- Mulţi pot cuprinde acest lucru cu mintea,dar tot sufera…

- Da, femeile suferă mult, şi adesea această suferinţă se manifestă la nivel somatic, ca boli cardiovasculare şi ginecologice. Desigur, femeile fără copii în căsătorie vor avea de suferit. Ele pot fi ajutate, dacă sunt de acord să recunoască faptul că sensul căsătoriei nu-l constituie copiii, ci soţul ei. Şi ceea ce e principal este iubirea, nu concepţia. Şi al doilea lucru: e nevoie de a predica existenţa noastră umană ipostatică. Adică identitatea persoanei mai presus de natură. Printre altele, acest motiv, despre identitatea persoanei, despre importanţa personalităţii proprii a femeilor apare într-o problemă diferită: suferinţele soţiei-mame, atunci când copiii cresc şi pleacă. Şi ea se pomeneşte abandonată, cum li se pare lor uneori că sunt: „Eu v-am crescut, dar voi acum aţi uitat de mama?” Dar trebuie să ţinem minte că sensul vieţii femeilor nu-l reprezintă copiii. Douăzeci de ani, până când copiii cresc, trec atât de repede şi, la cincizeci de ani, o femeie se gândeşte – cine sunt acum? Profesie n-am, în familie este un gol, de casă n-are nimeni nevoie, eu fac o ciorbă, dar nimeni nu o mănâncă, spăl, dar nimeni nu vede asta, nimeni nu spune mulţumesc ş.a.m.d. Deci acestor femei ar trebui să li se reamintească că scopul existenţei lor nu stă în copii, ci în ele, ca persoane. Este important de spus asta unei femei ai cărei copii au crescut şi au plecat sau au murit. Câţi copii nu mor astăzi! Şi ce să spui mamelor pentru a le consola, ai căror copii au murit în armată, pe timp de pace? Barbaţii sunt mai puţin afectaţi de lipsa copiilor, deoarece se presupune că aceasta nu e problema lor. De fapt, este chiar dimpotrivă. Infertilitatea se referă foarte adesea la sexul masculin, nu feminin. Motivele pot fi şi psihologice, şi fiziologice, şi spirituale. Barbaţii suferă. Dar, din păcate, bărbaţii recunosc mai rar acest lucru şi nu se adresează nici la preot, nici la psiholog. Adesea, ei merg pur şi simplu la medic. Barbaţii au un mit, anume, că pot uita de toate, muncind fără istov. Când un bărbat de 40-50 de ani, reuşeşte în afaceri, el se trezeste, că tot ceea ce are şi ce a făcut nu-l mulţumeşte. Şi îşi spune, cui îi voi da eu toate astea? N-am nici un moştenitor…

Paternitatea pentru bărbaţi este un lucru la fel de important, cum ar fi maternitatea pentru femei. Pentru că naşterea unui copil este o şansă a ta de a te întâlni cu tine însuţi în condiţii noi. Sunt convins că naşterea copiilor mei mi-a permis să mă cunosc dintr-o altă perspectivă. Cei care nu au copii nu au această oportunitate. Nu totul în viaţa noastră iese aşa cum ne-am dori.

Se întâmplă uneori ca Domnul să trimită copii atunci când părinţii nu-i mai aşteaptă. Acest lucru nu înseamnă că oamenii nu-i doreau. Dacă ei se sperie şi-i refuză, este înfricoşător. Iar atunci când se bucură şi îi primesc ca pe un dar de la Dumnezeu – e minunat. Ei vor fi binecuvântaţi.

Eu aş spune, nu trebuie să vrem copii. Nu trebuie să refuzăm copiii, este păcat. Trebuie pur şi simplu să-i aşteptăm. Să-i aşteptăm aşa cum aştepţi o întâlnire cu omul iubit. Desigur, îţi doreşti să ai copii. Dar să-i doreşti în sensul să-i aştepţi, nu să faci tot posibilul ca să-i ai.

Problemele demografice din ţara noastră sunt doar o consecinţă a unei boli prelungite din societatea noastră. Această boală înseamnă prăbuşirea căsătoriei şi a familiei. Simptomele sale sunt pierderea capacităţii de a iubi, obiceiul de a trai „pentru propria placere”, „de a lua totul de la viaţă”. Originile sale constau în pierderea sensului vieţii, atât personale, cât şi de neam, de familie. Până nu eliminăm cauzele bolii, toate măsurile economice şi administrative vor fi ineficiente.

