungeam acasa.
Asa ca a 3-a zi m-am dus la o manastire langa servici si am intrebat cine spovedeste in seara respectiva (se facea cu randul)..si la cine am nimerit am ramas. Nu-mi pare rau.