Bineînțeles că ne hrănim. Cunosc tineri care s-au ”întors” în urma lecturii unei cărți de a părintelui. Aș putea spune că la fel m-am întors și eu. Părintele înainte de a te lua la mănăstire te trimitea să termini Teologia.

Sunt pentru...ți-am dat doar un exemplu. :1: Sunt sigur că știi că nu e suficient să știi, ci să trăiești. Poate aici bătea și Cristi.

Mă tem că riscăm să lunecăm într-un fals dialog...
Scrii de parcă eu aş vrea să contrazic evidenţele pe care le înşiri (şi care nu au legătură cu precizarea mea privind literatura şi filosofia creştină, ortodoxă). Nu ştiu de ce pui în conflict lucruri care sunt în organicitatea vieţii creştine, frumos şi necesar armonizate.
Să minimalizezi aspectul literar şi filosofic al Ortodoxiei înseamnă să negi realitatea Bisericii: mare parte din viaţa Bisericii este literatură, filosofie, muzică, pictură etc.

În definitiv, ce facem noi la fiecare slujbă? În ce constă viaţa liturgică? Ce sunt pentru tine stihurile şi stihirile? Nu sunt, oare, modul creştin de a ne manifesta credinţa? Nu sunt fapte de vieţuire creştină?

Şi dacă tot pomenişi pe Părinţi, dă-mi voie să îţi amintesc câţiva autori (scriitori şi poeţi):
David, Solomon, Isaia, Iezechiel, Moise,
Ioan Gură de Aur, Isaac Sirul, Efrem Sirul, Vasile Cel Mare, Grigorie de Nazians, Grigorie Palama
Simeon Noul Teolog
toată opera Filocalia etc.

Ce înţelegem prin Colecţia PSB? ...

Eu mă opresc aici. Trăiesc impresia neplăcută că vorbim de dragul de a ne contrazice...
Pace între noi, frate!
Domnul să ne ocrotească şi să ne lumineze sufletele!

Uite ce frumos aici, într-o carte recomandată de Glykys:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...322#post506322

Triodul este cunoscut atât ca o carte de cult, cât şi ca o perioadă liturgică a anului bisericesc.
Practic, aceste două noţiuni sunt într-o interdependenţă indivizibilă.
Nu se poate stabili exact ce a apărut mai întâi: materialul imnografic al cărţii sau etapele perioadei Triodului....

Aşadar, nu putem pune accent, cu atât mai puţin să punem în conflict, componentele vieţii creştine. A sublinia practica astfel încât a părea că e minoră literatura şi filosofia creştină e un lucru la fel de arbitrar şi păgubos ca acţiunea inversă. În realitate, viaţa creştinului, viaţa Bisericii este un organism viu cu o întrepătrundere permanentă între componentele sale.

Completarea mea la precizarea (desigur corectă) făcută de Cristian, viza tocmai păstrarea acestei viziuni de ansamblu, viziune unitară şi integratoare, specifică Bisericii.

Se prea poate ca eu să nu te înțeleg. Dar mie mi-au rămas cuvintele astea în minte: la ziua judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut, nici dacă am vorbit cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine.

Înlătură această impresie, departe mi-e gândul de așa ceva. :1:

De acord, de acord, de 3 ori de acord... Numai că dacă nu citim ce trebe, ci literatură pornografică de pildă, nu cred că vom trăi mai apoi cum se cuvine...:)

Gata, mulţam fain, am înlăturat!...:)

Uite, vezi cum e cu zdrobirea de sine?
Să accepţi cu pace că, atunci când vrei să pui accentul pe viaţa concretă, pe a fi în Dumnezeu iar nu pe a vorbi/scrie/citi despre Dumnezeu,
vine unul ca mine şi îţi răstoarnă aşteptările, zicînd de stihuri şi stihiri...:))

Dar mai bine încheie tu, te rog, dialogul, ca să fac şi eu niţică practică a zdrobirii în zona distorsiunii păpuşarului meu care zice "vreau să am eu întotdeauna ultimul cuvânt"! Hai, ajută-mă te rog frate să-i dau una la cap! Pune tu ultimul cuvânt, te rog frumos şi promit că mă silesc să-ţi dau ţie dreptatea întreagă! (în taină...)

De acord cu tine...dar cu siguranță cuvintele se referă la ceea ce am citit sau știm legat de credință.