Etica Adoptiei(crestin ortodox)

Rugaciune pentru nasterea de prunci

***
"Orice copil e o minune! Ei, copilul meu e de două ori MINUNE! Trecuseră doi ani de la căsătorie și nu rămâneam însărcinată. Deși doi ani nu înseamnă foarte mult, când îți dorești un copil, iar acesta întârzie să apară, 24 de luni trec anevoie. Aș fi făcut orice era creștinește nevoie, duhovnicește vorbind, aș fi făcut orice să devin mamă, să avem un copil. Aș fi făcut ocolul pământului, pe jos, numai să se milostivească Bunul Dumnezeu și să ne dăruiască copilașul nostru. Îl doream nespus, nespus…"
continuare:

“Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria

Parere !
 

Stiu ca pare o idee nemiloasa,poate chiar incorecta, dura,condamnabila,totul depinde din ce unghi de vedere privesti situatia !

Eu as recomanda divortul ! Iar persoana fertila sa-si refaca viata,distrusa din cauza incapacitatii procreative a partenerului,alaturi de o alta persoana !!!

Poate ca pare o solutie foarte dura, nedreapta...insa nu stiu daca ar fi la fel de drept,ca cel care nu are nici o vina sa mai fie tinut cu forta intr-o relatie, care, din acest pdv. pt el nu mai reprezinta nici un viitor !!!

Poate viziunea mea e gresita,nu stiu !!!

Cu putin discernamant ti-ai da seama si singur.
Incearca macar sa te raportezi la canoane - este infertilitatea motiv legitim de divort in BO?

atunci cum ramane cu sfanta taina a cununiei? Necazurile nu trebuie sa desparta familile ci trebuie sa le intareasca,trebuie sa ramanem si la bine si la rau uniti.

Dacă tu stai cu cineva doar pentru că îţi poate oferi un copil, e alegerea ta...

Eu nu aş divorţa din motivul ăsta.

haios...
cam greu sa divortezi de cineva care ti-a fost alaturi 2 ani,mai ales cand singurul lui/ei defect e infertilitatea

Totusi,chiar daca s-ar proceda asa ,ideea de baza e ca sa se mentina o relatie omeneasca cat mai apropiata fata de persoana respectiva, si ea sa fie ajutata in continuare sub multe aspecte,si nu lasata de izbeliste ! Adica sa simta ca face,cumva parte din viata cuiva si in continuare, si nu a fost data la o parte !!!
Poate ca niste oameni inteligeni,si care ar dezbate aceasta problema in deplin acord, ar ajunge la niste rezultate pozitive pentru fiecare ,fara ca vreo parte sa fie foarte lezata in final !!!

Cred ca ar putea coexista doua perspective,care nu insemana ca trebuie sa se combata reciproc.
Pe de o parte, persoana in cauza ar putea ramane foarte bine la fel de pretuita,stimata,si ajutata in orice situatie, ca un fel de ruda foarte apropiata fata de binele careia te simti mereu responsabil !

Insa ,desigur,din alt punct de vedere,de ce in loc sa sufere numai unul, trebuie sa sufere doi ??? De ce unul sa nu fie scos,si sa-si refaca viata in continuare ?
Poate e o intrebare de un pragmatism cinic ,insa in conditia obligatorie,precizata mai sus, in care cealalta parte va fi tratata pe viitor cu maxima atentie si interes,cred ca se pot atenua mult efectele negative !!!
Si asa amandoi, vor trai fericiti ,pana la adanci batraneti !!!

E o ipoteza, insa nu cred ca absolut imposibila !!!

De acord, insa acesta cred ca e un caz mai special,totusi !!!

Pentru mine o familie implica automat si termenul de copii,ori daca ei lipsesc,cum mai poate fi vorba de o familie ???

Si apoi se stie, chiar Mantuitorul ,a blestemat smochinul fara roade din pustie,aceasta aratand,desigur inspre sopul suprem al unei familii: procreerea !!!

Ori,daca scopul acesta inalt,prevazut si de religie, nu se mai implineste, la ce bun sa se mai mentina acea familie,numai pentru a menaja orgoliul ranit al unuia si a-l mentine poe calalalt prizonierul singuratatii in doi ???
Nu e oare o cruzime fata de membrul care si-ar putea reface viata sa fie mentinut in aceasta sitatie de celalalt ???

Nu ar fi oare cea mai mare dovada de iubire din partea celuilalt sa-i redea liberatea ???!!!

Intrebari complicate ,ca viata insasi, uneori !!!