Anul trecut, cand baiatul meu cel mare a intrat in conflict cu doi profesori, printre care si cu profa de religie, am rugat pe doamna sa ma primeasca la ora, sa asist, marturisindu-i ca sunt si eu profesor si ca incerc sa imi ajut fiul prin acea participare (iar nu sa o spionez critic pe dansa)... I-am marturisit ca sunt crestin ortodox, ca particip la slujbe si ca iubesc orice lectie de cateheza, de care am si eu mare nevoie.
Ora a decurs, dupa gustul meu, foarte bine. Profesorul era in mod evident bine pregatit, a condus corect activitatea, a dovedit cunostinte precise de teologie.
Pentru mine a fost chiar o bucurie! I-am si marturisit aceasta profesoarei, i-am multumit in numele meu si am felicitat-o...:)
Insa, vai, copiii erau cam neatenti, iar fiul meu din pacate mi-a spus ca nu a priceput mare lucru si ca s-a plictisit destul de tare. Erau si altii care se plictisisera strasnic (am observat ca pur si simplu cascau in timpul orei...).

E drept ca interventiile mi s-au parut cam prea "tehnice", cam reci... Insa sunt sigur ca doamna a fost usor influentata de prezenta mea, de aici provenind mai degraba caracterul mai tehnic (voind sa nu faca erori care tin de metodica).
Si, ca majoritatea profesorilor de la noi din tara, atat cat ii cunosc eu, doamna a uitat o clipa ca e profesor iar nu politist sau parinte normativ si a ridicat tonul apostrofind pe copii, atat prin intonatie si intensitatea vocii cat si prin cuvintele alese... Ori asta e o confuzie de statut si o lacuna in practicarea rolului. Se cam tipa, se cam urla pe la noi prin scoli, asa s-a obisnuit lumea... Pe ici pe colo se mai dau si palme, se mai practica si trasul de urechi, se mai zdruncina de umeri copiii etc. E drept ca mediul e foarte stresant, copiii sunt galagiosi si putin respectuosi, dar "solutiile" astea nu cred ca ajuta.

Eu insa, la ore, m-am obisnuit sa sacrific rigoarea metodica atunci cand se aprinde o scanteie vie in clasa... Pe aceasta o caut eu, iar copiii gusta foarte mult tocmai aceste momente si vin cu placere la ore. (Chiar saptamana asta la una din clase a fost atat de frumos, eram cu totii atat de dusi "in alte lumi" - dincolo de stratul artificial al aparentelor grosolane si materialiste, prin cum si ce se discuta, incat am fost cu totii aproape speriati cand ne-am trezit cu o profa suparata, cu mimica foarte incruntata, o femeie care parea grav jignita si care, intraind fara catalog arata ca un vanator fara pusca...:) Era profa de la urmatoarea ora, care mai si intarziase nitel asteptind catalogul de la mine, in cancelarie... Se sunase demult de intrare pentru urmatoarea ora dar noi, elevii si cu mine, pierdusem complet notiunea timpului....
Vedeti de ce spun ca, poate, elevii au intr-adevar nevoie de mai multa afectiune si pasiune din partea dascalilor.
Dar nu judec pe nimeni. Cel putin daca ma asez un pic la cugetare... Consider ca e foarte greu sa fii profesor cat de cat rezonabil (mai ales la discipline dificile cum sunt matematica, fizica, chimia, religia etc.). Cu mana pe inima va spun ca, desi eu sunt coplesit dintotdeauna cu aprecieri foarte afectuoase din partea copiilor - si invidie din partea unor colegi, din pacate - , desi am inceput sa lucrez la 19 ani in invatamant, ei bine: nu sunt un bun profesor. Nu inca. Multe are mereu de invatat un profesor, mai intai la nivelul propriului caracter de om intre oameni...